8,991 matches
-
în numele domnitorului Constantin Brâncoveanu. Dimitrie Cantemir va adnota de asemenea în marginea unui exemplar din ediția din 1688, moștenită de la părintele său, domnitorul Constantin Cantemir. Ediții: Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură, București, 1688; Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului și Noului Testament, coordonator I. C. Chițimia, București, 1988; Monumenta Linguae Dacoromanorum. Biblia 1688, I-V, Iași, 1988-1997, XI, Iași, 2003; Biblia 1688, I-II, îngr. Vasile Arvinte și Ioan Caproșu, Iași, 2001-2002. Repere bibliografice: Iorga, Ist. lit. relig., 207-208; N. Iorga, În legătură cu „Biblia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285724_a_287053]
-
fusese repropus mai amplu de Reforma Gregoriană din secolul al XI-lea, nu a fost însușit de frați și, cu atât mai mult, de către Francisc, care intenționa să pășească pe urmele lui Cristos cu adevărat sărac. De fapt, Sfântul, în Testamentul său (nr. 14) referitor la stilul de viață al primului grup de însoțitori, spune că i-a fost revelat de Dumnezeu că ei trebuie să trăiască „după forma Sfintei Evanghelii” (secundum formam Sancti Evangelii), înțeleasă ca o viață săracă, fără
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
de început. Ea nu e privită cu regret, cu un sentiment de vinovăție sau cu intenții polemice. Salimbene nici măcar nu conștientizează că ideea sa de frate minor este foarte departe de experiența lui Francisc, propusă într-o oarecare măsură în Testament ca normă pentru toți frații, și nu relatează despre fondator nici măcar ceea ce i-ar fi povestit primul său însoțitor, Bernard de Quintavalle, cu care fratele Salimbene din Parma a fost împreună timp de un an. Acesta este un alt aspect
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
pe cea confirmată (capitolul 5), ci mai degrabă pe cea neconfirmată (capitolul 7), unde se află același citat paulin, pe care îl utilizează și el, bine-cunoscuta frază: „Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce” (2Tes 3,10). În Testament (20-21), Francisc a reiterat necesitatea muncii manuale pentru frați, însă, în 1230, după cum este bine știut, papa Grigore al IX-lea, prin argumente juridice (bula Quo elongati), a negat valoarea juridică a acestei scrieri. Prin urmare, este interesant că Iacob
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
cardinal-episcop de Frascati (1228), propune din nou fraților această valoare, atât de importantă la originile mișcării franciscane, care, tocmai în acei ani, era pe cale de a fi abandonată. Această atitudine subliniază mai degrabă radicalitatea sa. Considerat furt, cerșitul depășește prescrierile Testamentului lui Francisc, unde pomana este acceptată doar în cazul în care pentru muncă nu se primește răsplată. Mărturia lui Iacob din Vitry este importantă mai ales pentru faptul că nu apare doar într-o singură operă, ci se extinde în
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
studiu. Pentru ca tu să știi cât de drag îi era studiul Sfintei Scripturi, l-am auzit relatând pe un frate, care încă mai trăiește, că s-a întâmplat într-o zi ca Sfântul Francisc să primească o carte a Noului Testament; deoarece frații erau mulți și nu puteau să o aibă întreagă cu toții în același timp, a rupt-o foaie după foaie și a dat fiecăruia pentru ca toți să o studieze și să nu se deranjeze unul pe celălalt. De asemenea
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
intra și ad extra) de-a lungul deceniilor de la jumătatea secolului al XIII-lea. Quo elongati, din 1230, constituie prima declarație prin care un papă a intervenit vreodată în privința Regulii franciscane. Printre altele, Grigore al IX-lea a declarat că Testamentul lui Francisc nu avea validitate normativă referitor la viața fraților (AFH 54 [1961], 21: FF 2731). Frații minori erau obligați să respecte doar preceptele evanghelice, nu și sfaturile (Ibidem: FF 2732). În unele cazuri, prin intermediul altor persoane, puteau să se
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
Cu atât mai mult cu cât fericitul mărturisitor al lui Cristos, Francisc, de sfântă amintire, nedorind ca Regula sa să fie subiectul unei dezbateri prin intermediul interpretării vreunui frate, fiind aproape de sfârșitul vieții sale, a poruncit - și această poruncă se numește Testament - să nu fie făcute glose (comentarii explicative) la cuvintele aceleiași Reguli, și să nu se spună, folosindu-se de cuvintele sale, că așa sau așa trebuie să fie înțelese, adăugând că frații nu trebuia să ceară scrisori de la Scaunul Apostolic
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
așa trebuie să fie înțelese, adăugând că frații nu trebuia să ceară scrisori de la Scaunul Apostolic, stabilind și alte lucruri ce nu ar putea fi respectate fără mari dificultăți. 3. Din aceste motive, nesiguri fiind dacă trebuie să respectați amintitul Testament, mi-ați cerut să îndepărtăm prin autoritatea noastră un asemenea dubiu din conștiința voastră și din cea a altor frați. Și fiindcă, datorită îndelungatei familiarități pe care acest sfânt a avut-o cu mine, am cunoscut mai îndeaproape intenția sa
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
meargă la el și, mângâindu-l cu vorbe ademenitoare, îi promit un remediu special de mântuire dacă alege să fie înmormântat în bisericile lor. În cele din urmă, atrăgându-i pe credincioși cu astfel de argumente, se amestecă în formularea testamentului lor și se bucură atunci când bisericile sunt private de dreptatea canonică și când reușesc să sustragă, din parohiile acestora, trupurile defuncților. 6. Se înțelege că unii, pentru a-l putea urma goi, în mod liber, pe Cristos cel gol, au
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
cavalerii noi fie ei și ai banilor, dar cu siguranță a Fortunei sunt în contrast cu noblețea lui foarte veche. Dacă se are în vedere că întreaga elegie (Tristele, IV, X) este dedicată Posterității și constituie, de aceea, până la un anumit punct testamentul inclusiv politic al lui Ovidiu, care aici intenționează să privească dincolo de situația lui de exilat, pentru a se fixa pe el însuși în istoria umanității. Nu se poate să nu se observe atitudinea orgolioasă a unei persoane conștiente de valoarea
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
gândește la ceea ce îi lipsește și, în primul rând, la soție. Poetul anticipează viziunea propriei morți, când nu va fi nimeni care să-l plângă, nici măcar soția. În orice caz, își dorește cu ardoare este vorba de un fel de testament ca măcar oasele să-i fie duse la Roma într-o urnă mică: mort nu va mai fi exilat. Nimeni nu-i interzice acest lucru (sau mai bine zis, nu i-l poate interzice): în ciuda interdicției lui Creon, regele Corintului
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
la îndoială generozitatea darurilor sale!340 Ar putea părea un lucru lipsit de importanță, mai mult, de-a dreptul banal. Însă dacă îl încadrăm în situația economică generală a imperiului, "gluma" capătă o semnificație puternică. Cum observase Grenier 341 "citind testamentul lui Augustus, observăm că marea generozitate față de veterani se oprește pentru a se diminua în ultima decadă înaintea lui Hristos". Sub presiunea accentuării crizei economice, Augustus se vede constrâns să renunțe la impulsul său natural spre generozitate și să-și
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
de depășit. Nu ascund faptul că acest eseu este și rezultatul unui pariu cu mine Însumi Am citit de mai multe ori pe Conachi, Bolintineanu, Alecsandri... dar aproape totdeauna sub presiunea unei circumstanțe. Ca elev am Învățat pe din afară testamentul lui Ienăchiță și am prins, mai ales, latura comică din Jalobele lui Conachi. Am recitat, ca atîția alții, Peneș Curcanul la serbările școlare, iar mai tîrziu, cînd spiritul meu a devenit mai exigent, aceste modele - deteriorate, printr-o laudă perpetuă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vă place.” Acest cum vă place respectă principiul individualității, flatează subiectivitatea vorbitorului (sau scriitorului), recunoaște dreptul de a Încălca normele pe cale de constituire. Însă spațiul plăcerii este destul de limitat În proiectul Văcărescu. Foarte Întins este acela al datoriei. Celebrul lui testament (politic și cultural) este, În această privință, fără echivoc: „Urmașilor mei Văcărești Las vouă moștenire: Creșterea limbei românești Ș-a patriei cinstire.” Cea dintîi datorie este, așadar, față de limbă. Credea Ienăchiță că geniul patriei se manifestă Întîi de toate În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu află pe Cilia lui și, chestionînd oițele, află că pe Cilia a luat-o În carul ei o Doamnă mare, nu alta, Își dă seama păstorul, decât moartea. Cilia, Întocmea ca păstorul din balada lui Alecsandri, Îi lăsase un testament prefăcut: „Voi, oițe, voi, mioare, CÎnd păstorul va veni Ochii lui În lăcrimioare Lipsa lui Îi va topi, Spuneți lui cu-ndemînare Că-ntr-o noapte de amar A venit o doamnă mare Și m-a luat pe al ei car
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
oi trăi cu durerea prin pustiiuri rătăcit, Să pomenești cîteodată pre omul ce te-au iubit. Orișicum eu răsplătire n-oi cere la Dumnezău, Și de m-ai ars tu pe mine, eu țîe bine Îți vreu.” SÎnt, În acest testament sentimental, două clauze („de-oi muri”, „iar de-or trăi”) care slujesc cum nu se poate mai bine pe jeluitorul Îndrăgostit. Finalul poemului („Și de m-ai ars tu pe mine, eu țîe bine Îți vreu”) lasă să se Înțeleagă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dificilă este situația lui Anton Pann care, Într-o adiată dorea să călugărească pe „Ecaterina de Pann”, ultima soție. Ecaterina n-a acceptat Însă, se pare, schimnicia; Îndată după moartea poetului s-a dus după alt bărbat, Încâlcind astfel prevederile testamentului. Anton Pann bale, dealtfel, recordul În ce privește onomastica feminină. Înaintea Ecaterinei, citim În acrostih numele Saftei, Lucsandrei, Parasehivei, Marioarei, Anicăi, Ninei, Sultanei, Elencăi, Liuței, Uțicăi. O poezie este Închinată unei femei pe numele de Ralu, alta se adresează Nicăi, diminutiv, probabil
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Valeriu Cristea. Nu ascund faptul că acest eseu este și rezultatul unui pariu cu mine Însumi. Am citit de mai multe ori pe Conachi, Bolintineanu, Alecsandri... dar aproape totdeauna sub presiunea unei circumstanțe. Ca elev am Învățat pe din afară testamentul lui Ienăchiță și am prins, mai ales, latura comică din Jalobele lui Conachi. Am recitat, ca atîția alții, Peneș Curcanul la serbările școlare, iar mai tîrziu, cînd spiritul meu a devenit mai exigent, aceste modele - deteriorate, printr-o laudă perpetuă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mai mult decât un simplu "roman", și anume: "o autobiografie romanțată (s.n.), un document psihologic de o covârșitoare importanță, o subtilă analiză introspectivă, o poetică evocare a peisagiului natal, a copilăriei și adolescenții, o integrare afectivă în tradiția etnică, un testament sufletesc și un mare capitol, alternând între ficțiune și confesie, din Memoriile d-lui E. Lovinescu"14. Dar, deși măgulit de cronica discipolului fidel, criticul s-a arătat foarte afectat de lipsa receptivității confraților. Evident, conștiința eșecului nu-l va
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
tragică noapte a vieții mele"; 18 iul. 1938: "fenomene de pareză continuu"; 3 nov. 1938: "Ziua, frumos. [...] Începe probabil era marilor solitudini. Inactivitate devenită cronică"; 31 dec. 1939: "Nici un telefon, nici o urare"; 3 oct. 1940: "Boala. Trebuie să-mi fac testamentul. Moartea fiind cazul c. m. fericit"; 11 iulie 1943: "Zi răcoroasă. Umflat ca un pepene. Fără poftă de lucru"; 12 iulie 1943: Tot indispus, balonat, lucrez puțin" (aceasta e, de altfel, ultima însemnare, n.n.). Citind notițele de mai sus, n-
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
drept, nici nu se putea altfel, având în vedere că posteritatea a acreditat mai cu seamă imaginea geniului solitar, care "trăia scriind" (la fel ca Lovinescu!) "acesta a fost felul prezenței sale în lume", zicea cu îndreptățire Petru Creția în "testamentul" lui de eminescolog 102. Și totuși, ce rol va fi avut amorul în creația eminesciană? De ce atribuia Lovinescu psihologiei erotice rolul esențial în geneza personalității și în procesul creației artistice? Întâi de toate se cuvine invocată, am tot spus, influența
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ART, București, 2009. Compagnon, Antoine, Demonul teoriei. Literatură și bun simț, traducere de Gabriel Marian și Andrei-Paul Corescu, Editura Echinox, Cluj-Napoca, 2007. Costache, Iulian, Eminescu. Negocierea unei imagini. Construcția unui canon, emergența unui mit, Editura Polirom, Iași, 2008. Creția, Petru, Testamentul unui eminescolog, Editura Humanitas, București, 1994. Culianu, Ioan Petru, Eros și magie în Renaștere. 1484, traducere de Dan Petrescu, prefață de Mircea Eliade, postfață de Sorin Antohi, Editura Nemira, București, 1994. Culianu, Ioan Petru, Studii românești I, traducere de Corina
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
încântat de cronică, pe care o consideră "excelentă"! În același sens apreciază Călinescu romanul (e drept, doar în particular, într-o scrisoare datată 20 nov. 1932) ca "singura analiză a sentimenului morții în literatura noastră", Bizu fiind "roman, elegie și testament moral totdeodată" (apud E. Lovinescu, "Sburătorul". Agende literare, vol. III, ed. cit., p. 434). 15 Laurent Jenny (La Fin de l'intériorité, Paris, PUF, 2001) face o analiză nuanțată a raportului dintre ideea muzicală și forma literară, constatând contradicțiile care
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
EPL, București, 1969, pp. 271-275. 85 D. Caracostea, Creativitatea eminesciană, ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Ion Apetroaie, Editura Junimea, Iași, 1987, p. 120. 86 Idem, p. 121. 87 Idem, p. 183. 88 Idem, p. 166. 89 Petru Creția, Testamentul unui eminescolog, Editura Humanitas, București, 1994, p. 252. 90 Apud Ion Nuță, "Studiu introductiv", în vol. E. Lovinescu, Mihai Eminescu, ed. cit., p. XVII. 91 Ibidem. 92 E. Lovinescu, " Mutația valorilor estetice", în op. cit., p. 359. 93 E. Lovinescu, Istoria
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]