9,794 matches
-
urări de sănătate D-nei și Matale, de la soția mea și de la M.V. Pienescu </citation> <citation author=”PIENESCU Mircea V.” loc=”(București)” data =”(4.1.1974)”> Dragă D-le Dimitriu, Am așteptat scrisoarea matale și eram Îngrijorat de tăcere. Acuma sunt liniștit și Îți voi răspunde, pe rând la tot ce te interesează. 1) Egoismul mă obligă să Încep cu familia noastră. Îți trimit aci o schiță după arborele genealogic al familiei Todicescu. După cum vezi, tatăl socrului matale a fost căsătorit cu
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
cu o mașină. Am câțiva prieteni la care voi Îndrăzni să mă adresez. Eu am avut o primăvară f. proastă pentru boala mea . Și nici acuma nu am un timp mai bun. Sper Însă ca la Varatic să mă mai liniștesc și să am puterea de a ajunge În orașul de baștină. Vă dorim sănătate la amândoi, atât soția mea cât și eu și vă Îmbrățișăm cu tot dragul. M. V. Pienescu </citation> <citation author=”PIENESCU Mircea V.” loc=”București” data =”7
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
copios. Doi scriitori slovaci, Albert Marencin și Jan Lenco, cei mai vârstnici dintre participanții la Trenul Literaturii, născuți în 1922 și, respectiv, 1933 (cerințele de participare la proiect, îmi amintesc, indicau o vârstă maximă de până la 55 de ani), moțăie liniștiți după interpretarea primei părți a cvartetului. Tot ei, reveniți din ațipeală, au aplaudat la mijlocul concertului, dar din fericire nu i-au susținut prea mulți... Oricum, e un moment ușor hazliu, pe care îl observ cu discreție, așa cum probabil o fac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
curajul de a te avânta într-o asemenea aventură cu trenul etc. Pe scurt: încep să se declanșeze vanitățile confratelui scriitor, „creator de lumi și modelator de conștiințe”. Și abia e începutul... După vreo două ore, vânzoleala ziariștilor se mai liniștește, în schimb, începe migrația participanților la Trenul Literaturii: grupurile de scriitori se amestecă, dornici să se cunoască, alții, dimpotrivă, se izolează, apar laptopurile la care se lucrează de zor. Încet-încet, o comunitate veselă și lipsită de griji se declanșează într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
nimeni ce vrea, nici recepționerii. Îi respectăm tăcuți dreptul la diferență. Stăm cu bagajele împrăștiate în holul hotelului și așteptăm, chiar dacă majoritatea dintre noi sunt nerăbdători să vadă Madridul nocturn. Mă uit amuzat la scriitorii georgieni - temperamente explozive - cum stau liniștiți cu fețele în palme și încearcă să facă abstracție de ceea ce se întâmplă. Situația se limpezește după minute lungi de „parlamentări”, atunci când colegul nostru din nord, calm și tenace, își impune punctul de vedere. Între timp, reușim să completăm și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Lindqvist, rusoaica-suedeză, este nemulțumită de ritmul dezbaterii, de naivitatea întrebărilor pe care le pune moderatorul, se supără decisiv după ce formulează câteva răspunsuri scurte și coboară în sală. Felicitas Hoppe, frumoasa și delicata scriitoare din Germania, privește înmărmurită scena. Atmosfera se liniștește când vorbește Adrian Popescu, „omul lui Dumnezeu”, cu aerul său ecumenic-pacificator. Intervine de câteva ori, din public, și Nicolae Prelipceanu, care are o franceză foarte bună. Georgi Pashov, „recuperat” între timp, nu urcă pe scenă, ci are de pus câteva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
reprezentând nouă muze și trei zeițe. Luminate de niște proiectoare cu fascicule albastre, statuile par niște personaje într-un spectacol de operă. Turiști japonezi sau coreeni, tăcuți ca de obicei, trec de la o statuie la alta și filmează. Locul e liniștit, chiar dacă în perimetrul pieței sunt și două hoteluri vechi, cu fațade impozante, foarte căutate de turiști: Hôtel du comte de Roly și Hôtel Bonnafé. În drum spre Piața Bursei, unde vreau să văd Havuzul Celor Trei Grații, ridicat în locul monumentului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
voce tare, convinși că nu le înțelege nimeni porcăriile... Scări în spirală. E mult și greu de urcat, în orice caz, mai greu decât îți imaginezi aflându-te jos. Depășim câteva persoane care s-au așezat pe trepte și își liniștesc respirația, privind obosite la schelăria de fier și blocuri de cabluri care obturează complet peisajul de dincolo. Un peisaj splendid, pe care îl admirăm și de la nivelul doi al Turnului (115 metri), unde poți urca numai cu liftul. Renunțăm să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
este convins că nu toți austriecii sunt extremiști și se declară împotriva culpabilizării colective, ca minoritar ce este. Fisura care s-a produs în Austria ar putea interveni și în România, în Balcani, oriunde, adaugă el. Moderatoarea se grăbește să liniștească asistența, spunând că nimeni nu vrea să culpabilizeze Austria ca țară și că reuniunea scriitorilor din Trenul Europei își propune mai degrabă să pună întrebări și să caute răspunsuri, de pildă: ce așteaptă intelectualii austrieci de la confrații lor europeni? Costa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Sunt flatați, pe rând, grecii, turcii, germanii... Pasajul muzical consacrat românilor îl împărțim frățește cu ungurii - ce vreți, frontierele transparente ale muzicii! -, care și ei sunt convinși că se interpretează o melodie din folclorul lor. Urmează un prânz regal, care liniștește spiritele și ne umple pe toți de bunăvoință. După ce ne instalăm la hotel, ieșim la o plimbare prin oraș. Mergem pe rue de Paris, spre Piața Charles de Gaulle. „Eliberatorul Patriei și fondatorul celei de-a V-a Republici Franceze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
voi avea timp să ajung până acolo. O altă figură emblematică pentru Lille și pentru întreaga regiune de nord a Franței, în general, este scriitoarea Marguerite Yourcenar, care a locuit o vreme pe aceste meleaguri. Orașul, în zona centrală, e liniștit. Case joase, de doar câteva etaje, fațade colorate discret - domină cenușiul și vernilul. O arhitectură simplă, „nordică”, economicoasă, fără prea multe zorzoane. Lume puțină pe stradă și - e doar o observație - aproape deloc afro-francezi (negri), care se stabilesc, din rațiuni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de răzlogi și căsuțe acoperite cu stuf, sălașuri tribale cu menajul lor nesofisticat, exponate a ceea ce am numi noi „artizanat”, „artă populară”, „folclor”: măști, unelte de lucru, arme primitive, obiecte de cult etc. Sonuri muzicale de mare varietate, unele te liniștesc, altele te irită și te fac să părăsești cât mai repede hala. Caut pe hartă pavilionul Statelor Unite ale Americii și nu-l găsesc. Când întreb pe cineva, mi se răspunde că America nu participă din lipsă de bani. Rămân uluit. Neamțul îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
lor. Zâmbește și scoate din gentuță o sticluță albastră, din care bea câteva înghițituri. Cum sunt unul dintre cei câțiva care țin pasul cu ea, îmi permit s-o întreb ce licoare anume bea. „Vodcă”, îmi răspunde cu dezinvoltură. „Îmi liniștește respirația și îmi spală gâtul de praf.“ Multă lume la magazinul de suvenire și în expoziția de artă modernă deschisă în câteva săli ale castelului. Sosesc mereu noi grupuri de turiști, chiar dacă ploaia s-a întețit. Am o stare poetică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
căreia i-am fi spus: Dincolo de ecluză. Un titlu de roman. Ce ne-ar fi așteptat de partea cealaltă? Poate nu mare lucru (cum s-a și văzut), dar nu am fi știut niciodată. Așa, știm și ne-am mai liniștit. Castelul reapare de după curbură, ca o arătare supranaturală. Îl întreb pe Thomas Wohlfahrt, „bossul” nostru de la literaturWERKstatt Berlin, aflat și el pe punte, împreună cu câțiva colegi din Anglia și din fosta Iugoslavie, ce crede despre acest vechi sit german, iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
rupe când trag de ea. O înnod și reușesc în cele din urmă să deschid oberlihtul. Aerul este acum ceva mai respirabil, însă zgomotul traficului din stradă mă asurzește. Aș vrea să sper că la noapte străzile vor fi mai liniștite la Sankt-Petersburg. Cada din baie are o culoare vineție, înflorată cu pete mai întunecate - „o plantație de ciupercuțe”, mă gândesc. Fac un duș, dar intru în cadă fără să-mi scot ciorapii. După ce termin dușul, îmi spăl picioarele și ciorapii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
implică și attendent-ul scriitorilor beloruși din Trenul Literaturii, Ludmilla Gorbacheva, o ochelaristă delicată și liniștită, care mă asigură că se va rezolva, să am doar răbdare și înțelegere... Wolga Ipatava le vorbește și ea, agitată, recepționerelor și încearcă să mă liniștească. Vine și Christiane Lange... Abia peste vreo două ore mi se aduce pașaportul în cameră. Nașiolsia, izvinite za bespokoistvo („S-a găsit, iertați-ne pentru deranj“), îmi spune, zâmbind, femeia de serviciu de pe coridor... 10 iulie, luni VASILE GÂRNEȚ: Notez
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
profitat de faptul că am fost arestați într-un mod atât de diletant. Dacă au terminat cazul într-o manieră penibilă, ne-am gândit noi, era greu de crezut că ne pot ușor aresta și a doua oară. Am stat liniștiți aproximativ un an, timp în care n-am putut publica nicăieri, după care am intrat într-un cenaclu oficial, creat de scriitori oficiali și semioficiali din minoritatea germană, pentru că și printre scriitorii germani au fost destui mercenari, ostași fideli ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
că scriitorii creează mai bine sub dictatură. Dimpotrivă, cred că e foarte dificil să oferim o alternativă la ceea ce a însemnat pentru literatura scrisă în limba spaniolă Rulfo, Carpentier, Neruda, Mazzocchi și alții. Asta e adevărata cauză a perioadei mai liniștite pe care o traversăm. Ei au fost niște uriași și va trebui să treacă o perioadă de timp până vom mai culege o recoltă la fel de bogată. În ceea ce privește Spania, după încheierea Războiului Civil, literatura a trecut printr-un șir de etape
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
în acel timp de dură opresiune politică, decât „un semnal”, o portiță de intrare în aula literară strict păzită și dur „instructată” de cerberii comitetului central. (Să amintim că numai cu doi ani înainte, în ’58, Dej, pentru a-i liniști pe ruși și pe Hrusciov după „șocul” rebeliunii maghiare, a dispus să fie arestați, doar într-o noapte, 40.000 de cetățeni: 40.000! Scontând bineînțeles, pe efectul de groază și paralizie pe care acest val enorm al represiunii îl
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
forjat unul dintre motivele lor mari, expresive. Deoarece în făptura „de carne și ideatică” a lui Grigore era înscrisă „marea vocație” și asta o spun și acum, la o jumătate de secol de la „începuturile” noastre literare, când apele s-au liniștit și prin pânzele „ei”, ale acelei „ape existențiale”, se poate întrevedea „fundul lacului”. Dar el a urmat destinul blestemat, mai ales al poeziei românești, acela de a nu „îndeplini o mare, exorbitantă promisiune” - sau, mai știi, e o boală a
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
de păreri „ciudate” despre „marii noștri scriitori”, cu cuvinte de laudă despre unii „ideologi ai capitalismului”, un Faulkner, Dos Pasos, Th. Mann!... Se pare că redactorul-șef, atotputernicul Paul Georgescu, i-a recomandat însă, cu aceeași ocazie, „fetei” să „stea liniștită pe scaunul ei”, acești „tineri” cam suspecți și care „nu fac nimic”, care „stau pe marginea șanțului” (era se pare chiar expresia Titei!Ă, vor fi, odată, cu probabilitate, o reală glorie literară. Mie mi s-a făcut puțin milă
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
unele, precum Polonia, mult mai avansate civic decât noi, în Ungaria și Cehoslovacia, țări ce au fost primite înaintea nostră în comunitatea europeană, nu s-a întâmplat la fel? Au trebuit să treacă, probabil, cincisprezece ani ca spiritele să se liniștească cât de cât, să devenim lucizi că încă nu avem o clasă politică profesionistă și organic constituită, că flagelurile economice și morale antebelice vor bântui din nou, cu furie, într-o Românie aflată nu în tranziție, ci în criză, criza
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
de vedere tactic, trebuia ca autorul să se asigure că are în mână toate atuurile, pentru a face acceptată pilula unui Dumnezeu care transpira, urina, sângera. Trebuiau netezite asperitățile, trebuia minimalizată diferența dintre Vechi și Nou. În primul rând ca să liniștească mai-marii. Ca și cum poți îngrășa pe cineva cu firimituri. Și cu riscul de a sacrifica elementul savuros în favoarea exemplarității și exactitatea în favoarea semnificativului (doisprezece apostoli, patruzeci de zile etc.). Necazul e, întrebați-i pe artiști, pe cineaști, pe romancieri, că, odată
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Un semn suplimentar al delăsării, al fragilității evreiești? Există într-adevăr un număr din ce în ce mai mare de imigranți care pleacă, numărul lor este, din câte se pare, secret de stat. Vorbesc despre această liniștitoare normalitate care pe mine unul nu mă liniștește deloc cu Tobie Nathan, pe terasa cafenelei cu aspect parizian din fața clădirii în curs de finisare a Centrului Cultural Francez, lucrări pe care el le conduce cu antren și inteligență. Mă invită să revin cu o conferință. Ca unul căruia
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
cu kippa pe creștet? Credibilitate internațională? Charles E., un ziarist curajos și experimentat, temperează uimirea plină de admirație pe care mi-o inspiră acești sprinteri fotosensibili veniți să-și ratifice in situ o opinie deja făcută. "Ecou mediatic garantat, mă liniștește el pe un ton zeflemitor, și reluări asigurate. Aici, e imposibil să treci neobservat: maximum de microfoane pe minimum de metri pătrați." O pasiune franceză și o obligație profesională: raidul la Ierusalim a ajuns un fel de pelerinaj la Mecca
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]