24,313 matches
-
confruntă în privința ideii că „apărările pot fi create și cristalizate în așa fel încât să poată acționa singure”. Sandler prezintă aici maniera sa de a concepe mecanismele de apărare, pe care le vede ca pe niște procese declanșate de o amenințare, eul intrând în acțiune în momentele imediat următoare acesteia. Răspunsul Annei Freud merge în aceeași direcție, dar insistă asupra faptului că, în teorie, apărarea este concepută „ca parte integrantă a procesului, și nu ca structură fosilizată”. Posibilitatea de a interveni
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de vedere este cea a cheii care se potrivește perfect în încuietoare, în comparație cu ciocanul de bătut la ușă. Referindu-se la specificitate, Vaillant abordează o chestiune care fusese deja evocată de A. Freud atunci când vorbea despre faptul că, în fața anumitor amenințări, unele mecanisme sunt mai utile decât altele. 4) Pentru a putea fi socotite adaptative, apărările trebuie să canalizeze sentimentele și nu să le blocheze. Reprimate, sentimentele pot fi, pentru un subiect care recurge în mod sistematic la formațiunea reacțională, la fel de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
niște strategii prin care indivizii reduc sau evită anumite stări negative cum sunt conflictul, frustrarea, anxietatea și stresul. 9) În sfârșit, potrivit lui Plutchik (1995), termenul „apărare” se referă la un proces inconștient destinat să disimuleze, să evite sau să modifice amenințări, conflicte sau pericole. Analizând aceste diferite definiții și cele câteva precizări sau comentarii care le însoțesc uneori, putem constata, referitor la ceea ce este numit, într-o definiție tipică, drept gen proxim, că mecanismele de apărare sunt desemnate ca: - procese (psihologice
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
unor stări negative, cum sunt conflictul, frustrarea, anxietatea și stresul (8). Să spunem, în sfârșit, că doar una dintre aceste definiții (9) nu face referire clară la mediul intern sau extern; finalitatea este în acest caz disimularea, evitarea sau modificarea amenințărilor, conflictelor sau pericolelor. Dezacordul dintre aceste definiții este adeseori legat de originea exclusiv internă sau mixtă (internă și externă) atribuită pericolului care declanșează apărarea. Evocând această chestiune în dialogurile sale cu Sandler (1985/1989), A. Freud adoptă o poziție destul de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
prin simptome somatice, motorii și senzitive. 3. Clasificăritc "3. Clasificări" Annei Freud (1936/1993) îi datorăm o încercare de clasificare a mecanismelor de apărare în funcție de situațiile particulare de angoasă care le suscită. Astfel, refuzul ar fi utilizat în relație cu amenințări legate de teama de castrare și de pierderea obiectelor adorației. Din această perspectivă, cedarea altruistă a pulsiunilor instinctuale ar fi un mijloc specific de a învinge mortificarea narcisistă. În timpul dialogurilor deja evocate, Sandler (1985/1989) îi reamintește Annei Freud că
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
motivații conflictuale. 2) Nivelul inhibițiilor mentale (sau al formațiunii de compromis). Cele șapte apărări menționate - deplasarea, disocierea, intelectualizarea, izolarea afectului, formațiunea reacțională, refularea și anularea retroactivă - mențin în afara conștiinței idei, sentimente, amintiri, dorințe sau temeri susceptibile de a reprezenta o amenințare potențială. 3) Nivelul distorsiunii minore a imaginii. Cele trei apărări citate - deprecierea, idealizarea și omnipotența - operează, în vederea reglării stimei de sine, unele distorsiuni minore ale imaginii de sine, ale imaginii corporale sau ale imaginii celorlalți. 4) Nivelul negării. Cele trei
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
cum este anularea retroactivă); 7) apărări mature (ca, de pildă, sublimarea). Alte două clasificări pun accentul pe modurile de acțiune sau pe stilurile defensive. Verwoerdt (1972) a descris trei clase de mecanisme de apărare, definite mai ales prin relația cu amenințările: 1) Prima clasă se caracterizează prin retragere în fața amenințării, ca în cazul regresiei revelate de ipohondrie. 2) Cea de-a doua clasă reunește mecanismele care încearcă să excludă amenințarea conștiinței: refuzul, reprimarea (sau înlăturarea), raționalizarea, proiecția și introiecția. 3) Cea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pildă, sublimarea). Alte două clasificări pun accentul pe modurile de acțiune sau pe stilurile defensive. Verwoerdt (1972) a descris trei clase de mecanisme de apărare, definite mai ales prin relația cu amenințările: 1) Prima clasă se caracterizează prin retragere în fața amenințării, ca în cazul regresiei revelate de ipohondrie. 2) Cea de-a doua clasă reunește mecanismele care încearcă să excludă amenințarea conștiinței: refuzul, reprimarea (sau înlăturarea), raționalizarea, proiecția și introiecția. 3) Cea de-a treia clasă este constituită din mecanisme în
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
clase de mecanisme de apărare, definite mai ales prin relația cu amenințările: 1) Prima clasă se caracterizează prin retragere în fața amenințării, ca în cazul regresiei revelate de ipohondrie. 2) Cea de-a doua clasă reunește mecanismele care încearcă să excludă amenințarea conștiinței: refuzul, reprimarea (sau înlăturarea), raționalizarea, proiecția și introiecția. 3) Cea de-a treia clasă este constituită din mecanisme în care se încearcă dominarea, controlarea amenințărilor: intelectualizarea, izolarea, recurgerea la conduite contrafobice sau la sublimare. Ihilevich și Gleser, cercetătorii care
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de ipohondrie. 2) Cea de-a doua clasă reunește mecanismele care încearcă să excludă amenințarea conștiinței: refuzul, reprimarea (sau înlăturarea), raționalizarea, proiecția și introiecția. 3) Cea de-a treia clasă este constituită din mecanisme în care se încearcă dominarea, controlarea amenințărilor: intelectualizarea, izolarea, recurgerea la conduite contrafobice sau la sublimare. Ihilevich și Gleser, cercetătorii care, în 1962, au reușit să elaboreze un instrument de evaluare - Inventarul mecanismelor de apărare (Defense Mechanism Inventory, DMI23) -, sugerează că apărările pot fi clasificate în funcție de cinci
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de 352 de studenți și studente la trei istorii având un pronunțat caracter conflictual. Stilurile astfel descrise erau suficient de generale pentru a include majoritatea mecanismelor de apărare identificate anterior: 1) „Întoarcerea către obiect”. În cadrul acestui stil, conflictele interne și amenințările externe sunt gestionate printr-un atac excesiv sau nepotrivit, dirijat împotriva sursei reale sau prezumtive a pericolului perceput. O asemenea strategie înlocuiește senzația de a fi ținta unei amenințări cu experiența lansării unei amenințări, ceea ce creează iluzia puterii, susținând astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
anterior: 1) „Întoarcerea către obiect”. În cadrul acestui stil, conflictele interne și amenințările externe sunt gestionate printr-un atac excesiv sau nepotrivit, dirijat împotriva sursei reale sau prezumtive a pericolului perceput. O asemenea strategie înlocuiește senzația de a fi ținta unei amenințări cu experiența lansării unei amenințări, ceea ce creează iluzia puterii, susținând astfel starea de bine a subiectului. Apărări precum identificarea cu agresorul și deplasarea aparțin acestui stil defensiv. 2) „Proiecția”. Se caracterizează prin faptul că justifică exprimarea ostilității sau a respingerii
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
În cadrul acestui stil, conflictele interne și amenințările externe sunt gestionate printr-un atac excesiv sau nepotrivit, dirijat împotriva sursei reale sau prezumtive a pericolului perceput. O asemenea strategie înlocuiește senzația de a fi ținta unei amenințări cu experiența lansării unei amenințări, ceea ce creează iluzia puterii, susținând astfel starea de bine a subiectului. Apărări precum identificarea cu agresorul și deplasarea aparțin acestui stil defensiv. 2) „Proiecția”. Se caracterizează prin faptul că justifică exprimarea ostilității sau a respingerii atribuind celorlalți intenții sau caracteristici
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
senzația de superioritate, ameliorând astfel stima de sine. 3) „Jocul cu principiile”. Corespunzând doar în aparență unor principii generale, apărările grupate în acest stil constau în evocarea de platitudini, truisme, clișee, sofisme pentru a disimula un conflict intern sau o amenințare externă. Se reușește astfel înlăturarea din conștiință a semnificației emoționale a conflictelor sau amenințărilor respective. Creând iluzia „înțelegerii”, aceste apărări îi dau subiectului sentimentul de control și de detașare emoțională în raport cu amenințarea percepută, îi diminuează anxietatea și îi măresc respectul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în aparență unor principii generale, apărările grupate în acest stil constau în evocarea de platitudini, truisme, clișee, sofisme pentru a disimula un conflict intern sau o amenințare externă. Se reușește astfel înlăturarea din conștiință a semnificației emoționale a conflictelor sau amenințărilor respective. Creând iluzia „înțelegerii”, aceste apărări îi dau subiectului sentimentul de control și de detașare emoțională în raport cu amenințarea percepută, îi diminuează anxietatea și îi măresc respectul de sine. „Jocul cu principiile” este comun apărărilor de tipul intelectualizării, raționalizării și izolării
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pentru a disimula un conflict intern sau o amenințare externă. Se reușește astfel înlăturarea din conștiință a semnificației emoționale a conflictelor sau amenințărilor respective. Creând iluzia „înțelegerii”, aceste apărări îi dau subiectului sentimentul de control și de detașare emoțională în raport cu amenințarea percepută, îi diminuează anxietatea și îi măresc respectul de sine. „Jocul cu principiile” este comun apărărilor de tipul intelectualizării, raționalizării și izolării afectului. 4) „Întoarcerea către propria persoană”. În fața conflictelor și amenințărilor, răspunsurile defensive orientează către propria persoană criticile excesive
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sentimentul de control și de detașare emoțională în raport cu amenințarea percepută, îi diminuează anxietatea și îi măresc respectul de sine. „Jocul cu principiile” este comun apărărilor de tipul intelectualizării, raționalizării și izolării afectului. 4) „Întoarcerea către propria persoană”. În fața conflictelor și amenințărilor, răspunsurile defensive orientează către propria persoană criticile excesive, furia și ostilitatea nejustificată. Acest tip de răspunsuri creează un fel de „pernă de aer” sau „saltea” care atenuează impactul psihologic al conflictelor și amenințărilor. Anticiparea pericolului creează iluzia unui control existențial
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Întoarcerea către propria persoană”. În fața conflictelor și amenințărilor, răspunsurile defensive orientează către propria persoană criticile excesive, furia și ostilitatea nejustificată. Acest tip de răspunsuri creează un fel de „pernă de aer” sau „saltea” care atenuează impactul psihologic al conflictelor și amenințărilor. Anticiparea pericolului creează iluzia unui control existențial asupra rezultatelor nedorite, diminuând implicit impactul amenințărilor percepute, și conține - dacă nu o poate elimina - și o componentă de anxietate. Această strategie protejează împotriva unei posibile diminuări o stimă de sine vulnerabilă. Întoarcerea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
criticile excesive, furia și ostilitatea nejustificată. Acest tip de răspunsuri creează un fel de „pernă de aer” sau „saltea” care atenuează impactul psihologic al conflictelor și amenințărilor. Anticiparea pericolului creează iluzia unui control existențial asupra rezultatelor nedorite, diminuând implicit impactul amenințărilor percepute, și conține - dacă nu o poate elimina - și o componentă de anxietate. Această strategie protejează împotriva unei posibile diminuări o stimă de sine vulnerabilă. Întoarcerea către propria persoană ar fi stilul răspunsurilor autohandicapante, pesimiste sau masochiste. 5) „Transformarea în
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
o componentă de anxietate. Această strategie protejează împotriva unei posibile diminuări o stimă de sine vulnerabilă. Întoarcerea către propria persoană ar fi stilul răspunsurilor autohandicapante, pesimiste sau masochiste. 5) „Transformarea în contrariu”. Răspunsurile defensive ale acestuistil reduc conflictul intern sau amenințările exterioare, diminuându-le importanța sau deplasându-le totalmente din conștiință. Astfel, subiectul răspunde în mod pozitiv sau neutru la un eveniment frustrant, care altfel ar genera o reacție negativă. Estomparea realităților neplăcute creează iluzia unei controlări a conflictelor sau amenințărilor
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
amenințările exterioare, diminuându-le importanța sau deplasându-le totalmente din conștiință. Astfel, subiectul răspunde în mod pozitiv sau neutru la un eveniment frustrant, care altfel ar genera o reacție negativă. Estomparea realităților neplăcute creează iluzia unei controlări a conflictelor sau amenințărilor, care diminuează anxietatea conștientă și accentuează sentimentul de bine al subiectului. Regăsim acest stil în mecanisme ca (de)negarea, refuzul, formațiunea reacțională și refularea. Ultima clasificare pe care o prezentăm apare într-o cercetare empirică efectuată de Bond et al
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de evaluare a mecanismelor de apărare rămâne „nesigur”. În investigarea mecanismelor de apărare se dovedesc utile și alte teste proiective. Astfel, în manualul testului Lăbuță-Neagră, Corman (1961) descrie mecanismele de apărare la care recurge eul copilului pentru a contracara trei amenințări venind dinspre lumea exterioară, dinspre anumite tendințe instinctive și dinspre supraeu. Să mai cităm aici și Testul relațiilor familiale (Family Relation Test sau FRT) al lui Bene și Anthony (1965), care există în diferite versiuni, în funcție de vârsta (copil/adult) sau
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sunt alcătuite din itemi care descriu diferite mijloace utilizate pentru a face față situațiilor problematice: rezolvarea rațională a problemei (inclusiv căutarea de informații), căutarea de sprijin social, reamenajarea pozitivă (sau reevaluare pozitivă) a situației, fuga-evitare, reprimarea cognitivă (distanțare sau minimalizarea amenințărilor), recurgerea la gândirea magică, autoacuzarea, exprimarea afectelor, reprimarea afectelor, spiritul combativ sau acceptarea confruntării, stăpânirea de sine etc. Conceput ca o trăsătură stabilă de personalitate sau ca un răspuns la anumite situații stresante specifice, coping-ul este studiat din ce în ce mai mult într-
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
împotriva vivisecției și a vânătorii că sunt capabile de mijloace violente pentru a-și atinge scopurile, ea nu exagerează câtuși de puțin. Ferry (1992) relatează că Asociația Colegiilor Medicale Americane a înregistrat mai bine de 4.000 de cazuri de amenințare venind din partea unor „mișcări de eliberare a animalelor” și că un raid efectuat în 1987 în campusul Universității California a provocat pagube în valoare de 3,5 milioane de dolari într-un centru veterinar. Se poate chiar și mai rău
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de grupul social pentru această nevoie de ascetism. Ctc "C" Clivaj (al eului, al obiectului)tc "Clivaj (al eului, al obiectului)" Definițietc "Definiție" Acțiunea de separare, de divizare a eului (clivajul eului) sau a obiectului (clivajul obiectului) sub influența unei amenințări angoasante, acțiune având ca rezultat coexistența celor două părți astfel separate care nu se cunosc între ele, în condițiile în care formația de compromis este imposibilă. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" Fie că are loc în interiorul eului sau se produce în raport cu
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]