8,902 matches
-
fi mers altfel"36. Iorga nu a beneficiat de nici unul din aceste avantaje. Chiar dacă s-ar fi bucurat de sprijinul pe care și-l dorea, poziția lui ar fi fost extrem de precară. Numai că Iorga nu era nici politician, nici economist, iar personalitatea și temperamentul lui îl dezavantajau. Premieratul lui avea să constituie un ecou al fostelor lui eșecuri politice. Carol l-a făcut prim-ministru doar din pricina împrejurărilor excepționale din perioada aceea. În absența acestora, probabil că Iorga n-ar
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
la putere a lui Mussolini și chiar a lui Hitler"46. Cum putea Iorga să colaboreze cu un astfel de homo regius? Nu prea bine47. Problema acestui "guvern de tehnicieni" în mijlocul unei crize economice era că primul-ministru nu era deloc economist. Din nefericire, nici Argetoianu nu era economist. Ulterior (în iulie 1931), Manoilescu, unul dintre economiștii români buni din perioada interbelică, a ieșit din guvern și a devenit președinte al Băncii Naționale. Iorga voia ca locotenentul său, Dimitrie Munteanu-Râmnic, să fie
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
a lui Hitler"46. Cum putea Iorga să colaboreze cu un astfel de homo regius? Nu prea bine47. Problema acestui "guvern de tehnicieni" în mijlocul unei crize economice era că primul-ministru nu era deloc economist. Din nefericire, nici Argetoianu nu era economist. Ulterior (în iulie 1931), Manoilescu, unul dintre economiștii români buni din perioada interbelică, a ieșit din guvern și a devenit președinte al Băncii Naționale. Iorga voia ca locotenentul său, Dimitrie Munteanu-Râmnic, să fie ministru de interne, dar Carol se simțea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
colaboreze cu un astfel de homo regius? Nu prea bine47. Problema acestui "guvern de tehnicieni" în mijlocul unei crize economice era că primul-ministru nu era deloc economist. Din nefericire, nici Argetoianu nu era economist. Ulterior (în iulie 1931), Manoilescu, unul dintre economiștii români buni din perioada interbelică, a ieșit din guvern și a devenit președinte al Băncii Naționale. Iorga voia ca locotenentul său, Dimitrie Munteanu-Râmnic, să fie ministru de interne, dar Carol se simțea mai în siguranță cu Argetoianu. Argetoianu a început
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
orașe importante ale Ungariei au fost înălțate statui consacrate revizionismului. Lupta revizinistă era condusă de Academia Maghiară de Științe, rolurile principale fiind jucate de profesorii de economie, geografie și mai ales de istorie. Aceștia erau inițiatorii. Acești istorici, geografi și economiști încercau să demonstreze cît de bine trăiau slovacii în Ungaria și că existența lor națională era în mai mare măsură periclitată de cehi decît de Ungaria istorică; Cehoslovacia nu avea nici un drept la existență, fiind un stat artificial. Și alte
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
o asuprire mai crîncenă, datorată efectului puterii despotice, și mai împovărată de impozite și taxe decît țăranii din Valahia și Moldova." W. Wilkinson, An Account of the Principalities of Wallachia and Moldavia, London, 1820, p. 155. 24 Ștefan Zeletin, strălucitul economist liberal, a apărat cu îndîrjire politica economică a liberalilor de industrializarea forțată din anii '20. Politica aceasta a pus clar povara acestui "proces necesar" pe umerii țărănimii. Zeletin respinge argumentele marxiste. "Întrucît capitalismul se afla în România în stadiu de
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de proiecte reformiste insistau pe apelul la impozitul progresiv, protecția muncii și, ocazional, naționalizarea unui număr restrâns de monopoluri naturale. Dar după colapsul economiei internaționale și războiul care i-a urmat, planificarea a devenit urgentă și ambițioasă. Printre tinerii ingineri, economiști și funcționari publici din Franța și Germania circulau frenetic proiecte rivale pentru un Plan național, prin care statul să intervină activ, sprijinind, descurajând, facilitând și, la nevoie, dirijând sectoare economice cheie. În perioada interbelică, adepții planificării și suporterii lor au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de după primul război mondial s-a prăbușit, se putea evita numai dacă valutele erau convertibile, iar țările beneficiau reciproc de dezvoltarea comerțului. Conduși de Maynard Keynes - sufletul Întâlnirii de la centrul de conferințe Bretton Woods din New Hampshire, În iulie 1944 -, economiștii și oamenii politici au căutat o alternativă la sistemul financiar internațional din perioada antebelică: ceva mai puțin rigid și deflaționist decât etalonul aur, dar mai stabil și mai reciproc benefic decât regimul valutar cu rată flotantă. Oricare ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să le fi alimentat: după cum insista Aristide Briand, politician francez și entuziast autor de propuneri și pacte europene, venise timpul ca vechile rivalități să fie uitate, iar oamenii să gândească, să vorbească și să simtă ca niște europeni. În 1924, economistul francez Charles Gide și alți semnatari de pe tot continentul au lansat un Comitet Internațional pentru o Uniune Vamală Europeană. Trei ani mai târziu, un secretar de stat din Ministerul de Externe britanic se declara „stupefiat” de amploarea interesului continental pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
evrei ar fi fost exterminați. Când partidele comuniste au preluat puterea În Europa de Est, multe cadre din conducere erau de origine evreiască. Mai ales În rândul celor de rangul al doilea, șefii poliției din Polonia și Ungaria erau evrei, ca și economiștii, lucrătorii din administrație, jurnaliștii de marcă și teoreticienii partidului. În Ungaria, șeful partidului era evreu (Mátyás Rákosi), iar În România, Cehoslovacia și Polonia nu liderul Însuși, dar majoritatea celor din nucleul conducător erau evrei. Comuniștii evrei din Întregul bloc sovietic
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În umbră după căderea Habsburgilor În 1918, a fost Împărțită, ca și Berlinul, Între cele patru puteri aliate. Abia reușea să asigure haine și alimente locuitorilor săi; de contribuții la viața intelectuală a continentului nici nu putea fi vorba. Filosofii, economiștii și savanții austrieci, ca și omologii lor din teritoriile fostei monarhii austro-ungare, fie reușiseră să fugă (În Franța, Marea Britanie, Statele Unite), fie colaboraseră cu autoritățile sau fuseseră uciși. Germania Însăși era distrusă. Emigrația intelectuală germană după 1933 nu lăsase În urmă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Acest corporatism de facto nu fusese probabil preconizat de factorii de decizie americani pentru noua republică germană, având În vedere opinia generală că trusturile și puterile lor contribuiseră la ascensiunea lui Hitler și erau oricum potrivnice unei piețe libere. Dacă economistul Ludwig Erhard - lider al Partidului Liber-Democrat, al treilea partid al Germaniei - și-ar fi putut aplica ideile, economia vest-germană și, implicit, relațiile sociale vest-germane ar fi arătat cu totul altfel. Dar controlul piețelor și relațiile strânse dintre guvern și lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Karl Jaspers, Martin Heidegger, Benedetto Croce, Maurice Merleau-Ponty, Jean-Paul Sartre - erau fie morți, fie bătrâni, fie ocupați cu alte subiecte, iar gânditorii din estul Europei - Jan Patočka sau Leszek Ko³akowski - erau Încă necunoscuți În afara țării lor. Cât despre pleiada de economiști, filosofi și sociologi care strălucise În Europa Centrală Înainte de 1934, majoritatea supraviețuitorilor s-au refugiat definitiv În Statele Unite, Marea Britanie sau Australia, unde au devenit, În domeniile lor de activitate, sufletul cercetării anglo-saxone moderne. În accepția sa nouă și modernă, „Teoria
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ales În ochii unei generații noi, tot mai influențată de omologii occidentali, care lua ca punct de referință nu trecutul stalinist, ci prezentul capitalist din Vest. Dar, Între 1956 și 1968, momentul revizionist În Europa de Est a Însemnat pentru scriitori, cineaști, economiști sau jurnaliști un scurt moment de optimism cu gândul la un viitor socialist alternativ. În Polonia, cel mai important spațiu critic a fost creat de Biserica Catolică, prin protecția pe care o putea acorda celor care lucrau sub auspiciile ei-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
spioni sau „interesele” occidentale - era acum asociată cu epoca terorii: perioadă pe care cei mai mulți lideri comuniști, urmând exemplul lui Hrușciov, erau dornici să o lase În urmă. Problema, admiteau tot mai mulți, rezidă fără Îndoială În Însuși sistemul economic comunist. Economiștii reformiști („revizioniști” avea conotații peiorative) erau mai numeroși În Ungaria. În 1961, János Kádár a lăsat să se Înțeleagă că partidul-stat va considera din acel moment că toți cei care nu se opuneau explicit erau În favoarea reformei; astfel, sub auspiciile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
trecut - până și conducerea neostalinistă din Cehia a renunțat la accentul pus pe industria grea În 1961, la jumătatea celui de-al treilea plan cincinal, dezastruos. Dar să recunoști eșecul planificării centralizate sau al proprietății colective era cu totul altceva. Economiștii reformiști ca Ota Șik sau ungurul János Kornai au căutat să definească o „a treia cale”: o economie mixtă În care realități incontestabile precum proprietatea comună și planificarea centralizată să fie moderate de o autonomie locală sporită, uzul unor indicatori
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
european al Chinei, nu atrăgea decât staliniști nostalgici și maoiști incorigibili, imaginea internațională a României comuniste era surprinzător de pozitivă. Prin simpla distanțare de Moscova, Bucureștiul s-a ales cu o pleiadă neverosimilă de admiratori occidentali. În august 1966, The Economist vedea În Ceaușescu un „de Gaulle al Europei de Est”. Cât despre adevăratul de Gaulle, care a vizitat Bucureștiul În mai 1968, el a remarcat că, deși comunismul lui Ceaușescu nu se potrivea Occidentului, era probabil perfect pentru România: Chez
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de a „adapta economia națională” la stadiul avansat de dezvoltare socialistă a țării - cu alte cuvinte, de a accepta inevitabilul, permițând un minimum de reforme nesocialiste pentru a revigora economia stagnantă. Însă schimbările propuse de Ota Șik și de alți economiști reformiști din partid - cum ar fi corelarea primelor pentru muncitori cu un procent din profitul fabricii, și nu cu Îndeplinirea normei sau a planului oficial - nu erau agreate de conservatorii din partid și au fost adoptate abia după patru ani
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ineficiente ale Slovaciei. Dar instinctele Îi spuneau lui Novotný să nu șubrezească deloc controlul deținut de partid; el a propus amendamente la schimbările În cauză, cu scopul de a consolida instituțiile planificării centralizate. Sabotând propunerile lui Șik și ale altor economiști din partid, el și-a Înstrăinat și mai mult opinia publică slovacă. Comuniștii slovaci au Început să discute despre federalizare, despre colaborarea anevoioasă cu bătrânii aparatcici de la Praga. Ca mulți alți nemulțumiți - muncitori În construcții, Învățători, oameni de serviciu, vânzătoare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era doar un reflex sau un compromis retoric. Dimpotrivă: ideea că exista o „a treia cale”, un socialism democratic compatibil cu instituții libere, care să respecte libertățile individuale și scopurile colective, aprinsese imaginația studenților cehi, ca și pe cea a economiștilor maghiari. Diferența dintre stalinismul discreditat al generației Novotný și idealismul reînnoit al erei Dubček era neîndoielnică - chiar și pentru membrii de partid, sau mai ales pentru ei11. Cum afirma Jiøi Pelikán În prefața la al treilea raport despre procesele politice
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În 1960 era de numai 160 de dolari (față de 219 dolari În Turcia sau 1.453 În Statele Unite). Bogații erau, Într-adevăr, foarte bogați, mortalitatea infantilă era cea mai ridicată din Europa, iar 32% dintre locuitori erau analfabeți. Salazar, un economist care predase un timp la Universitatea din Coimbra, nu era doar indiferent la Înapoierea Portugaliei, ci vedea În ea chiar secretul stabilității: informat că pe teritoriul portughez al Angolei s-au descoperit zăcăminte de petrol, el a exclamat: „Ce păcat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
oferite de stat (asigurări, locuințe, pensii, sănătate și educație) puteau fi asigurate mai eficient În sectorul privat și achitate de cetățeni din venitul pe care Îl Înghițeau În prezent resursele publice. În viziunea celui mai faimos adept al pieței libere, economistul austriac Friedrich Hayek, chiar și statele cel mai bine administrate sunt incapabile să proceseze eficient datele și să le transforme În politici viabile: ele distorsionează informația economică chiar În timp ce o extrag. Acestea nu erau idei noi. Erau teoriile unei generații
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prețurile și salariile pe o perioadă de patru luni, să reducă din cheltuielile publice (care fuseseră mărite generos În anul precedent), să mărească impozitele, să se ocupe prioritar de stoparea inflației ( În loc să tipărească bani, cum fusese sfătuit) - adoptând astfel strategia economistului conservator Raymond Barre, al cărui „Plan” neimplementat din 1977 ar fi adus În Franța o doză de thatcherism avant l’heure. Din acest moment, Mitterrand a abandonat orice referire la „calea franceză spre socialism”. Aliații comuniști ai președintelui și câțiva
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
alimentelor În 1976, măsura a stârnit proteste furioase și a trebuit revocată, regimul preferând să se Împrumute mai departe: Între 1977 și 1980, o treime din linia de credit extern a Poloniei a fost folosită pentru a subvenționa consumul intern. Economiștii comuniști de la Praga recomandau eliminarea treptată a subsidiilor și introducerea prețurilor „reale”, dar factorii de decizie se temeau de consecințele sociale ale unui asemenea gest și au preferat să se Îndatoreze și mai mult. La fel ca În perioada interbelică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
devreme sau mai târziu avea să necesite ajustări economice dureroase și generatoare de tulburări sociale. Peste ani, Markus Wolf, șeful spionajului est-german, afirma că la sfârșitul anilor ’70 Înțelesese deja că RDG „n-o să țină” - și nu era singurul. Alți economiști, precum ungurul Tamás Bauer și polonezul Leszek Balcerowicz știau foarte bine cât de fragil era acest castel din cărți de joc. Dar comunismul avea să supraviețuiască atât timp cât capitalismul Îl sponsoriza. „Era stagnării” brejneviste (Mihail Gorbaciov) a generat multe iluzii, și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]