KorAP: Find »[drukola/base=șopti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...351 352 353 ...393 >

9,824 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911

tine că rezultatul final va fi căsătoria, ar trebui să dea satisfacție scrupulelor tale religioase. Gosseyn se trezi zâmbind; pentru că era... sigur... un subiect de care Semantica Generală nu se ocupase niciodată. Dar se simți în siguranță. - Fără Semantica Generală, șopti el confidențial. În timpul acestui schimb de opinii, deși fusese scurt, femeia trebuie că avusese timp să-și formuleze și ea propriile opinii și gânduri, pentru că, brusc zâmbi: - Dragă prietene, spuse ea cu o voce încărcată cu o dulceață exagerată de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
făcu ochii mari. Și se dădu un pas înapoi. După care, încurajările lui o mai liniștiră oarecum. Pentru că rămase în picioare, tăcută, în timp ce două femei și patru bărbați pășiră în cameră. Ceva tot o șocă însă: - Optsprezece mii de ani-lumină, șopti ea. Instantaneu... Gosseyn spuse: - Cum crezi că ajuns nava voastră aici? De la distanță și mai mare. Și tot instantaneu? În tot acest răstimp, el se gândi că hainele elegante erau exact ceea ce trebuia să poarte ea după părerea unui bărbat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
pentru micul dejun, se putea explica prin faptul că, în ceea ce-l privea, fusese preocupat cu propriile gânduri. Iar intrușii fuseseră înșelați de banalitatea imaginii unui om care mănâncă. Lyttle se aplecă din nou spre el, și, de data asta, șopti: - Acela este Mașina Jocurilor! Identitatea lui! - Hei! Era un strigăt venit dinspre purtătorul de cuvânt al musafirilor nepoftiți. Gosseyn și Lyttle reacționară imediat. Gosseyn spuse: - Dacă mai vreau ou, zici? Apoi se șterse iarăși la gură, ca și cum șoapta ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

vechi și, desigur, devotați. I-am mângâiat apoi fesele. Mușchii au tresărit, picăturile de apă au lunecat unde n-ar fi trebuit s-o facă. Le-am șters cu vârful degetelor, pregătindu-mă s-o pătrund. „Nu acolo...“, mi-a șoptit Maria. De fapt, ridicase tonul, dar eu n-o auzeam, din cauza valurilor. Scena n-avea nimic de-a face cu iubirea, simțeai doar posesia, o nouă și brutală achiziție a unei părți din corpul Mariei, pe care mi se cerea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
lui Lupu, făcându-i un semn cu degetul la gură. N-am lăsat-o din mână, m-am deplasat lângă el ca s-o vadă. Cu vârful degetului, i-am indicat grupul de linii în miniatură. „Pare un code-bar...“, a șoptit. „Da. Pe care mașinăria din sacoșa ta ne va ajuta să-l citim.“, i-am zis la ureche. Tânărul Lupu a ridicat sacoșa, deschizându-i cu grijă clapetele. Le ținea ușor, între degete, să nu se-audă declicul metalic. Maria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
am ridicat eu tonul. „Corect!“, a protestat și Maria. „Cum îl cheamă?“ Tânărul Lupu s-a uitat în stânga, s-a uitat în dreapta, apoi ne-a făcut semn să ne-apropiem. Ne-am strâns capetele unul lângă altul și ne-a șoptit un nume la ureche. „Ești sigur?“ „Așa scrie pe-afiș.“ „Ai afișul la tine?“, a insistat Mihnea. „Nu.“ „Deci nu știm sigur. Ar putea fi oricine.“ Nimeni n-a mai zis nimic. Maria a tras din nou cartea spre ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
programul se ramolește, iar la al doilea zbârnâie. Performanțele nu sunt intrinseci, le afectează calitatea aparaturii-n care au fost descărcate.“ Îmi plăcea termenul ăsta, „intrinsec“, suna plăcut, intelectual, ca „epatant“ sau „ontologic“. Maria murea de plăcere când i le șopteam, în timp ce făceam sex. „Corect. Dar asta tot nu schimbă datele problemei, programul rulează, așa cum a fost scris inițial: mai devreme sau mai târziu, își îndeplinește toate sarcinile.“ „Și ipoteza?“, a revenit Maria. „Ipoteza mea e următoarea: jumătățile noastre de vieți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
H“, dar pe-albastru. În dulap, câteva cărți și niște reviste „Almanahul Flacăra“. Cineva aranjase totul cu gust și perseverență, ca înainte să ieși la pensie. Până și perdeluțele fâlfâiau cuminți pe calorifere. „Ce naiba e-aicea la voi?“, mi-a șoptit Mihnea. „Muzeul Satului?“ „Ușor.“, l-am potolit. „Eu am adus violetele.“ „Aoleu, dom’ profesor, m-ai terminat cu asta! Dacă știam, îți împrumutam și eu niște mărar din grădină.“ „Nu fi tembel. Și închide ușa, poate ne-aude cineva.“ De

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
lumii, dacă zgrepțănai colțul din dreapta, dădeai de-o ușă laterală și-o încuietoare sub așchii. L-am pus pe Mihnea să-mi lumineze și, cu legătura de chei, am smuls o bucățică de stinghie. „Vandalism. Pătrundere prin efracție.“, mi-a șoptit Mihnea, duios. „Și te mai plângi de frații «Brothers»...“ L-am ignorat. Încuietoarea părea șubredă, n-avea nici yală, nici mecanism de blocare. Doar un zăvor, prins într-o pereche de nituri. Le-am spart imediat, scobindu-le cu cheia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ce-am găsit pe jos...“ Era o fișă subțire, gălbuie, pe care cineva notase cu pixul: „Adunarea Uniunii: 10 nov.“ Fișa păstra o urmă de talpă, tipul o aruncase sau o scăpase pe jos. „10 noiembrie e-azi...“, i-am șoptit lui Mihnea. „Mda. Nu știu ce-i Uniunea asta, dar se pare că le-am nimerit locul de-ntâlnire.“ Am făcut cocoloș hârtia, cu gândul s-o arunc în spatele unui raft. Studenții făceau frecvent chestia asta, se distrau cu fișe, ambalaje de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
plecaseră probabil prin subsol, să mai aducă vreun tort. „Știi ce mă interesează pe mine, de fapt, la întâlnirea asta?“, a întrebat din senin inginerul. N-am zis nimic. Era răspunsul corect, diplomatic, profesionist. „N-o să-ți spun.“, mi-a șoptit Grosescu, apropiindu-și fața de urechea mea. Alunița i se înroșise toată, pulsa hidos, supradimensionat. „Poate deja am aflat, poate urmează să aflu, poate nu mă interesează de fapt nimic. Dumneata n-o să fii niciodată sigur. Și poate că-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

prințul să înceapă. Uite, îl susținu nerăbdătoare Lizaveta Prokofievna, adresându-li-se fetelor, a și început. — Maman, măcar lasă-l să vorbească, o opri Alexandra. Acest prinț poate că e mare șmecher, dar în nici un caz nu e idiot, îi șopti ea Aglaiei. Cred că așa-i, și eu tot așa văd lucrurile, îi răspunse Aglaia. Și-i o mârșăvie din partea lui că joacă teatru. Oare o fi sperând să câștige ceva din asta? — Prima impresie a fost foarte puternică, repetă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
câteva capete și perechi de ochi jos; toate acestea pot fi pictate parcă în planul al treilea, în ceață, pentru detaliu... Acesta ar fi tabloul. Prințul tăcu și le privi pe toate. — Asta, cu siguranță, nu mai seamănă a chietism, șopti Alexandra ca pentru sine. — Ei bine, acum povestiți-ne cum ați fost îndrăgostit, spuse Adelaida. Prințul o privi uimit. — Ascultați, continuă Adelaida, parcă grăbindu-se, ne-ați rămas dator cu descrierea tabloului de la Basel, însă acum vreau să aud cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
e la patru și jumătate. Puteți lua masa cu noi sau în cameră, cum doriți. Hai, Kolea, nu-l deranja. — Hai, fire hotărâtă! Ieșind, se ciocniră cu Ganea. — Tata e acasă? întrebă Ganea și, la răspunsul afirmativ al fratelui, îi șopti ceva la ureche. Kolea dădu din cap și ieși în urma Varvarei Ardalionovna. — Două cuvinte, prințe, am uitat să vi le spun în toiul acestor... chestiuni. Un fel de rugăminte: făceți-mi serviciul- dacă nu va fi cumva un mare efort

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
rămăsese ca o stană de piatră în același loc, în ușa salonului, reușise totuși să remarce paloarea și schimbarea malignă a expresiei lui Ganea. Observatorul acesta era prințul. Aproape speriat, porni brusc înainte, cu pași automați. — Beți niște apă, îi șopti el lui Ganea. Și nu vă mai uitați așa... Era limpede că spusese aceste cuvinte fără nici o intenție, fără nici un gând ascuns, așa, la primul impuls; însă vorbele lui avură un efect extrem. Parcă toată ura lui Ganea se revărsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
l recomande. — Chiriașul nostru, repetă Ganea. În mod evident, prințul era prezentat aici drept ceva rar (și util tuturor ca ieșire din situația falsă), mai că nu era împins cu forța spre Nastasia Filippovna; prințul auzi chiar clar cuvântul „idiot“, șoptit din spatele lui probabil de Ferdâșcenko, drept lămurire pentru Nastasia Filippovna. — Spuneți-mi, de ce nu mi-ați deschis ochii adineaori, când m-am... înșelat atât de îngrozitor în privința dumneavoastră? continuă Nastasia Filippovna, cercetându-l pe prinț din cap până în picioare în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cumpăr și te cumpăr! Pleacă de-aici, ești beat! strigă Ganea, care se făcea când roșu, când galben la față. Strigătul lui fu urmat de explozia bruscă a câtorva voci; echipa lui Rogojin aștepta de mult prima provocare. Lebedev îi șoptea lui Rogojin la ureche ceva cu deosebit devotament. — Ai dreptate, conțopistule! spuse Rogojin. Ai dreptate, suflet beat! Eh, fie ce-o fi! Nastasia Filippovna! strigă el, privind-o ca un dement, intimidat și brusc îmbărbătat până la impertinență. Uitați optsprezece mii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
trânti în fața ei pe masă un teanc de bani înveliți în hârtie albă și legat în cruciș cu niște șnururi. Iată-i! Și... vor mai fi! Nu avea curajul să spună tot ce ar fi vrut. Nu, nu, nu! îi șopti iar Lebedev cu o mină grozav de speriată; se putea ghici că îl înspăimântase enormitatea sumei și propunea să încerce cu una mult mai mică. — Nu, frate, la treaba asta ești prost, nu știi în ce te-ai băgat... la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Ninei Alexandrovna toate acestea aveau un efect dureros: tremura și părea că va leșina imediat. Dacă-i așa, atunci o sută! Chiar astăzi aduc o sută de mii! Ptițân, ajută-mă, o să te procopsești și tu cu ceva! — Ai înnebunit! șopti deodată Ptițân, apropiindu-se repede și apucându-l de mână. Ești beat, au să cheme poliția. Unde crezi că te afli? — Minte și el la beție, spuse Nastasia Filippovna, parcă întărâtându-l. — Ba nu mint, banii or să fie. Diseară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
puțin încurcată pe Ganea și ieși din salon. Însă, înainte de a ajunge în antreu, se întoarse brusc, se apropie iute de Nina Alexandrovna, îi luă mâna și și-o duse la buze. Într-adevăr, nu sunt așa cum par. A ghicit, șopti ea repede, cu înflăcărare, roșind brusc, după care se răsuci pe călcâie și ieși atât de iute, încât nimeni nu apucă să-și dea seama de ce se întorsese. Ceilalți n-au văzut decât că i-a șoptit ceva Ninei Alexandrovna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
par. A ghicit, șopti ea repede, cu înflăcărare, roșind brusc, după care se răsuci pe călcâie și ieși atât de iute, încât nimeni nu apucă să-și dea seama de ce se întorsese. Ceilalți n-au văzut decât că i-a șoptit ceva Ninei Alexandrovna și că, parcă, i-a sărutat mâna. Însă Varia văzuse și auzise totul și o urmări mirată din priviri. Ganea se dezmetici și se repezi s-o ajungă din urmă pe Nastasia Filippovna, însă aceasta ieșise deja

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
acest lucru. În această seară era îmbrăcată cu mare pompă și producea o impresie neobișnuită. Îl luă de braț și îl conduse spre musafiri. Chiar în ușa salonului, prințul se opri brusc și, cu o emoție neobișnuită, grăbindu-se, îi șopti: — La dumneavoastră totul e perfect... chiar și faptul că sunteți slabă și palidă... omul nici nu și-ar putea dori să vă închipuie altfel... Am dorit foarte mult să vin la dumneavoastră... eu... iertați-mă... Nu-mi cereți iertare, spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
prințul abia deslușit. — Cu Gavrila Ardalionovici Ivolghin, continuă Nastasia Filippovna la fel de tăios, ferm și răspicat. Urmară câteva secunde de tăcere; prințul parcă încerca, dar nu putea să vorbească din pricina unei greutăți care îi apăsa pieptul. — N-nu... nu vă măritați! șopti el în cele din urmă și își trase sufletul cu greu. Așa va fi! Gavrila Ardalionovici, i se adresă ea acestuia cu voce autoritară și parcă solemnă, ai auzit ce a hotărât prințul? Acesta e și răspunsul meu, așa că problema

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
vrut decât să spun că vor murdări covoarele sau, poate, vor sparge ceva... De fapt, cred că n-ar trebuie să-i primiți deloc, Nastasia Filippovna! — Rogojin în persoană! anunță Ferdâșcenko. — Ce ziceți, Afanasi Ivanovici, se grăbi generalul să-i șoptească lui Toțki, oare nu cumva a înnebunit? Adică fără alegorii, în sensul veritabil, medical al cuvântului? — Doar v-am spus că a avut întotdeauna predispoziția asta, se eschivă cu abilitate Afanasi Ivanovici. — Pe deasupra, are și febră... Ceata lui Rogojin era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
alta. Rogojin se așeză pe scaunul arătat, dar nu stătu jos mult timp; curând se ridică și rămase în picioare. Încetul cu încetul, începu să-i vadă și să-i recunoască pe musafiri. Zărindu-l pe Ganea, râse răutăcios și șopti ca pentru sine: „Ți-am făcut-o!“ Pe general și pe Afanasi Ivanovici îi privi fără sfială și chiar fără vreo curiozitate specială. Dar când, lângă Nastasia Filippovna, îl văzu pe prinț, nu mai putu mult timp să-și ia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]