9,682 matches
-
unele de o mare valoare literară. Scrisoarea din 28 iulie 1922, redactată În tren, adresată lui C. Beldie, ca toate de altfel, Începe astfel: „Cățelușule drag, Ți-am pus acum numele «Bubico». Nu știu ce mi-l sugerează, dar mă amuză la nebunie. Nu mai poți spune acum că nu te-am trecut prin gama tuturor dezmierdărilor. Haide, fă puțin sluji și nu mai râde, javră!“ Finalul este la fel de intim: „Poate am să ațipesc. Noapte bună. Pa, javră răsfățată, Cora. Bună dimineața, Beldie
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
o femeie în vârstă (o babă, cum se exprimă prietenii mei care sunt mult mai slobozi la gură decât mine și nu se fandosesc cu calificative din astea alese, bune pentru compunerile de la școală), înaltă, ciolănoasă, căreia îi place la nebunie să tăifăsuiască. Și dacă ar fi apărut numai ea n-ar fi fost nimic, dar a apărut, parcă ar fi fost înțelese, și o altă palavragioaică faimoasă, doamna Sărăcin, prietenă cu doamna Duțulescu. Evident, s-au pus pe turuit și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
rolul său de stăpân. Avea de lucru: „Dușmanii poporului mișunau ca șobolanii și trebuiau stârpiți“. Belirea lor îl ținea în formă, îi dădea putere, era ca un elixir, îl întinerea. Era într-o stare de efervescență nemaiîntâlnită. Îi plăcea la nebunie să-i belească pe-ăia. Căpătase obiceiul să meargă el în beci la Securitate și să-i ancheteze personal pe suspecți, pe bandiți. Chestia asta a devenit repede un sport pasionant, de care era dependent: cum e pentru unii să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
serioasă: -Lazarus, probabil ceea ce visez eu e chiar adevărul. Și atunci lumea de jos e bolnavă, e grav bolnavă și e în mare pericol. Lazarus, tu ești bun, sunt convins de asta, ești foarte bun, cum suporți să vezi toată nebunia asta și să nu intervii? Îngerul mă privește cu ochii lui mari, cu chipul său senin care îmi amintește izbitor de Victor, își alege cu grijă cuvintele: -Ai dreptate, să presupunem că ai dreptate. Dar lumea nu poate fi salvată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
era în ochii săi marea sa culpă, de neiertat. Ideea aceea a lui din urmă cu vreun an că alunecă într-o nouă identitate și că această glisare, această metamorfoză e benefică fiindcă îl regenerează i se părea acum o nebunie: vechea lui viață era ca o rădăcină puternică de plantă care, după ce a fost tăiată tulpina, izbucnește la suprafață printr-o nouă plantă. Da, viața lui veche, pe care voise s-o taie, s-o desființeze, s-o anuleze, s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
vama cu clădirile din stânga Prutului. O dezamăgire și mai mare avea să trăiască după trecerea Prutului, văzând clădiri pentru o imensă vamă pe care o construiesc cei care conduc la București. Imediat ce ajungem în vama din dreapta Prutului, începe o adevărată nebunie. Poliția și vameșii fac eforturi disperate să oprească toate mașinile cu care se venise de la Chișinău, în afară de cele două jeep-uri, special trimise de la Serviciul de Pază și Protecție de la București, pentru a-l prelua pe patriot, cu familia sa
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
patriotul Ilașcu. Din vama Sculeni rămăsesem eu și șoferul, Corneliu Bichineț a mers în altă mașină. Mașinile Partidului „România Mare” goneau după cele două mașini de la București, ale SPP. Erau nervoși că li-l fură pe Ilie Ilașcu. Era o nebunie. Pe mine nu a vrut să mă lase la Iași. Mașinile poliției căutau să oprească mașinile de la PRM, mai întâi cu semnale sonore. Văzând că nu vor să oprească și continuă urmărirea celor două jeep-uri, poliția a blocat șoseaua
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
ia să mai stea și pe-acasă, că avem treabă.»“ „Ce treabă aveam noi împreună - s-a mirat baritonul -, nu cumva cânta în secret?“ „Ba da - a răspuns Marin, ca și cum trebuia să accepte că șeful său avusese un moment de nebunie, așa, ca un sifilis - dar nu ca dumneavoastră. Mai mult răgea.“ „Doar nu vrei să spui că răgea arii de operă?!“ „Ba da, domnu’ bariton - a mai zis Marin cu aerul omului care se lepăda de un păcat și putea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
oamenilor câte puțin de ales? Dar nu mult, că se obrăznicesc. Să începem, tovarăși, cu căzile. Să aleagă omul muncii între alb și bleu. Sau, mă rog, între alb și vernil“, constructorii au optat pentru varianta vernil. Și a început nebunia. Femeile vroiau vernil, bărbații vroiau căzi albe. Sau invers. Știa tovarășul prim-secretar ce știa. Când dai brusc prea multă libertate, poporul ți se urcă în cap. Unii chiar au divorțat din pricina căzilor. Veneau muncitorii din Zori Noi 1 la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
se dezvolte ca ființă socială. Vedem, pe-ndelete, cum visurile și ambițiile lui se schimbau. Devenea treptat conștient de durerile multora și le-a făcut loc În ființa sa. TÎnărul bărbat, care ne face să zîmbim la Început, cu absurditățile și nebunia lui, devine În fața ochilor noștri tot mai sensibil, pe măsură ce ne povestește despre complexa lume indigenă a Americii Latine, despre sărăcia poporului său și despre exploatarea la care sînt supuși oamenii. În ciuda tuturor acestora, el nu-și pierde simțul umorului, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
și singurătatea cutezătoare În care se găsea, sînt curioase. Nimic nu e mai solitar decît aventura. PÎnă cînd nu s-a umplut de milă pentru sclavii din mine și pentru copiii biciuiți, Don Quijote a fost singur, Înconjurat de stranietate, de nebunia lumii din jur. În eseul său, Meditații despre Don Qujote, José Ortega y Gasset scria, În miezul reflecțiilor sale, „Eu sînt eu Însumi și Împrejurările mele“, care a fost adesea Înțeles ca suma sau simbioza a doi factori. Se mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
și „agentul de legătură” între om și Dumnezeu este numai preotul. 3. pentru că trebuie să existe Biserica rânduită, ca prin ea oamenii să aibă intrare în veșnicia cerească; și numai preotul are cheile raiului cu care deschide. De aici, iată nebunia lui Ivan, comunistul. Se zice că credincioșii, când vin comuniștii, îi întreabă: Dar cu noi ce-ți face? Cu bisericile? Cu preoții? Ne-ți lăsa să ne rugăm? Ei răspund: Cu bisericile, dacă va fi nevoie de școală, de teatru
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
bunăvoie Trecând atent printre păcate Smerit, prin lume el străbate ... De-i vânt, furtună sau e ploaie Cu-a lui sărăcăcioase straie Disprețuind mândria lumii Dorește ca martir, păgânii Să îl facă ... Umila-i viață-n gura lumii E-o nebunie ne-nțeleasă Din lipsuri, el își vrea mireasă... Deși-i disprețuit de unii El dovedește că nebunii Sunt cei cărora nu le pasă C-a lumii față păcătoasă O să treacă ... De jale plin, plângând îl doare Că în nebuna goană-a
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
toate în râuri incandescente de foc care ardeau totul în calea lor, fără nici un discernământ. Sleit, fără să fi închis ochii toată noaptea, odată cu zorile am început să număr clipele până când aș fi putut pleca... Mânat de un vânt de nebunie, fără să mai aștept ora stabilită, m-am smuls din culcuș, am adunat, cuprins de turbare, cele câteva cărți ce le aveam de la Dânsul și am alergat până în strada Spătarului... Iar când mi-a deschis, uimit, i-am azvârlit cărțile
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
sunt și acum, dar de data aceasta e o tristețe cu totul diferită de dorul acela îngrozitor care m-a chinuit nu demult... 1 septembrie 1952 Suntem toți vinovați... Vinovați de a fi în viață! 5-8 septembrie 1952 La marginea nebuniei! 10 septembrie 1952 Am din ce în ce mai mult impresia că toate realitățile mele, felul meu de a trăi, concepțiile, relațiile cu oamenii și în general totul nu ar fi decât simple convențiuni care maschează realitatea, adevărata Realitate. Pe aceasta o intuiesc numai
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
anciens titres, rangs et pouvoirs. Donné à Madrid Anno Domini MCCLIV Portugalia a fost declarată provincie spaniolă... Ați fost exclus din jocurile noastre. Nu mai sunteți decât o umbră... Singurătate Toată viața m-am jucat de-a viața... și, în nebunia mea, am vrut să-i fac și pe ceilalți să mi se joace în preajmă. Uneori - oamenii se lăsau furați de sminteala visurilor mele și mergeau alături. Până oboseau... Ori își dădeau seama de inutilitatea mitului și jocurile rămâneau neterminate
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
21 februarie 1955 O săptămână de primăvară servind drept fundal unei săptămâni de crailâc: vagabondaj cotidian sau, mai bine zis - seară de seară, pe străzi, prin cinematografe... Motor: promisiunile nerealizate ale lui Vally, dar și altceva - dinăuntru. Moment culminant - o nebunie de curaj -, urmat de perspective roze și de catastrofa unui rendez-vous ratat! O oră de așteptare, cu toate chinurile inerente... O ultimă sforțare și, izgonind spectrul inutilității și al dezgustului - un ultim raid în noapte și în necunoscut... O aventură
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
mă iubesc simt întotdeauna respect... Apoi Costineștii, pe malul mării: soare, apă, valuri, nisip. Nițică filmare, ca să nu-i uităm gustul. Augustul, iar Mihai, Stere, Mircic... O escapadă nocturnă la Constanța cu Mihai, de interes pur vizual... În primul rând - nebuniile erotice ale lui Negoițescu (e încântător de nebun!); iar în al doilea - combinații pitorești de nedescris între marinari finlandezi (vârsta 15- 50 de ani) și cocote băștinașe, îndeaproape supervizate de peștii respectivi. În sfârșit, am ajuns să văd și eu
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
a vieții, relațiile mele cu oamenii au fost cuminți, cu toate că adesea neîngăduite. De acum încolo însă, vreau să mă las de această cumințenie ca de o haină prea strâmtă și uzată. De acum încolo, în relațiile mele cu oamenii vreau nebunia ori nimic! La răspântie Am umblat jumate de drum. și am ostenit. Să poposim, Suflete, și să chibzuim: Amândoi am umblat jumate de drum și tare am fost cuminți! Pe nime n-am supărat, nimic străin n-am luat, Câte
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
și cu chipul congestionat de plâns. — S-a prăpădit Mihai! S-a prăpădit Mihai! N-am fost șocat de veste, pentru că deja știam... Am fost șocat însă de felul cum arăta Alice: era mai mult decât suferința și jalea, era nebunia! Iar Mișu și Ticki stăteau paralizați în jurul ei, ca două stane de piatră. De aceea mă chemaseră atât de urgent: să fiu acolo, de față, în chip de catalizator. S-o fac pe Alice să nu mai bo cească, ci
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
acelea de piersici, ori despre zahărul de hoit, ori despre dalii. Tăcerea ținea mereu cumpăna vorbirii. Când prietena mea mi-ar fi putut interpreta greșit tăcerea, trebuia să vorbesc, iar când a vorbi ar fi însemnat să mă învecinez cu nebunia, trebuia să tac. Nu voiam să ajung pentru ea o ființă înspăimântătoare sau ridicolă. Eram prietene foarte apropiate, ne vedeam zilnic. Rămânând totuși foarte deosebite una de alta, ceea ce ne și făcea să fim atât de apropiate. Fiecare din noi
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
așa se mai scurgea o zi, iar seara mergeai la culcare fără ca nimic să se fi lămurit în mintea ta. Iar când căutai să descâlcești încă o dată în mod lucid cele întâmplate, îți simțeai creierul viermuind, la un pas de nebunie. Totuși, trebuia să adormi fără să te mai gândești prea mult, scoțându-ți mintea din priză, căci în zori începea o nouă zi plină de alte nimicuri cu umbre însemnate. Oare te poți odihni când noaptea ai un vis ca
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
care nu te poți descotorosi. Ți se face scârbă de tine și ești nevoit să te iubești. În anii când mă încerca această stare mi-am dorit adeseori să înnebunesc ca să scap de mine însămi fără să-mi iau viața. Nebunia, așa speram, ar fi putut conferi lucrurilor un alt soi de firesc, unul care nu mai are ce face cu mine de vreme ce eu însămi nu mă mai cunosc. N-am înțeles pe-atunci de ce mă mustra un prieten de-al
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
să audă neîntrerupt croncănitul ciorilor aciuiate în vârful plopilor ori zarva cumplită din propriul lor creier. Ceea ce știu sigur e că n-am dat acolo peste nimeni care, ajuns nebun de pe urma persecuțiilor politice, să-și fi redobândit firescul sub forma nebuniei. În plină demență, „politicii“ erau munciți fără răgaz de spaimele aduse cu ei din normalitate. Aceste spaime se exprimau corporalprin continue tremurături, plânsete și contorsionări. Suferința cea mai cumplită și absența deplină mergeau mână-n mână. După câtva timp, vizitatorul
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
cu bastoane sau cu indivizi cărora le lipsea un deget. După vizita la ospiciu n-am mai avut dorința să înnebunesc, ci mi-am dat toată silința să rămân întreagă la minte. N-am mai vrut să-mi dăruiesc trupul nebuniei, transformându-l într-un câmp de manevre, n-am vrut să mă chinuiesc fără a mai ști de mine. Cine-și închipuie că a dobândit Privirea Străină prin exerciții stilistice și înțelegerea aprofundată a limbii nici nu știe cât e
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]