9,864 matches
-
boală mea e mai puternică decât toate și nu-i găsesc leac, mă voi duce poate la un doctor. Sunt f. enervat” (p. 20). Urmează un tratament medical și, când nu se simte bolnav, face progrese la învățătură, este optimist, vesel, face plimbări: „sunt bine și mă scol în fiecare dimineață cu surâsul pe fata” (p. 22), „foarte rar mă mai apucă câte o durere de cap”. Concluzia, formulată în scrisoarea din 23 martie 1931, este dureroasă și pentru el și
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
rău cu cei care merită. Cîteva etaje mai jos, pe scări, mă întîlnesc cu Graur tocmai voia să intre pe culoarul unde e Serviciul tehnic, dar mă observă și se oprește. He-he! rîde el spre mine. Uite-1 pe scriitorul nostru: vesel și conformist. Sînt vesel pentru că am început să fiu al dracului, îi spun, dar de ce crezi că-s conformist? Casca de protecție, amigos! exclamă Graur. Asta e ceea ce voiam să-ți spun mai de mult: cînd vii prin pavilionul administrativ
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
femeia-mamă, bobocul care, în palma bărbatului, se desface în floare... Ana lui Manole sau Vitoria Lipan două ipostaze, la fel de dragi și de dorite, ale aceluiași suflet de femeie, născut aici odată cu florile Carpaților... Primele case ale orașului par și mai vesele și mai cochete. Mai încolo, spre centru, chiar sub poala muntelui, două buldozere intră fără milă în niște vile vechi, frumoase încă. Am auzit că toată poala muntelui va rămîne liberă, să aibă copiii orașului un loc al lor, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și amânări, da, exact, parlamentări: 1. când am câștigat [destul] pentru a avea, pentru copil, camera lui și guvernanta; 2. când am avut o casă a noastră etc.“) (Doina Jela, op. cit., p. 115). Fetița, frumoasă, delicată, scăpărător de inteligentă și veselă, a însemnat pentru mama ei „splendida compensație a celor ce nu am avut, sau am avut cu excesivă parcimonie, întotdeauna“. Anul 1929 îi găsea pe toți trei la Paris, însă circumstanțele voiajului nu erau deloc îmbucurătoare, căci încă de pe atunci
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pe urmă, cum spunea ea foarte plastic, stă pe tron o jumătate de oră și cu asta, basta. Am limba ascuțită, nu-i așa? Nu, mai degrabă aș vrea să te fac să zâmbești, draga mea, să aduc o notă veselă în scrisoarea asta care seamănă a trage die și pe care vreau s-o transform într-o dramă de actualitate, nu lipsită de latura ei comică. Lungă convorbire cu Camil; o declarație semnată Membru al Ac[ademiei] RPR, asta e
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
întotdeauna își lasă ideile să fermenteze până în ultima clipă - după care îi cresc brusc adrenalina și inspirația și lucrează incredibil de repede. Așa lucrează el, m-a asigurat, și până acum nu a ratat nici un deadline. Deschid ușa și strig vesel „bună!“. Nu primesc nici un răspuns, așa că deschid ușa de la sufrageria noastră multifuncțională. La radio Madonna cântă cât o țin băierile, televizorul e pe MTV, iar câinele robot cel nou al lui Danny încearcă să escaladeze marginea canapelei. Iar Danny e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
arată imperativ cu mâna spre o moviliță de iarbă acoperită cu zăpadă. Și lasă-ți florile jos. N-ai cum să-l prinzi dacă ai mâinile ocupate! Tarkie? Strigă tare: — Acum o să-mi arunc buchetul, da? — OK! îi răspunde Tarquin, vesel. O idee foarte bună. — Hai, Bex! — Haide, Suze, termină! Nici măcar nu vreau să-l prind! zic, ușor iritată. Dar, asta e, sunt singura domnișoară de onoare - așa că îmi las florile pe iarbă și mă duc la movilița indicată de Suze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
tip nou de rimel pentru volum, în timp ce tati s-a dus și a băut o halbă de bere, cum face de fiecare dată. Și pe urmă am luat cu toții cina în oraș și, când am ajuns acasă, eram mult mai veseli și totul ni se părea foarte amuzant. A doua zi, când Janice a venit la o cafea, i-am povestit și ei, și s-a indignat foarte tare în numele nostru și a zis că, dacă Elinor își închipuie cumva că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
înțeles, toate costurile vor fi suportate de mine. Ea va participa în calitate de invitată. — Dar n-o să vrea să participe ca o invitată oarecare! E nunta fetei ei, ce Dumnezeu! Vrea să fie gazdă! Vrea să o organizeze ea! — Așa! O voce veselă ca de privighetoare ne întrerupe. Am rezolvat problema? Robyn apare la masă și își pune mobilul deoparte. Am făcut o programare să vedem la Terrace Room după prânz, spune Elinor pe un ton ca de gheață. M-aș bucura dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
după cum dorești. Face un gest larg spre încăpere. Îl putem transforma într-un carnaval venețian, o grădină japoneză, o sală de bal medievală... orice îți poate trece prin cap! După care revenim în Grand Ballroom, pentru recepție! spune domnul Ferguson vesel nevoie-mare. Dă în lături ușile duble și... Dumnezeule mare! Sala asta e cea mai spectaculoasă dintre toate. E toată numai alb și auriu, are tavan înalt și loje ca la teatru, iar mesele sunt așezate în jurul spațiului vast de dans
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
petrecere și o văd la un moment dat pe Robyn, îmbrăcată într-un top argintiu sidefat și cu o fustă vaporoasă. — Robyn! o strig, cât pot de discret. Robyn! Nu vor să mă lase să intru! — Becky! îmi răspunde Robyn veselă. Hai înăuntru! Pierzi toată distracția! Și îmi face semn veselă cu paharul de șampanie. — Vedeți? zic exasperată. Cei dinăuntru mă cunosc. Nu dau buzna aiurea peste ei! Femeia de la ușă mă privește lung, apoi ridică din umeri. — OK. Puteți intra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
îmbrăcată într-un top argintiu sidefat și cu o fustă vaporoasă. — Robyn! o strig, cât pot de discret. Robyn! Nu vor să mă lase să intru! — Becky! îmi răspunde Robyn veselă. Hai înăuntru! Pierzi toată distracția! Și îmi face semn veselă cu paharul de șampanie. — Vedeți? zic exasperată. Cei dinăuntru mă cunosc. Nu dau buzna aiurea peste ei! Femeia de la ușă mă privește lung, apoi ridică din umeri. — OK. Puteți intra. Serge vă va lua haina imediat. Aveți cadou? — Păi... nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Dar se pare că se vor muta aici, în clădire. Mă uit la coloană, amuzată. Ce zice asta aici? — Serios? Credeam că e imposibil să te apropii de zona asta. — Nu și dacă ești rudă cu Elinor Sherman! Femeile râd vesele și se amestecă în mulțime, iar eu rămân uitându-mă în gol la modelul floral al coloanei. Cred că n-au înțeles bine. N-avem cum să ne mutăm aici. Nici nu se pune problema. Rătăcesc fără țintă încă vreo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cu momentul când pășești spre mirele tău, într-un loc ca acela. Își împreunează mâinile și zâmbește către soțul ei, care e leit Clark Kent. — Vai, spun. Vă... mulțumesc mult! — A, deci și dumneavoastră sunteți tot din Oxshott? întreabă Suze veselă. Ce coincidență! O, fuck. Poftim? spune Laura Redburn Seymour. — Oxshott! spune Suze. E incredibil. — Ox... shot? Laura Redburn Seymour se uită confuză la soțul ei. — Noi nu credem în vânătoare, spune Clark Kent, destul de rece. Bună seara. Și, încă o dată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
certa cu Luke din cauza asta. E clar că e un subiect sensibil pentru el. Mă strânge de braț. Sunt sigur că lucrurile or să se aranjeze. Nu mă iau de el, îți promit! Mă sforțez să zâmbesc cât pot de vesel. Și mulțumesc pentru că ai venit, Michael. A însemnat foarte mult pentru noi. Pentru amândoi. Îl îmbrățișez cu căldură, el se îndepărtează, însoțit de privirea mea. Când dispare din raza mea vizuală, ies din încăpere. Trebuie neapărat să vorbesc cu Luke
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
simt ceva! — Știam eu. Vezi? Când găsești rochia potrivită, pur și simplu ai o revelație. Degeaba îți faci planuri, degeaba te uiți pe hârtie. Important e să simți că asta e rochia ta. — Mi-am găsit rochia de mireasă! țip veselă spre Suze. Am găsit-o! — În sfârșit! În glasul Cynthiei se simte ușurarea. Haideți să bem un pahar de șampanie, să sărbătorim! Dispare, iar eu mă admir în oglindă. Asta nu face decât să confirme faptul că nu știi niciodată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
torturile alea, îți spun... o să leșini. Acuma trebuie să fug. Își închide agenda și-i zâmbește lui Suze. Mi-a părut bine de cunoștință, Suze. Ne vedem la nuntă! — Ne vedem! spune Suze, pe un ton bătător la ochi de vesel. Categoric. Ușa se închide în urma lui Robyn, iar eu înghit în sec și simt cum îmi arde fața. — Ăă, păi... Cred c-ar cam fi cazul să mă schimb. Mă duc drept spre cabina de probă, fără să mă uit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
o viziune subită cu Richard și Fay holbându-se nedumeriți la mesaj, apoi unul la celălalt. Ei, asta e. Primesc patru castronașe de salată gratis, ce vor mai mult? — Așa. Acum haideți să ne ocupăm de lista dumneavoastră! spune Bud vesel, înșfăcându-mi cardul. Uitați formularul pe care trebuie să îl completați, în timp ce vă uitați cu atenție prin magazin... veți vedea că marfa noastră este împărțită pe mai multe secțiuni... — Aha. Și ce fel de... — Orice vas imaginabil, pentru gătit, pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
foarte important pentru mine... Probabil că Robyn e deja plecată la întâlnirea cu mine de la firma de torturi, îmi dau brusc seama. Aș putea s-o sun acolo. Sau să-i las un mesaj. Dar, auzindu-i trilul atât de vesel, sunt cuprinsă de un sentiment subit de vinovăție. Robyn s-a implicat deja foarte mult în toată povestea asta. Adevărul e că îmi e foarte simpatică. N-am sufletul să-i spun că anulăm totul, la telefon. Cu o hotărâre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
gândeam doar că... ăă... nunta o să fie de vis. Ce fac? N-am de gând să deschid subiectul odată? N-am de gând să zic nimic? Haide, Becky. Hotărăște-te. — Deci... vrei să vezi ce am în geantă? zice Robyn veselă. — Îhm... da, te rog. — Ta-na-na! Scoate o felicitare pe hârtie groasă, în relief, cu un scris înflorit și mi-o întinde. Doamna Elinor Sherman are deosebita onoare de a vă invita la căsătoria dintre Rebecca Bloomwood și fiul ei, Luke
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și, în cele din urmă... Expiră adânc. Dar uite că nu s-a întâmplat așa. Nu se mai întoarce. Îmi întâlnește privirea în oglindă și mă traversează un val de furie la adresa respectivului. — Îmi place rochia asta, continuă ea, mai veselă. Evident, varianta cu cusătura intactă. — Mă duc să-ți aduc alta, spun. Sunt aici, la etajul ăsta. Ies din raionul de shopping personalizat și mă îndrept spre stativul cu rochii. E încă devreme pentru clienții noștri obișnuiți, și etajul e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nu te deranjează să ai o gură cu o formă așa de ciudată?“) Acum tocmai a pus un tricou pe lângă ea și îl cântărește din ochi. La naiba. Trebuia să le fi înhățat eu de acolo imediat. — Bună, Becky! zice veselă nevoie mare. Hei, e foarte haios! Nu le-am mai văzut până acum. Adevărul e, spun repede, că încă nu le-am pus la vânzare. De fapt, trebuie să... ăă... să le duc înapoi în depozit. Încerc să înșfac tricoul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Ce nemernic și Tom ăsta. — Încă nu ne-ai întrebat de nuntă, zice mami, când o virăm pe A3 în direcția Oxshott. — A! Da, așa e, nu v-am întrebat, spun, sforțându-mă să-mi iau un ton cât mai vesel. Deci... ăă... cum merge cu pregătirile? — Sincer să fiu, n-am făcut mare lucru până acum, zice tati, când ne apropiem de bifurcația spre Oxshott. — E încă devreme, spune mami foarte detașată. — E doar o nuntă, la urma urmei, adaugă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
fraiera. — O sută de mii de dolari? zic în cele din urmă. Mi se pare... foarte mult. — Asta e o clauză pusă special pentru fetele prostuțe care se fac că anulează nunta, dar până la urmă tot se mărită, spune Robyn veselă ca o privighetoare. — Dar de ce... — Becky, dacă organizez o nuntă, atunci vreau foarte tare ca nunta respectivă chiar să aibă loc. Am avut cazuri de fete care au vrut să renunțe brusc. Glasul i se înăsprește subit. Fete care se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
trecem pe la el... Se uită cu atenție la mine. Becky, ți-e bine? Îmi dau brusc seama că bat atât de tare cu creionul în masă, că aproape am făcut semne în blat. Da, zic, cu un zâmbet exagerat de vesel. De ce nu mi-ar fi? Nu i-am spus absolut nimic lui Luke. În O mireasă realistă scrie că, pentru a nu-ți plictisi de moarte logodnicul cu detalii despre nuntă, e bine să îi spui doar lucrurile pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]