93,058 matches
-
a pregătit pentru un bacalaureat în științe, urmând cursurile Facultății de Inginerie, pe care nu a terminat-o. În 1838 apar primele încercări literare în limba franceză: "Zunarilla", "Marie", "Les brigands", "Le petit rameau", "Serata". În anul următor s-a întors în țară și a ocupat un post în administrație până în 1846. Împreună cu Costache Negruzzi a făcut o călătorie în Italia, care a devenit motiv de inspirație pentru nuvela romantică "Buchetiera de la Florența". În 1840, împreună cu Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi
Vasile Alecsandri () [Corola-website/Science/297595_a_298924]
-
poeziile "Adio Moldovei" și "Sentinela română". În mai 1849 pleacă, împreună cu ceilalți exilați, la Brașov, apoi în Bucovina, iar în toamna aceluiași an, la Paris. Scrie primele „cântecele comice” ("Șoldan Viteazul", "Mama Anghelușa") și câteva scenete comice și muzicale. Se întoarce în țară în luna decembrie. Nicolae Bălcescu, prietenul lui Vasile Alecsandri, moare la Palermo în 1852. Între anii 1852-1853, Alecsandri rămâne pentru mai multă vreme în Franța. În vara anului 1853, pornește spre sudul Franței, într-o călătorie spre Pirinei
Vasile Alecsandri () [Corola-website/Science/297595_a_298924]
-
parte din ciclul "Doine și lăcrămioare". Tot acum scrie poeziile "Baba Cloanța", "Strunga", "Doina", "Hora", "Crai nou". În 1848 scrie poezia "Către români", intitulată mai târziu "Deșteptarea României". În 1850, după o absență de aproape doi ani, Vasile Alecsandri se întoarce în țară; publică în revista "Bucovina" poeziile populare "Toma Alimoș", "Blestemul", "Șerb sărac", "Mioara", "Mihu Copilul". Începe sa lucreze la ciclul Chirițelor cu "Chirița în Iași". Aceasta va fi urmată de "Chirița în provincie" (1852), "Chirița în voiagiu" (1864) și
Vasile Alecsandri () [Corola-website/Science/297595_a_298924]
-
figură militară importantă. În 1911 a plecat în Libia pentru a lua parte la apărarea împotriva invaziei italiene. La prima parte a Războaielor Balcanice, Kemal nu a putut lua parte, fiind încă în Libia, în schimb în 1913 s-a întors la Constantinopol și a fost numit comandantul apărării otomane în zona Gallipoli pe coasta Traciei. În 1914 a fost numit atașat militar în Sofia, în parte pentru a-l îndepărta din capitală, drept urmare a unor intrigi politice. Când Imperiul Otoman
Mustafa Kemal Atatürk () [Corola-website/Science/297611_a_298940]
-
și condus de politicianul Vintilă Brătianu. La începutul lunii decembrie a aceluiași an, în acest ziar va fi publicat "Șoimii", primul său roman, o variantă dezvoltată a povestirii "Frații Potcoavă", cu o introducere de istoricul Vasile Pârvan. În 1904 se întoarce la București, pentru a ocupa postul de copist la „Casa Școalelor”, care se afla în subordinea Ministerului Educației, întorcându-se doi ani mai târziu la Fălticeni. După anul 1906, s-a alăturat grupului de scriitori format în jurul revistei "Viața Românească
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
Șoimii", primul său roman, o variantă dezvoltată a povestirii "Frații Potcoavă", cu o introducere de istoricul Vasile Pârvan. În 1904 se întoarce la București, pentru a ocupa postul de copist la „Casa Școalelor”, care se afla în subordinea Ministerului Educației, întorcându-se doi ani mai târziu la Fălticeni. După anul 1906, s-a alăturat grupului de scriitori format în jurul revistei "Viața Românească", din care făcea parte și cumnata sa Izabela. Revistele "Sămănătorul" și "Viața Românească" au avut o mare influență în cadrul
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
sa administrativă este întreruptă de o a doua încorporare în 1906, în Forțele Terestre, fiind înaintat la gradul de sublocotenent. Fiindcă era deja supraponderal, marșul de la Probota, din centrul Moldovei, până în Bucovina, i-a cauzat mari suferințe. Sadoveanu s-a întors la Fălticeni și la locul său de muncă - masa de scris - în 1907, anul Răscoalei Țărănești. Ministrul Educației, Spiru Haret, îl numise inspector al cercurilor culturale sătești și al bibliotecilor populare. Inspirat de rezultatul sângeros al revoltei, precum și de încercările
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
Doilea Război Balcanic din 1913, în care România s-a confruntat cu Bulgaria. Ajungând la gradul de locotenent, se oprește pentru o perioadă în Fălticeni cu al Cincisprezecelea Regiment de Infanterie, după care luptă pentru scurt timp pe front. Se întoarce apoi la viața de scriitor. Devenind bun prieten cu poetul și umoristul George Topîrceanu, îi însoțește pe el și pe alți scriitori în tururi culturale între 1914 și 1915 În anul 1915 publică mai multe scrieri, cea mai importantă fiind
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
de la Bradu-Strâmb". În timpul acestor ani, scriitorul o întâlnește pe Valeria Mitru, o jurnalistă feministă mai tânără ca el, cu care, după o scurtă perioadă de timp, se căsătorește. În august 1944, prin Lovitura de stat de la 23 august 1944, România întoarce armele, trecând de partea aliaților, trupele române luptând cu sau fără voie alături de Armata Roșie. Paul-Mihu Sadoveanu moare pe front, la 22 septembrie, în Transilvania.. Conform Profirei Sadoveanu, durerea resimțită de scriitor îl împiedică pentru totdeauna să scrie cel de-
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
Șoimaru. El s-a născut într-o familie de țărani liberi din zona Orheiului, și luptă în bătăliile din anul 1612 alături de Ștefan Tomșa în încercarea acestuia de a pune mâna pe tronul Moldovei. După ce participă la cucerirea Iașiului, se întoarce acasă și îl ajută pe boierul local Stroie să-și recupereze fiica, Magda, care a fost răpită de cazaci. Șoimaru, care ține la Magda, este înfuriat de vestea că tatăl ei i-a legat pe țărani de glie. Implicarea lui
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
Prima, intitulată "Mihail Sadoveanu", este un poem care face referire la proza lui Sadoveanu, iar cealaltă, o poezie cu vers liber, are ca titlu "Cozma Răcoare". În studiul critic asupra operei lui Sadoveanu, Eugen Lovinescu considera că Sadoveanu s-a întors la literatura pură, portretizându-l drept un copil binecuvântat de Moirae sau de ursitoare cu daruri ironice, cum ar fi încăpățânarea de a aborda scrierile despre natură în absența descrierii obiective („Vei tot scrie; vei tot scrie și nu te
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
în revista "România literară" a lui Vasile Alecsandri: La 13 decembrie 1853 Alexandru Odobescu își susține bacalaureatul în litere. Se înscrie apoi la Facultatea de Litere de la Sorbona, pe care nu o termină însă, neprezentându-se la examenul de licență. Întorcându-se în țară, în 1855, Alexandru Odobescu începe o carieră de funcționar public: este numit "șef de masă" la Postelnicie, apoi procuror la Curtea de Apel București și funcționar la Ministerul Cultelor. Tot în 1855, în revista "România literară" a
Alexandru Odobescu () [Corola-website/Science/297620_a_298949]
-
român contemporan, fiul lui Leon Ivasiuc, profesor de științele naturii. A murit lângă blocul Scala, care s-a prăbușit peste el la cutremurul din 4 martie 1977. În urma dictatului de la Viena, familia Ivasiuc se refugiează la București, de unde s-a întors la Sighet în 1951. Aici a absolvit liceul „Filimon Sârbu”, care se numește în prezent „Dragoș Vodă”. După absolvirea liceului a fost admis la Facultatea de Filozofie din București, de unde a fost exmatriculat după doi ani de studii, din motive
Alexandru Ivasiuc () [Corola-website/Science/297628_a_298957]
-
în 1867. În anul 1869 la vîrsta de 81 de ani pleacă în călătorie la Lemberg, în Galiția și cumpără manuscrisul "Țiganiadei" lui Ion Budai-Deleanu. După obținerea doctoratului în filozofie și a diplomei de inginer și arhitect, Gheorghe Asachi se întoarce în țară, la Iași (1805), unde pune în practică cunoștințele sale de arhitectură la construirea unor case particulare, în același an pleacă la Viena, unde studiază, timp de 3 ani, astronomia, matematicile superioare și pictură. În august 1808, Gheorghe Asachi
Gheorghe Asachi () [Corola-website/Science/297627_a_298956]
-
astronomia, matematicile superioare și pictură. În august 1808, Gheorghe Asachi pleacă să-și completeze studiile la Romă. Aici a scris primele încercări poetice și a fost ales membru extraordinar al Societății literare din Romă. În august 1812, Gheorghe Asachi se întoarce în Moldova . Stăpînind o cultură superioară solidă și multilaterala, cunoscător al mai multor limbi străine - polona, rusă, latină, germană, italiană, franceza și engleză - că nimeni altul în vremea să, optimist, cu dor de muncă și încrezător în puterile sale, călăuzit
Gheorghe Asachi () [Corola-website/Science/297627_a_298956]
-
pas de Poseidon, zeul mărilor. Având reputația celui mai înțelept dintre greci, se presupune că Odiseu a fost cel căruia i-a venit ideea calului de lemn. Odiseea relatează călătoriile și aventurile prin care a trecut Odiseu, încercând să se întoarcă acasă după căderea Troiei. Printre cele mai faimoase episoade se numără lupta sa pentru a scăpa de Polifem, ciclopul, întâlnirea sa cu vrăjitoarea Circe, care i-a transformat tovarășii în porci și bătălia abilă în care îi ucide pe toți
Epopee () [Corola-website/Science/297635_a_298964]
-
a menținut de la 20 iulie până la 6 august 1789, plecând de la zvonul că bandele de tâlhari în slujba aristocrației vor distruge recolta. Țăranii s-au înarmat pentru a-i aștepta pe bandiți și când aceștia n-au apărut, și-au întors furia asupra moșierilor. Marea Spaimă s-a extins în toată Franța, exceptând zonele periferice că Bretania, Alsacia și regiunea bască. Adunarea Națională nu știa dacă putea să ceară trupelor regelui să reprime răscoala țărăneasca, pentru că s-ar putea întoarce împotriva
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
au întors furia asupra moșierilor. Marea Spaimă s-a extins în toată Franța, exceptând zonele periferice că Bretania, Alsacia și regiunea bască. Adunarea Națională nu știa dacă putea să ceară trupelor regelui să reprime răscoala țărăneasca, pentru că s-ar putea întoarce împotriva ei. Dar nu puteau lasă să se mențină anarhia în zonele rurale. La 3 august, liderii grupării patrioților au început un plan căruia nobilii liberali să propună demolarea sistemului feudal. În noaptea de 4 august, vicontele de Noailles, urmat
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
au alăturat emigranților. În septembrie 1791, au emigrat 6.000 de ofițeri. Adunarea a votat în noiembrie două legi, una declarându-i suspecți pe toți preoții care nu au depus jurământul, iar cealaltă susținea că toți emigranții care nu se întorc până în ianuarie 1792 își vor pierde proprietățile și vor fi considerați trădători. Când regele și-a folosit dreptul de veto împotriva acestor legi, părea că subminează revoluția. În aprilie 1792, a izbucnit războiul cu Austria. Inițial, marile puteri nu erau
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
publicat la Paris în care amenința că toți membrii Gărzii Naționale care vor fi prinși luptând vor fi pedepsiți ca rebeli și amenințau Parisul cu invazia. Francezii s-au înfuriat și mulți dintre cei care au sprijinit monarhia s-au întors împotriva ei. Radicalii și federații erau pregătiți pentru o noua insurecție, iar girondinii l-au avertizat pe rege de răscoală, propunându-i să-i recheme pe miniștrii demiși. Ludovic a refuzat. Liderul iacobin, Robespierre, a cooperat cu comitetul central al
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
de trădare. Decretul execuției sumare prevedea judecarea și executarea rebelilor înarmați în 24 de ore de la prinderea lor, procesele desfășurându-se fără jurați și fără recurs. Au fost votate legi draconice împotriva emigranților, proprietățile fiind confiscate, iar cei care se întorceau în Franța erau executați. La 6 aprilie a fost înființat Comitetul salvării publice, care dirija și accelera activitățile miniștrilor, preluându-le autoritatea. Comitetul depindea de sprijinul Convenției. Danton, susținut de "câmpie", dorea un comitet fără extremiști. Dintre cei nouă membri
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
determinau nivelul prețurilor. Salariile au fost fixate la 50% peste nivelul din 1790. Când țăranii au refuzat să vândă cereale la prețul maximal, a fost permisa rechiziționarea ca singura modalitate pentru a hrăni orașele și armata. Prețul maximal i-a întors pe oameni unii împotriva celorlalți. Țăranii îl urau pentru că prețul maximal era adesea sub costul producției, iar sanculoții aveau nevoie de el pentru a trăi. Când s-au dus la țară cu armata revoluționară să impună prețul maximal, au avut
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
Pere Duchesne", milita pentru violență, fiind popular în rândul sanculoților. Hebert i-a sprijinit pe iacobini împotriva girondinilor și dorea o funcție după lovitura de stat din 2 iunie 1793. Nu a fost numit ministru de interne și s-a întors împotriva iacobinilor. A acuzat Comitetul salvării publice de tiranie și a încercat să câștige puterea devenind susținător al nemulțumirii populare. Hebertiștii aveau puțini simpatizanți în Convenție, dar mulți în Clubul Cordelierilor, Comuna, Armata revoluționară pariziană și în societățile populare. Robespierre
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
un regim politic consumat: continuarea regimului politic al anului II, dar condus după Constituția anului I sau un regim militar condus de un general. Din vara 1799, o parte din directori, inclusiv Paul Barras, au susținut alternativă militară. Napoleon se întoarce din Egipt și este considerat ca fiind un „salvator” în condițiile dramatice prin care traversa Franța. Existau semne de însănătoșire a economiei franceze. Revoltele regaliste au fost înfrânte, iar propaganda desfășurată de adepții lui Napoleon combină adevăruri cu mistificări, din
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
în litere la Sorbona (Doctorat d'État, 1939) cu o teză intitulată "L'Arioste en France". Lector de limba și literatura română la Universitatea din Lyon (1938 - 1940) și consilier cultural (apoi doar atașat) al Legației române din Paris (1940). Întors în țară, este pentru scurt timp secretar al Institutului de Istorie Universală din București (până la moartea lui Nicolae Iorga). Este numit Director literar la Editura Contemporană (1942 - 1945). În aceeași perioadă este secretar general al Asociației române pentru studiul Renașterii
Alexandru Ciorănescu () [Corola-website/Science/297632_a_298961]