9,951 matches
-
că-i tîrziu. Noapte bună, moș Toadere! îi spun. Pornesc pe aleea dintre sere, sub privirea calmă a cîinelui, care a înțeles că sînt un prieten de-al bătrînului și nu mă mai latră. Merg încet, cu grijă, să nu deranjez tăcerea. Noaptea e senină, vremea s-a liniștit, iar zgomotul înfundat al combinatului, cu jocul feeric de lumini, mă face să-mi doresc din nou să mă întorc la masa de scris: trebuie să răzbesc cu scenariul acela despre viața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
care... începe să mă întrebe femeia. Exact! îi tai eu vorba. Sînt cel care scrie, sau am scris teatru. Dumneavoastră sînteți probabil doamna care a întrebat-o azi, pînă în prînz, pe secretară, îi spun cu un glas domol. Vă deranjez? mă întreabă femeia. Nu, doamnă, vă ascult. După ce mi-a dat secretara numărul acesta, am tot sunat, apoi am vorbit din nou cu secretara: mi-a spus că aveți de pornit o instalație și că veți ajunge în birou mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mine, privindu-mă cu ură: Ea s-a gîndit la mine cînd m-a invitat să-i fac vizite, cînd m-a reținut la cină, cînd m-a oprit după cină..., cînd mi-a dat a înțelege că n-o deranjează dacă...?!... Ba mai mult: fiindu-mi șefă, mi-a înlesnit și unele avantaje la serviciu... I-ar fi convenit a naibii să rămînă totul așa, o aventură! Știu că ea ți-a dat telefon. Prea s-a interesat în ultimele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să nu mă fi invitat Ion de vreme ce mă întreabă așa ceva. Ce bilet?! face ochii mari spre mine Ion. Eu i-am lăsat un bilet să treacă urgent pe la noi, o aud pe soacra lui Ion. Sper că nu v-am deranjat prea mult, domnule Vlădeanu... Mă întorc spre soacra lui Ion, care a ieșit din sufragerie și a înaintat pe hol, pînă lîngă fiică-sa. Are o ținută dreaptă, impunătoare, de femeie spre șaizeci de ani, împodobită cu o basma înflorată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
lovit în plin... Oh! exclamă Fulvia, ridicîndu-se, credeam că faci și tu o criză de nervi... Ce naiba! Ești bărbat... O să iasă cam slabă cafeaua, că nu mai am cafea. Nu vrei să pun și nes? Nu, mulțumesc!... Nu te mai deranja... Nu mai am chef, spun, ridicîndu-mă din fotoliu. Îmi pare rău că ți-am povestit, se scuză Fulvia. Văd că... Hm! surîd eu trist. Ar fi trebuit să merg cu el la crîșmă, să ne îmbătăm ca niște porci... să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nici nimeni nu s’ar gândi la mine, dacă s’ar întâmpla să am nevoie. Azi l’am rugat să-mi aducă aspirină și sulfamide de la biuroul unde lucrează; a venit să le aducă dar am impresia că i-am deranjat un program simpatic. (Deduc după telefonul ciudat dat de aici.) Pe urmă îl cred de o sgârcenie feroce. Săptămâna trecută a mâncat de 145 de lei, o săptămână întreagă. Face supe din zeama de conserve!! Mâine de dimineață se duce
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
sau, mai bine spus, pe când mă aflam între viață și neant -, am auzit pași străini în vestiar; am strigat: „Cine-i acolo?“ și Lina mi-a răspuns: „Domnul căpitan de la Slatina“. A intrat în cameră timid și jenat că mă deranjează (stătuse o oră la portar, ca să nu vină prea devreme) și a vărsat sacul cu vești proaste. Muma și Atu sunt la Craiova, în stradă, literalmente în stradă, având drept unic bagaj boarfele cu care erau îmbrăcați la ora trei
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Doamne, fă să fie mulțumită, să-și împlinească obsesia ereditară, să-și realizeze visul intelectual“. Ce rău îmi pare că nu-i pot face prima lectură: divanul așteaptă, fotoliul și el; am închide ușile ca pe vremuri, ca să nu ne deranjeze nimeni în timpul lecturii. Dar să ne mulțumim cu speranța că într-o bună zi am s-o țin în mâinile mele care vor fi zbârcite ca pergamentul. Cu mâi nile împreunate, ca pe o icoană, așa i-aș duce-o
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
portocaliu. Dar fata (28 de ani, dar pare de 19), scundă și subțire, are ochi vioi și o figură deschisă - sper ca Mabell să n-o transforme într-o țață; ei nu îndrăznesc să intre în baie ca să nu mă deranjeze și am impresia că se spală într-un lighean, care când apare, când dispare. El, cu fața pătrată și roșcovană, cu dinți de țăran care a mâncat toată viața lui mămăligă, cu un zâmbet deschis și satisfăcut și cu o
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
uitam după un elastic.) Articolul se referea în principiu la afacerile lui, dar l-au întrebat și câteva chestii personale - și, sub poza lui, au scris Brandon: însurătoarea e ultimul lucru pe lista lui de priorități. Chestie care nu mă deranjează deloc. Pentru că ăsta e ultimul lucru și pe lista mea de priorități. În timp ce Danny îmi finisează rochia, eu fac puțină ordine prin casă. Adică arunc farfuriile de la micul dejun în chiuvetă, unde le las să se înmoaie, șterg în treacăt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Suze mănâncă pentru doi, iar eu am nevoie de energie după zborul transatlantic.) Luke și-a adus de lucru cu el și a stat cea mai mare parte a timpului în bibliotecă - dar, o dată în viață, asta nu m-a deranjat. E atât de bine să pot sta și eu un pic cu Suze. Știu totul despre apartamentul pe care Tarquin și ea și-l cumpără la Londra, și am văzut poze cu hotelul ăla superb din Antigua unde o să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Claridges. Toată lumea s-a bucurat de fericita coincidență că va fi și Elinor aici, așa încât cele două familii se pot întâlni. Însă, de fiecare dată când mă gândesc la asta, mi se face rău de la stomac. Nu m-ar fi deranjat dacă ne-am fi întâlnit cu părinții adevărați ai lui Luke - adică cu tatăl lui și cu mama lui vitregă, care sunt foarte drăguți și locuiesc în Devon. Dar ei sunt plecați în Australia, în vizită la sora vitregă a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Ce să faci? — Uite! Îi arăt spre pagină. Vă puteți face singură buchetul, din hârtie creponată, pentru a avea un buchet unic, plin de imaginație. — Tu? Să faci flori din hârtie? — Ce, nu crezi că sunt în stare? zic, ușor deranjată de tonul ei. Sunt o persoană plină de creativitate, dacă vrei să știi. Și dacă plouă? — Cum să plouă... Mă opresc exact la timp. Tocmai voiam să zic „Cum să plouă la Plaza?“ — N-are cum să plouă... sunt sigură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
spate, de sus până jos. — Așa. Deci... simplă sau elaborată... Notează pe clipboard. Vrei paiete sau broderie? — Poate. — OK... Acuma, cu mâneci sau fără? — Poate fără mâneci, zic gânditoare. Sau cu mâneci. — Cu trenă? — Oo, da! Dar nu te-ar deranja dacă nu ar avea trenă, nu? intervine Suze, care se uită prin Wedding Hair. Vreau să spun că la ceremonie poți să-ți pui un voal din ăla lung de tot. — I-adevărat. Dar țin destul de mult la ideea de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mare... și ar putea să-mi țină el trena! — Vai! Suze își duce mâna la gură. Ce drăguț ar fi! Dar ce te faci dacă se împiedică? Sau dacă începe să țipe ca din gură de șarpe? — Nu m-ar deranja! Și i-am putea face un costumaș absolut superb... — V-aș ruga să revenim la subiect, dacă se poate... Cynthia ne zâmbește și aruncă o privire pe clipboard. Deci, căutăm ceva simplu sau elaborat, cu mâneci sau fară, posibil cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mult mai fericită când am să-i dau vestea lui mami. Vreau să spun că n-am nici un motiv, de fapt, să mă simt aiurea. Cum să-i anunț, dacă ei erau la Lake District? Nu se face să-i deranjez când au și ei parte de o mini vacanță binemeritată. Dar mâine se întorc. Așa că nu-mi rămâne decât s-o sun foarte calmă pe mami și să-i spun că apreciez tot ce au făcut, și că asta nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ani, nu pare să aibă nici un serviciu și mereu spune orice îi trece prin cap, fără să-i pese dacă jignește pe cineva. (O dată a întrebat-o pe Erin, cât se poate de nevinovată: „Auzi, dar pe tine nu te deranjează să ai o gură cu o formă așa de ciudată?“) Acum tocmai a pus un tricou pe lângă ea și îl cântărește din ochi. La naiba. Trebuia să le fi înhățat eu de acolo imediat. — Bună, Becky! zice veselă nevoie mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
fără vlagă pe canapea. Ce naiba fac acum? The Pines Elton Road 43 Oxshott Surrey MESAJ TRIMIS PRIN FAX CĂTRE BECKY BLOOMWOOD DE LA MAMI 20 mai 2002 Becky, draga mea, nu vreau să te îngrijorezi, dar se pare că femeia aia deranjată la cap despre care ne-ai spus a dus lucrurile și mai departe în nebunia ei, și chiar a tipărit invitații! Azi m-a sunat mătușa ta Irene să-mi spună că a primit prin poștă o invitație ciudată, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ce să probezi până vin! Și mă strecor afară din cabină. Când reușesc într-un final să dau de Laurel la birou, Gina, secretara ei, îmi spune că e într-o ședință cu American Airlines și că nu poate fi deranjată. — Te rog, spun. Scoate-o din ședință. E extrem de important. — Și colaborarea noastră cu American Airlines e la fel, spune Gina. Va trebui să aștepți. Dar nu înțelegi! E o problemă vitală! — Becky, nu cred că se prăbușește cerul dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nici eu nu știu exact ce vreau să spun. Și nu cred că Suze mă poate de fapt înțelege cu adevărat. Ea n-a făcut greșeli niciodată. Pentru ea, viața a fost o călătorie fără peripeții, în timpul căreia n-a deranjat pe nimeni și s-a ținut deoparte de orice belea. Nu ca mine. Eu știu ce înseamnă să faci o prostie cât casa - ce cât casa, cât universul - și pe urmă să-ți dorești, mai tare decât orice pe lume
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
atunci, În 1844, autoritățile locale din Transilvania Îi lăudau pe evreii „meșteșugari cinstiți, liniștiți, utili”, a căror rămânere În târguri „este spre binele comunității și corespunde omeniei și interesului public” <endnote id="(535, p. 77)"/>. În aceeași epocă Însă, fiind deranjați de concurență, negustorii români cereau În scris domnitorului să le mărească evreilor „dajdea” (deși impozitul fixat acestora era oricum mai mare), pentru că „s- au umplut toate târgurile de jidovi, fără a avea vreun folos de la dânșii Domnia sau țara” <endnote
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
pornind de la recenta reeditare în colecția „Cele mai frumoase poezii”. Eu l-am citit (comentariul) încă din primele lui faze și pot spune că ultima formă este expresia unui talent critic promițător. Te rog să nu te superi că te deranjez, dar sînt mîhnit că acest tînăr, ca și alții, nu are acces la Cronica și Iașul literar decît foarte greu. Te-aș ruga apoi, ca atunci cînd îmi răspunzi, să mi furnizezi cîteva date biografice generale despre Eusebiu Camilar pentru
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
mulți ani! Lăudat </citation> (22) <citation author=”I.D. Lăudat” loc="[Iași]" data =”8 ianuarie 1982”> Dragă domnule Călin, Te rog să ierți corespondența anterioară în care m-am lansat pe panta amintirilor în fața unui om de profesie critic literar. Te deranjez, acum, cu o recenzie despre cartea lui Const[antin] Parfene, cel mai bine pregătit metodician, la ora actuală. Subiectul ar părea minor. El nu are ore speciale decît în clasa a V-a. Profesorii de limba română nu neglijează compunerile
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
felul meu, care te roagă să-i ajuți să fie cum voiești dumneata. Cu cele mai bune sentimente, I. D. Lăudat </citation> (25) <citation author=”I.D. Lăudat” loc="[Iași]" data =”2.X.1982”> Stimate și iubite domnule Călin, Te mai deranjez cu acest articolaș pentru o lucrare de metodică a lui Valeriu C. Neștian. E absolvent tot de la „Filologia” ieșeană, probabil cu mai mulți ani înaintea D-tale. E profesor la Liceul „Agricol” din Iași (!). Pentru „știința” lui ar fi fost
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
Se pare că ideile nu sînt în mare cinste iar cei ce gîndesc sînt mai degrabă un pericol decît o binefacere. Scrieți-mi sau dați-mi un telefon, dimineața pînă la ora 12 sînt de obicei acasă. Telefonul nu mă deranjează și de altfel nu-l închid niciodată. Cu cele mai bune sentimente, Ion Maxim </citation> (22) <citation author=”Ion Maxim” loc="Timișoara" data =”6 iulie 1979”> Dragă domnule Călin, Am primit azi după amiază un telefon de la un prieten care
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]