15,863 matches
-
Mă întorc imediat." Și dispăru, o luă înainte. Se întoarse curând și îmi spuse foarte agitat: Da, așa este, ăștia strigă lozinci contra noastră." "Cum contra..." dar nu avui timp să mă mir, deodată Cubleș răcni: "Trăiască Ardealul întors la patria mumă". Apoi iar răcni de câteva ori repetând... În clipele acelea Cubleș nu mi se mai păru ca are înfățișarea lui obișnuită, a unui juisor cinic și egoist, incapabil de a gândi și la altă cauză decât a propriei sale
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
păru ca are înfățișarea lui obișnuită, a unui juisor cinic și egoist, incapabil de a gândi și la altă cauză decât a propriei sale persoane. Și mă pomenii gîndind: " Da, foarte bine, de ce să nu trăiască Ardealul nostru întors la patria mumă? Era firesc, destul suferiseră românii ardeleni, populație de două ori mai mare decât minoritatea maghiară, atâtea secole, sub jugul feudalilor maghiari. Aici era leagănul românismului, aici înfloriseră statul dac și dacii, strămoșii noștri, care puseseră de-atîtea ori în pericol
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
puteți să-mi dați un pahar de vin? Atunci cărați-vă! Ce așteptați voi de la viață, de vă încăpățînați atâta să n-o pierdeți? Ei, ce mare brânză ați face dacă v-ar da drumul? Viermi ai pământului, și tu, patrie, nu vei avea oasele mele, fiindcă eu am asta la mine (și ne arătă o fiolă, pe care o agită în aer), o înghit, mă dizolv în cosmos și de-acolo scuip pe voi..." Cu plumb în picioare, istoviți, îl
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
lui e o floare, da, o floare neagră, dar tot floare, sânt și flori negre, laleaua neagră, dar nu lalele, negre sau galbene sau turcheze descriu acești scriitori, ci pederaști, pederaști activi și pasivi, colaboraționiști cu ocupantul fascist, trădători de patrie, care au o singură dorință, să ajungă în ocnă, în raiul lor, și ca să ajungă în el, ucid fetițe, dar și oameni bătrâni, și acești scriitori descriu aceste crime cu exaltare și critica îi laudă, scrie despre ei tomuri întregi
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
scrie despre ei tomuri întregi, prefețe, face să curgă râuri de cerneală. Nu sânt un astfel de scriitor, deși unii sugerează că ași fi, nu chiar criminal, deși a-ți ponegri neamul e și asta o crimă, o trădare de patrie dintre cele mai ignobile, căci patria e mania noastră a tuturor, pe pământul ei am deschis ochii, pe miriștile ei am auzit ciocârlia, în ogrăzile ei am văzut răsăritul soarelui și am auzit minunatul fluierat al graurului... Nu sânt un
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
face să curgă râuri de cerneală. Nu sânt un astfel de scriitor, deși unii sugerează că ași fi, nu chiar criminal, deși a-ți ponegri neamul e și asta o crimă, o trădare de patrie dintre cele mai ignobile, căci patria e mania noastră a tuturor, pe pământul ei am deschis ochii, pe miriștile ei am auzit ciocârlia, în ogrăzile ei am văzut răsăritul soarelui și am auzit minunatul fluierat al graurului... Nu sânt un scriitor idilic, viața noastră a fost
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cântă cu o voce puternică de bărbat, care poate sugera forța unui cor, în timp ce textul spune că a trecut un înger peste fruntea rece a luptătorului. Unul dintre ei murise tocmai în ajunul Nașterii, și și-au adus aminte de patria pierdută..." "Sau de libertatea pierdută", zisei... "Înțeleg, zise Suzy, îți aduce și ție aminte de ceva." " Da, nu vrei să mai repeți? zisei pe deplin liniștit, deși simțeam cum crește în mine un tumult... Încearcă, insistai, ai o voce plăcută
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
pivotară și traseră până să ajungă coșul jos, reducându-l într-o grămăjoară nu mai mare decât o monedă. Hudson scoase un strigăt triumfător. ― Iată ce vă așteaptă, nemernicilor! (Apoi, spre Vasquez, cu vocea redusă:) O, dar dă-mi o patrie unde bubuie tunurile, unde cerbii și antilopele ajung la cârnățăraie. ― Am bănuit eu că ești un romantic, îi zise ea. ― Știu. Mi se citește pe față. (Întoarse spatele și-și lipi umărul de ușa blindată) Ajută-mă. Vasquez îi dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
care o purtam triumfător la demonstrațiile de „1 Mai“ și „23 August“, unde eram scoși cu facultatea. Îmbrăcam rochiile cubiste ale doamnei T. sau împrumutam vesta de sportsman a lui Fred Vasilescu și parcă greutatea carului alegoric cu „RSR-Scumpa noastră patrie!“ nu se mai simțea. Mă înfășuram, alături de Sandu și Ioana, în acordurile simfoniilor de la patefon și nu mai auzeam uralele cu „Ceaușescu-PCR!“. Întârziam la o bârfă cu Mini, Nory și Mika-Lé și, printre aburii ceaiului din salon, uitam de putoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să clipească. Își luau rația de orez sau ulei și ieșeau prin mulțimea de brațe. După care plecau acasă zdrobiți, cu ochii în lacrimi și nepoții ținându-se de pungi. La școală, aflam fel de fel de lucruri interesante despre patrie, strămoși și preferințele lor etnice și estetice. Mă trăgeam dintr-un popor de trubaduri pașnici, înzestrat cu vocația lirismului și darul vocalizei și înarmat pentru orice eventualitate cu pâinea și sarea într-o mână și matraca forestieră în cealaltă. Toleranți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
aromele dulcețurilor și-ale jeleurilor topite după rețete străvechi și infailibile, trăiam în secret niște voluptăți imposibil de descris. Abia atunci mă apuca furia. Uram dulcegăriile și, spre deosebire de colegele mele de școală, angajate într-o perpetuă declarație de-amor față de patrie și Partid, nu mă născusem cu moleculele lirismului în vene. Detestam cuvintele meșteșugite, care se-așezau în memorie ca niște buze subțiri și lipicioase. Săream cât-colo când auzeam de Goga, Blaga sau Labiș, iar numele lui Eminescu îmi provoca alergie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
închisoarea „Școlii Generale nr. 24“ din Floreasca (rebotezată „Liceul 32“) și, mai ales, să ies întreg din ea. Poate de vină a fost frecarea zilnică a pantalonilor aspri, groși, puțin cam strâmți; poate figurile pufoase, antipatice ale fetelor (nici șoimii patriei nu s-ar fi îndrăgostit de zâmbetele știrbe, cu urme și miros de dentist); poate aburii petrosinului plutind la fiecare început de trimestru prin clase. Era o lume curată, zglobie, îngrozitoare. Fetele purtau cordeluță, bluză cu mânecă lungă și sarafan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Abia așteptam momentul în care să nu ne mai ascundem. Imediat ne-am dat seama că boii cei mai eram noi. Nimeni nu se trezise (câțiva naivi își rupseseră entuziaști carnetele de Partid în decembrie, dar acum probabil că regretau), patria ne căra liniștită mai departe pe toți, spre orice-orânduire am fi dorit. S-ar fi zis că rămăsesem singurul care își făcea probleme, puneam întrebări stupide la serviciu și colegii se uitau la mine cu înțelegerea blândă pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
doi) nu puteau egala gestul profesorului de-a deschide gura și-a minți. Trebuia artă, dexteritate și-o privire de pramatie inocentă, ca să iasă pasiența; profesorul se bucura de toate, iar aspirantul abia aștepta să le învețe. Așa arăta România: patria, casa, locul meu de muncă. De fapt, țara n-avea nimic, merita toată stima (uneori și mândria); problema eram eu. Nu înțelegeam că amestecul discret și eficient de lene, scandal și viclenie numit când „patriotism“, când „sentiment național“ (și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
salvatorii operau în echipe (ca trio-ul Horia, Cloșca și Crișan, ce amintea de-atacul de aur al „Universității“ Craiova: Crișan, Cămătaru, Cârțu), gata să fiarbă pe câte-un tron înroșit sau să se lase jupuiți de vii pentru binele patriei. (ala cu tronul era gheorghe doja, iar cu jupuirea... ? sa fie egala cu trasul pe roata? de vf.) Astfel de aventuri prin timp și spațiu, care cerșeau respect și duioșie, mă scoteau din sărite. Era ca și cum istoria se milogea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
roz a meningelui. Găsisem o scuză, mai știam câțiva ca mine. Nici unul nu ajunsese la doctor. La urma-urmei, exact ca și Mihnea, Cezar sau Cătălin, mă răfuiam cu propriile nemulțumiri, aveam șurubelnița mea imaginară pe care o răsuceam în carnea patriei ori de câte ori mă simțeam nedreptățit sau îndepărtat. Căutam un țap ispășitor, sacul de box de consistență și dimensiuni naționale pe care să-mi încerc loviturile, ca și cum aș fi privit în oglindă. Mă înlocuiam singur cu țara; de-aia nu uram pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a fi vb. despre o relatare imediat postrevolutionara; fight club a aparut mult mai tirziu). Nu-mi crăpa obrazul în compania lor, înmuiaseră și ei penelul în pasta groasă a intestinului, înainte să ajungă celebri. Cât de mult își iubiseră patriile (care, drept răsplată, le pregătiseră spânzurători, temnițe și-un pistol lung și nichelat, cu glonț pe țeavă), doar ei ar fi putut s-o spună. Carnea lor lovită și însângerată era vie, fragedă ca săpunul, spre deosebire de cea a României mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și Sarajevo; Muntele Athos ajunsese tocmai la Rodopi, lângă Adrianopolis; Efesul se-afla în mijlocul Mării Marmara, între Gallipoli și insula Prinkipos. Dar cele mai ciudate lucruri se petreceau la noi, în locul unde am fi așteptat să ne găsim strămoșii și patria lor fărâmată, dar vie: acolo nu mai mișca nimic! Dunărea curgea de la sârbi direct în Bulgaria; Lipsca, Tighina și Kamenița coborâseră până la malurile ei și se întâlneau acum, peste apă, cu Varna, Silistra și Ruse. Cât despre locul unde-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de Petrișori, nesigură, tremurând, balansându-se dintr-o parte într-alta, prinsă între două lumi, ca fetița lui Dostoievski cu degetul în ușă. Eram neputincioși, incapabili să avem grijă de-altcineva decât de noi. Crescusem cu izmenele de „Șoimi ai Patriei“ și-n uniforma de UTC-iști. Ascultasem „Europa Liberă“ și urmărisem meciurile de fotbal la bulgari, cu purici și fără sonor. Făcusem o facultate de doi lei (oricum de zece ori mai bună decât astea în care se învață azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în plan. Un decret de interzicere a avorturilor era tot ce stătea între a fi și-a nu fi. Ceaușescu avusese grijă să-l dea, corectând decizia cinică a părinților. Doar se considera „Părintele Tuturor“, deci și-al nostru. „Salvatorul Patriei“ ne salvase și pe noi, ca Toto Schilacci Italia, la Campionatul Mondial din 1990. Omul care ținea o țară întreagă pe întuneric ne ajutase să ieșim la lumină, scăpându-ne de pensă și lighean. Ironia părea perfectă. Nici Shakespeare n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lipit cu spatele de mine, mirosul cald al nopții. Nu era de-ajuns. Ne trebuia o altă țară, mai înțelegătoare cu noi, în care Cezar să se poată bâlbâi liniștit, iar Cătălin să-și găsească ultimul model de șurubelniță. O patrie simplă, amabilă, primitoare, nu una de operetă. Dacă pui mâna pe-o istorie, te întâmpină doar omoruri și scandal: când nu s-a rățoit la vecini, țărișoara noastră și-a căsăpit oamenii. Domnitori contra boieri, oșteni contra țărani, munteni contra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
contra moldoveni, părinte contra fiu. S-a tăiat la greu, secole întregi, în carne vie. Ca să nu se afle adevărul, au apărut scriitorii, care au trecut pe pilde și eroisme. Mormane de maculatură, grămezi de versuri și basme, slăvind o patrie minunată, glorioasă, eternă și curată ca o fecioară neprihănită. Le citeai și-ți venea să fugi: ăștia chiar credeau ce spuneau? Trebuiau înlocuiți poeții și povestitorii care își bătuseră joc și de ea, și de noi: ei erau de vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Eminescu“ (poate chiar al treilea, dacă-l puneai și pe Arghezi). Repovestite, ultimele două secole abundau în avortoni metaforici, rebuturi oratorice alcătuite din salivă și pagini de istorie cleioase și nemestecate: „titani“, „regi“ (ai poeziei sau prozei), „cântăreți“ (ai naturii, patriei sau dragostei, după caz și chef), „corifei“, „maeștri“, „fruntași“ (aici intrau toți pașoptiștii, avansați, ca-n armată), „coloși“, „deschizători de drumuri“, (un fel de cercetași curajoși; eu le-aș fi spus imprudenți), „campioni“, „sinteze“ (ale genialității poporului), „zugravi“, „poeți nepereche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mele, Robe Victor, născut [iarăși o ștersătură] și-a schimbat numele de familie la data de 25 iulie 1965, cu ocazia căsătoriei cu fiica mea. Nu cunosc motivele acestei schimbări. Partidul Comunist Român, împreună cu Consiliul de Miniștri, garantează dreptul cetățenilor patriei de a-și alege în deplină libertate numele. Prin urmare, decizia ginerelui meu, Robe Victor, este în perfectă concordanță cu normele legalității socialiste. 3. L-am cunoscut personal pe tovarășul Nicolae Ceaușescu în anul 1946, cu ocazia unei vizite a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu la cărți, vândută de boieri, cum cred naivii. Povești de-astea vezi numai în filmele cu Florin Piersic și Marga Barbu: mai o rochie ridicată, mai o sămânță de floarea-soarelui scuipată-n decolteu, mai niște boieri vicleni, care strecoară patria în buzunarele străinilor. În realitate, avusese loc o tranzacție a Economiștilor. Nu poți să câștigi mereu. Mai ales dacă nu ai ce pune pe masă. Noi ce să propunem: patru secole de bătălii și câteva decenii de istoria literaturii? Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]