9,974 matches
-
Bălăiță îmi arată o constantă prețuire și sper să mă și apere dacă va fi cazul. Nu vreau să ies oricum și nu am voie să mai ies oricum. O parte din criticii bucureșteni (fruntași) a declarat că nu a îndrăznit că mă comenteze pentru că, în ciuda atenției cu care mă citește, i-aș scăpa încă "parmi les doigts". Nici nu-i de mirare. Nu țin să fiu pe placul cititorului. Îmi țin spectacolul, de va fi nevoie, cu ușile deschise. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
și sare! Ce-ar fi viața noastră fără toate acestea? și care le e plata? Nimic altceva decât lovituri, umilințe și dispreț. și, ca să știți o dată pentru totdeauna: n-am să Îngădui asemenea josnicii În orașul meu! Nimeni să nu Îndrăznească a face nedreptate altuia! Trebuie să Înțelegeți În sfârșit că fiecare ființă a fost creată de Dumnezeu și că nimeni nu poate trăi fără semenii lui! La aceste cuvinte, curtenii se Înfiorară. Niciodată nu vorbise tânărul prinț atât de mult
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Măce lăreau copiii. În urma lor rămânea numai sânge. Sânge, cenu șă și ulii rotindu-se deasupra mormanelor de leșuri. Simeon Înainta mereu, ferindu-se din calea hoardelor, adăpostindu-se prin păduri, hrănindu se cu rădăcini și coajă de copac. Nu Îndrăznea să iasă la drumul mare sau prin sate. De altfel, acestea nici nu mai existau. Ici și colo, se vedea pe câte o colină fum care Înnegrea cerul. Acolo fusese vreo așezare omenească. Apoi, Într-un Înserat, ajunsese În satul
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
animal deosebit. Te pricepi la cai. De unde vii? Nu ești de prin partea locului, nu-i așa? — Vin de la Konstanz. Mâna lui se plimba agale pe trupul asudat al anima lu lui, care scâncea ca un copil speriat și nu Îndrăznea să se ridice. Îl mângâie cu blândețe pe coamă, apoi Îi cercetă ure chea ciulită. Când se Întoarse către călărețul blond, În mâna lui fumega mocnit o bucățică de iască. — Iată pricina sperieturii. Cineva a vrut să vă ucidă, mărită
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ridicolă. Două generații! Ce sunt două generații față de strămoșii noștri iluștri? Nimica toată! — Da, ai dreptate, de o sută de ori dreptate. și „sfântul de la Konstanz“, care țese intrigi Împotriva Împăratului și Împotriva mea! Împăratul nu face nimic, fiindcă nu Îndrăznește un conflict armat, se mulțumește cu câte o raită În care oamenii lui pradă tot ce apucă! și la ce bun? Iar mie Îmi zâmbește și-mi promite sprijinul la momentul potrivit, zice el. Momentul potrivit, să mori de râs
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
curtea imperială, sublinie cu falsă inocență ministerialul. La urma urmei, de ce nu rămâneți la Sankt Gallen? Nimeni nu vă poate Împiedica să stați la mânăstirea de metanie, nici măcar Împăratul. Între zidurile ei nu sunteți primejduit cu nimic. Nimeni n-ar Îndrăzni să intre cu sila În locul sfânt. Oricum, ar trebui să vă folosiți mai mult de prietenia cu Împăratul. știe toată lumea că v-a destinat pentru scaunul episcopal din Konstanz. — Împăratul e departe, fiul meu și blestemații de Zä hringer sunt
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
E casa unui tiran necredincios, care mi-a adus plocon o bastardă. Culmea, tocmai eu să-i cresc fructul adulterului. M-ai făcut de rușine până și În fața slugilor, ca să nu mai vorbesc de vecini. Nici la Curte nu mai Îndrăznesc să m-arăt! Ministerialul Hildebrand se trezi de-a binelea și izbucni Într-un hohot de râs de se cutremurau pereții. — Ți-ai ieșit din minți, femeie? murmură el printre hohote. Cine ți-a băgat În cap prostia asta? Bastardă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
aceea a adus-o la noi, s-o creștem cum se cuvine. A crezut c-o dă pe mâini bune. Săptă mâni, luni de zile s-a tot gândit cui s-o Încredințeze. și tu! Nici În vis n-aș Îndrăzni să-i spun ce prostii Îți trec prin cap! Fiindcă a poftit să-i aduc la cunoștință tot ce e În legă tură cu Adelheid, tot ce face, cum se poartă, ce cred ceilalți, mă rog, tot. Hildebrand tăcu furios
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
treptele pe care coborâse În grădină și se Înclină ușor În fața ei. Adelheid urcă câte patru treptele odată spre chilia ei de la catul de sus și, ajunsă acolo, Își smulse boneta, năpustindu-se către oglindă. Da, era exact cum nu Îndrăznise să creadă. Ochii, părul, gura ei erau aidoma celor ale lui Conrad. Trăsăturile prințului, care i se păruseră atât de cunoscute, semănau cu ale ei. O amețeală ușor de Înțe les o cuprinse. „Deci asta era“, Își spuse. „În vinele
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ochii violeți și buclele negre ale lui Bodo. „Bodo va afla fără doar și poate că am dispărut și mă va căuta. Așa cum Îl știu eu, n-o să se lase până nu mă eliberează. și mai e și Conrad...“ Nu Îndrăzni să se gândească la tatăl ei. Ducele Bertold era plecat În Alsacia. „Mai bine să nu știe ce s-a Întâmplat... Dacă află adevărul...“ Nici pentru ea, nici pentru Bodo nu putea nădăjdui nimic, nici un pic milă. Se așeză speriată
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
dacă ar fi vorba despre un complot politic...“ Adelheid nu Înțelegea nimic și asta o neliniștea cel mai mult. Un dușman necunoscut e de o mie de ori mai primejdios decât unul care Își dezvăluie chipul... Așa spunea Hildebrand. Nu Îndrăzni să se așeze pe pat, așa că Își petrecu noaptea pe marginea jilțului, tremurând În răcoarea ce venea dinspre munte și rugându-se Sfintei Fecioare și Sfântului Trudpert. Spre ziuă ațipi. Când se trezi, lumina mohorâtă a zilei pătrundea prin fereastra
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
necinstesc ca pe cea mai ticăloasă târfă și apoi o azvârl oamenilor mei, s-o siluiască până la moarte. Am să-i arăt ce Înseamnă să mă disprețuiască! Îi aruncă lui Adalbrecht o privire de gheață și adăugă: Nimeni să nu Îndrăznească să mi râdă În față, Înțe legeți, nimeni! Auzind aceasta, stăpânul de pe Stouff se ridică sprinten și puse mâna pe spadă. — Potoliți-vă, izbucni Otto, cu o voce dură care-i făcu pe cei doi adversari să-l privească surprinși
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cei mai iuți cai din grajd și să-i Înșeueze. Când William auzi că stăpânul vrea să călărească neîntârziat tocmai la Sfântul Petru, clătină din cap. Cum de nu știa că s-ar prăbuși Îndată de pe cal? Dar nimeni nu Îndrăznea să i se mpo trivească stăpânului, așa că se mulțumi, așa cum făcea totdea una, să-și ridice ochii către cer, să ofteze adânc și să privească cu ochi foarte triști silueta mătăhăloasă a domnului Urs. Nu de hatârul lui, ci pentru că
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
o conspirație politică ale cărei urmări s-ar putea să fie cumplite și pentru el, și pentru noi. În fine, va avea urmări de care ne temem... Sunt fapte și nume pe care doar le șoptim, sau pe care nu Îndrăznim să le rostim, jupâne Urs... Domnia ta, care trăiești atât de aproape de puterile lumii acesteia, chiar În mijlocul lor, știi mai bine decât noi... Urs nu-și revenea din uimire. Cum, fiul lui era amestecat În conspirații politice? Fără să zică un
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
primejdia În care se vor afla cei doi tineri dacă reușesc să scape. Mânia ducelui poate să-i loveas că cumplit pe cei doi nesăbuiți. Domnița Adelheid mai poate să nădăjduiască milă, fiind copila lui, dar Bodo... Iertați-mă că Îndrăznesc să vorbesc astfel. O cinstesc ne spus pe prințesă, e o domniță nobilă și frumoasă ca un În ger... Bogatul negustor avea lacrimi În ochi și tăcu de tea mă să nu izbucnească În plâns. — Nu de la rănile acestea i
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
totul În mâna Stăpânului nostru, al tuturor. El va face cum va crede de cuviință și căile Lui sunt necunoscute... În acea clipă, străinul de la fereastră, care urmărise totul În tăcere, Începu să vorbească: — Vă rog să mă iertați că Îndrăznesc să grăiesc În fața atâtor capete luminate. O fac numai pentru că soarta celor doi tineri mă Îndurerează. Ce știm? știm că domnița Adelheid a plecat de la cuvioșia voastră, se Înclină el către sihastru. Îngăduiți să cercetăm drumurile În jurul acelui loc. Eu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
la castel, deși nu cred. E prea viclean și știe că, dacă l-am bănui, acolo am căuta-o mai Întâi. Deci a ascuns-o În altă parte. Ce are de gând cu ea nu știm. Nu cred că a Îndrăznit s-o necinstească pe nepoata mea și apoi să vină la Curte ca și cum nimic nu s-ar fi Întâmplat. Cred că aici se ascunde și altceva. Cred că e vorba de o conjurație, de o trădare, și el nădăjduiește că
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ceva. Nu-mi place să mă Întâlnesc cu intriganți și cu slă bănogi. Ce-ar putea face? Să ne atace ei pe noi? Nici În vis nu cred așa ceva! Suntem prea puternici și se tem prea mult de noi ca să Îndrăznească! — Prevederea este mama Înțelepciunii, murmură Conrad. Nu uita ce ne-au Învățat părintele și dascălul nostru. Nu uita de asemenea că și Biblia ne Învață să fim Înțelepți ca șerpii. Să fim Înțelepți, frate. Îngăduie-mi să orânduiesc eu suita
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Tânărul cavaler sări pe cal. „Acum trebuie să-l Încunoștințez neîntârziat pe Bertold. Trădarea e dovedită. Mâine nu ne mișcăm din loc. Să vină ei dacă vor să arate că au conștiința curată. Dar mai mult ca sigur nu vor Îndrăzni. Căci vor bănui că știm totul. Trebuie să chibzuim bine ce plan de bătălie găsim. Pentru că, dacă nu vin, asta Înseamnă război“, Își spuse el În timp ce galopa Înapoi la castel. Bertold nu sosise Însă de la vânătoare și Conrad Începu să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
gândit să cereți o audiență? Ar fi fost o bucurie pentru mine să vă primesc, o clipă de strălucire În viața cenușie pe care o duc! Femeia mușcă din momeală și-l privi cu ochi plini de dor: — N-am Îndrăznit... Stăpâne, am auzit Întâmplător con vorbirea Înălțimii Voastre cu ducesa. Bineînțeles că n-am vrut să trag cu urechea, vă rog să nu mă pedepsiți... Eram la ducesă când ați intrat și voiam să ies, dar n-am mai apucat
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
limpede că veneau dintr-o confruntare care nu le adusese noroc. — Opriți, strigă ministerialul. Era furios și plin de ură. Abia reușise să fugă prin În tuneric din măcelul de la Molsheim și Își făcea planuri de răzbunare cumplită. — Opriți, cine Îndrăznește să se strecoare chiar acum din cetate? Vreau să-i văd și eu pe nevinovații care se ascund cu atâta grijă. Aduceți-i la mine... XVII Bodo se Îndrepta Încet, Încet spre vindecare. Rănile lui prinseseră a se Închide. Dormita
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
câine blestemat, nu va avea nici o milă dacă mă va prinde, și nici Împăratul, nici altcineva n-ar cuteza să pună o vorbă pentru mine. Pe când dacă aș fi soțul domniței Adelheid... Ehei, alta ar fi socoteala. Conrad n-ar Îndrăzni să Înfiereze În public o rubedenie, mai mult, pe soțul singurei sale nepoate, unica fiică a lui Bertold, mai ales că acesta e mort... S-ar spune că se răfuiește cu rudele răposatului... Nu, e prea viclean. Chiar dacă se gândește
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
care se laudă peste tot că vrea să se răzbune pe mine? N-o să-ți priască, ai să atârni de prima spânzurătoare, acolo unde ți-e locul. Un cavaler nu trage sabia Împotriva unui tâlhar la drumul mare! — Ucigaș blestemat, Îndrăznești să te numești cavaler, după toate fărădelegile pe care le-ai săvârșit? Tu, care ai necinstit-o pe fiica stăpânului tău, după ce ai adus nefericire În atâtea case? Nici de la uciderea mârșavă a domnului tău, căruia i-ai jurat credință
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
nu te-ai dat Înapoi. și acum ai necinstit-o și pe această făptură nevinovată! Satană ticăloasă, viperă vicleană care trebuiești zdrobită cu călcâiul. Nu Eglord, nu mă voi murdări cu sângele tău, cu mâinile goale te voi sugruma! — Ce Îndrăznești să spui? Întrebă Eglord, care nu pricepea ce spunea cerșetorul. — Mai Întrebi, fiară spurcată? Iată ultimul rod al fărădelegilor tale! Simeon, care-o ținea pe fata leșinată În brațe, păși Înainte. Nu sunt războinic și nu-mi place să vărs
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
brațe pe fata leși nată. — Adelheid, Adelheid, strigă Bodo uitând de prudență și năpustindu-se către ei. Dar nu făcu decât câțiva pași. Eglord, care auzise strigătul, se Întoarse brusc și aruncă cu furie sulița spre el. — și aici ai Îndrăznit să pătrunzi, negustor blestemat, pui de cățea? Ia-ți-o, necinstită de altul, nici nu meriți altceva. Pentru tine e numai bună! Bodo nu mai apucă să audă. Sulița Îi străpunsese pieptul, nimerindu-l de-a dreptul În inimă. Însoțitorii
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]