9,813 matches
-
aceea s-a bucurat de aprecierea tuturor membrilor SRCC, precum și a celor mai înalte foruri internaționale și personalități în domeniu. A avut încrederea deplină în viitorul științei cosmetice, convingerea că învățământul cosmetic este indispensabil pentru pregătirea tinerilor ce doresc să îmbrățișeze o carieră în domeniu, dorința fierbinte de stabilire și menținere a legăturilor internaționale, cu societățile surori, cu Federația Internațională a Chimiștilor Cosmetologi (IFSCC), cu specialiștii din țară și străinătate. Toate acestea au stat la baza inițierii și dezvoltării unor activități
Personalităţi ieşene: omagiu by Ionel Maftei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91547_a_93092]
-
vremea aceea de constituirea, la Institutul Agronomic „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași, a unui colectiv de botaniști de înaltă ținută academică, a întrezărit în tânărul Eugenie Turenschi un om cu certe calități profesionale și morale și la convins să îmbrățișeze profesia de dascăl, căreia i-a rămas fidel tot restul vieții și pe care a slujit-o cu întregul său devotament. După absolvirea facultății, în anul 1952, a fost reținut ca preparator la Catedra de Botanică a Institutului Agronomic din
Personalităţi ieşene: omagiu by Ionel Maftei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91547_a_93092]
-
primară. După absolvirea Liceului „Gheorghe Lazăr“ din București (1948) a urmat cursurile Facultății de Medicină din Iași (1949-1955). Născut și educat într-o familie de intelectuali, urmaș demn al unuia dintre corifeii oftalmologiei românești (tatăl - renumitul academician Petre Vancea), a îmbrățișat de timpuriu cariera medicală, căreia i s-a dedicat până în ultimele clipe de viață. După absolvirea facultății a fost o scurtă perioadă (august 1955-februarie 1956) medic de circumscripție în comuna Tudor Vladimirescu, județul Galați. În 1956, prin concurs, a fost
Personalităţi ieşene: omagiu by Ionel Maftei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91547_a_93092]
-
de iubirea ta. - De ce spui asta? Nu-ți sunt pe plac? Glasul lui era șoptit și se frânse în cuvinte amare, privind parcă departe în gol, răscolindu-i sufletul și trecutul, în căutarea unor răspunsuri. Se aplecă asupra ei, o îmbrățișă și îi sărută obrajii îmbujorați. Carlina ar fi vrut în momentul acela să-i spună toate secretele ei, să fie realistă și nu subiectivă, dar cineva din interiorul ei parcă-i șoptea „Trezește-te, gândește-te prin ce ai trecut
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
foarte mândru. Te rog acceptă să-ți fiu jumătatea și voi fi un braț puternic de care să te sprijini, să-ți pui capul pe umărul meu atunci când vei avea nevoie. Dincolo de umbrele adânci ale unor copaci ai străzii se îmbrățișară cu naturalețe. Ea se simțea iubită, în siguranță și foarte liniștită. Viața lor căpătă un alt contur, un alt sens. Ar fi vrut să-i spună că va fi a lui, doar a lui pentru totdeauna, dar a decis să
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
cum arăți, cum te îmbraci, îmi place totul la tine, mai ales vocea ta! Îmi place că simți totul, iar gustul pielii tale are un miros deosebit de plăcut! Grație lui Dumnezeu că team cunoscut! ” Carlina oftă. La aceste cuvinte îl îmbrățișă șoptindu-i pentru a nu știu câta oară „Te iubesc.” - Am să fac tot ce îmi va sta în putere să fii fericit. Valentin oare avea să-i îndeplinească visul ei de a fi iubită așa cum mama sa nu apucase
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Uite-o pe mama!” Alergând prin mulțime până la Carlina, cu sufletul gol ca al unui cerșetor, Alin alerga ca o pasăre în zbor căutândo pe mama sa. Prezența lui o lăsă fără grai și cu picioarele golite pe dinăuntru. Se îmbrățișară cu multă dragoste și conform împrejurărilor în care se aflau. Își ridicaseră privirea unul către celălalt. Era o privire caldă și plină de dragoste. Alin îi păru frumos ca un înger și se simțea minunat avându-l lângă ea. Îl
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
este îndeajuns de pedepsită atunci când nu își poate vedea copiii. Carlina își puse o mână la zona inimii încercând s-o tempereze pentru a nu intra în panică, iar cu cealaltă mână își apăsă stomacul care se răzvrătea. După ce se îmbrățișaseră și se mai liniștiseră fiecare, Alin zise cu o voce domoală ce nu părea a lui: - Lasă mamă, poate asta va fi o lecție de viață pentru mine. Ce a fost mai rău a trecut. Ea își stăpâni cu greu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
se așeză pe marginea unui pat, frecându-și genunchii cu palmele ca și când ar fi durut-o. Noaptea îi fusese somnul cam agitat, dar spre ivirea zorilor îl visă pe Nicky militar, într-o imagine clară, alergând unul către altul și îmbrățișându-se. Răsuflarea i se acceleră prin somn, devenind inegală și se trezi strigând: „Băiatul mamei!” Visul îi fusese de scurtă durată, iar când se trezi, își dădu seama că nu fusese decât un vis. Privi câteva clipe în sus, apoi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de așa ceva. Parcă o auzea: „Până nu riști, nu câștigi! Inteligența învinge întotdeauna și lovitura cea mai mare se dă cu capul și nu cu pumnul. Ziua de mâine va avea două capete, iar tu vei fi unul dintre ele.” Îmbrățișându-și genunchii pe sub masă, Alin simți cum i se conturează o ambiție puternică în pieptul său atât de tânăr. Încurajat în sinea lui de succesul obținut până atunci la diferite jocuri, ajunsese să fie mândru de îndemânarea lui. Acum strângea
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ei de până atunci. Ca și Eva se lăsase ademenită când mușcase din mărul păcatului la care Dumnezeu lucrase cu migală, dorința ei fusese fierbinte. O patimă nebună îi cuprinse întreg trupul răvășindu-i gândurile și simțirea, făcând-o să îmbrățișeze cu bună știință nesăbuința, ispitită de flacăra vie a iubirii, acceptând de bună voie să fie femeia lui, fără a fi măritată. Corabia în care se urcaseră Alin și Nicole sălta departe de țărm, pe valuri înalte. Era croită din
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mult noroc. O întâlnise pe Carlina care îi oferea toată dragostea din lume. Înainte de a pleca Nicky de acasă, Carlina venise special din străinătate să îi facă o vizită. Când se reîntâlniseră urmase o tăcere între ei aproape stânjenitoare. Se îmbrățișaseră conform regulilor știute de ei iar tăcerea părea să se prelungească. În cele din urmă, Nicky rupse tăcerea și zise: - Mamă, în casa mea parcă arde un foc rău. Nu mai există nimic din ce a fost bun între noi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
sau tablă ruginita („Periferie la Huși”, „Peisaj” - p. 142). Aflate într-o degradare lentă, par îmbătrânite, dar nu părăsite. Cu geamuri mici, inegale, uși înguste, hornuri zvârlite spre cer, beci căscat spre lumină și, neapărat, un brâu cenușiu care le îmbrățișează delimitândule de sol, casele au specificitatea zonei Hușilor. Lipsite de pretenții arhitecturale, casele au expresii umane, emană căldură, prietenie, te cheamă, au de șoptit o poveste în care sunt părtașe ca martori. Poartă în ele farmecul unei lumi apuse. Curtea
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
privind adînc în pahar, un pas pe care trebuie să ai putere să-l faci... Dar ce rost are să ne cramponăm de asta, Mihai? exclamă ea, întinzîndu-mi mîna. Vino lîngă mine, te rog!... M-am așezat lîngă ea. Ne-am îmbrățișat lung, cu patimă, plini de dorință. Știi, a surîs stînjenită Tamara, retrăgîndu-se puțin, poate că nu trebuia să vin azi... Cum să-ți spun... Crede-mă că vreau și eu, dar... Bine, Tamara, am înțeles, i-am spus, alintîndu-i obrazul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
obrazul pe pieptul tatii. Tata o strîngea cu brațul stîng, în timp ce brațul drept îi stătea pe lîngă corp, obosit de mînuit coasa. Cînd să plecăm, tata mi-a spus să merg înainte. El a reținut-o pe mama și a îmbrățișat-o lung, așa de lung că eu m-am întrebat mulți ani ce înseamnă asta. Mama i-a rîs cu toată gura, apoi m-a luat de mînă și am plecat spre casă. Doamne, ce fericită era mama!... Năframa ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
depinzi atât de ritmul vieței de acolo. Eu nu sunt lângă tine, să parez ori să micșorez șocul. Peste noi, tutelar: Dumnezeu și Destinul, pe care trebuie să-i ajutăm prin curaj, fereală de cele rele și iar curaj. Te îmbrățișez cu fervoare, cu delicatețe și reculegere ca pe o icoană în vremuri de restriște. Mamina 19/1947 I Joi seara, 4 decembrie [1947] Nu gândeam azi dimineață să am atâtea să-ți spun în astă seară. Am fost la Tante
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Mumei, căreia Charles îi atribuise replica asta: „Bucură-te... că frumoasă floare îți vine“. [...] Luni seara, 29 martie [1948] [...] De ce nu ești aici, Mouette, măcar un minut! Șaizeci de secunde! Ce bogate am fi amândouă! Ne-am vedea, ne-am îmbrățișa, pe urmă ca prin farmec tu ai fi la Paris și eu aici, singură, complet singură, dulcea mea. Mă duc să mă culc și până în pragul somnului și-al uitării am să mă gândesc la fetița mea, pe care o
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
a părut mie că aud o voce! Mă uit - și o văd pe Suze în capul scărilor, într-un capot din tartan, cu părul blond liber pe spate și cu un zâmbet încântat. — Suze! Mă reped pe scări și o îmbrățișez strâns. Când mă desprind din îmbrățișare, amândouă avem ochii ușor înroșiți, și scot un hohot de râs cam stângaci. Doamne, ce dor mi-a fost de Suze, mai mult decât am crezut. — Hai la mine în cameră! zice Suze, luându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
costum de zi, cu un joben sub braț, iar mami e îmbrăcată cu un sacou bleumarin, o fustă înflorată și pantofi roșu aprins, care nu sunt chiar același roșu cu pălăria. — Mami! — Becky! — Mami! Tati! Cobor în fugă și-i îmbrățișez pe amândoi odată, inspirând cu nesaț parfumul familiar de talc Yardley’s și de Tweed. Călătoria asta mă emoționează din ce în ce mai tare, cu fiecare clipă care trece. Nu mi-am văzut părinții de când au venit la mine în vizită la New York
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
în noi cu confetti. Invitații se preling din biserică, asemenea unor bomboane care se revarsă dintr-un borcan, vorbind, râzând și strigându-se pe nume, cu glasuri încrezătoare. Se înghesuie cu toții în jurul lui Suze și al lui Tarquin, sărutându-i, îmbrățișându-i și strângându-le mâinile, și eu mă îndepărtez puțin, întrebându-mă pe unde o fi Luke. Curtea bisericii e înțesată de oameni, și nu mă pot opri să nu mă holbez la unele dintre rudele lui Suze. Bunica ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
în față, într-o nuanță violentă de turcoaz, cu fard de pleoape asortat, iar la subraț are un dosar. — Janice! strigă mami. Intră să bei o cafea. — Ar merge o cafeluță, spune Janice. Mi-am adus îndulcitorul. Intră și mă îmbrățișează. Ia uite-o și pe fata noastră dragă! Becky, scumpa mea, felicitări! — Mersi, zic, cu un zâmbet rușinat. — Vai, ce inel frumos! — Două carate, zice mami imediat. E vechi. Moștenire de familie. — Moștenire de familie! o îngână Janice, cu respirația
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
observ. — E... Alicia Scorpia cu picioare lungi, spun, încă în stare de șoc. — Alicia Scorpia cu fundul cât casa, zice Laurel. Mereu am fost de părere că dacă vrei o scorpie pur sânge, trebuie s-o cauți în Anglia. Mă îmbrățișează. Nu te mai gândi la ea. Indiferent cine e, e pur și simplu geloasă. — Mersi, spun și îmi aranjez părul cu gesturi mecanice, încercând să-mi pun gândurile în ordine. Dar, sinceră să fiu, încă mă simt de parcă m-ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
zic înaintând spre el, apoi inspir adânc, fericită, în clipa în care văd lângă el un bărbat cu chip familiar și chelie, între două vârste, care îmi surâde din toată inima. Michael! Îmi arunc brațele de gâtul lui și-l îmbrățișez strâns. Cred că Michael Ellis e unul dintre oamenii la care țin cel mai mult din lume. Lucrează la Washington, unde conduce una dintre cele mai de succes agenții de publicitate. Este partenerul din America al companiei lui Luke, Brandon
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Suze zâmbește cu gura până la urechi. Chestia ciudată e că, în pozele de la nunta ei, maică-ta arată foarte bine cu ea. Însă în viața reală... Se strâmbă sugestiv. — Exact. Vai, Suze, ce bine îmi pare că ați venit. O îmbrățișez brusc. Credeam că de-acum gata, o să fii complet... măritată. Cum e viața de nevastă, apropo? Cam la fel, zice Suze după o pauză. Doar că acuma avem mai multe farfurii... Simt o bătaie ușoară pe umăr, ridic privirea și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de braț. Sunt sigur că lucrurile or să se aranjeze. Nu mă iau de el, îți promit! Mă sforțez să zâmbesc cât pot de vesel. Și mulțumesc pentru că ai venit, Michael. A însemnat foarte mult pentru noi. Pentru amândoi. Îl îmbrățișez cu căldură, el se îndepărtează, însoțit de privirea mea. Când dispare din raza mea vizuală, ies din încăpere. Trebuie neapărat să vorbesc cu Luke, imediat. Evident, Michael are dreptate. E un subiect delicat, așa că n-am să-l iau tare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]