9,035 matches
-
este prevăzută cu 10 cârlige, ceea ce o deosebește clar de larva hexacantă. Larvă licoforă prezintă epidermă ciliată, numeroase glande ventrale care se deschid la capătul anterior al corpului, comisură nervoasă (anterioară lată) și 5 perechi de cârlige situate la partea posterioară a corpului. În interiorul larvei se găsește o mare masă de celule glandulare mari, a căror secreție dizolvă țesuturile diferitelor organe ale gazdei, în care larva pătrunde. Ordinul Amphilinidea Ordinul Gyrocotylidea
Cestodari () [Corola-website/Science/333541_a_334870]
-
avea un singur corpuscul bazal și un singur flagel. El a sugerat de asemenea, că unicontele (uniflagelatele), au conservat această organizare ancestrală, în timp ce bicontele (biflagelatele) descind de la un strămoș care a dobândit un al doilea flagel, unul fiind anterior, altul posterior. Bicontele sunt caracterizate, de asemenea, printr-un proces particular în timpul diviziunii celulare: corpuscul bazal nou format devine în mod constant corpuscul bazal anterior, în timp ce corpuscul mai vechi (cel moștenit de la celula mamă) formează corpuscul bazal posterior. Astfel, aceste caractere derivate
Uniconte () [Corola-website/Science/333611_a_334940]
-
unul fiind anterior, altul posterior. Bicontele sunt caracterizate, de asemenea, printr-un proces particular în timpul diviziunii celulare: corpuscul bazal nou format devine în mod constant corpuscul bazal anterior, în timp ce corpuscul mai vechi (cel moștenit de la celula mamă) formează corpuscul bazal posterior. Astfel, aceste caractere derivate combinate cu fuziunea genei DHFR-TS (care codifică dihidrofolat reductaza - DHFR și timidilat sintetaza - TS) exclud posibilitatea ca rădăcina arborelui evolutiv al eucariotelor este situată în interiorul bicontelor. Cu toate acestea, una dintre problemele acestei ipoteze este că
Uniconte () [Corola-website/Science/333611_a_334940]
-
deci nu au proglote. Proglotele se formează în urma scolexului, în regiunea "gâtului", care funcționează ca o zonă de creștere continuă; procesul de formare a proglotelor se numește "strobilație". Pe măsură ce se dezvoltă, proglotele se maturează și apoi se rup la extremitatea posterioară a strobilului. Astfel, strobilul se regenerează mereu, păstrându-și dimensiunea specifică. Pe baza constituției corpului, cu sau fără proglote, clasa cestodelor se împarte în două subclase: La "Taenia solium" proglotele sunt foarte scurte, mult mai scurte decât late în spatele gâtului
Proglotă () [Corola-website/Science/333632_a_334961]
-
proglotele mature, rupte de strobil, se pot mișca singure și pot ieși chiar prin orificiul anal, târându-se pe corpul gazdei și în așternut, până se usucă. Pe marginile laterale a proglotei se află "cordoane nervoase laterale principale". La marginea posterioară a fiecărui proglot, o "anastomoză nervoasă" transversală, circulară, leagă toate cele zece cordoane nervoase între ele. Sistemul excretor este format din numeroase organe terminale, ale căror capilare se adună în două perechi de "vase colectoare longitudinale (canale excretoare laterale)", situate
Proglotă () [Corola-website/Science/333632_a_334961]
-
la marginea proglotelor, o pereche spre fața ventrală și o pereche spre fața dorsală. "Vasele ventrale" sunt mai groase decât vasele dorsale. Ele se reunesc între ele, în fiecare proglot, prin câte un "canal excretor transversal" care trece prin marginea posterioară a proglotului, paralel cu anastomoza nervoasă. La extremitatea terminală a strobilului, vasele colectoare longitudinale se termină deschis pe ultimul proglot, în mod diferit, după specie. La "Taenia solium", canalele excretoare converg într-o "veziculă urinară". Când primul proglot se maturează
Proglotă () [Corola-website/Science/333632_a_334961]
-
specie. La "Taenia solium", canalele excretoare converg într-o "veziculă urinară". Când primul proglot se maturează, îmbătrânește și se rupe, vezicula urinară nu se mai reface și canalele rămân mereu deschise separat. "Organele de reproducere". Mergând de la gât spre extremitatea posterioară a panglicii, se constată că în proglotele foarte tinere nu există organe genitale. Ele însă apar la un moment dat și se constituie din ce în ce mai complet, până când ajung la maturitate. Mai departe are loc o regresie a părților generatoare și a
Proglotă () [Corola-website/Science/333632_a_334961]
-
înfundătură a papilei genitale, numită "atriu genital". Partea terminală a canalului deferent se diferențiază într-un organ de împerechere musculos, exertil, numit "cir", situat în "punga cirului". "Aparatul genital femel." "Ovarul", format din doi lobi mari, este situat în regiunea posterioară a proglotului. El se continuă cu "oviductul", care se deschide într-un "ootip". Aici se deschide și conductul "glandei vitelogene", care este unică și situată înspre marginea posterioară a proglotului, în urma ovarului. În ootip se mai deschid și numeroase "glande
Proglotă () [Corola-website/Science/333632_a_334961]
-
genital femel." "Ovarul", format din doi lobi mari, este situat în regiunea posterioară a proglotului. El se continuă cu "oviductul", care se deschide într-un "ootip". Aici se deschide și conductul "glandei vitelogene", care este unică și situată înspre marginea posterioară a proglotului, în urma ovarului. În ootip se mai deschid și numeroase "glande cochiliere". Din ootip pleacă două canale: vaginul și uterul. "Vaginul" în apropiere de ootip, este dilatat formând un "receptacul seminal", apoi se îndreaptă spre papila genitală în care
Proglotă () [Corola-website/Science/333632_a_334961]
-
cu lungimea corpului + trunchi de 23-40 cm, la care se adaugă coada de 18-29 cm, deci cam de trei sferturi din lungimea corpului. Greutatea este de 680-1816 g. Longevitatea este de patru ani. ii au adaptări speciale pentru înot: picioarele posterioare au cinci degete, între care se află o dezvoltată membrană interdigitală, mărginită de peri aspri, care ajută la înot; coada cilindrică la baza și turtită lateral către vârf este solzoasă, aproape lipsită de peri, servește drept cârmă. Picioarele anterioare au
Bizam () [Corola-website/Science/333689_a_335018]
-
de apă, are blana mai moale, tuberculii plantari și palmari mai reduși, iar incisivii superiori proeminează puternic înainte și are un comportament scormonitor. Astfel șobolanul de apă de munte ("Arvicola scherman") are următoarele dimensiuni: lungime cap + trunchi: 135-165 mm; membrele posterioare: 22-27 mm; coada: 55-70 mm, greutate: 65-130 g, iar șobolanul de apă ("Arvicola amphibius"): lungime cap + trunchi: 150-190 mm; membrele posterioare: 28-32 mm; coada: 80-120 mm, greutate: 100-250 g. Șobolanul de apă de munte este răspândit în zonele montane din
Șobolan de apă de munte () [Corola-website/Science/333713_a_335042]
-
comportament scormonitor. Astfel șobolanul de apă de munte ("Arvicola scherman") are următoarele dimensiuni: lungime cap + trunchi: 135-165 mm; membrele posterioare: 22-27 mm; coada: 55-70 mm, greutate: 65-130 g, iar șobolanul de apă ("Arvicola amphibius"): lungime cap + trunchi: 150-190 mm; membrele posterioare: 28-32 mm; coada: 80-120 mm, greutate: 100-250 g. Șobolanul de apă de munte este răspândit în zonele montane din sudul și centrul Europei: Alpi, Carpați, Munții Cantabrici, Masivul Central (Urrieles) din Spania, Pirinei. A fost găsit în zonele montane din
Șobolan de apă de munte () [Corola-website/Science/333713_a_335042]
-
specie de arvicoline. Ei au o greutate de până la 1820 g. Deși sunt asemănători superficial cu alte arvicoline, ei sunt adaptați la o viață acvatică, având o coadă mult mai lungă, care este turtită latero-lateral, folosită drept cârmă. La membrele posterioare ei au degetele parțial unite printr-o membrană înotătoare, mărginită de peri aspri, pentru a ajuta la înot. le sunt larg răspândite în regiunea holarctică, fiind găsite pe întreg teritoriul al zonei temperate din America de Nord, Europa și Asia. Lemingii se
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
de iarnă. Capul este turtit, ochii vizibili, rotunzi, proeminenți. Urechile sunt scurte, largi la bază și au marginile rotunjite fiind clar distincte din blană; fața internă a pavilionului foarte puțin păroasă. Membrele sunt scurte, cu gheare turtite. Pe talpa picioarelor posterioare, are câte 6 pernițe elastice. Craniul nu are creste evidente. Molarii fără rădăcini la pui, dar cu rădăcini la adulți. Suprafețele de masticație ale molarilor cu bucle și triunghiuri de email nu sunt ascuțite ca la celelalte arvicoline din România
Șoarece scurmător () [Corola-website/Science/333702_a_335031]
-
frunte erau compuse din keratină, cel anterior ajungând până la 1 m. lungime; celălalt, poziționat între ochi, era mai mic. Blana animalului era densă, lungă; membrele scurte și corpul îndesat. Picturile rupestre din peșteri sugerează că între membrele anterioare și cele posterioare exita o fâșie lată de culoare închisă, însă această caracteristică nu era una universală și este foarte greu de probat veridicitatea acestei ipoteze. Cornurile dure de pe creștet erau folosite atât ca instrumente de săpat, căutat hrană, cât și ca arme
Rinocer lânos () [Corola-website/Science/333746_a_335075]
-
de prezența umidității solului, iar la altitudini de 600-700 m trăiește pe versanții însoriți. Este galericol. Numele șoarecelui subpământean provine de la felul său de viață, dusă în galerii, pe care le face săpând tunele cu ghearele și tălpile anterioare; cele posterioare servesc la aruncarea înapoi, pe sub abdomen, a pământului dislocat. Galeriile sunt foarte strâmte, lungi și întortocheate, cu puține ieșiri la suprafață. Nu scoate mușuroaie pe traiectul galeriilor. Cele mai multe galerii sunt superficiale (10-15 cm), acoperite de litieră, adâncimea maximă a galeriilor
Șoarece subpământean () [Corola-website/Science/333747_a_335076]
-
sunt pentadactile (cu cinci degete) și subegale; ele sunt foarte scurte, însă puternice și înzestrate cu degete lungi și cu gheare mari neascuțite, cu capetele rotunjite. Labele anterioare sunt mai scurte, cu polexul redus și cu gheare moderat dezvoltate. Labele posterioare sunt mai lungi iar degetele II, III, IV sunt cele mai mari. Blana este foarte moale, deasă și mătăsoasă, cu perii scurți. Culoarea blănii variază între cenușiu-închisă la galben-deschisă, uneori ocru-brună. Culoarea dominantă este brună-cenușie, mai uniformă pe partea ventrală
Orbete () [Corola-website/Science/333784_a_335113]
-
osul lacrimal. Mandibula cu o apofiză angulară mică. Apofiza coronoidă a mandibulei lată, alungită, iar apofiza condiliană foarte mult scurtată. Neurocraniul are două suprafețe articulare pentru mandibulă: pe cea anterioară mandibula se fixează în timpul săpării și roaderii, iar pe cea posterioară - în timpul masticației și în repaus. Scheletul trunchiului se caracterizează prin clavicule lungi și subțiri, omoplat îngust și porțiune pubiană a bazinului foarte mult redusă. Oasele membrelor sunt scurtate. Formula dentară: 1•0•0•3/1•0•0•3 x 2
Orbete () [Corola-website/Science/333784_a_335113]
-
peștelui o platoșă puternică, precum și prin fulcrele (solzi ganoizi dezvoltați mai puternic) ce preced fiecare înotătoare. Fălcile foarte lungi, ca la crocodilieni, sunt prevăzute cu dinți conici de dimensiuni inegale, iar gura este largă. Vertebrele sunt opistocelice (cu corpul concav posterior și convex anterior), un caracter unic printre pești. În intestin se află numai un rest de valvulă spirală, care mărește suprafața sa de absorbție, iar la începutul intestinului se găsesc numeroase apendice pilorice. Spiraculul (orificiul respirator extern) nu se păstrează
Lepisosteiforme () [Corola-website/Science/333788_a_335117]
-
în cea inferioară. Au o coadă stufoasă, neagră și cu vârful ascuțit. Pe linia mediodorsală a gâtului și spatelui au un fel de coamă formată din păr lung și zbârlit. La membrele anterioare au 5 degete și 4 la cele posterioare. Măselele sunt slab dezvoltate, numai caninii sunt ascuțiți și puternici. Ca mijloace de apărare, în afară de fugă, își zbârlesc coamă și aruncă spre fața adversarului secrețiile urât mirositoare ale glandelor anale, dar la nevoie pot să și lupte cu ei, atacând
Lup de pământ () [Corola-website/Science/333809_a_335138]
-
în vârful său cu vibrize lungi și dese. Urechile sunt foarte lungi și ascuțite, în formă de cornet, amintind pe cele de porc. Coada este lungă, musculoasă și foarte groasă la baza sa, asemănătoare cu coada cangurilor. Coada împreună cu picioarele posterioare alcătuiește un tripied, pe care se așază animalul în repaus. Când scurmă în mușuroaie de furnici sau termite, atunci își întinde coada pe pământ în tot lungul ei. Picioarele anterioare au patru degete (tetradactile), primul lipsind. Picioarele posterioare sunt mult
Tubulidentate () [Corola-website/Science/333038_a_334367]
-
împreună cu picioarele posterioare alcătuiește un tripied, pe care se așază animalul în repaus. Când scurmă în mușuroaie de furnici sau termite, atunci își întinde coada pe pământ în tot lungul ei. Picioarele anterioare au patru degete (tetradactile), primul lipsind. Picioarele posterioare sunt mult mai puternice și au cinci degete (pentadactile). Axa piciorului trece fie prin degetul III, fie printre degetele II și III. Sunt animale digitigrade. Fiecare deget are în vârful său o gheară foarte dezvoltată, lată și lungă, asemănătoare cu
Tubulidentate () [Corola-website/Science/333038_a_334367]
-
este rectiliniu, fără curburi; stomacul este reprezentat printr-o dilatare abia perceptibilă, valvula spirală de asemenea extrem de redusă; glandele digestive (ficatul și pancreasul) sunt reprezentate slab sau lipsesc. La ciclostomii adulți, organul excretor (rinichiul) este mezonefrosul sau rareori pronefrosul. Din partea posterioară a lor pleacă două uretere, care unindu-se cu conductele peritoneale formează un sinus urogenital. Canalul urogenital se deschide prin orificiul urogenital, așezat pe o papilă urogenitală îndărătul anusului. Ureterul primar servește numai la eliminarea produselor de excreție. Glandele genitale
Ciclostomi () [Corola-website/Science/333343_a_334672]
-
cea talocalcaneonaviculară și este cel mai important dintre ligamentele articulații subtalare, atât prin rezistența sa, cât și prin rolul său funcțional. face parte din grupul ligamentelor interosoase ale tarsului și este format din două planuri (fascicule sau lame fibroase): unul posterior și altul anterior. Planul anterior gros este alăturat la fața posterioară a articulații talocalcaneonaviculare. Planul posterior subțire întărește capsula articulații subtalare. Aceste două planuri sunt separate de un țesut adipos și uneori de o bursă seroasă. Cele două planuri ale
Ligamentul talocalcanean interosos () [Corola-website/Science/334777_a_336106]
-
atât prin rezistența sa, cât și prin rolul său funcțional. face parte din grupul ligamentelor interosoase ale tarsului și este format din două planuri (fascicule sau lame fibroase): unul posterior și altul anterior. Planul anterior gros este alăturat la fața posterioară a articulații talocalcaneonaviculare. Planul posterior subțire întărește capsula articulații subtalare. Aceste două planuri sunt separate de un țesut adipos și uneori de o bursă seroasă. Cele două planuri ale acestui ligament sunt net separate, lateral, printr-un fascicul fibros, provenit
Ligamentul talocalcanean interosos () [Corola-website/Science/334777_a_336106]