9,685 matches
-
lumea dispărută. Franciscanul Fray Bernardo de Sahagun scrie Istoria generală a lucrurilor din Noua Spanie care include codexul din Florența, ansamblu de mărturii culese de călugărul etnograf între 1550 și 1555. Citatul următor face parte din cartea a XII-a, consacrată povestirilor aztece despre cucerire. Pentru a situa episodul, amintim că mica armată a lui Cortes acostează, în 1519, în regiunea actualului Veracruz. Dezorientat, înspăimîntat, împăratul Moctézuma trimite mesageri pe care spaniolii țin cu orice preț să-i impresioneze. Or fi
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
uman insistă asupra necesității de a revaloriza evenimentul, de a redescoperi neprevăzutul și hazardul. Ei anunță sus și tare că științele umane au început o cură de "defatalizare". CRITICA DETERMINISMULUI ȘI PROMISIUNILE DEȘARTE François Furet așează, în deschiderea cărții sale consacrate prăbușirii regimului sovietic, o substanțială profesiune de credință antideterministă: Nimic n-a fost necesar și istoria secolului nostru, ca și a celor precedente, ar fi putut să se petreacă altfel: e suficient să ne închipuim anul 1917 într-o Rusie
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
penalizează creativitatea. Nu este neobișnuit ca oamenii care au idei să fie pedepsiți din neatenție de ceilalți sau de anumite sisteme și proceduri. Dacă faceți procedura prezentării de idei împovărătoare, puteți fi siguri de o participare scăzută. Este un fapt consacrat că intervalul de timp între prezentarea unei idei într-un sistem tradițional de sugestii și înțelegerea prezentării influențează numărul sugestiilor făcute - cu cât este mai mare intervalul de timp, cu atât sunt mai puține sugestii. Dacă puteți scurta timpul necesar
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
cazul gînditorului Ludwig W i t t g e n s t e i n, apreciat de mulți ca fiind cel mai mare filozof al secolului al XX-lea, care susține că filozofia trebuie să fie în mod esențial descriptivă, consacrată modului de funcționare a limbii, iar nu teoretică. Wittgenstein este considerat ca integrîndu-se, îndeosebi prin prima parte a activității sale, în orientarea filozofică denumită filozofie lingvistică, ce cuprindea și o altă componentă, a filozofiei limbajului comun sau a limbii comune
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
a conținutului exprimat de forma expresiei, fenomen −este drept− redus în filozofia serioasă, dar totuși nu lipsit de însemnătate. În sfîrșit, există filozofi, îndeosebi dintre cei care cultivă filozofia ca "trăire", care uzează în mică măsură de termeni, fie ei consacrați, fie propuși de ei înșiși. Aceștia folosesc în general cuvintele limbii comune, iar uneori chiar aspecte morfologice care nu sînt uzuale textelor filozofice. Există de aceea trăsături ale creației filozofice, precum discontinuita-tea de conținut și neuniformitatea de expresie, care o
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
vocabularul internaționalizat, deși limba română literară și limbajul ei filozofic au astăzi o orientare de principiu bine determinată. De altfel, este greu de stabilit cu precizie ce înțelege Noica prin "terminologie filozofică", căci, în lucrările sale, el folosește curent termenii consacrați, fie că aceștia sînt împrumuturi neologice (antiteză, axiomă, obiect, spațiu, subiect, temă etc.), fie că sînt cuvinte vechi (adevăr, mișcare, timp etc.). Dacă terminologie înseamnă la el cuvintele și sintagmele analizate (fire, ființă, întru, rost, rostire, trecere, petrecere, troienire; ba
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
306 Dumitru Drăghicescu, Ontologia umană, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1987, p. 262. 307 Hans-Georg Gadamer, Vérité et méthode. Les grandes lignes d'une herméneutique philosophique, Editions du Seuil, Paris, 1976, p. 293. 308 Există, desigur, și "rebeli" în ceea ce privește normele (consacrate) ale artei, secolul al XX-lea fiind deseori marcat de atitudini, manifestate singular sau sub forma unor curente, de a "sparge" vechile canoane ale artei. În măsura în care însă asemenea atitudini nu au putut determina alte moduri de a face artă, alte
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
programului formulat de C., unele trăsături comune cu alte mișcări de avangardă, antinaturalismul, antiromantismul, corelarea în formă și conținut a artei cu tehnica, aspirația către arta sintetică se regăsesc și în numeroase alte articole-program publicate ulterior aici. Într-un eseu consacrat arhitecturii, Marcel Iancu formulează astfel o definiție a curentului: „Constructivismul este arta «abstractă», care, crescută dintr-un simț optimist al vieții, purifică arta de orice urme de romantism, fiind expresia cea mai violentă a dorului de construcție a vremii noastre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286393_a_287722]
-
ș.a. Sub auspiciile publicației sunt organizate expoziții individuale și de grup, popularizate intens, cum ar fi, de pildă, marea expoziție internațională din decembrie 1924, la care participă artiști din întreaga Europă. Din 1925, C. își lărgește spectrul, scoțând numere speciale consacrate artelor plastice, arhitecturii, sculpturii, artizanatului și unor personalități marcante precum C. Brâncuși, însoțite de articole programatice. Legătura indisolubilă dintre constructivism și arta abstractă nu exclude însă ponderea mare acordată literaturii, îndeobște poemului, definit de Ion Vinea ca „rezultantă a tuturor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286393_a_287722]
-
tip de discurs fiind și cel mai influent, tendințele pe care le manifestă au cele mai mari șanse să se generalizeze. 1 Vezi GALR II: 767−777; Stati (1990). 2 Utilizăm distincția tip/ocurență (engl. type/token) în accepția sa consacrată: un element-tip este o entitate lingvistică privită drept componentă a codului (fie ea unitate ori construcție), purtătoare a unei virtualități de utilizare determinată de proprietățile sale definitorii; un element-ocurență este o unitate lingvistică realizată în comunicarea concretă, în baza
[Corola-publishinghouse/Science/85001_a_85787]
-
cerebralizat, distilat în metafizic ori învestit ca receptacul al scrutării moralului și ontologicului. Poetul se înfățișează ca un iscusit versificator al trăirilor juvenile, solar și jubilativ, nu fără profunditate și melancolie, cu o exprimare ceremonioasă, recurgând la un arsenal retoric consacrat. I-au fost depistate posibile ascendențe literare în modernismul interbelic (s-a vorbit despre Ion Vinea și Adrian Maniu, iar referirea la „stilul spumos intelectualizant al lui Ilarie Voronca” este enunțată de Nicolae Manolescu). Uneori poetul se rostește direct, cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
și istoriei literare accepția termenului e însă fluctuantă, sfera semantică nefiind riguros delimitată până astăzi. Și tendința de subestimare persistă. În Histoire de la littérature française (1894) Gustave Lanson pomenește de r. doar într-un paragraf din capitolul Le Roman romantique, consacrat trecerii, prin Balzac, de la romantism la noul curent. Rezervă, în schimb, naturalismului, înscris între 1850 și 1890, un capitol amplu, în care plasează parțial pe Gustave Flaubert („între romantism și naturalism”), integral pe Émile Zola, frații Goncourt, Alphonse Daudet, Guy
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289156_a_290485]
-
o palmă. A fost înaintată o plângere la Poliție. Ceea ce s-a întâmplat a fost pentru Wittgenstein o traumă. Și-a dat imediat demisia din învățământ și s-a întors, la sfârșitul lui aprilie 1926, la Viena. În cartea sa consacrată îndeosebi acestei perioade din viața lui Wittgenstein, Bartley explică ostilitatea multor locuitori din satele de munte, în care Wittgenstein a fost învățător între 1920 și 1926, în felul următor: „În ciuda modului său de viață ascetic, Wittgenstein era socotit mai departe
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
65 Dincolo de aceste deosebiri - apreciază Sellars - ambii au dezvoltat o filozofie transcendentală care se detașează, în egală măsură, de raționalismul dogmatic și de empirismul naiv.66 Cititorul unei cărți de filozofie socotite importante se așteaptă ca autorul să critice teorii consacrate și să propună o nouă teorie. În cazul Tractatus-ului, o asemenea așteptare va fi înșelătoare. Există, ce-i drept, o față mai vizibilă a cărții, care poate sugera că ea ar conține teze teoretice. De exemplu, în 4.111, după ce
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
fi citită independent de ceea ce se spune la 4.112, va putea fi înțeleasă în sensul că „deasupra sau dedesubtul științelor naturii“ stau tot propoziții, chiar dacă propoziții diferite de cele ale științelor naturii. În multe lucrări de comentariu și exegeză consacrate Tractatus-ului abundă exprimări semnificative din acest punct de vedere, ca „teorie a imaginii“ sau „doctrina a ceea ce se arată“. Doar prejudecata, pe care am ajuns să nu o mai recunoaștem drept o prejudecată, că orice contribuție filozofică trebuie să fie
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
elementare, atunci când acest produs este adevărat. (Vezi L. Wittgenstein, Briefe, p. 252.) 56 Pentru o argumentare convingătoare, în acest sens, vezi Newton Graver, „The Metaphysics of «Tractatus»“, în op. cit., p. 88. 57 Br. McGuiness, op. cit., p. 172. În studiul lor, consacrat „metafizicii Tractatus-ului“, L. Goddard și B. Judge disting trei straturi: 1) faptele obișnuite, ale căror „imagini“ sunt propozițiile; 2) stări de lucruri atomare care există; 3) obiecte. La nivelul primului strat există proprietăți perceptibile, la nivelul celui TRACTATUS-UL ȘI
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
este vorba. Siguranța lui contrastează cu reținerea unui alt logician, a lui G. H. von Wright. Acesta ezita să formuleze verdicte despre ceea ce admitea că s-ar putea să nu înțeleagă bine. El scria, în Introducerea volumului său de studii consacrate lui Wittgenstein: „Nu am fost în stare să-l urmez cu adevărat în propria muncă de cercetare, nu numai deoarece gândirea mea nu poate atinge standardele stabilite de el, ci și deoarece stilul gândirii sale este atât de diferit de
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
ale semnificației și atribuie filozofiei limbajului o poziție centrală nu acceptă contestarea radicală a posibilității unor asemenea teorii, care este atât de caracteristică pentru filozofia mai târzie a lui Wittgenstein. Unul dintre aceștia, englezul Michael Dummet, își încheie cartea sa consacrată originilor filozofiei analitice cu următoarea reflecție semnificativă: „În special pentru cei care aderă la axioma fundamentală a filozofiei analitice este esențial să se ajungă la o decizie cu privire la un model corect al conceptelor de «semnificație» și «înțelegere». Iar această problemă
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
căpătat-o Malcolm a fost că Cercetările vor trebui să fie citite drept o „combatere“ a Tractatus-ului.22 El a interpretat referirea la Tractatus din „Cuvântul înainte“ scris de Wittgenstein pentru manuscrisul Cercetărilor în acest sens. În ultima sa lucrare consacrată filozofiei lui Wittgenstein, Malcolm va caracteriza relația dintre cele două lucrări drept „un conflict dramatic între două perspective filozofice radical diferite“23. Perspectiva Tractatus-ului, credea Malcolm, poate fi caracterizată drept reprezentativă pentru ceea ce Wittgenstein a criticat mai târziu drept „esențialism
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
limbajului cu folosirea lor. Sunt prezentate și discutate apoi diferite obiecții față de acest punct de vedere.47 Impresia cititorului va fi că Wittgenstein a formulat o teorie a semnificației, propria sa teorie, care stă alături de altele. Cu referire la teme consacrate ale filozofiei teoretice, poziția lui Wittgenstein a fost caracterizată drept fenomenalistă, behavioristă, convenționalistă, sceptică sau relativistă. Adeseori se deplânge faptul că Wittgenstein nu și-a formulat punctul de vedere cu destulă claritate și precizie. I se impută, bunăoară, că noile
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
lecturi ale textelor sale. Orice expunere a ideilor și argumentelor lui Wittgenstein ar trebui, de aceea, să fie precedată de observația „așa cum îl înțeleg eu, Wittgenstein vrea să spună căă“51. Ce anume alternative a propus Wittgenstein față de poziții filozofice consacrate poate să fie, prin urmare, obiect de dispută, dar nu și faptul că el a formulat asemenea alternative. Deosebit de radicală, din acest punct de vedere, este poziția pe care a adoptat-o unul dintre cei mai cunoscuți cercetători germani ai
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
fața mai puțin vizibilă a «Tractatus»-ului“. 21 B. Russell, My Philosophical Development, George Allen and Unwin, London, 1959, p. 165. 22 Vezi B. Russell, „Introduction“, în op. cit., p. 23. Târziu, la bătrânețe, într-un capitol al biografiei sale intelectuale consacrate 372 GÂNDITORUL SINGURATIC influenței pe care a exercitat-o Wittgenstein asupra gândirii sale, Russell va spune că ceea ce susținea el atunci a devenit între timp aproape un loc comun în logică și a calificat contestarea de către Wittgenstein a posibilității de
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Amsterdam, 1986, pp. 38-39.) Mai nuanțate sunt judecățile lui Peter Kampits. (Vezi P. Kampits, Între aparență și realitate. O istorie a filozofiei austriece, traducere de R. G. Pârvu, Humanitas, București, 1999, pp. 220-222.) În cuprinzătoarea sa monografie 378 GÂNDITORUL SINGURATIC consacrată Cercului de la Viena, Friedrich Stadler, comparându-l pe Wittgenstein cu Carnap, formulează concluzii sensibil diferite, scriind: „Pe de o parte, Wittgenstein cel extrem de scrupulos, năzuind spre moralitate, gândind aforistic, de cealaltă parte, gânditorul sistematic cu program, logicianul rece și empiristul
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
dintre popoarele nord- si sud-dunărene, cu articole culturale și reportaje pe teme diverse. Colaborări substanțiale semnează în periodicele „Dimineață”, „Convorbiri literare” „Viața românească”, „Realitatea ilustrata” (revista căreia în 1934-1935 îi încredințează un serial de treizeci și trei de studii și portrete literare consacrate scriitorilor români din secolele al XIX-lea și al XX-lea), „Muzică și poezie”, „Libertatea”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Gazeta cărților”, „Timoc” ș.a. A apelat și la pseudonimele Ali, Alior, V. Baltă. A îngrijit și comentat o ediție Teatru de V.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287604_a_288933]
-
în nici o publicație și nu se mai găsesc referiri la el. I. s-a remarcat cu deosebire prin atenția acordată corespondentelor existente în folclorul țărilor balcanice, analizând pertinent izvoarele, variantele și valoarea artistică a unor astfel de producții. Câteva studii consacrate domeniului, apărute inițial în presă, au fost apoi tipărite în broșuri separate. Așa sunt cele întitulate Macedonia în poezia bulgară (1930), Leș Relations culturelles entre leș Roumains et leș Slaves de Sud. Traces des voïévodes roumains dans le folklore balkanique
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287604_a_288933]