9,707 matches
-
german relevă că schimbările lui Moltke nu erau atât mari, și că planul a fost eronate de la bun început. El susține că Planul Schlieffen nu-și merită marea sa reputație, deoarece i-a subestimat destul de mult pe toți: pe ruși, francezi, britanici și belgieni. Cu toate acestea, acest lucru ar avea tendința de a susține punctul de vedere al profesorului Fromkin, care spune că un plan slab va indica originea sa ca una nu pe deplin verificată. Istoricul militar britanic John
Planul Schlieffen () [Corola-website/Science/326170_a_327499]
-
lovitură de tun. Debutul a fost satisfăcător și Kaiserul a felicitat pe constructorii tunului. Mai târziu însă, în urma bombardamentului artileriei franceze, și retragerii armatei germane cele trei tunuri gigantice au fost duse în Germania și topite în uzinele Krupp. Nici un francez sau englez n'au reușit să vază tunul gigantic. Abia în 1925 planurile de construcție ale tunului au fost publicate, dar unele detalii de construcție, și mai ales formula chimică a explozibilului întrebuințat, au rămas secrete până în zilele noastre.
Berta cea grasă (mortieră) () [Corola-website/Science/326193_a_327522]
-
asediat cetatea cu o armată de 8.000 de oameni. După câteva zile, turcii au cucerit Francocastello, iar Dalianis a pierit în luptă alături de alți 385 dintre oamenii lui. În 1828, Kapodistrias a trimis o expediție (la care particpau și francezii și britanicii) în Creta să rezolve problema pirateriei. Această expediție a distrus toate vasele piraților din Gramvousa, iar fortul a trecut sub comanda britanică. Dezvolatarea economică a Salonicului și a altor orașe din Macedonia a conicis cu renaștere culturală și
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
în misiune să ceară retragerea corăbiilor incendiare egiptene a fost împușcat mortal. Echipajul fregatei la bordul căreia se afla ofițerul britanic împușcat a răspuns cu focuri de muschetă. Egiptenii au răspuns lansând o ghiulea împotriva vasului amiral francez, „Sirene”, iar francezii au deschis la rândul lor focul. Bătălia s-a încheiat cu o victorie completă a aliaților europeni și cu anihilarea flotei egipteano-turce. Doar 14 corăbii turco-egiptene dintre cele 89 care au luat parte la luptă s-au mai întors în
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
acceptat inițiativa Parisului, care a propus ca un corp expediționar francez să fie trimis în Peloponez pentru alungarea forțelor terestre ale lui Ibrahim. Pe 30 august 1828, corpul expediționar francez sub conducerea lui Nicolas Joseph Maison a debarcat la Petalidi. Francezii au luptat alături de greci, reușind să alunge toate forțele ostile până pe 30 octombrie. Se poate spune că Maison a impus astfel respectarea convenției negociate și semnate de Codrington și Muhammad Ali la Alexandria, prin care se stipula retragerea tuturor forțelor
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
Emil Hossu, Ion Besoiu, Mircea Albulescu și George Constantin. Acțiunea filmului se petrece în Muntenia, în perioada de dinaintea Revoluției de la 1848. Mărgelatu descoperă și anihilează un complot al austriecilor prin infiltrarea în organizația "Frăția" a unui fals trimis al revoluționarului francez Alphonse de Lamartine. Filmul începe cu sosirea în Țara Românească pe ascuns a unui trimis special al lui Lamartine, preotul francez La Peyrolle (Emil Hossu). Acesta ucisese anterior un alt trimis francez, căruia îi luase identitatea. Falsul trimis francez este
Totul se plătește () [Corola-website/Science/326202_a_327531]
-
fost retrasă din regiunile din jurul Ardahanului și s-a întors pe pozițiile inițiale pe 1 martie același an. În februarie, generalul Iudenici a fost promovat pentru victoria obținută și a fost numit la comanda tuturor trupelor din Caucaz. Britanicii și francezii au cerut în acel moment rușilor să întreprindă acțiuni care să slăbească presiunea Puterilor Centrale de pe frontul de vest. În schimb, rușii au cerut aliaților săi să întreprindă un atac naval pentru a scădea presiunea asupra frontului caucazian. Acțiunile navale
Campania din Caucaz (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/326274_a_327603]
-
Canada Superioară, o bandă de reformatori, sub conducerea lui William Lyon Mackenzie au lansat câteva raiduri fără succes în Toronto, London, și Hamilton. În Canada Inferioară, o revoltă de mai mare amploare a început împotriva stăpânirii britanice. Rebelii englezi și francezi foloseu câteodată baze în SUA, luptînd adesea împotriva autorităților. Orașele Chambly, Sorel au fost luate de rebeli, iar Quebec-ul a fost izolat de restul coloniei. Liderul rebelilor din Montreal, Robert Nelson, a interpretat "Declarația de Independență a Canadei Inferioare", în
Istoria Canadei () [Corola-website/Science/326310_a_327639]
-
de a evita deteriorarea sau pierderea recompensei. Au existat cinci clase de distincții: Printre beneficiarii Crucii de Cavaler au fot 73 de străini: 18 români, 12 letoni, 9 italieni, 8 maghiari, 4 estoni, 4 belgieni, 4 olandezi, 3 danezi, 3 francezi, 2 spanioli, 2 japonezi, 2 slovaci 2 finlandezi de origine suedeză. Dintre aceștia, 43 s-au atribuit Aliaților Germaniei (au luptat în formațiunile lor naționale, militare și armate) și 30 au luptat în Waffen-SS (letoni, belgieni, estoni, olandezi, danezi și
Crucea de Cavaler a Crucii de Fier () [Corola-website/Science/326399_a_327728]
-
2 spanioli, 2 japonezi, 2 slovaci 2 finlandezi de origine suedeză. Dintre aceștia, 43 s-au atribuit Aliaților Germaniei (au luptat în formațiunile lor naționale, militare și armate) și 30 au luptat în Waffen-SS (letoni, belgieni, estoni, olandezi, danezi și francezi).
Crucea de Cavaler a Crucii de Fier () [Corola-website/Science/326399_a_327728]
-
-i învinge pe aliați înainte ca forțele americane să fie complet desfășurate. În nord, armata a 5-a britanică a fost practic distrusă de două ofensive majore, Michael și Georgette în jurul Sommei. O a treia ofensivă lansată în mai împotriva francezilor între Soissons și Reims, denumită a Treia Bătălie de pe Aisne, i-a dus pe germani până pe malul nordic al Marnei la Château-Thierry, depărtare de Paris, în ziua de 27 mai. Două divizii americane, 2 și 3 Infanterie, au fost angajate
Bătălia din pădurea Belleau () [Corola-website/Science/322512_a_323841]
-
de-a lungul unei linii defensive între Dealul 204, aflat la est de Vaux, până la Le Thiolet pe șoseaua Paris-Metz și apoi spre nord prin pădurea Belleau până la Torcy. După ce pușcașilor marini li s-a cerut în mod repetat de către francezi să se retragă, căpitanul de marină Lloyd W. Williams din Batalionul 2 al Regimentului 5 Pușcași Marini a dat un răspuns rămas celebru: „Să ne retragem? Ce naiba, de-abia am ajuns.” ("Retreat? Hell, we just got here.") Comandantul batalionului lui
Bătălia din pădurea Belleau () [Corola-website/Science/322512_a_323841]
-
45 în dimineața de 6 iunie, aliații au lansat un atac asupra forțelor germane, care își pregăteau și ele un atac. Divizia 167 franceză a atacat în stânga liniei americane, în vreme ce pușcașii marini au atacat dealul 142 pentru a proteja flancul francezilor. În faza a doua, Divizia 2 urma să ocupe creasta de pe care se vedeau Torcy și pădurea Belleau și să ocupe și pădurea Belleau. Pușcașii marini nu au efectuat misiuni de recunoaștere a pădurii. În consecință, ei nu au observat
Bătălia din pădurea Belleau () [Corola-website/Science/322512_a_323841]
-
9.777 de pierderi omenești, dintre care 1.811 morți. Mulți dintre aceștia au fost înmormântați în Cimitirul American Aisne-Marna. Nu există informații sigure privind numărul germanilor uciși, se știe doar că 1.600 au fost luați prizonieri. După bătălie, francezii au schimbat numele pădurii în „"Bois de la Brigade de Marine"” („Pădurea Brigăzii de Marină”) în cinstea tenacității pușcașilor marini. Guvernul francez a acordat ulterior Brigăzii 4 decorația "Croix de guerre". Pădurea Belleau este locul unde se spune că pușcașii marini
Bătălia din pădurea Belleau () [Corola-website/Science/322512_a_323841]
-
adoptării noului Cod civil pe exemplul dreptului francez; mai precis codul civil francez a fost preluat de codul civil din Quebec iar acesta din urmă a fost folosit drept model pentru noul cod civil român. În fapt, chiar și în dreptul francez, autoritatea parentală este o noțiune relativ nouă, ea fiind introdusă în anul 1970, ocazie cu care a înlocuit "puterea maritală" (sau "autoritatea paternă") termen decurgând din Codul Civil Napoleonian. Introducerea autorității parentale în Franța constituie dovada egalizării îndatoririlor soțului și
Autoritatea părintească () [Corola-website/Science/322563_a_323892]
-
nepopulară în rândul conservatorilor anglofoni susținători ai guvernării imperiale în locul celei majoritare. Cum Canada Est și Canada Vest dețineau fiecare câte 42 de locuri în adunarea legislativă, a intervenit un blocaj legislativ între englezi (în principal din Canada Vest) și francezi (în principal din Canada Est). La început, majoritatea provinciei era formată din francezi, care cereau reprezentare proporțională, anglofonii opunându-se. După ce populația engleză a crescut rapid prin imigrație și a depășit-o pe cea franceză, englezii au fost cei care
Provincia Canada () [Corola-website/Science/322571_a_323900]
-
Canada Est și Canada Vest dețineau fiecare câte 42 de locuri în adunarea legislativă, a intervenit un blocaj legislativ între englezi (în principal din Canada Vest) și francezi (în principal din Canada Est). La început, majoritatea provinciei era formată din francezi, care cereau reprezentare proporțională, anglofonii opunându-se. După ce populația engleză a crescut rapid prin imigrație și a depășit-o pe cea franceză, englezii au fost cei care au cerut reprezentare proporțională. În final, blocajul legislativ a dus la o mișcare
Provincia Canada () [Corola-website/Science/322571_a_323900]
-
să continue lupta pentru libertatea religioasă. Poetul italian Camillo Renato a protestat: „Nici Dumnezeu și nici spiritul său nu a încurajat un asemenea mod de acțiune. Cristos nu s-a purtat astfel cu cei care l-au renegat”. Iar umanistul francez Sébastien Chateillon a scris: „A ucide un om nu înseamnă a ocroti o doctrină, ci efectiv a ucide un om”. Privitor la efectul pe care l-a avut execuția lui Servet, în cartea Michael Servetus—Intellectual Giant, Humanist, and Martyr
Biserici și creștini antitrinitarieni () [Corola-website/Science/322496_a_323825]
-
intră în posesia unor capodopere precum "Danae" a lui Tiziano sau "Jupiter și Io" a lui Correggio. Împăratul achiziționează de la spaniolul Antonio Perez "Răpirea lui Ganimede" și "Cupidon sculptându-și arcul", de Parmigianino. Operele lui Albrecht Dürer care aparțineau colecționarului francez Granvelle provin din Praga. La Curtea lui Rudolf își desfășoară activitatea un cerc de artiști cunoscuți sub numele de "pictorii rudolfini". Printre acestea se numără Bartholomaeus Spranger, Hans von Aachen și Joseph Heintz. Membrii acestui cerc artistic constituiau un grup
Muzeul de Istorie a Artei din Viena () [Corola-website/Science/322576_a_323905]
-
troc cu obiectele de artă din galeria Palatului Belvedere și din colecțiile florentine. În urma acestor schimburi, muzeul din Viena a înregistrat pierderi importante, ca de exemplu "Adorația Magilor", tabloul pictat de Dürer. În timpul războaielor purtate de Napoleon, de teama jafurilor francezilor, trei mari comori sunt transferate la Viena: operele de artă din Ambras, bijuteriile Coroanei și ale Ordinului Lânei de Aur. Colecțiile erau păstrate în Schatzkammer (camera de artă). Între anii 1814 și 1815, o parte a tezaurului Habsburgic poate fi
Muzeul de Istorie a Artei din Viena () [Corola-website/Science/322576_a_323905]
-
londonez "Daily Mail" pentru cel care va reuși să traverseze cu un aparat de zbor Canalul Mânecii. Blériot a avut doi rivali la câștigarea premiului, dar niciunul nu a reușit să termine traversarea. Unul dintre ei a fost Hubert Latham, un francez de origine engleză. Latham era susținut atât de către Regatul Unit cât și de Franța. El a sosit primul și a încercat să facă traversarea pe 19 iulie, dar la 6 mile (9,656064 km) de Dover, destinația sa, motorul aparatului
Louis Blériot () [Corola-website/Science/322615_a_323944]
-
prima dată raportată de către preotul by Father Acuña în anul 1639. Dar declarația părintelui Roman a fost prea puțin crezută până când a fost verificată, în 1756, de către "Comisia Yturriaga și Solano". În 1800 savantul german Alexander von Humboldt și botanistul francez Bonpland Aimé au explorat râul. În 1924-1925 Alexander H. Rice Jr. a condus expediția de la Universitatea Harvard, el a călătorit până la Orinoco, a traversat canalul Casiquiare, și a coborât spre Rio Branco la Amazon lângă Manaus. A fost prima expediție
Canalul Casiquiare () [Corola-website/Science/322017_a_323346]
-
bune 100 din secolul al XX-lea, realizat în primăvara anului 1999 în urma unui sondaj organizat de societatea franceză Fnac și ziarul parizian "Le Monde". Pornind de la o listă de 200 titluri creată de librari și jurnaliști, 17.000 de francezi au votat răspunzând la întrebarea, " Ce cărți v-au rămas în memorie?" (în ). Lista titlurilor alese amestecă marile romane cu volumele de poezie și de teatru, precum și cu benzile desenate. Primele 50 de lucrări din listă au făcut obiectul unui
Cele 100 de cărți ale secolului după Le Monde () [Corola-website/Science/322134_a_323463]
-
golful omonim, Golful Mobile, din partea nordică a Golfului Mexic, orașul este singurul port la mare al statului Alabama. Portul Mobile a jucat de-a lungul anilor un rol esențial în economia orașului, fiind pentru început, un loc de comerț dintre francezi și nativii americani până la actuala poziție de a fi cel de-al nouălea port al Statelor Unite. Unul dintre centrele culturale ale zonei cunoscute ca "Gulf Coast", Mobile găzduiește mai multe muzee de artă, o orchestră simfonică, o companie de operă
Mobile, Alabama () [Corola-website/Science/322142_a_323471]
-
1957 el a semnat toate documentele cu numele "Jacques Henri"). A fost al 1.153 cavaler al Ordinului Lânii de Aur în 1921. Jaime s-a căsătorit la Romă la 4 martie 1935 cu Emmanuela de Dampierre (1913-2012), fiica nobilului francez Roger de Dampierre, Duce de San Lorenzo Nuovo și Viconte de Dampierre și a prințesei italiene Donna Vittoria Ruspoli. Cuplul a avut doi copii: Don Jaime și Emmanuella de Dampierre Ruspoli au divorțat în 1947 la București (divorț recunoscut de
Infantele Jaime, Duce de Segovia () [Corola-website/Science/322165_a_323494]