10,211 matches
-
vorbită trebuie să aibă ca dată cel puțin cîteva minute sau ore distanță față de evenimentul (real sau ficțional) pe care îl descrie (în mod obișnuit sînt ani sau, în cazul anumitor genuri, secole). În plus, trecerea timpului transformă, vrînd-nevrînd, o narațiune literară sau o piesă lirică într-un artefact istoric. Există lucruri care au fost concepute ca absolut contemporane, precum trilogia lui Dos Passos, USA, romanele lui Jane Austen sau romanul Berlin Alexanderplatz, al lui Döblin, care, după numai o generație
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
care se reflectă lumea. Pentru Virgil Nemoianu situația din literatură e ca un fel de alegorie a ceea ce se întîmplă în lume, în general. E greu de crezut și foarte puțin probabil că natura umană s-ar lăsa văduvită de narațiune, de epic. Dispariția acestor nevoi pare posibilă numai odată cu dispariția umanității din noi. Moartea literaturii continuă să se amîne indefinit. Între circumstanțele postmodernității istorice, două sînt cele care le propune ca relevante pentru discursurile care modelează istoria literară și care
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
desigur, o vocație, literatura este însă și o practică, o îndeletnicire care necesită o pregătire și un program. Poetul are cabinetul său și tabieturile de la care nu se abate. Se supune necesităților epocii (scrie, în afara versurilor, piese de teatru, compune narațiuni, adaptează altele, publică note de călătorie, cînd se produce un mare eveniment - Unirea, Războiul de independență - evenimentul este numaidecît celebrat) însă necesitatea se adaptează disciplinei lui interioare". Are, raportat la întemeietori, în cel mai înalt grad conștiință artistică. În erotică
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
spune el, țintește, în primul rând, la un efect "psychal" (psihic) concret: Odată cu deznodământul propriu-zis - odată cu replică Corbului "Nevermore" la întrebarea ultima a îndrăgostitului dacă își va întâlni iubita într-o altă lume - poemul, în acest stagiu evident al unei narațiuni simple, putem spune că se întregește. Până acum, totul este în limitele plauzibilului, ale realului [s.n.]5. În schimb, depășirea datului material al experienței obișnuite rămâne însă o condiție sine qua non a poeticii barbiene. Din această cauză, autorul "Jocului
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
în discuție relația dintre justiție și ordinea socială, în diferite ipostaze. El scoate în evidență că această relație este dependentă de contexte sociale, culturale și istorice date și că ea nu poate fi inserată într-un discurs al unei mari narațiuni. După 1990, observăm producerea unui fenomen cu rezonanțe multiple, cel al restituirilor științifice și culturale. Acest fenomen reproduce formula tradițională a relației dintre cei morți și cei vii, a aducerii în viață a fantomei, a spectrului. Această aducere în viață
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
doar o modalitate de a construi, ancora, verifica și repara identitățile narativizate, ci și o sursă de anxietate și control. Actorii sunt constrânși de organizație să exprime doar acele resurse discursive, atitudini și emoții care se aliniază atât cu propriile narațiuni ale sinelui, dar și cu așteptările celorlalți relevanți de la locul de muncă 35. Puterea se îndepărtează de discurs și se îndreaptă către continua și persistenta confirmare sau infirmare a celorlalți. Hochschild afirmă că angajații, ca actori emoționali, trebuie să-și
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
mai importantă identitate și să eleveze identitățile alternative, non-profesionale la același nivel cu identitatea organizațională. Cu cât angajații se implică mai mult în activități externe muncii (organizații voluntare, grupuri religioase, instituții de educație, sport), cu atât vor avea mai multe narațiuni și resurse discursive și simbolice pentru a-și construi un sine mai bogat, mai complex și mai cristalizat. Prin adoptarea de discursuri conflictuale, prin traversarea, intersectarea, alegerea și crearea discursurilor, angajații dobândesc agency-ul necesar pentru a dezvolta continuu sinele cristalizat
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
construcție și concepție, interviuri cu arhitecți și profesioniști de planificare urbană, care Împărtășesc un interes deosebit asupra problemei arhitecturii totalitare, și o viziune pe această temă. Povestea generală (informațiile de bază) va fi narată pesteimaginile prezentate (noi și vechi), iar narațiunea vainclude momente de gânduri personale ale profesioniștilor (din interviuri și texte) - arhitecți, ingineri, designeri urbani - Într-un efort de a aduce Împreună idei complementare și informații, astfel Încât documentarul să poată fi privit caun corpus compact. Rezumatul propus al proiectului de
Polarităţile arhitecturi by Alexandru Mihai Robitu () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92984]
-
să fie cercetate în mod special între altele și pentru motivul că, în mod aproape imperceptibil, ele trec în (4) "lumea" poetică specifică a simbolului și a sistemelor de simboluri pe cârc le numim "mit" poetic. 209 Lumea creată prin narațiune ridică (5) probleme speciale legate de modurile și tehnicile de expunere cărora le vom dedica un capitol deosebit. După ce vom fi trecut în revistă metodele de analiză aplicabile la operele literare individuale, vom ridica (6) problema naturii genurilor literare și
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
de a crea o modă și de a-i determina pe alții să i se supună, înainte, ideea de gen literar a exercitat o puternică influență asupra tradiției stilistice. La Chaucer, de pildă se constată mari deosebiri între stilul diferitelor narațiuni incluse în Povestirile din Canterbury și, în general, sulul operelor sale din perioade diferite și aparținând unor tipuri literare diferite, în secolul al XVIII-lea, oda pindarică, satira, balada aveau fiecare un vocabular și un stil obligatoriu. "Stilul poetic" era
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
a limbajului poetic contemporan. *14(a) Cel de al patrulea termen pe care-l analizăm este acela de "mit", care în Poetica lui Aristotel apare cu sensul de intrigă, structură narativă, "fabulație". Antonimul si contrapunctul lui este logos. "Mitul" este narațiunea, povestirea ca gen opus disertației dialectice, expunerii ; el reprezintă, de asemenea, exprimarea irațională sau intuitivă în contrast cu exprimarea filozofică sistematică : mit este tragedia lui Eschil în comparație cu dialectica lui Socrate. *15 Mitul", un termen îndrăgit de critica modernă, este asociat cu o
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
a fost creată lumea si de ce trăim cum trăim, imaginile ei pedagogice despre natura și soarta omului. *18 Pentru teoria literară, -cele mai importante elemente ale mitului sunt, probabil, imaginea sau tabloul, elementul social, elementul supranatural (sau non-naturalist sau irațional), narațiunea sau povestirea, elementul arhetipic sau universal, reprezentarea simbolică, sub forma unor evenimente petrecute aievea, în timp, a idealurilor noastre eterne, elementul programatic și eshatologic, elementul mistic. Apelând la mit, gândirea contemporană se poate axa pe oricare din aceste elemente, tratându
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
în primul rând în metaforă si mit. Trebuie să recunoaștem că există o gândire metaforică și o gândire mitică, adică, pe de o parte, o gândire care se exprimă prin metafore, iar pe de altă parte, o gândire exprimată prin narațiunea sau viziunea poetică. Toți acești termeni ne îndreaptă atenția tocmai asupra acelor aspecte ale operei literare oare unesc si leagă componentele tradiționale, "forma", și "conținutul". Acești termeni sânt orientați în amândouă direcțiile ; ei indică, pe de o parte, tendința poeziei
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
decât mișcări literare sau literar-filozofice, convenții, stiluri, cum sânt și romantismul sau suprarealismul. Deosebirea dintre ele nu corespunde celei dintre realitate și iluzie, ci deosebirii dintre diferitele concepții despre realitate, dintre diferitele modalități ale iluziei. *3 Care este legătura dintre narațiune și viață ? Clasicii sau neoclasicii ar răspunde că narațiunea prezintă tipicul, universalul - avarul tipic (Molière, Balzac), fiicele ingrate tipice (Regele Lear, Moș Goriot). Dar nu țin oare astfel de categorisiri de domeniul sociologiei ? O altă concepție afirmă că arta înnobilează
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
și romantismul sau suprarealismul. Deosebirea dintre ele nu corespunde celei dintre realitate și iluzie, ci deosebirii dintre diferitele concepții despre realitate, dintre diferitele modalități ale iluziei. *3 Care este legătura dintre narațiune și viață ? Clasicii sau neoclasicii ar răspunde că narațiunea prezintă tipicul, universalul - avarul tipic (Molière, Balzac), fiicele ingrate tipice (Regele Lear, Moș Goriot). Dar nu țin oare astfel de categorisiri de domeniul sociologiei ? O altă concepție afirmă că arta înnobilează sau idealizează viața. Există, desigur, un astfel de stil
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
arătat Joseph Frank, oranul modern (Ulysses al lui Joyce, Nightwood de Djuna Barnes și Mrs. Dalloway al Virginiei Woolf) a căutat să se organizeze poetic, adică "autoreflexiv". *5 Acest fapt ne în dreaptă atenția spre un important fenomen cultural : vechile narațiuni (epopeea sau romanul) se petreceau în timp - durata de timp tradițională pentru acțiunea unei epopei era de un an. în multe romane mari, -oamenii se nasc, cresc și mor ; personajele evoluează, se schimbă ; se poate urmări chiar schimbarea unei întregi
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
întâi lirică sau persoana între a autorului. Romancierul secolului al XlX-lea, cu toate că nu scria la persoana întâi, folosea privilegiul epic al comentariului si generalizării - ceea ce am putea numi persoana întâi "eseistică" (deosebită de cea lirică). Dar principala trăsătură a narațiunii este caracterul ei cuprinzător : scene în dialog (care ar putea fi jucate) alternează cu relatări care rezumă acțiunea. *6 Principalele două tipuri de narațiune au fost numite în engleză, unul românce (romanț), iar celălalt novei (roman), în 1785, Clara Reeve
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
generalizării - ceea ce am putea numi persoana întâi "eseistică" (deosebită de cea lirică). Dar principala trăsătură a narațiunii este caracterul ei cuprinzător : scene în dialog (care ar putea fi jucate) alternează cu relatări care rezumă acțiunea. *6 Principalele două tipuri de narațiune au fost numite în engleză, unul românce (romanț), iar celălalt novei (roman), în 1785, Clara Reeve a făcut între ele următoarea distincție : Primul tip (the novel) prezintă o imagine a vieții, a obiceiurilor reale și a epocii în care este
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
în cea de a doua autorul are datoria să... explice totul. *13 Compoziția sau motivarea (în cel mai larg sens) include metoda narativă : "gradația", "ritmul" și procedeele: îmbinarea într-o anumită proporție a scenelor dialogate sau dramatice cu descrierea sau narațiunea directă, și a ambelor cu rezumatul narativ. Motivele și procedeele diferă de la o epocă la alta. Romanul gotic le are pe ale lui ; romanul realist, la fel. în mod repetat, Dibelius vorbește de faptul că "realismul" lui Dickens este realismul
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
romanul lui Faulkner As / Lay Dying (în timp ce agonizam), în "sujet" intra povestirea întâmplărilor pe rând de către toți membrii unei familii în timp ce transportă trupul mamei spre un cimitir îndepărtat. "Sujet" înseamnă intriga filtrată prin "punctul de vedere" si prinsă în "focarul narațiunii". "Fabula" este, ca să spunem așa, o selecție din "materia primă" a romanului (experiența autorului, lecturi etc.) ; în schimb, prin "sujet" se înțelege o selecție din "fabulă" ; sau, mai -bine zis, o viziune narativă mai concentrată. *15 Durata fabulei este perioada
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
din "materia primă" a romanului (experiența autorului, lecturi etc.) ; în schimb, prin "sujet" se înțelege o selecție din "fabulă" ; sau, mai -bine zis, o viziune narativă mai concentrată. *15 Durata fabulei este perioada totală în oare se desfășoară acțiunea. Durata "narațiunii" se referă la ,,sujet" : ea este durata lecturii sau "durata practică a trăirii", "timpul trăit", timp controlat, firește, de romancier, care poate trece peste ani în câteva propoziții, dar poate dedica două lungi capitole prezentării unui bal sau unui ceai
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
de exemplu, la femme fatale și întunecatul erou satanic studiat de Mario Praz în "Il carne, la morte e il diavolo." *21 S-ar părea la prima vedere că atenția acordată cadrului - elementul literar al descrierii, distinct de cel al narațiunii - este trăsătura oare deosebește romanul de dramă ; dar dacă vom chitui mai bine, vom constata că aceasta e mai degrabă o chestiune de epocă. Acordarea unei atenții stăruitoare cadrului, în dramă sau în roman, este mai degrabă o caracteristică a
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
de parodie, servind, prin urmare, ca mijloc de a sublinia acțiunea principală. Povestirea la persoana întâi (die Ich-Erzählung) este o metodă care trebuie atent comparată cu celelalte. Desigur, în acest caz, povestitorul nu trebuie confundat cu autorul. Scopul și efectele narațiunii la persoana întâi diferă. Uneori efectul constă în aceea că povestitorul este mai puțin pregnant și mai puțin "real" decât alte personaje (David Copperfield), în schimb, Moll Flanders (Defoe) și Huck Finn suit personajele centrate ale propriilor lor povestiri. In
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
în aceea că povestitorul este mai puțin pregnant și mai puțin "real" decât alte personaje (David Copperfield), în schimb, Moll Flanders (Defoe) și Huck Finn suit personajele centrate ale propriilor lor povestiri. In The "-House of Usher (Prăbușirea casei Usher) narațiunea la persoana întâi folosită de Poe permite cititorului să se identifice ou prietenul neutru al lui Usher și să se retragă, o dată 'OU el, după deznodământul catastrofal ; dar în Ligeia, în Berenice și în The Tell-Tale Heart (Inima care-și
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
Mann. ) ; povestirea propriiu-zisă este detașată cu grijă de autorul ei sau de cititor, fond prezentată ca relatată A de către B, sau ca un manuscris încredințat lui A de către B, care poate că a așternut pe hârtie tragedia vieții lui C. Narațiunile la persoana întâi ale lui Poe sunt uneori, în aparență, monologuri dramatice (Balerca de Amontillado), alteori, mărturisirea scrisă a unui suflet chinuit, oare caută astfel să se ușureze (Inima care-și spune taina). Adesea ideea nu este clară : putem, oare
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]