8,902 matches
-
inadecvată și din punct de vedere cantitativ. Sarcinile de plan stabilite arbitrar de la centru, penuria endemică, aprovizionarea deficitară și absența indicatorilor de preț și piață paralizau practic orice inițiativă. „Reforma” Într-un astfel de sistem, după cum indicau de multă vreme economiștii maghiari și din alte țări comuniste, trebuia să Înceapă cu descentralizarea mecanismelor de decizie și de stabilire a prețurilor. Însă aceasta se lovise de obstacole insurmontabile. În afara republicilor baltice, nimeni din Uniunea Sovietică nu știa din experiență ce Înseamnă agricultura
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a autorității și inițiativei. După 1986, dezbaterile din interiorul opoziției poloneze vizau nu atât educarea societății Întru libertate, cât gradul de confruntare dintre opoziție și regim și scopul final al acesteia. Sub conducerea lui Leszek Balcerowicz, un grup de tineri economiști de la școala de Planificare și Statistică din Varșovia făceau deja planuri pentru crearea unui sector de afaceri privat autonom, independent de planificarea centralizată - cu alte cuvinte, o piață. Această propunere a fost, alături de altele, intens dezbătută de polonezii „neoficiali” și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
semnatar al Cartei 77 (și care, cu cinci săptămâni În urmă, Încă lucra ca fochist), era ministru de Externe; avocatul catolic Jan Čarnogurský, membru al OPIV, viceprim-ministru; Vladimír Kusý, din Forumul Cetățenesc, era ministru al Informațiilor, iar Václav Klaus, un economist liberal până atunci necunoscut, urma să conducă ministerul de Finanțe. Noul guvern a depus jurământul pe 10 decembrie În fața președintelui Husák, care a demisionat neîntârziat. Reapariția lui Alexander Dubček pe scena politică după două decenii petrecute În obscuritate crease posibilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care Îi unea pe revoluționarii din 1989. În rest, ei erau un grup extrem de pestriț În fiecare țară, chiar prin comparație cu insurecțiile precedente. Proporțiile variau, dar În general „poporul” era un melanj de comuniști reformiști, social-democrați, intelectuali de stânga, economiști liberali, activiști catolici, sindicaliști, pacifiști, troțkiști ortodocși și mulți alții. În diversitate stătea forța: ei constituiau În practică exact acel complex de organizații civile și politice care se află la antipodul statului-partid. Cel puțin o distincție (cea dintre democrații liberali
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sectoarelor disfuncționale ale „economiei planificate”, conservând În paralel, cât mai mult timp posibil, caracteristicile care contau cel mai mult pentru populație: chirii ieftine, slujbe garantate, servicii sociale gratuite. Prima strategie era conformă cu teoremele pieței libere, dragi noii generații de economiști și oameni de afaceri postcomuniști. A doua era mai prudentă din punct de vedere politic. Problema era că ambele metode urmau să provoace suferințe și pierderi Însemnate pe termen scurt (și, probabil, și pe termen mai lung): În Rusia lui
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de Finanțe (mai târziu prim-ministru) Václav Klaus, urma un program la fel de ambițios, punând accent pe convertibilitatea monedei, liberalizarea comerțului exterior și privatizare, toate acestea În concordanță cu „thatcherismul” declarat al lui Klaus. La fel ca Balcerowicz și unii dintre economiștii tineri de la Kremlin, Klaus era un adept al „terapiei de șoc”: negăsind nimic demn de păstrat În sistemul economic socialist, nu vedea de ce n-ar trece pe loc la capitalism. La cealaltă extremă se aflau figuri precum Mečiar În Slovacia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
următori procedeul nu a făcut decât să provoace scandaluri și o reacție politică Împotriva „speculei” galopante. Anomaliile privatizării În Europa postcomunistă au la bază și neimplicarea Occidentului. Este adevărat că Moscova și Varșovia au fost invadate pe loc de tineri economiști americani care se ofereau să predea lecții despre construcția capitalismului, iar firmele germane și-au manifestat de la bun Început interesul față de companiile comuniste de renume precum producătorul ceh de automobile Șkoda 14. Însă nu a existat practic nici o implicare la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
italieni aveau Încă priză la public - și datorită angajării lor politice foarte ostentative -, cei din Ungaria sau Polonia postcomunistă au fost mai puțin norocoși. Intelectualii care au avut totuși succes În viața publică democratică erau, de regulă, „tehnocrați” - avocați sau economiști - care nu au avut un rol major În comunitatea disidentă Înainte de 1989. Neavând până atunci roluri de factură eroică, ei le ofereau modele mai plauzibile concetățenilor lor, la fel de puțin viteji. Într-un mesaj prezidențial din anul 2003, la puțin timp
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
proteste, așa cum pățise și un guvern gaullist cu zece ani În urmă, când a propus În Franța reforme similare. Încă din anii ’80 existaseră diverse tentative de a reconcilia termenii alternativei: solidaritate socială europeană sau flexibilitate economică În stil american. Economiști și Întreprinzători mai tineri, cu stagii În companii sau școli economice americane și frustrați de inflexibilitatea mediului european de afaceri, i-au convins pe politicieni că este necesar să simplifice procedurile și să Încurajeze competiția. În Franța, această „stângă americană
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
perioada incipientă a industrializării. Dar toate aceste activități făceau parte din preocupările principale ale patronilor înșiși. Apariția managementului propriu-zis s-a desfășurat un timp pe baza unor cunoștințe acumulate prin experiența și studiile strict de specialitate ale unor ingineri sau economiști. Managementul științific o practică managerială și preteoretică Este meritul lui F. Taylor de a fi elaborat un prim sistem de management orientat direct și în principal asupra problematicii salariaților, sistem care, în linii mari, mai este aplicat și astăzi, deși
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
dovedește a fi «un termen umbrelă» (Jackson și Schuller, 1995) folosit în diferite sensuri și în diferite contexte”<footnote Bencheman, Faycel, Galindo, Geraldino, op. cit., p. 21. footnote>. Sintagma „managementul resurselor umane” a fost folosită pentru prima oară de către Springer, un economist, pentru a desemna în termeni contabili costul folosirii oamenilor. „Analiza cuvintelor care compun această expresie este, de asemenea, generatoare a unei pluralități de sensuri care pot să le fie atribuite. Primele două cuvinte (management și resurse) se referă la dimensiuni
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
combina știința cu competența tehnică în tranzacțiile sociale. Expertiza științifică trebuie să fie, în același timp, socială și tehnică”<footnote Blanc, Maurice, Smith, David, Storrie, Tom, op. cit., p. 18. footnote>. În raport cu specificul activităților, echipa de coaching va cuprinde psihologi, sociologi, economiști, ecologi, medici, politicieni etc., care vor participa direct la realizarea fluxului de comunicare cu publicul, de la elaborarea mesajului (clar, ușor de decodificat, convingător) la receptarea, decodificarea și realizarea răspunsului (de fead-back). Comunicarea în managementul resurselor umane în relațiile cu publicul
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
desfășurată, personalul unei organizații se structurează în: personal pentru activitatea de bază și personal pentru alte activități. Personalul pentru activitatea de bază se poate grupa, la rândul său, în funcție de rolul deținut în cadrul procesului de exploatare și comercializare, astfel: muncitori; ingineri, economiști și tehnicieni; personal de cercetare; personal de conducere și administrație; personal de pază și pompieri. Muncitorii, categoria de personal cu ponderea cea mai ridicată și cu rolul cel mai important într-o firmă productivă, se pot grupa, după diverse criterii
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
ale activității acestor autori în chiar domeniul lor de specialitate. În realitate însă, Hume poate fi judecat corect numai ca filozof, Gibbon numai ca istoric, episcopul Butler numai ca apologet și moralist creștin, iar Adam Smith numai ca moralist și economist. 45 Dar în cele mai multe istorii literare acești gânditori sunt discutați în mod fragmentar, rupți din contextul potrivit - istoria materiei de care s-au ocupat - deci fără o înțelegere reală a istoriei filozofiei, a teoriei etice, a istoriografiei, a teoriei economice
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
comportamentului consumatorului. Altfel spus dorința producătorilor de a manipula atitudinile și comportamentul consumatorului a condus la elaborarea unor studii ce deschid orizonturi și arii noi de investigații corelate. Se apreciază că rezultatele acestor cercetări realizate În colaborare cu psihologii, sociologii, economiștii, educatorii, ecologiștii pot fi introduse rapid În practică și În beneficiul ambilor părți: producători și cumpărători. Nicolas Guequen, doctor În psihologie cognitivă profesor-cercetător la Facultatea de Psihologie Socială și Cognitivă a Universității Bretagne - Sud și director al laboratorului de cercetare
COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI DE LA TRADIȚII LA INTEGRARE EUROPEANĂ by Mariana CALUSCHI, Oana GAVRIL JITAR, Mihaela ŞERBAN, Constantin NECHIFOR, Daniel URMĂ () [Corola-publishinghouse/Science/750_a_1157]
-
motivele care direcționează comportamentul Într-o situație pot să nu existe sau să fie diferite Într-o altă situație. Tocmai această complexitate a mecanismului de acțiune a motivației au Încercat să o explice În primul rând psihologii, dar și sociologii, economiștii, etc, aceasta conducând la ceea ce astăzi denumim teoriile motivației, din care cele mai cunoscute sunt: teoria ierarhizării motivelor (A. Maslow, 1970); teoria lui MqGuire teoria motivelor psihologice (D. Hankins, R.J. Best, K. Concy,1989); teoria câmpului psihologic a lui K.
COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI DE LA TRADIȚII LA INTEGRARE EUROPEANĂ by Mariana CALUSCHI, Oana GAVRIL JITAR, Mihaela ŞERBAN, Constantin NECHIFOR, Daniel URMĂ () [Corola-publishinghouse/Science/750_a_1157]
-
al dezvoltării României moderne, Lovinescu se oprește la prima jumătate a secolului XIX și la momentul pătrunderii elementelor capitaliste În viața socială și economică din Principatele Romane, considerând acest fenomen cauza majoră a schimbărilor survenite În tânărul stat suveran. Totodată, economistul și sociologul Stefan Zeletin, reprezentant al neoliberalismului românesc, investighează schimbările de natură economică și socială, ajungand la aceleași concluzii. Cei doi consideră că pătrunderea capitalismului au dus la modernizăarea statului. Lovinescu este preocupat Însă de modernizarea culturii. Critica formelor fără
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
stimularea tendinței de extindere a suprafețelor cultivate pentru piață și, „ca o consecință firească, la creșterea valorii pământului” și a aspirației de a-l preface în proprietate privată individuală. Credibilitatea acestor evaluări poate fi sporită de analize statistice efectuate de economiști prestigioși, cum sunt cele întocmite de Nicolas Soutzo, I. Brezoianu, C. Băicoianu. Plecând de la statisticile întocmite de aceștia, Ștefan Zeletin prezintă un tablou foarte convingător al schimbărilor structurale produse în societatea românească după liberalizarea comerțului (Adrianopole, 1929): dacă în 1831
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
a sesizat autorul era emergența procesului de diferențiere a țărănimii în pături opuse, ca efect al acțiunii producției de mărfuri capitaliste, proces care nu se putea produce în proporții semnificative decât după emanciparea țăranilor și apariția proprietății țărănești. Or, cercetările economiștilor Ion Ionescu de la Brad, Gheorghe Maior, G. D. Creangă, Constantin Garoflid, I. Ionescu-Sisești, ale istoricilor Radu Rosetti, Constantin G. Giurescu, Georghe Panu ș.a. arată cu certitudine producerea unei diferențieri accentuate a țărănimii în anii de după reforma agrară din 1864, a
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
des sciences politiques, la care s-au adăugat ulterior Collège libre des sciences sociales și Ecole des hautes etudes sociales. Regenerarea politico-economică și spirituală a Franței care a urmat după 1871 se datorează, în mare măsură, pleiadei de oameni politici, economiști, publiciști, scriitori și diplomați care au fost, toți, profesori sau studenți ai acestor instituții. În același fel a procedat și Germania, care, după înfrângerea catastrofală din primul război mondial, a înființat o universitate pentru științele politice - Hochschule fur Politik. Ce
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
propus să dezbată „problematica” globală, luând în seamă multiplele conexiuni între cele mai diferite domenii de cercetare, în cadrul unui grup ce întrunea până la o sută de persoane în nume propriu și provenind din toate categoriile factorilor de decizie: intelectuali, politicieni, economiști, profesori, cercetători din diverse domenii (spre exemplu, atât științe sociale și politice, cât și matematicieni), de pe toate continentele. Aurelio Peccei spunea în termeni ce rămân actuali: „Viața pe planetă constituie o imensă rețea de interacțiuni; toate activitățile, toate națiunile, regiunile
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
regiunile și regimurile sunt, de fapt, interdependente într-o sigură lume”. Clubul a fost constituit în aprilie 1968 în urma unei sesiuni de brainstorming ce a avut loc la Roma (de unde și numele Clubului), întrunind 36 de oameni de știință și economiști europeni. Grupul - ulterior Club - se autodefinea ca „grup de cetățeni ai lumii care împărtășesc aceleași preocupări pentru viitorul omenirii și care acționează ca un catalizator în stimularea dezbaterilor publice, a cercetării și analizei problematicii mondiale, precum și a aducerii acestei problematici
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
termen lung (mai lung decât cel de o sută de ani prevăzut ținând cont de ritmul curent al creșterii) dacă ritmul curent al creșterii economice va fi încetinit. Aceste formulări au făcut ca Clubul să fie asociat - mai ales de către economiști și de către specialiștii din domeniul tehnologiilor - cu o instanță ce se împotrivește în mod absolut creșterii economice și tehnologice, pledând pentru o creștere economică zero și pentru stoparea inovațiilor tehnologice. Îndeosebi specialiștii din domeniul tehnologiilor criticau Clubul, susținând că acesta
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
proiecte de dezvoltare întreprinse până prin anii ’80-’90 au privilegiat factorii tehnici și financiari și planificarea „din birou”, mai degrabă decât înțelegerea factorilor sociali și culturali prin contactul direct (deși uneori minimal) cu comunitățile-țintă. O conferință recentă ce a reunit economiști de vârf ai Băncii Mondiale (Culture and Public Action, iunie 2002) și câțiva dintre cei mai cunoscuți antropologi (Arjun Appadurai, Steven Gudeman, Mary Douglas, Keith Hart) a stabilit un dialog real între două discipline cu presupoziții, metode de cercetare și
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
2002) și câțiva dintre cei mai cunoscuți antropologi (Arjun Appadurai, Steven Gudeman, Mary Douglas, Keith Hart) a stabilit un dialog real între două discipline cu presupoziții, metode de cercetare și implicații practice foarte diferite. Antropologii nu pot asimila ușor modelele economiștilor; pe lângă aceasta, ei nu sunt de acord cu presupozițiile universaliste ale economiștilor despre natura umană ca fiind orietată spre maximizare, profit și individualism. Economiștii, pe de altă parte, găsesc relativ inutil particularismul studiilor de caz și exagerat principiul relativismului cultural
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]