10,806 matches
-
după ce fusese obligat să abdice, domnitorul a continuat să se îngrijească de moșia de la Ruginoasa. El a arendat moșia în anul 1866 cu 5.000 galbeni pe an, pentru a face rost de bani cu care să se întrețină în exil. În același timp, el a refuzat să preia un capital de 500.000 de franci, depuși la Banca Rotschild de noua conducere din Principate. Fostul domnitor a murit la 3/15 mai 1873 în orașul Heidelberg (Germania), iar rămășițele sale
Palatul Cuza de la Ruginoasa () [Corola-website/Science/300152_a_301481]
-
ar fi încercat să se elibereze de legăturile cu care fusese imobilizat. Detaliile despre asasinat date de Felix Iusupov nu rezistă la o examinare mai atentă. Declarația dată la poliție pe 16 decembrie, mărturisirea făcută câtă vreme a fost în exil în Crimeea în 1917, cartea pe care a scris-o în 1927 și depozițiile făcută sub jurământ în 1934 și 1965 au fost toate diferite între ele. Până de curând, lipsa dovezilor a făcut imposibilă emiterea unor ipoteze credibile. În conformitate cu
Grigori Rasputin () [Corola-website/Science/300212_a_301541]
-
soviete locale în toată țara. În acest timp, Kerenski a făcut greșeala fatală de a angaja Rusia în continuare în luptele războiului mondial, o hotărâre extrem de nepopulară în rândurile mulțimii sătulă de privațiuni. Lenin s-a reîntors în Rusia din exilul său din Elveția cu ajutorul serviciilor de spionaj germane. Germanii sperau ca certurile politice să facă Rusia să înceteze lupta. Când trenul cu care se deplasase Lenin a intrat în gară, o mulțime de mii de țărani, muncitori și soldați l-
Istoria Rusiei () [Corola-website/Science/301491_a_302820]
-
mulțime de mii de țărani, muncitori și soldați l-a întâmpinat cu entuziasm pe liderul bolșevic. După numeroase lupte de culise, sovietele au reușit să preia controlul guvernului în noiembrie 1917, Kerenski și miniștrii guvernului său moderat fiind alungați în exil, tot acest șir de fapte rămânând în istorie ca Revoluția din Octombrie. Când parlamentul, în ședința din ianuarie 1918, a refuzat să se transforme doar într-o marionetă în mâinile bolșevicilor, oamenii înarmați ai lui Lenin i-au împrăștiat membrii
Istoria Rusiei () [Corola-website/Science/301491_a_302820]
-
de la Zama. După război, Hannibal a adoptat reforme politice și financiare pentru a permite plata indemnizației de război impuse de Roma. Reformele lui Hannibal au fost însă nepopulare printre membrii aristocrației cartagineze și Romei, și astfel, el a fugit in exil voluntar. În acest timp, el a trăit la curtea regelui seleucid, unde a activat în calitate de consilier militar a lui Antiohie cel Mare în războiul său împotriva Romei. După ce Antioh a fost înfrânt în bătălia de la Magnesia și a fost nevoit
Hannibal () [Corola-website/Science/301552_a_302881]
-
o întreagă generație”. Blok, Gumiliov, Hlebnikov au murit aproape simultan.Aleksei Remizov, Marina Țvetaeva, Vladislav Hodasevici au plecat peste hotare, de asemenea, Feodor Șaliapin, Mihail Cehov, Igor Stravinski, Serghei Prokofiev, jumătate din balet. Prokofiev și Țvetaeva s-au întors din exil în Uniunea Sovietică, dar dacă Prokofiev nu a suferit repercusiuni, Marina Țvetaeva a fost găsită spânzurată în apartamentul ei, imediat după ce fusese vizitată de un grup de ofițeri ai NKVD. Sentimentele Annei Ahmatova cu privire la plecarea din Rusia sunt exprimate în
Anna Ahmatova () [Corola-website/Science/300473_a_301802]
-
fost și alți poeți talentați care au scris asemenea panegirice printre care Konstantin Simonov, Aleksandr Tvardovski, Olga Berggolț. Această capitulare necaracteristică în fața lui Stalin era motivată de dorința ei de a-l îndupleca, determinându-l să-i elibereze fiul din exilul său în Siberia. Poemele Ahmatovei din ciclul „Slavă păcii”, al căror ton este foarte formal și cu totul diferit de celelalte scrieri ale poetei, au fost omise din edițiile publicate în U.R.S.S. după moartea lui Stalin. Încercarea ei nu
Anna Ahmatova () [Corola-website/Science/300473_a_301802]
-
o masă de metal incandescent, aștrii sunt asemenea pământului. A reușit să explice apariția meteoriților și formarea eclipselor de Soare, arătând că nu au nimic divin și că provin din cauze naturale. În jurul anului 437 î.Hr., pe când se afla în exil, Anaxagora a scris o lucrare despre cuadratura cercului, dar care nu a supraviețuit timpului. A mai scris o lucrare despre filozofia naturală, de mare importanță în istoria antichității. Învățătura sa, care îmbină filosofia ioniană cu ontologia lui Parmenide, a fost
Anaxagora () [Corola-website/Science/300785_a_302114]
-
inoportună și lipsită de scrupule, ce o făcea impopulară. Și-a favorizat cei mai reacționari generali și oameni de stat, precum și Biserica și ordinele religioase, și a fost în mod constant unealta curtezanilor corupți și intriganți. A fost trimisă în exil la sfârșitul lui septembrie 1868, după ce rezistența slabă a generalilor săi "moderados" a fost înfrântă în Bătălia de la Alcolea de către mareșalii Serrano și Prim. Alte evenimente din cadrul domniei Isabelei au fost războiul cu Maroc, care s-a terminat cu un
Isabela a II–a a Spaniei () [Corola-website/Science/300855_a_302184]
-
țară. La 18 septembrie 1868 regina se găsea în reședința ei de la San Sebastian, într-o întrevedere cu Napoleon al III-lea, când află de insurecția de la Cadix, condusă de generalul Juan Prim și susținută de fostul ei amant Serrano. Exilul său din 1868 a contribuit la izbucnirea Războiului franco-prusac, deoarece spaniolii au văzut în prințul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen un posibil candidat. Regina Isabela a II-a provenea din Casa de Burbon (membră a vechii regalități franceze), și s-a propus
Isabela a II–a a Spaniei () [Corola-website/Science/300855_a_302184]
-
serie de intrigi cu unii dintre politicienii din capitală, și i s-a cerut oficial să plece din nou peste graniță. A locuit la Paris pentru restul vieții, călătorind foarte rar în alte țări, de regulă în Spania nativă. În timpul exilului s-a apropiat de fostul ei soț, cu care a menținut o prietenie ambiguă până la moartea acestuia, în 1902. Ultima parte a vieții ei a fost marcată de problemele matrimoniale ale fiicei sale cele mai mici. A murit pe 10
Isabela a II–a a Spaniei () [Corola-website/Science/300855_a_302184]
-
cumpănit în afacerile sale, așa cum n-aș putea găsi altul în acest regat.” [6] La sfatul voievodului, el și-a trimis familia și bunurile în Transilvania, din cauza pericolului turcesc ce amenința Moldova, dar nu l-a urmat pe domnitor în exil. Noul domnitor, Ștefan Lăcustă (1538-1540), l-a făcut pe Mateiaș pârcălab de Roman (între 7 martie și 13 iunie 1540), iar la 30 noiembrie 1540 este menționat ca al cincilea boier din Sfatul domnesc, dar fără dregătorie. După reîntoarcerea lui
Comuna Horodniceni, Suceava () [Corola-website/Science/301961_a_303290]
-
(n. 22 noiembrie 1890, d. 9 noiembrie 1970) a fost un general și un politician francez. În 1940 a devenit șef al guvernului francez din exil la Londra, iar în 1945 a fost ales prim-ministru de către Parlamentul francez. În 1958 a fost ales președinte al Franței, post pe care l-a păstrat și după alegerile din 1965. Pe 28 aprilie 1969 de Gaulle a demisionat
Charles de Gaulle () [Corola-website/Science/296736_a_298065]
-
de a evada eșuată, el este transferat la Ingolstadt, în Bavaria, într-un lagăr destinat ofițerilor prizonieri. Acolo el îi întâlnește pe viitorul general Georges Catroux, aviatorul Roland Garos, jurnalistul Remy Roure, editorul Berger-Levraut și viitorul Mareșal sovietic Tuhacevski. Un “exil regretabil”, astfel definește el și descrie mamei sale timpul petecut ca prizonier. Pentru a scăpa de plictiseală, de Gaulle organiza pentru prietenii săi exilați unele conferințe în care el vorbea de spre situația războiului din moment. Dar totodată el încearcă
Charles de Gaulle () [Corola-website/Science/296736_a_298065]
-
condamnat la moarte dacă se va întoarce vreodată în Florența. Convins că a fost înșelat, Dante va rezerva un loc special papei Bonifaciu VIII într-unul din cercurile „Infernului” din „Divina Comedie”. Cu anul 1304 începe pentru Dante un lung exil, el nu se va mai întoarce niciodată la Florența. Petrece cea mai mare parte a exilului la Verona, în anii 1307-1309 la Paris, iar mai târziu la Ravenna. În 1310, speranțele politice ale lui Dante au fost trezite de sosirea
Dante Alighieri () [Corola-website/Science/296767_a_298096]
-
va rezerva un loc special papei Bonifaciu VIII într-unul din cercurile „Infernului” din „Divina Comedie”. Cu anul 1304 începe pentru Dante un lung exil, el nu se va mai întoarce niciodată la Florența. Petrece cea mai mare parte a exilului la Verona, în anii 1307-1309 la Paris, iar mai târziu la Ravenna. În 1310, speranțele politice ale lui Dante au fost trezite de sosirea în Italia a împăratului Henric al VII-lea de Luxemburg, în care vedea rezolvarea rivalităților dintre
Dante Alighieri () [Corola-website/Science/296767_a_298096]
-
împăratului Henric al VII-lea de Luxemburg, în care vedea rezolvarea rivalităților dintre orașele italiene. Dar moartea bruscă a lui Henric în 1313 la Siena întrerupe restaurarea puterii imperiale. În 1316, conducerea orașului Florența îl invită să se întoarcă din exil, dar condițiile umilitoare erau aceleași ca pentru un infractor iertat. Dante respinge cu demnitate invitația, spunând că nu se va întoarce decât dacă i se va restabili în întregime onoarea ("„senza onore e dignità di Dante...a Firenze non entrerò
Dante Alighieri () [Corola-website/Science/296767_a_298096]
-
al Doilea Război Mondial, fostul rege a dorit să se întoarcă la cârma țării și să-și detroneze din nou fiul, însă a fost oprit de Aliații vestici. S-a căsătorit în cele din urmă cu Elena Lupescu, murind în exil. Dotat cu o inteligență extraordinară și pasionat de cultură, al cărei patronaj rămâne una din realizările sale majore, reputația lui Carol este pătată de viața sa privată, care a interferat cu administrarea treburilor de stat, și de măsurile brutale luate
Carol al II-lea al României () [Corola-website/Science/296765_a_298094]
-
în consiliul de coroană cedarea teritoriilor și a fost mai târziu obligat să abdice în favoarea fiului său Mihai, care a avut până în 23 august 1944 un rol strict ceremonial sub administrația pro-germană a generalului Ion Antonescu. Carol a rămas în exil tot restul vieții sale. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, cât și în perioada postbelică, Carol a făcut anumite încercări de a-și recupera Tronul, dar nu a avut nici un sprijin politic intern sau extern. S-a stabilit în
Carol al II-lea al României () [Corola-website/Science/296765_a_298094]
-
Giovanni Boccaccio în biografia să "„Trattatello în laude di Dante”", ca un omagiu datorat extraordinarei ei frumuseți artistice, și apare pentru prima dată într-o tipăritura din 1555 a editorului venețian Ludovico Dolce. Poemul a fost scris de Dante în timpul exilului sau între 1304 și 1321, acțiunea este situată de autor în primăvara anului 1300, în săptămâna dinainte de Paste, cănd Dante înteprinde călătoria în „lumea de dincolo”. Este anul sfânt („"Îl Grande Giubileo”") instituit de Papă Bonifaciu al VIII-lea, socotit
Divina Comedie () [Corola-website/Science/296768_a_298097]
-
Cei doi s-au căsătorit la scurt timp după ce Buharin a reușit să se exileze. În 1911, după o detenție scurtă, Buharin a fost exilat la Onega, în oblastul Arhangelsk, de unde a evadat și, curând, a ajuns în Hanovra. În exil, și-a continuat studiile, devenind unul dintre teoreticienii de frunte ai bolșevicilor. A început să se intereseze și de teoriile economice nemarxiste, între care a lui Alexandr Bogdanov. Buharin a scris mai multe cărți și a editat ziarul "Novîi Mir
Nikolai Ivanovici Buharin () [Corola-website/Science/298543_a_299872]
-
studiile, devenind unul dintre teoreticienii de frunte ai bolșevicilor. A început să se intereseze și de teoriile economice nemarxiste, între care a lui Alexandr Bogdanov. Buharin a scris mai multe cărți și a editat ziarul "Novîi Mir" (Lumea Nouă) în exil, împreună cu Lev Troțki și Alexandra Kollontai. În primul război mondial, Buharin a scris o broșură despre imperialism, din care, mai târziu, Lenin a extras câteva idei pe care le-a dezvoltat în lucrarea mai cunoscută "Imperialismul—cel mai înalt stadiu
Nikolai Ivanovici Buharin () [Corola-website/Science/298543_a_299872]
-
secretar general al SED, înlocuidu-l pe Walter Ulbricht. Honecker a fost obligat să demisioneze la 18 octombrie 1989 și, după un scurt intermezzo cu peripeții în care a cerut azil politic la ambasada Uniunii Sovietice din Berlin, a plecat în exil (mai exact, a fost lăsat să plece, conform unui acord tacit al tuturor părților implicate) în Chile, via Moscova, împreună cu soția sa Margot Honecker, ca „invitat de onoare” al președintelui Augusto Pinochet. Locul lui Honecker a fost luat de Egon
Republica Democrată Germană () [Corola-website/Science/298570_a_299899]
-
Sovietică ocupă cea mai mare din țară (cu exceptia zonei de Wilno, care a fost anexată de Lituania, și zone de-a lungul frontierei de sud, confiscate de către Slovacia). Polonia nu au predat, dar a continuat lupta că guvernul polonez în exil și statul polonez de metrou. După semnarea Tratatului de germano-sovietic de prietenie, cooperare și Delimitarea, zonele poloneze ocupate de Germania nazistă au fost, fie direct, anexat la al treilea Reich, sau a devenit parte din așa-numitul guvern general. Uniunea
A Doua Republică Poloneză () [Corola-website/Science/298584_a_299913]
-
m înălțime și fiind inaugurat la 7 noiembrie 1967). În perioada construcției orașului s-a realizat și un parc-grădină publică pe malul lacului Ialpug. După o legendă, poetul rus Pușkin ar fi vizitat orașul Bolgrad, atunci când se afla în exil, cu permisiunea generalului Inzov. După aceeași legendă, el însuși ar fi plantat un copac în parcul orașului, acest stejar existând și astăzi și având mai mult de 2 m ca diametru. În memoria poetului, parcul a fost denumit Parcul Pușkin
Bolgrad () [Corola-website/Science/298605_a_299934]