10,917 matches
-
La nivelul tehnicii actuale nu e o chestiune grozavă; colegii mei, fizicieni în mari institute, se pot mîndri cu realizări care-ți iau ochii și auzul. Dar nici nu-mi este rușine cu stația asta de purificare; e un lucru modest și util. Nici măcar n-am putut s-o brevetez. Ce să brevetez?! Fenomenul e cunoscut de vreun secol; aplicarea lui, de asemenea. Important e să meargă; a costat aproape cinci milioane de lei. De puritatea gazelor, în final, nu mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de ce să nu recunosc, ea face parte din gîndurile mele literare intime. În balanța judecății mele trebuie să atîrne greu ceea ce știu de la Vlad: Brîndușa a fost pentru el o frumoasă și puternică iubire, pe vremea cînd el era tînărul modest. Nimic de acuzat în faptul că Brîndușa, pe atunci certată cu soțul, l-a iubit mult, ba chiar foarte mult pe Vlad. A fost o iubire frumoasă, iar o astfel de iubire nu poate crește pe un suflet sterp. Sînt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
că-ți șade bine", îi zic în gînd bucurîndu-mă că am reușit să-i impun respect prin atitudinea mea obraznică. Dar, odată ce el a depus armele, mă văd nevoit să le depun și eu: îmi scot casca, îmi reiau aerul modest și-i întind dosarul spunîndu-i ce vreau. Materia primă o luați de aici din combinat, îmi spune șeful Aprovizionării, nu trebuie semnătura mea. Tovarășa Roman m-a trimis, zic eu. Tovarășa Roman trebuia să știe asta. Totuși, ca să nu vă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ecuații de curgere la filamentele de douăzeci. Zău?! mă bucur eu. Merg puțin prin secție și mă întorc la voi. Salut. Apropo, mă întorc eu spre el, am observat o chestie azi: dacă intru într-un birou cu o atitudine modestă, puțin timidă, sînt tratat cu sictir. Cînd intru ferm, sigur pe mine, ba chiar obraznic, sînt tratat cu respect. Ar putea fi și adevărat, dar ar putea fi și o simplă coincidență... Eu ți-am spus așa, poate-ți folosește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
E tare ingrată situația lui, strînge neputincios din umeri Vlad. Închipuie-ți că maiștrii și muncitorii continuă să vină la mine cînd vor să-și ia un liber, ori cînd au vreo propunere în ce privește instalația. Nu-mi place să fiu modest cînd e vorba de Sinteză; la ora asta, aici în combinat, Sinteza e Vlad. Eu însă gîndesc altfel: Sinteza e domnul Muraru și eu. Să treci într-o seară pe la mine să-ți dau înapoi niște cărți; mi le-ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
însemne, în mintea proiectanților, despărțitură între cameră și locul unde se poate pregăti mîncarea. Oricum, chiar și-n acest spațiu de confort cinci, mai mult poate decît în vastele apartamente pe unde m-au purtat pașii, descopăr un interior frumos; modest și frumos, pe măsura Fulviei. Pe lada canapelei stau cărți recent apărute, un ceas deșteptător, o veioză și telefonul. Fulvia continuă să doarmă. Ține o mînă pe piept, iar cu palma cealaltă își acoperă ochii. Mă apropii de ea și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
satul Crușeț din comuna Mierea Birnicii, undeva în inima Olteniei, între Craiova și Slatina. A fost fiica mai mare (din patru copii) a unei familii boierești care deținea, la vremea aceea, sute de hectare de pământ și un conac relativ modest, fără electricitate sau instalații sanitare, dar de un bun-gust tradițional. Mama ei, Paulina Bălăcioiu, născută Pleșoianu, înrudită cu Brătienii și cu Tătăreștii, era numită „Muma“, datorită caracterului ei ferm și temperamentului aprig - pe care le-a demonstrat o dată în plus
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
lei noi. Dar, în condițiile unei inflații fără precedent, chiar negustorii și țăranii aveau rezerve de zeci și sute de milioane de lei vechi, iar unii aveau chiar miliarde - în schimbul cărora au primit o sumă din care se putea mânca, modest, timp de o săptămână. 8 septembrie 1947 - Plecarea în exil a Monicăi Lovinescu. Septembrie-octombrie 1947 - Epurări masive în rândul intelectuali lor cu funcții publice. 19 octombrie 1947 - Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu decide reluarea ședințelor cenaclului literar „Sburătorul“; sub presiunea evenimentelor politice, tot
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
abrutizare. Acum, probabil și din pricina schimbării de vreme, nici nu mai dorm bine. Aștept vești. Ce vei fi făcând acolo fără bani? Îngrijește-te. Eu sper că odată ajunsă la București voi încerca să-ți completez cu cât voi putea modesta ta bursă. Te iubesc atât de mult că mă doare și gândul. Mamina ta 4/1947 I Mangalia 23 septembrie 1947, marți Monica, sunt în mare descumpănire; sunt 15 zile de când ai plecat și, în afară de telegrama primită, nu am primit
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în mașină la Sorana, vorbeam de tine. Apoi au venit amândoi copiii Curti; am mâncat împreună și acum dorm, Iani în sufragerie, Chirana în patul meu... Unde ești, Monica? Am închis radio[ul] și îți scriu la lumina scundă și modestă a becului albastru al pomilor tăi de Crăciun. Nu va fi rămas poleit pe el râsul tău zglobiu din toți anii trecuți? Azi, orânduind camerele pentru noua repartiție, am deschis armoirul și am găsit în partea dulapului rochile tale, așezate
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
va fi dedicat vieții progresiste. Vezi, scumpo, cum se aranjează toate și cum evoluăm fără eforturi. Sanda, fără efort, și-a ales locul în fotoliul în care stăteai tu câteodată seara, când vorbeai la telefon; ea stătea într-o poziție modestă, dar bine vârâtă, până în fundul fotoliului; îmi aminteam prima ei apariție la „Sb[urătorul]“, acum vreo douăzeci de ani, și-mi ziceam că a rămas aceeași: o ființă de o mare cinste, incapabilă de înșelătorii și de slăbiciuni. Cu asemenea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
inimă sănătate, cumințenie și noroc. Niciodată - egoistă - nu m’am gândit că va veni o vreme când fetița mea își va sărbători ziua ei, fără ca eu, fiind în viață, să fiu alături de ea, fără happy birthday to you, fără buchețelul modest pe care ochii tăi se deschideau umezi și strălucitori. Ți-aduci aminte de zilele de glorie cu 21 de sticle de șampanie și petrecerea până la 8 dimineața? Să-ți dea Dumnezeu noroc și să-mi dai telegrama în curând, chiar dacă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
că voi isbuti până la urmă să-ți trimet bani; să scap de datoria aceasta mare; gândește-te că în două luni am isbutit să plătesc în octombrie și noembrie (septembrie am fost la Mangalia și am făcut provizii de iarnă, modeste e drept, dar totuși) 10 000 la Banca de Scont, 5 000 la școală, 6 000 Rainer, 4 500 tatălui Ilenei D. în lecții - deci 25 500 și să țiu casa aici, ceea ce e formidabil. Am întrerupt scrisoarea; din fericire
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
dar în mine somnola un crâmpei de viață uitat, iubit și trist. Era călduț, bătrânesc și uitat și eu eram toropită de căldură, de amintiri și atracție spre batrânețea ce parcă mă prindea ușor-ușor. Când a venit porția de mâncare modestă și a apărut ca în basm o măsuță mică, curată, cu un rond de servietă și două tacâmuri, m’am sculat, am trecut prin curtea mare, îngrădită de ziduri peste care nu poți vedea și în care creșteau de-a
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cândva, o mamă care, desple tită, alerga pe pământ strigându-și durerea de a o fi pierdut pe Cora-Persefona Proserpina ei. Mai există și cealaltă mamă, cea care își transformă strigătele și lacrimile în efuziuni epis to lare. Vezi ce modestă sunt: nici mai mult, nici mai puțin decât Ceres sau Madame de Sévigné: mito logia, seco lul al XVII-lea și apoi eu. Și le trec sub tăcere pe altele, mai puțin importante decât noi trei. [...] M. 15/1949 II
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ea. Să ai noroc, să fii sănătoasă. Îngrijește de tine ca de cea mai mare comoară de pe lume, gelos, egoist. În ziua aceea, pe 19 noiembrie, citește mai întâi acest final de scrisoare. E bietul meu buchet de flori, îndepărtat, modest și fanat. Noroc, fata mea dragă. Fii vitează, loială, demnă și mândră. Este darul etern pe care ți l-am făcut în acel prim 19 noiem brie al vieții tale. Permite-mi să fiu mândră de tine, în ochii tuturor
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
căci cine ar fi spus că am să pot supraviețui despărțirii și tuturor acestor chinuri de negrăit?“ Fii tare și demnă, ține fruntea sus, căci nu m am abătut nici de la demnitatea, nici de la mândria celor de la Crușeț, oricât de modești și de neștiuți ar fi ei. Iubește-mă și scrie-mi mereu cărți poștale, chiar dacă nu răspunzi la cele două oficiale ale mele. Scrie-mi, totuși, o scrisoare în care să-mi spui că ai rămas fiindcă iubești pe cineva
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
spusese că nu poate nici începe, nici termina lucrarea până joi, dacă nu-i dau un aconto de 3 000 de lei. Inutil să-ți spun că nu-i aveam. Așa că, încă o dată, m-a scos din încurcătură Lila, cu modesta ei contribuție, dându-mi acești bani în contul pensiunii pe aprilie. M-am dus. Luasem o sulfamidă, tratamentul recomandat contra gripei actuale, și, cum știi ce efect au de obicei sulfamidele asupra mea, când m-am întors de la Ver[eș
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
te afli la Paris? Cu siguranță, nimic și nimeni n-ar fi putut contribui atât de mult la îmbogățirea sufle tului tău, ca ultimii trei ani petrecuți acolo. Dar o ființă ca Tine, sau ca Șerban, să trăiască așa de modest, să câștige doar acel minimum care vă transformă în paria? Și mai am ceva pe suflet. Aș vrea să te gândești să te măriți. Nu e normal să nu-ți găsești pe nimeni la Paris, unde sunt intelectuali, oameni mult
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
la Paris, ești doar decent îmbrăcată; atâta am visat pentru tine bogăție, cuib vătuit și caleașcă! Te rog îngrijește-te, îngrijește-ți garderoba; gândul de a te ști purtând aceleași rochii ca aici mă umilea. Îmi place ideea unei garderobe modeste, dar nu pentru tine, mica mea regină. Fii mai ales atentă la pantofi. Nimic nu declasează mai grav o femeie, din punct de vedere vestimentar, bineîn țeles, decât pantofii scâlciați. Aici, aproape că nu mai contează, dar la Paris și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
altă lumină îmi scaldă ferestrele în azur; nu e literatură, e ceva ce face parte din viața mea actuală, ca și figura concentrată și ermetică pe care o am în tramvai, pe stradă; fosta mea personalitate - acoperită, pierdută, dispărută, uitată! [...] Modesta carte poștală joacă un rol de căpetenie în viața mea: o cumpăr cu bucurie și cu certitudinea că-ți va parveni; urc cu ea în casă și sporesc stocul de pe fosta sugativă a tatei; o iau, lipesc timbrele, scriu școlărește
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Adică... mă-nțelegeți. Dau și eu cu presupusul. Ați făcut o achiziție remarcabilă, zice Arthur, arătând dulăpiorul de cocktail. E clar, aveți ochiul format. Îmi zâmbește și scrie ceva pe un tichet. Nu sunt chiar așa de sigură, răspund, ridicând modest din umeri. Deși cred că adevărul ăsta e, am ochiul format. Pe vremuri, duminica dimineața mă uitam cu mama la Antiques Road Show, și bănuiesc că am prins diverse din mers. — E o piesă remarcabilă, zic expertă, arătând din bărbie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
top pe care l-am văzut în viața mea. Îmi place la nebunie. Mă uit la Danny radioasă. Mor după el! O să fiu cea mai tare domnișoară de onoare din lume! — A ieșit ca lumea, nu? Danny ridică din umeri modest, dar văd că e foarte încântat de sine. Mai iau o gură mare din cocktail, golind paharul. Delicios. Să mai fac câte unul? Ăsta ce-avea în el? — Îhm... Îmi mijesc ochii spre sticlele înșirate pe măsuță. Nu mai știu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
am să te cunosc mai bine decât cea mai bună prietenă a ta. Lumea zice că folosesc metode neortodoxe. Dar când văd rezultatele... — Robyn nu are egal în orașul ăsta, zice Elinor, luând o înghițitură de șampanie, iar Robyn surâde modest. — Așa că să o luăm cu începutul, zice, și își scoate o agendă imensă, legată în piele. Nunta e pe 22 iunie... — Da. — Rebecca și Luke... — Da. — La Hotelul Plaza... — Poftim? Mă uit la ea ca la o nebună. Nu, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și îmi reiau visarea. Nu știu cum, am ajuns în mijlocul unei imagini ca dintr-un vis, în care Elinor tocmai spune mulțimii adunate „Becky Bloomwood nu este numai o noră model, ci și o prietenă pe care o prețuiesc“, iar eu zâmbesc modest în clipa în care lumea începe să aplaude, când aud un zgomot răsunător și revin la realitate, vărsând din băutură. Elinor a închis agenda din piele de crocodil, în care a scris. O pune deoparte, dă muzica un pic mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]