9,951 matches
-
mai înalt decât ea și foarte suplu. Petrecerea ținuse până dimineață, iar când venise nota de plată, Valentin, împreună cu fratele său, Tică și prietena lui se scuzară că uitaseră banii acasă, toată consumația fiind achitată de Carlina, lucru ce o deranjă enorm. În drum spre casă se țineau de mână, mergând umăr lângă umăr, aproape auzindu-și bătăile inimii. Mergeau tăcuți. Părea că fiecare își fixa în minte evenimentul petrecut. Deodată, el se opri din mers, trecu în fața ei și încercă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ușă, era spre sfârșitul anilor ’70 când începeau sărbătorile de iarnă. Afară era un frig cumplit iar fulgii de zăpadă întârziau să apară. Carlina alergă în fugă să deschidă ușa, meditând totodată la absurditatea situației gândindu-se cine o putea deranja la ora aceea atât de matinală. Strecurându-și puțin capul afară prin deschizătura ușii văzu pe Nicky pitit într-un colț de lângă ușă. Brusc își întrerupse șirul gândurilor, bucurând-o plăcerea de a-l revedea. Nicky se urină chiar atunci
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mare parte a timpului în compania unui prieten care de altfel era directorul lui din cadrul sistemului financiar unde își presta serviciul ca funcționar. Lumea care îi cunoștea, văzându-i atât de des împreună îi porecliseră “țapii logodiți”. Nu erau deloc deranjați de acest lucru, ba chiar erau încântați și se amuzau pe seama asta. Când se apropiau de un grup, toți se uitau la ei curioși văzându-i atât de des împreună. Bârfitorii nu țineau cont că sunt colegi de serviciu dar
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
află că ea era mai mare cu zece ani decât el și rămase tulburat de uimire, iar pentru câtva timp nu mai scoase nici un cuvânt. Nimeni nu putea ști ce gândea el atunci, dacă era dezamăgit sau doar uimit. - Te deranjează vârsta mea? Tu ai ținut morțiș să știi câți ani am. - De ce n-ai vrut să-mi spui? - Te-am rugat să ghicești câți ani am. Dacă îți spuneam de prima dată ce făceai? - Nimic mai mult decât fac acum
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
filmele care prezintă un oarecare interes sunt niște accidente. în România nu există cu adevărat o școală de film sau o cinematografie [...]. Din cauza asta sunt așa de critic și înjur, cum zici tu. Adică îmi pare rău nu pentru că aș deranja pe cineva, ci pentru că criticii nu-și fac datoria și nu amendează abaterile” [subl. n.]”. Cristi Puiu este poate „un om extraordinar de inteligentș, dar nu citește. Sau, dacă citește, uită, căci este cel puțin un caraghioslâc (sau o enormitate
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
este vorba doarș despre faptul că Puiu, Jude, Budrala, Ciulei etc. trebuie să facă film cu bani de la CNC ; este vorba despre faptul că Nicolaescu, Barna, Berenyi, Popovici etc. nu trebuie să mai facă ! Poate că pe aceștia nu-i deranjează faptul că nimeni nu vrea să le vadă filmele. Dar pe noi ne deranjează și este un blând eufemism să spui că aceștia fac filme „mediocreș : ar fi bine să facă filme mediocre, filme de gen, care să aducă publicul
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
film cu bani de la CNC ; este vorba despre faptul că Nicolaescu, Barna, Berenyi, Popovici etc. nu trebuie să mai facă ! Poate că pe aceștia nu-i deranjează faptul că nimeni nu vrea să le vadă filmele. Dar pe noi ne deranjează și este un blând eufemism să spui că aceștia fac filme „mediocreș : ar fi bine să facă filme mediocre, filme de gen, care să aducă publicul în sală, cum vrea președintele CNC, domnul Eugen “erbănescu... Nu : toți aceștia fac filme
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
și mi se pare inutil să-l caut ; oricum, mai potrivit decât cu Tancul ar fi cu bocancul...) ; poate că este un titlu care nu-i aparține, dat în redacție, procedeu frecvent la un cotidian. Pe mine, sincer, ce mă deranjează este acest pars pro toto abuziv, intelectualmente fals : în cultură nu există ca în sport sau la Euroviziune reprezentare colectivă, ci numai individuală : artistul X, artistul Y, artistul Z se reprezintă exclusiv pe ei, ca artiști, nicidecum o nație sau
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
mai săraci decât este decent posibil...). Există însă o contradicție și în ce spunea Gorzo ; pe de o parte, el sublinia pe bună dreptate că măreția, geniul sunt factori-surpriză, nu apar atunci când vrem noi (sunt total de acord), nu mă deranjează absența lor (aici nu mai sunt de acord !) ; pe de altă parte, că e timpul să avem mai multe filme bune [...]. Dacă am scoate în fiecare an vreo cinci-șase filme competente... “i asta timp de mai mulți ani, abia atunci
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
românii. Nae Caranfil făcând față, cu inteligență și sânge rece, unei întrebări venite din partea unui francez de stânga : Nu credeți că se trăia mai bine în România înainte ?. Alex. Solomon explicând unui alt francez cum e treaba cu chestiile care deranjează din perioada comunistă : Ar trebui să înțelegeți, și la voi a existat colaboraționism. Sau mărturisirea unui român de 23 de ani, student la Paris, care, până să vadă Decrețeii lui Iepan, habar n-avusese de decretul antiavort al lui Ceaușescu
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
ar fi firesc. Titus Lucretius Carus a fost un înveterat disprețuitor al fricii de moarte, dar a intuit genial sursa ei când a observat că timpul scurs înaintea nașterii noastre altfel spus, evenimentele de la care am fost excluși nu ne deranjează, în vreme ce infinitatea temporală scursă după moarte, adică tot ceea ce se va petrece după ce nu vom mai fi, ne înspăimântă teribil. Pornind de la Lucretius, am să încerc să te conving că nu există morți mai triste și morți mai puțin triste
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
niște vene. În viață! rîde Livia. Domnul confundă viața cu literatura scrisă de dumnealui în parfum de vodcă și aburi de cafea. Ca după aceea să vină pe la miezul nopții la urgență, să-i fac calciu bromat, că i se deranjase tensiunea. Literatura aceea, indiferent cum a fost creată, a fost avizată de oameni lucizi și competenți! Dar nu mă face, omul lui Dumnezeu, să cred că așa se întîmplă și-n viață! Dar mi s-a întîmplat mie. De-aceea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
lîngă telefon și mă uit la ceas: abia opt jumătate! La ora asta Livia a terminat vizita, pot s-o chem la telefon. Îmi răspunde o soră pe care o rog s-o cheme pe Livia, "numai dacă n-o deranjez". Da, doctorița Popa, aud după un timp vocea Liviei. Cine-i? "Și-am răspuns iubitei: "Azi prin vînt și ger,/ Cineva flori albe leapădă din cer./ Poți așterne patul și sufla-n cămin""..., îi spun eu, tărăgănînd ultimele cuvinte, oprindu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în care își are cuibul ? Ia exemplu de la el. Sau ia exemplu de la noi, care sîntem cu vreo zece ani mai mari și-avem mai multă experiență. Noi vrem să trăim liniștiți, în pace, pace sufletească, bineînțeles. Vrem să nu deranjăm și să nu fim deranjați. Iar dacă, deodată, ne trezim cu unul ca Chirilă cocoțat în capul nostru, ne întrebăm contrariați cum e posibil. Da, da, ne întrebăm, ne mirăm, dar nici o clipă nu ne punem problema că de fapt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Ia exemplu de la el. Sau ia exemplu de la noi, care sîntem cu vreo zece ani mai mari și-avem mai multă experiență. Noi vrem să trăim liniștiți, în pace, pace sufletească, bineînțeles. Vrem să nu deranjăm și să nu fim deranjați. Iar dacă, deodată, ne trezim cu unul ca Chirilă cocoțat în capul nostru, ne întrebăm contrariați cum e posibil. Da, da, ne întrebăm, ne mirăm, dar nici o clipă nu ne punem problema că de fapt noi i-am întins palmele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Mi-ar face mare plăcere să notați telefonul la care poate fi găsit ghidul pentru București... Las agenda în palma întinsă a femeii și mă plec spre telefon, formînd numărul Lilianei. Mi se răspunde. Doamna Liliana? Sărut mîinile! Vlădeanu te deranjează. Trebuie să mă ajuți, altfel e necaz mare. Vreau să dai unei delegate două tone de treizeci... Liliana începe să tune și să fulgere, iar eu depărtez telefonul de la ureche, uitîndu-mă spre doamna blondă care a terminat de notat numărul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
stiloul din mîna economistei, semnează, apoi se îndreaptă spre ieșire, zicînd din mers: Rămîne dom' Vlădeanu să se ocupe... Sărut mîinile! Iese în fugă, iar eu, neliniștit, sar din fotoliu, fac o grimasă de durere din cauza artrozei care a fost deranjată, spun un "mă reîntorc imediat" și ies. În fața mea, ajuns deja la scări, Don Șef aruncă o privire spre lifturi, apoi începe să coboare scările în fugă. Îl ajung abia pe la etajul șase și continuu să cobor cu un pas
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
aproape țeapănă. Șeful Serviciului aprovizionare, un fost slujbaș pe la vechiul consiliu raional, care și-a făcut Facultatea de Științe Economice la fără frecvență, cu care eu am mai avut cîndva o ciocnire, trîntește stiloul pe birou, nervos că a fost deranjat și ridică privirea, gata să mă expedieze la vreun adjunct sau să-mi țină vreo teorie. Dar observ că mă privește nedumerit, ba chiar surprins, face un gest prin care își retrage capul între umeri, îmi răspunde la salut tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
a ridicat piciorul drept peste genunchiul piciorului stîng, așa de bine că fusta ei face o scobitură, ca o vale pe o cîmpie verde, nesfîrșită, în care privirea mea se pierde cu nesaț... Pe doamna Teona privirea mea n-o deranjează deloc. Ba dimpotrivă: observ că pe buze și-n ochi îi înflorește un zîmbet. Scuză-mă că nu te-am întrebat: fumezi? zice, arătînd spre țigara din mîna sa. Nu, mulțumesc! De ce-mi mulțumești?! se miră. Doar nu te-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
climă, împreună cu inginerul mecanic, căutînd vreo eventuală spărtură la traseul de abur supraîncălzit, că a început temperatura să aibă fluctuații în camerele de condiționare. Don Șef! strig eu. Încet, încet, dom' Vlădeanu, îmi răspunde șeful de după niște țevi, încet că deranjați șobolanii. Ce s-a întîmplat? Ptiu! Lua-te-ar dracu'! înjur, dînd cu piciorul în urma unui șobolan care mi-a trecut printre picioare. Don Șef, schimb eu vorba, am terminat toată treaba pe azi. Vreau să plec în oraș, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
scuturîndu-și printr-un gest reflex părul blond, cu o șuviță rebelă ce-i cade mereu pe frunte. Bună ziua! îl salut, făcînd un pas spre el. Bună, tovarășe Vlădeanu! Cu ce problemă? Tovarășe director general..., încep eu timid, îndrăznesc să vă deranjez cu o problemă personală... Știți... Brusc, zîmbetul directorului general se transformă într-un surîs incisiv, dublat de lucirea vie a ochilor mici și albaștri: Tovarășe Vlădeanu, pentru problemele personale există zile de audiență... Totuși..., insist eu, problema e urgentă. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
vocea aceea rece: "tovarășa Roman la telefon!" Ce faci?! îi spun, lovind-o ușor cu palma peste umăr, făcînd-o atentă să răspundă. Alo! Alo!... strigă Cristina în receptor, apropiindu-l de ureche. Brîndușa, sînt eu, Cristina; scuză-mă că te deranjez, dar voiam să... A, tu... zice tărăgănat Brîndușa. Ce-i? E ceva urgent? Nu de alta, dar s-a produs o avarie la combinat și e ședință mare... M-a scos dispecera din ședință, credeam că-i vreun telefon de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în ea. Cornea, Don Șef și domnul Luchian ne strigă "succes!" apoi ies, urmați de Dinu, care închide ușa cu grijă, necăjindu-se s-o fixeze cu un pietroi. Eu întind mîna și trag telefonul din priză, să nu ne deranjeze careva. Parcă-i mai cald cu ușa închisă, constată Vlad în batjocură. E ora șase jumătate, spun eu, uitîndu-mă la ceas, trăgînd cu greu în sus mîneca groasă de azbest. Al naibii de greu mai trece timpul! Să vezi pe la ziuă ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
că noi doi ne asemănăm pe alocuri. De asta să fii sigur! Amîndoi am călcat cu stîngul, de la început, în combinatul ăsta, luîndu-ne în colți cu impostorii. Însuși faptul că eu îndrăznesc să fac invenții, iar tu să scrii literatură deranjează. Oricîte rezultate am avea noi doi, acolo în instalații, mereu se va spune: "Vlad face invenții în loc să se ocupe de producție", "Vlădeanu scrie literatură în loc să..." De pe pupitru, se aude hîrîitul înfundat al interfonului închis. Îl deschid și discut cu Nelu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
vorbele de o privire plină de zîmbet, cu care îl învăluie pe Vlad. Am telefonat aici, din birou. Ce-i cu telefonul vostru? Vlad se uită mirat spre mine. E scos din priză, spun eu. Am vrut să nu fim deranjați cît am pilotat. Se lasă din nou tăcerea. Brîndușa îl privește lung pe Vlad, în timp ce-și trage încet, cu grație, mănușile de pe mînă. Are o ținută dreaptă, impunătoare, acoperită de un văl de teamă: așteaptă o vorbă din partea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]