10,163 matches
-
Teologia bizantină, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1996, pp. 300-302). O excelentă demonstrație a acestui fapt realizează și Arhimandritul Sofronie, în subcapitolul 3 (intitulat Antinomii treimice) al ultimei părți a cărții sale Rugăciunea experiența Vieții Veșnice, Ediția a III-a, Editura Deisis, Sibiu, 2007, pp. 198-205. 67 Lucian Blaga, "Eonul dogmatic", în op. cit, p. 207. 68 Lucian Blaga, op. cit., p. 217. 69 Ibidem, p. 218. 70 Ibidem, p. 219. 71 Ibidem, p. 221. 72 Ibidem
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
absolutizat și nici pus în opoziție cu raționalul. Iraționalul este, în opinia sa, raționalul "care nu a fost și nu poate fi sleit în determinările lui" și care apare, astfel, ca o temă mereu deschisă a rațiunii, lăsându-i domeniul veșnic neîncheiat (Mircea Florian, "Misologia sau "filozofia absurdului"", în Scrieri alese, p. 234). 681 Cf. Teodor Dima, ""Revelare" și "irațional" în "cunoașterea luciferică"", în Revista de filosofie, nr. 2, 1989, p. 152. 682 Teodor Dima, "Émile Meyerson și raționalizarea existenței", în
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
stări instabile: "forme călătoare" (Fulgii), "muzică a formei în zbor" (Umanizare), "miraj fluid, formă fugară" (Peisaj retrospectiv). Fluiditatea definește constant dinamismul acestui intermediu lichid, al apelor originare din care tot ce prinde viață e unduire, "undire infinită" (Solie), "șerpuitoarea formă veșnic vie" (Munții). O formă arcuită, vălurită - cum citim în poemul Elan -, "călătoarea undă" care se propagă din formă în formă, în unde tot mai largi, până la Forma definită a ființei: "Sunt numai o verigă din marea îndoire,/ Fragilă, unitatea mi-
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de a fi, vremelnicul diafan al inaparentului care se pune altfel în vedere ("lumină pură am cules sub gene", Biblie) și cheamă la o altfel de rostire, căci "pentru noi priveliști se cer alte cuvinte" (Cântece simple: Mărior, VI)19. Veșnicul început se pune astfel ca temelie a noii imagini, figură nevăzută, conturată discret abia în perspectiva deschisă de o altă vedere, aurorală, cea a sufletului: În desprimăvărarea de-nceput/ sufletul meu e ud de-atâta soare/ ca un harbuz de
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
e decât ceea ce - ca urmă - urmează să fie văzut, dă de văzut și (se) spune dând de înțeles: "de-a lungul vremii" (și al răstimpului rostirii poetice) o "palidă lumină" în a cărei transparență se developează priveliștea de neprivit a veșnicului reînceput. Departele - un peisaj evacuat În Preludiu 17 vizibilul și rostibilul participă la lucrarea comună a întrupării semnificabilului, dar în momente diferite ale apariției fenomenale. Manifestarea primară aparține sunetului, vocii care începe să se rostească, în absența oricărei imagini: "Glasul
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Prin urmare, nu jocul plin de sens al ființei cuvântului, ci jocul straniu - dejucat - al imaginilor în fuga ființării, "jocul fără seamăn al luminii/ Pe dimineața ne-ncepută-a lumii" (Țărm pierdut)10. Joc al neobișnuitului și al neasemuirii, care este totodată veșnicul joc al începutului. Tot ce apare în limpezimea luminii e răsfrângerea unui adânc limpezit. Dar pentru ca "genunile ce dorm sub limpezime" (Menire)11 să se arate, lumina trebuie străbătută, însoțită în jocul ei fără de seamăn. Or, jocul ei e oglindire
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
este transparența, în ea însăși apare ceva, posibilitatea ca ceva să se arate și să semnifice în urma celor dispărute, ca urmă trans-aparentă. Tot ce dispare pune în vedere o nouă priveliște posibilă nu atât pentru că e repetabilă, ci întrucât înseamnă veșnica revenire la semnul unui alt început: "Și totuși nu te teme, căci mâine ne vin iarăș -/ Dar gustă clipa-n care un Dumnezeu creează/ Din fiece lumină o stea ce-a tremurat/ De dorul fără margini al cerului tovarăș". Semn
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ceea ce devine, lumea devenirii sau a còpiilor perceptibile (sensibilul); modelul după a cărui asemănare ceea ce devine se naște, forma identică cu sine, nenăscută, pe care nu o percepem, ci doar o gândim (inteligibilul); cea în care are loc devenirea, locul veșnic ce "dă loc de așezare tuturor celor ce se nasc, putând fi conceput fără ajutorul simțurilor, printr-un fel de raționament hibrid (...). El este de bună seamă cel pe care îl vedem ca într-un vis"14. Acest al treilea
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
locul în care formele inteligibile (invizibile) sunt primite drept forme- còpii (vizibile), e tocmai mediul de apariție a imaginilor: În cazul unei imagini, de vreme ce nici lucrul în virtutea căruia a luat ființă nu-i aparține ei însăși, ea - fiind doar năluca veșnic schimbătoare a unei alte realități - trebuie să ia naștere în altceva, agățându-se într-un fel ori în altul de existență, pentru că altminteri n-ar fi absolut nimic"16. Pe de o parte, imaginea prin care lucrul e adus la
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
urmare, deoarece i-ar lipsi expresivitatea, plasticitatea. Conturul ei nu poate lua decât forma incertă a fulguranței, fragilitatea evanescenței, într-o lume intermediară - a lui nici...nici - în care spațiul și timpul sunt încremenite 4, totuși poate o lume a veșnicei culmi ("Poate e un etern amurg"), lumea dintre. Nu numai că exterioritatea se înscrie în dispariție, dar conversiunea ascensională amintită este o interiorizare, o adâncire din perspectiva căreia datele prezenței exteriorului devin nevăzute. Interiorul se răsfrânge în exterior, ab extra
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
duh în noi", iar "semințe tinere-n lumină sus/ Trec iar prin carnea fructului, spre nemurire"8. Prin carnea fructului, devenită străvezie, se trece, căci - expusă pe un fundal de lumină - ea se rarefiază până la transparență, străpunsă de "nevăzutul mugurilor veșnici"9 care oferă vederii un alt peisaj. Ceea ce părea să fie o simplă antinomie a exteriorității, așa cum ni se înfățișează în poemul Munte pur10 - unde între "șesuri adânci" și cer nu există legătură, căci "nimic nu-mi crește-n luminile
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
nouă lumină ("Te înalț din carne, frumusețe pură/ (...)/ Mângâi lung tiparul formelor eterne"25). Dacă zeii "albi" sunt întruchipări ideale ale transparenței supralumești, sălășluind "acolo unde norii noștri n-ajung,/ Sub bolțile marelui azur fierbinte", "zei limpezi,/ Hopliți ai frumosului veșnic"26, frumosul pe care îl insuflă în creații îi face pe ei înșiși cu putință ("din frumusețea noastră nasc îngerii din cer"), reflectarea lor în lumea sublunară proiectându-le imaginea pe fondul înaltului de jos al sufletului, în "vaste ceruri
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ceea ce e însămânțat, din eternitatea nezborului care - în clipa ce va veni și care deja este - pune creația în început. Cuvântul, ca sămânță a nemuririi, nu e creator decât în actul prin care ceea ce este păstrat ca potență a vieții veșnice iese la lumină, sosește cu lumina pentru a da slavă celor create în numele lui: "A fost de-ajuns un nume, al tău, sol dezrobirii,/ S-au spart și veac și lume; ținut prizonier/ A izbucnit din țăndări, viu, vulturul iubirii
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
eclipsării e lumina unui alt orizont. Nu despre o nouă înserare e vorba, înscrisă în succesiunea fazelor temporale, ci despre cealaltă înserare, o înserare alta decât cea care întunecă vederea. Ce se vede acum răsare precum lumina neînserată a unei veșnice vederi, sare în ochi, în ochiul care stă să vadă. Ochi care nu mai poat fi închis, stă deschis în lumina imaginii. Sorin Mărculescu. Dubla intuiție și definirea prin precursorat Poate intuiția să înainteze până dincolo de începutul care se dă
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
aceasta nu dă numai de văzut, ci și de înțeles în lumina care o premerge. Dar ceea ce apare se pune în vedere ca neînceput al vederii, ca prevedere în lumina care vine înaintea imaginii. Pentru ca ea să vină - în chiar veșnica ei prevenire -, timpul trebuie să se dizolve, să-și curme curgerea în fântânile în care el e nevăzut, stătător în sine. Se înfășoară în ultima răsfrângere a golului, acolo unde ne întâmpină "o abdicare cețoasă/ a monadelor și-o pace
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
a ceea ce nu se dă vederii, nu apare decât în adâncul insondabil al inimaginabilului? Căci "înainte ca văzul care vede totul să vadă/ se întâmplă această aventură-n eter"40. Iar ceea ce se întâmplă nu se vede dar este, chemarea veșnică a ființei, a ceea ce vine, ad-vine în chemarea unei necurmate aventuri (adventurus). "Ce este acum, ce-a fost, și ce are să fie" vin împreună, neauzite și nevăzute, aluvionând în calea ființei. E mult, e puțin această quidditate nepieritoare, miracolul unui
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
și în desfacerea ce prevestește un nou început. Iar ceea ce se spune se arată difuz, prinde a se închega precum "forma din aburi", figură inconsistentă a inaparentului, întrezărită prin breșa deschisă între începutul incandescent al nesfârșirii și posibilul baptismal al veșnicului reînceput: "focul care mă va-ncheia se află în cer/ roua care mă va boteza e încă neplânsă". In-formarea semnificabilului care se rostește este o lentă pășire în ființă, trudnica înaintare a formei spre desăvârșire. Dacă forma absolută vine ca
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
zburător în cerul tuturor posibilelor. Acesta rămâne invizibilul opac, imprezentabilul înălțimii inegalabile, de dincolo de vedere. Transparent e doar voalul prin lumina căruia vederea trece, cade în sine: Când te-ai deschis în mine/ clopot de albuș plâns/ peșteră a înotătorilor veșnici/ fâlfâitoare?" Ceea ce se deschide e adâncul unui ascuns, orizontul scufundat - inevident - al unei imagini care nu iese la suprafață, se arată în invizibilul ei: "Tu umbrelă luminoasă/ rochie de voal fără trup/ mireasă inexistentă/ spune-mi, unde s-a spart
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
finitudinii. Abia acum "natura dobândește chip, față", crește și se arată pe drum. Dar drumul nu se închide în sfârșit, în ajungerea la termen. Capătul său e un căpătâi, o deschidere spre început, spre originea nesfârșirii. Drumul îndrumă spre imaginea veșnic viitoare a izvorului, de aceea "o călătorie este o călătorie în viitor": "călătoria înseamnă ieșire, ieșirea și intrarea în pustie"5, ieșirea din limita locului și intrarea în nelocul trecerii și al transcenderii, în golul fără imagine, extins în extincție
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
răsună "limba unui clopot invizibil" - aceasta este casa rostirii "unde graiul este una cu Logosul"44, răscrucea în care vederea se frânge epuizată, golită de ceea ce vede și cere dreptul la rostire: "Pe drum, suntem în nodul răscrucilor,/ Suntem în veșnica răscruce mișcătoare", "răstigniți pe răscruce"45. Răscrucea este refracția în care orizontul vederii se frânge, deviază și fisurează natura vizibilului. Jertfit pe crucea apariției mundane, vizibilul nu mai dă seama decât de manifestarea în bernă a dispariției. Vederea e transportată
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
nopții". Pustiul alb nu se pierde decât în timp, cu timpul; el e imaginea ascunsă a inaparentului care trece în urmă, dă loc urmării, deschide distanța unei treceri. Trecere în care netrecătorul își face loc, se arată sub chipul începutului veșnic nou, și astfel rămâne în vedere, în ochii ce nu se mai pot închide 7. Ce văd ei, învăluiți de necuprinsul nevăzutului? Ochii ce judecă timpul trăit și pierdut și-i adună sporul,/ Lăsându-i iubirii ce e al uitării
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în care se pare că nimic nu prevestește o nouă arătare. Și totuși spațiu poetic al unei imagini neașteptate: "Și-ntr-un tărâm de inedit azur,/ În care nicio amintire nu vibrează,/ S-ajungi în calea ta văzduhul pur:/ Miraculoasă, veșnică amiază...". Ceea ce se arată acum nu mai sunt norii care trec prin prezentul deja trecut al unui imposibil viitor. E chiar spațiul posibilului care se deschide ca tărâm inedit, fără nicio determinare temporală (nicio amintire nu vibrează), în absența oricărui
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
florile negre nu se arată pe sine, ci lumina pierdută, scursă în adâncul timpului ce o soarbe. Timp al somnului, al suspensiei oricărui orizont fenomenal: "dar fumul, dar fumul/ mai bate liniștit din pleoape/ legănându-se/ în somnul acestui râu veșnic". Dacă nimic nu se fenomenalizează și, ca atare, nu se deschide vederii, înseamnă că totul trece în nemanifestare, trece și se pierde în ceea ce rămâne să depună mărturie a ceea ce a fost. Fumul nu e reziduul unei combustii nevăzute, semnul
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
rămânerii, a Ultimului în golul de timp. Iar, ca ultim, el iese din timp; nimic nu îl poate urma, el însuși fiind urma firavă a luminii defuncte. Acum totul se vede ca prin fum, "legănându-se/ în somnul acestui râu veșnic". Ce-a mai rămas din lumină este o ușoară legănare a ceea ce, netimp fiind, este tot timpul. Lângă râu, lumina e liberă să se cufunde în somnul materiei, să se lase legănată de heracliteana desfătare a curgerii. Ea nu aduce
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
este o ușoară legănare a ceea ce, netimp fiind, este tot timpul. Lângă râu, lumina e liberă să se cufunde în somnul materiei, să se lase legănată de heracliteana desfătare a curgerii. Ea nu aduce la vedere decât o imposibilă arătare, veșnica rămânere în forma fragilă a unei treceri. Forma prin care se vede (Gabriela Melinescu) Atunci când forma e însuflețită de o diminuare a elocvenței imaginale, precum în Balada de Gabriela Melinescu 15, ea nu arată decât configurația pură a posibilului în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]