9,893 matches
-
a organizat eparhia (cu 6 protopopiate, 44 parohii, 62 filiale, cu 43 biserici și 5 paraclise, deservite de 34 de preoți); A inițiat apariția foii `Solia" și a `CalendaruIui eparhial Solia` care apar până azi; A pus buzele reședinței eparhiale `Vatra Românească", cu o fermă, cămin pentru bătrâni și un început de mănăstire. Locțiitor de episcop al Cetății Albe-Ismail (1941-1944), director al Internatului teologic din București (1944 - 1945) Locțiitor de episcop al Maramureșului cu reședința în Sighet (1945-1946), pensionat în 1948
Policarp Morușca () [Corola-website/Science/308681_a_310010]
-
în America, pe care le-a vizitat în mai multe rânduri, începând din anul 1989. De asemenea, el îl cunoștea personal pe arhiepiscopul Nathaniel Popp, iar în 1994, cu ocazia vizitei în România, la invitația PF Patriarh Teoctist, Arhiepiscopul de la Vatra a fost întâmpinat de PC Stareț Irineu și soborul monahal la Mânăstirea Sâmbăta. IPS Arhiepiscopul Nathaniel a fondat un Centru de Studii Creștine Ortodoxe din Detroit și dorea stabilirea unei prezențe monahale la Centrul "Sfântului Andrei". Ca urmare a corespondenței
Irineu Duvlea () [Corola-website/Science/308680_a_310009]
-
ca mânăstirea "Înălțării Domnului" să devină un adevărat centru de spiritualitate ortodoxă. În anul 1999, Congresul Episcopiei a recomandat IPS Sale Arhiepiscopul Nathaniel Popp să-și aleagă unul sau mai mulți Episcopi Vicari, care să se preocupe de Episcopia de la Vatra Românească. După 2 ani de reflecție, înaltul ierarh al Episcopiei a numit, în primăvara anului 2002 o comisie de "căutare și interviere" de candidați calificați pentru înalta demnitate a arhieriei. Dintr-o listă de 14 "prospecți", comisia a selectat 3
Irineu Duvlea () [Corola-website/Science/308680_a_310009]
-
2002, cu participarea unui număr de 117 delegați, Congresul Electoral întrunind condițiile cerute de Constituție (prezența a 2/3 din totalul tuturor delegaților parohiilor și celorlaltor auxiliare ale Episcopiei), l-a ales ca Episcop-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române din America (Vatra Românească, OCA) pe PC Arhimandrit Irineu Duvlea. Fiind ales de către Congresul Episcopiei Ortodoxe Române din America și Canada (ROEA) în sesiunea specială din 28 iunie 2002, membrii Sfântului Sinod al Episcopilor Bisericii Ortodoxe din America (OCA), reunit la Orlando (Florida
Irineu Duvlea () [Corola-website/Science/308680_a_310009]
-
zonă măsurători pentru a întocmi fișa cadastrală a unui teren ce urma a fi vândut de către persoana ce deținea și acropola Zargedavei, a aflat de existenta acestui sit extrem de important și l-a contactat pe Valentin Roman, președinte al Asociației Vatra Dacie i, informându-l cu privire la starea orașului antic. Acesta din urmă, împreună cu Adrian Grigoriu, arhitect și om de afaceri din București, au înaintat proprietarului o ofertă privind cumpărarea acropolei Zargedavei, ofertă acceptată de proprietar. Acropola Zargedavei a intrat în administrarea
Zargidava () [Corola-website/Science/308758_a_310087]
-
i, informându-l cu privire la starea orașului antic. Acesta din urmă, împreună cu Adrian Grigoriu, arhitect și om de afaceri din București, au înaintat proprietarului o ofertă privind cumpărarea acropolei Zargedavei, ofertă acceptată de proprietar. Acropola Zargedavei a intrat în administrarea Asociației Vatra Daciei, în luna octombrie 2013. A fost nevoie să fie urmați pașii legali cu privire la vânzarea-cumpărarea unui teren cu regim special, așa cum este cazul celui de față, însemnând întocmirea fișei de inventariere (care nu exista în arhiva Ministerului Culturii, deși situl
Zargidava () [Corola-website/Science/308758_a_310087]
-
clasificat încă de acum câteva decenii) și informarea autorităților statului (Ministerul Culturii, Direcția Județeană de Cultură Bacău și Primăria Negri) cu privire la exercitarea de către acestea a dreptului de preemțiune (drept pe care acestea nu l-au exercitat), . Odată cu preluarea de către Asociația Vatra Daciei a suprafeței de 12.900 de metri pătrați, ce corespunde în totalitate acropolei orașului antic, situl arheologic va fi redeschis spre cercetare. Aceasta înseamnă decopertarea vestigiilor imobile, identificate de prof. dr. Vasile Ursachi în cursul campaniilor de cercetare, și
Zargidava () [Corola-website/Science/308758_a_310087]
-
în zona Morava-Timoc, asemănătoare celor din Oltenia și Banat. Peste tot la români, în toate săliștile, târgurile și așezămintele monahale, primele lăcașe de cult au fost ridicate mai mult sau mai puțin din lemn. Marile catedrale, biserici, mănăstiri, vechile noastre vetre de spiritualitate și cultură, au mai toate o bisericuță de lemn la începutul destinului lor. Această întâietate a lemnului în arhitectura noastră sacrală se datorează atât bogăției naturale, în codrii altădată nesfârșiți, cât și unei puternice tradiții în arta lemnarilor
Biserici de lemn din România () [Corola-website/Science/307978_a_309307]
-
de mireni, deopotrivă, în misiunea lor sacră. Până spre sfârșitul secolului 18 cheotorile netede, uzual numite și bisericești, nu au fost folosite la construcții profane în lumea satelor românești. Când au început să fie folosite la case ele încheiau lemnele vetrei, se pare, tocmai pentru a sublinia valențele sacre ale acestui loc în spațiul locuit. Trecerea la construcția de biserici de zid a grăbit transferul de cunoștințe dulgherești rezervate sacrului în profan. Astăzi vechile diferențe de statut, care odinioară semnalau prezența
Biserici de lemn din România () [Corola-website/Science/307978_a_309307]
-
în mod deosebit sensibile la incendii. Factorul uman și forțele naturii pot transforma în câteva ceasuri un monument de câteva veacuri în lemne carbonizate și cenușă. Acesta este motivul pentru care încă din vechime bisericile au fost adesea ridicate în afara vetrei satului, pe coline, păstrate la distanță de vetrele caselor și de acoperișurile lor de paie și draniță. În urmă cu câteva secole conflictele religioase conduceau la incendierea lăcașurilor unor comunități mai mult sau mai puțin tolerate. De aceea unele biserici
Biserici de lemn din România () [Corola-website/Science/307978_a_309307]
-
și forțele naturii pot transforma în câteva ceasuri un monument de câteva veacuri în lemne carbonizate și cenușă. Acesta este motivul pentru care încă din vechime bisericile au fost adesea ridicate în afara vetrei satului, pe coline, păstrate la distanță de vetrele caselor și de acoperișurile lor de paie și draniță. În urmă cu câteva secole conflictele religioase conduceau la incendierea lăcașurilor unor comunități mai mult sau mai puțin tolerate. De aceea unele biserici a fost și sunt și azi puse anume
Biserici de lemn din România () [Corola-website/Science/307978_a_309307]
-
2004), "Mai pur că sensul" (poeme, eseuri, 2005), Igor Bahterev - "Lu" (poeme, 2006), Ian Satunovski - "Lupii de-ne-vorbit" (poeme, 2007), Viaceslav Kuprianov - "Adevărul coliviilor" (2009), Aleksandr Tkacenko - "Vorbire directă" (2009), Ivan Ahmetiev - "Speriat de aplauze" (2009); "Poezia avangardei ucrainene" (Antologie) - Revista "Vatra", nr. 3-4, 2010; Evgheni Stepanov "Istoriograf mie însumi" (poeme, 2010); Boris Levit-Broun "Printre alinieri de rânduri strivite" (poeme, 2011); Eduard Prosețki, "Paranoia" (român, 2012); Nina Habias, " Noi nu vom îmbătrâni împreună" (poeme, 2012); Линда Бастиде, "На протяжение времени" (în l.
Leo Butnaru () [Corola-website/Science/308001_a_309330]
-
fi: reședință domnească, spital militar, școală de medicină, Arhivele Statului. Mănăstirea a fost și un important sit arheologic; în incinta complexului mănăstirii, în centrul curții, se găsea un sit arheologic geto-dacic, vechi de peste 3.000 de ani compus dintr-o vatră, numeroase vase precum și alte vestigii. Din complexul Mănăstirii Mihai Vodă a făcut parte și Biserica Albă - Postăvari (ca metoc al mănăstirii), care a fost construită în 1564, reconstruită în 1856-1857 și apoi demolată în 1984. În prezent, din întreg ansamblul
Mănăstirea Mihai Vodă () [Corola-website/Science/308013_a_309342]
-
oda despre comerțul cu sclavi. În noiembrie 1793 a părăsit colegiul și s-a înrolat în „Royal Dragoons”, poate din cauza unei datorii sau a unei fete care l-a respins. Frații săi i-au aranjat după câteva luni lăsarea la vatră (în mod ironic, datorită unei presupuse nebunii) și Samuel a fost readmis în Jesus College, dar nu va obține nici o diplomă de la Cambridge.
Samuel Taylor Coleridge () [Corola-website/Science/308248_a_309577]
-
cadavrul lui Shelley a fost ars în prezența lui Byron, a lui Leigh Hunt și a lui Trelawny. Ceremonia incinerării s-a desfășurat în tăcere, cu simplitatea și măreția ritualurilor funerare din vechea Eladă. Peste câteva ore, apropiindu-se de vatra încinsă, Trelawny a constatat cu uimire că inima poetului era încă întreagă: scoțând-o din flăcări, el i-a încredințat-o lui Hunt, care avea să i-o predea soției lui Shelley. Cenușa rezultată din incinerare a fost trimisă într-
Percy Bysshe Shelley () [Corola-website/Science/307494_a_308823]
-
noapte sau o nouă dimineață a romanului, în Contemporanul, nr.1-2, 2002; - Irina Petraș, Fata de hârtie, în Apostrof, nr. 2, 2005; - Henri Zalis, în Posedați de originalitate, Contemporanul. Ideea Europeană, nr. 2, 2005; - Nicoleta Sălcudeanu, Unde începe străinătatea, în Vatra, nr. 5-6, 2005; - Irina Airinei, Interviul în oglindă, în Oglinda literară, nr. 63, martie 2007; - Mihail Gălățanu, Oglinda cărților, în Flacăra, nr. 10, 2008; - Florina Man, Templul zeițelor cu o singură sprânceană, în Steaua, iunie, 2008; - Marian Criș, Măsură pentru
Aura Christi () [Corola-website/Science/307701_a_309030]
-
România în anul 1898, după München și după călătoria pe care a făcut-o la Paris și Italia. Octav Băncilă s-a întors la Iași în anul 1898 și până în anul 1900 și-a efectuat serviciul militar. După lăsarea la vatră și-a amenajat un mic atelier în curtea Gimnaziului Ștefan cel Mare, unde Gheorghe Nădejde era în acea vreme director. Cu sprijinul diaconului Gheorghe Ștefan, după un timp, Băncilă a mutat atelierul în curtea mitropoliei din Iași. Pictorului Băncilă i-
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
Alianței de Nord, o asociație informală a celor opt municipalități de la nord de München. Primele descoperiri care indică o așezare provin de la 1400 până 1250 î. Hr. Istoria orașului a început cu un oarecare teuton numit "Slius", așezat în acele locuri, vatra lui de sat numindu-se peste ani "Sliuuesheim", cum este menționat într-un act de danie al lui Rihpald din 785 („Traditio Rihpaldi“). În secolul al XII-lea, așezarea "Schleyßaim" s-a dezvoltat într-un sat. Biserica Sf. Martin, ridicată
Unterschleißheim () [Corola-website/Science/307751_a_309080]
-
inițiată de ministrul instrucției Spiru Haret. Conform acestuia, revista trebuia să promoveze o literatură inspirată de realitățile naționale, acordând întâietate tematicii rurale. George Coșbuc, era interesat de scoaterea unei noi reviste pentru a aplica programul formulat de el pentru revista „Vatra”, care apăruse între 1 ianuarie 1984 și august 1896, dar se abătuse de la program fără să-l urmărească punctual. Coșbuc susținea că:"”Trebuie să ne întoarcem, pe cât întoarcerea mai e cu putință, la vatra strămoșească, la obârșia culturală a noastră
Sămănătorul () [Corola-website/Science/307761_a_309090]
-
programul formulat de el pentru revista „Vatra”, care apăruse între 1 ianuarie 1984 și august 1896, dar se abătuse de la program fără să-l urmărească punctual. Coșbuc susținea că:"”Trebuie să ne întoarcem, pe cât întoarcerea mai e cu putință, la vatra strămoșească, la obârșia culturală a noastră”". Odată acceptat acest concept, revista „Vatra” devine și un precursor al curentelor ideologice și culturale de la „Sămănătorul”. George Sfetea propunea un format de copertă executat de către pictorul Nicolae Grigorescu, cu care el mai colaborase
Sămănătorul () [Corola-website/Science/307761_a_309090]
-
1984 și august 1896, dar se abătuse de la program fără să-l urmărească punctual. Coșbuc susținea că:"”Trebuie să ne întoarcem, pe cât întoarcerea mai e cu putință, la vatra strămoșească, la obârșia culturală a noastră”". Odată acceptat acest concept, revista „Vatra” devine și un precursor al curentelor ideologice și culturale de la „Sămănătorul”. George Sfetea propunea un format de copertă executat de către pictorul Nicolae Grigorescu, cu care el mai colaborase. Propune un model după tabloul în ulei „Țărancă cu oile la poiană
Sămănătorul () [Corola-website/Science/307761_a_309090]
-
sau o piesă de teatru inspirată din literatura orală țărănească, o poezie sau pilde ale marilor poeți ai lumii. Programul revistei „Sămănătorul”, este expus în articolul programatic, Primele vorbe, nesemnat, se aduc în discuție idei întâlnite cu mult înainte, la Vatra, dar și în alte foi românești. începutul lor se caută uneori cu mult în urmă. Întâmplare nu poate fi că revista Curierul literar publică, în loc de articol programatic, articolul lui M. Kogălniceanu din fruntea Daciei literare, din 1840. Programul Sămănătorului stăruia
Sămănătorul () [Corola-website/Science/307761_a_309090]
-
prima slujbă la ziarul "Glendale Star". Cariera sa a cunoscut o întrerupere temporară pe perioada în care a servit pe nava Seabees timp de șase luni, ca fotograf, în timpul Celui De-Al Doilea Război Mondial, până când a fost lăsat la vatră din motive medicale. În 1941 s-a căsătorit cu Flora Parkinson în San Pedro, California, cu care a avut o fată, Penny (n. 16 februarie 1942), dar de care a divorțat în 1945. După război a intrat la Universitatea din
Frank Herbert () [Corola-website/Science/306479_a_307808]
-
așa cum apare în actul de identitate: Teodor Baconschi). Printre aceste cărți, menționăm următoarele: De asemenea, Teodor Baconschi a publicat și studii, articole, eseuri și recenzii în presa culturală românească (Sfera Politicii, Transilvania, 22, Dilema, Ziarul Financiar, Secolul 20, Cuvântul, Renașterea, Vatra etc). O parte din studii au apărut publicate în volume colective din Italia. A fost titular al rubricii «Turn înclinat» din revista «Dilema Veche» și editorialist al ziarului “Cotidianul”. A scris prefețe, studii introductive la trei volume traduse din limba
Teodor Baconschi () [Corola-website/Science/306555_a_307884]
-
de presupus că aici va fi existat o cetate dacică, ce controla acest nod de comunicații și care va fi fost distrusă de fortificația austriacă, amplasată pe acest loc la începutul sec. XVIII. În ori ce caz urmele dacice din vatra orașului Cluj sunt sporadice, astfel încât nu este sigur că numele preroman Napoca, sau Napuca, a fost împrumutat de romani de la o așezare dacică din apropiere, sau va fi fost purtat de întreaga regiune situată pe cursul superior al Someșului Mic
Istoria Clujului () [Corola-website/Science/306610_a_307939]