9,297 matches
-
Kobud, Gorodeț, Cudin, Bojskai și Diadicov, drept răspuns bolohovenilor care îi ajutau pe tătari cu grâu, făină și mălai de orz. Povestind despre acestea, cronicarul rus amintește că Daniel le-a făcut un mare bine bolohovenilor, oprindu-l pe Boleslav, principele polon al Mazoviei, să prădeze Țara Bolohovenilor. Daniel l-a întrebat: "De ce ai intrat în țara mea pe care nu am dat-o lor?" Acela a răspuns: "Nu sunt ostașii tăi, ci principi deosebiți". Bolohovenii i-au promis lui Daniel
Bolohoveni () [Corola-website/Science/329850_a_331179]
-
mare bine bolohovenilor, oprindu-l pe Boleslav, principele polon al Mazoviei, să prădeze Țara Bolohovenilor. Daniel l-a întrebat: "De ce ai intrat în țara mea pe care nu am dat-o lor?" Acela a răspuns: "Nu sunt ostașii tăi, ci principi deosebiți". Bolohovenii i-au promis lui Daniel că-i vor fi credincioși și „în urma rugăminților lor, Daniel și Vasilko” (sau Vasilcu) „aveau de gând să pornească împotrivă lui Boleslav un război”. Însă Vasilko l-a convins pe Daniel să se
Bolohoveni () [Corola-website/Science/329850_a_331179]
-
aveau de gând să pornească împotrivă lui Boleslav un război”. Însă Vasilko l-a convins pe Daniel să se retragă și i-a dat multe daruri pentru mântuirea bolohovenilor. Ultima mențiune despre bolohoveni este din anul 1257 când Daniel Romanovici, principele Haliciului luptă cu tătarii. În cursul acestui război, acesta i-a atacat și pe volohoveni, ocupând localitățile Gorodok, Semoti, Ghidicev, Vozviagl. După ocuparea localităților „au venit la Daniel Beloberejtii, Ciarniatintii și toți Bolohovenii”. In 1277 sunt mentionati vlahii (Blaci) in
Bolohoveni () [Corola-website/Science/329850_a_331179]
-
în 1571, Imperiul Habsburgic fiind succesorul Principatului Transilvaniei a căriui existență încetează în anul 1711 când voievodul Francisc Rákóczi al II-lea este înlocuit printr-un guvernator austriac. Alt punct de vedere, bazat pe sursele vremii, pe existența și succesiunea principilor transilvăneni, pe instituțiile proprii și specificitățile voievodatului, consideră că Principatul Transilvaniei a existat sub diferite forme (inițial ca voievodat, în final ca arhiducat și „Mare-principat”) din secolul XII până în 1867, așa-zisul "Regat al Ungariei Răsăritene" nefiind alteva decât Principatul
Regatul Ungariei Răsăritene () [Corola-website/Science/328018_a_329347]
-
prin Tratatul de pace de la Oradea la părțile răsăritene ale regatului ungar propriu-zis, cum de altfel o arată limpede însuși textul acestui Tratat, care precizează că Ioan Sigismund Zápolya va fi recunoscut ca « "princeps Transsylvaniae et partium regni Hungariae dominus" » (« Principe al Transilvaniei și domnitor al unei părți din Regatul Ungariei ») astfel clar deosebite. În timpul bătăliei de la Mohács din 1526, armata ungară a fost înfrântă, iar regele Ludovic al II-lea a pierit în luptă. Turcii nu au profitat de această
Regatul Ungariei Răsăritene () [Corola-website/Science/328018_a_329347]
-
armata lui Castaldo din Transilvania, dar sultanul și-a continuat campania și, în 1554, a ocupat Salgó și Fülek. În 1556, nobilii transilvăneni l-au rechemat în țară pe Ioan Sigismund Zápolya și, în cadrul Dietei de la Szaszsebes, l-au ales principe al Transilvaniei. În 1568, principele Ioan al II-lea a semnat Edictul de la Turda cu privire la libertatea religioasă. Acest act va avea un impact de durată în istoria regiuni. În 1570, Ioan Sigismund Zápolya, fiul lui Ioan I Zápolya, a renunțat
Regatul Ungariei Răsăritene () [Corola-website/Science/328018_a_329347]
-
dar sultanul și-a continuat campania și, în 1554, a ocupat Salgó și Fülek. În 1556, nobilii transilvăneni l-au rechemat în țară pe Ioan Sigismund Zápolya și, în cadrul Dietei de la Szaszsebes, l-au ales principe al Transilvaniei. În 1568, principele Ioan al II-lea a semnat Edictul de la Turda cu privire la libertatea religioasă. Acest act va avea un impact de durată în istoria regiuni. În 1570, Ioan Sigismund Zápolya, fiul lui Ioan I Zápolya, a renunțat la pretențiile sale la titlul
Regatul Ungariei Răsăritene () [Corola-website/Science/328018_a_329347]
-
care avea la rândul lui pretenții la acest titlu încă din 1563. Această renunțare a fost oficializată prin Tratatul de la Speyer din 1570, ratificat anul următor, prin care Ioan al II-lea renunța la titlul de rege în favoarea celui de „principe imperial”. Acest tratat, ca și cel mai vechi de la Grosswardein (Nagyvárad), deosebea diferitele părți ale Regatului maghiar fără să nege unitatea sa. Transilvania și Partium au fost încredințate lui Ioan al II-lea Zápolya, care a renunțat la titlul regal
Regatul Ungariei Răsăritene () [Corola-website/Science/328018_a_329347]
-
lui Widukind și creștinarea din 785, triburile nordalbingiene au rămas în stare de rezistență până când în cele din urmă au fost înfrânte în 798, în bătălia de la Bornhöved de cptre forțele combinate ale francilor și aliaților lor obodriți, conduși de principele Thrasco. Saxonii au pierdut cu acea ocazie 4000 de oameni, iar 10.000 de familii de saxoni au fost deportate în alte regiuni ale Imperiului Carolingian. Teritoriile de la nord de Elba au fost inițial oferite obodriților, în vreme ce landul Hadeln a
Nordalbingia () [Corola-website/Science/328066_a_329395]
-
III-lea al Franței, dintr-o dinastie care era ostilă Habsburgilor. Candidatul acestora (arhiducele Maximilian avea câțiva suporteri în Polonia, mai ales în rândul magnaților. În timpul alegerilor din 1575 a acordat sprijin unui alt candidat ostil Habsburgilor (dar și Otomanilor), principele Transilvaniei Ștefan Báthory, pe care l-a ajutat să își întărească autoritatea. A participat alături de Ștefan Báthory la potolirea rebeliunii Danzig-ului din anii 1576-1577. În 1578 a primit postul de mare cancelar al Coroanei. A contribuit la pregătirea războiului dus
Jan Zamoyski () [Corola-website/Science/328076_a_329405]
-
a fost unul dintre aventurierii normanzi sosiți în sudul Italiei, alături de frații săi, Osmond, Gilbert, Rudolf și Rainulf, membri ai familiei Drengot. Sosiți în sudul Italiei în 1016, mercenarii normanzi au luptat în solda lui Melus din Bari și a principelui Guaimar al III-lea de Salerno, fiind înfrânți de către trupele bizantine comandate de generalul Vasile Boioannes. Ulterior, Asclettin a devenit primul conte de Acerenza, fiind unul dintre comandanții normanzi angajați de principele Guaimar al IV-lea de Salerno, cu ajutorul cărora
Asclettin de Acerenza () [Corola-website/Science/328111_a_329440]
-
în solda lui Melus din Bari și a principelui Guaimar al III-lea de Salerno, fiind înfrânți de către trupele bizantine comandate de generalul Vasile Boioannes. Ulterior, Asclettin a devenit primul conte de Acerenza, fiind unul dintre comandanții normanzi angajați de principele Guaimar al IV-lea de Salerno, cu ajutorul cărora acestora a cucerit o mare parte din Apulia între 1038 și 1042. Fiul său, având tot numele de Asclettin, a devenit ulterior conte de Aversa.
Asclettin de Acerenza () [Corola-website/Science/328111_a_329440]
-
proscriși, fii mai tineri de nobili (lipsiți de vreun viitor în Franța), alături de patri dintre frații săi, anume Asclettin, Gilbert, Rudolf și Rainulf. Ajunși în Italia, el și ceilalți membri ai grupului s-au alăturat lui Melus din Bari și principelui Guaimar al III-lea de Salerno, longobarzi răsculați împotriva bizantinilor. În 1018, Osmond și Gilbert au murit în cadrul confruntării de la Cannae, care a reprezentat o gravă înfrângere pentru normanzi în fața trupelor comandate de generalul bizantin Vasile Boioannes.
Osmond Drengot () [Corola-website/Science/328109_a_329438]
-
înconjurat de inamici, a putut să profite de disensiunile existente între seniorii longobarzi din regiune. Ei au început să protejeze, contra cost, cetele de pelerini care frecventau regiunea pentru a ajunge la relicvele Sfântului Mihail. De asemenea, Rainulf a servit principelui Pandulf al IV-lea de Capua. "Sub protecția sa", relatează Amato de Montecassino, "ei au pornit să prade locurile din vecinptate și să îi hărțuiască pe dușmani. Dat, dat fiind că apucăturile omenești sunt înclinate către lăcomie, iar banii au
Rainulf Drengot () [Corola-website/Science/328115_a_329444]
-
și de asemenea i-a oferit-o pe sora sa drept soție. În 1034, această primă soție a murit, drept pentru care Rainulf s-a recăsătorit cu fiica ducelui de Amalfi, care era totodată nepoata vechiului dușman al lui Sergiu, principele Pandulf al IV-lea de Capua. El și-a teritoriul pe seama abației de Montecassino. Titlul său de conte de Aversa a fost recunoscut în 1037 de către împăratul Conrad al II-lea. După înfrângerea bizantinilor din 1038, el s-a autoproclamat
Rainulf Drengot () [Corola-website/Science/328115_a_329444]
-
al IV-lea de Capua. El și-a teritoriul pe seama abației de Montecassino. Titlul său de conte de Aversa a fost recunoscut în 1037 de către împăratul Conrad al II-lea. După înfrângerea bizantinilor din 1038, el s-a autoproclamat ca principe, devenind astfel independent și "de facto" față de Neapole și de foștii săi aliați longobarzi. Rainulf a cucerit principatul vecinului său Pandulf, iar Conrad a aprobat uniunea dintre cele două stăpâniri, care au devenit în acel moment cea mai mare putere
Rainulf Drengot () [Corola-website/Science/328115_a_329444]
-
longobarzi. Rainulf a cucerit principatul vecinului său Pandulf, iar Conrad a aprobat uniunea dintre cele două stăpâniri, care au devenit în acel moment cea mai mare putere din sudul Italiei. În 1039, el s-a aflat în aceeași tabără cu principele Guaimar al IV-lea de Salerno și împăratul Conrad. Rainulf a fost unul dintre conducătorii coaliției antibizantine constituite în Italia de sud în 1040. El a participat la decisiva victorie din bătălia de la Olivento din martie 1041. În 1042, după
Rainulf Drengot () [Corola-website/Science/328115_a_329444]
-
Iordan I (n. după 1046 - d. 1091), membru al familiei normande Drengot, a fost conte de Aversa și principe de Capua de la 1078 până la moarte. Iordan era fiul cel mare și succesorul principelui Richard I de Capua cu Fressenda, normandă din dinastia Hauteville, fiică a lui Tancred of Hauteville cu a doua sa soție, de asemenea cu numele de
Iordan I de Capua () [Corola-website/Science/328127_a_329456]
-
Iordan I (n. după 1046 - d. 1091), membru al familiei normande Drengot, a fost conte de Aversa și principe de Capua de la 1078 până la moarte. Iordan era fiul cel mare și succesorul principelui Richard I de Capua cu Fressenda, normandă din dinastia Hauteville, fiică a lui Tancred of Hauteville cu a doua sa soție, de asemenea cu numele de Fressenda, precum și nepot al lui Robert Guiscard, duce de Apulia, Calabria și Sicilia. Potrivit
Iordan I de Capua () [Corola-website/Science/328127_a_329456]
-
a avut niciun rezultat în sensul reducerii influenței și puterii familiei Hauteville în sudul Italiei. Unul dintre sfătuitorii principali ai lui Iordan a fost abatele de Montecassino, Desideriu de Benevento (viitorul papă Victor al III-lea), care a intermediat între principe și împăratul Henric al IV-lea cu ocazia descinderii acestuia în Italia (1081). Cu acea ocazie, Iordan a părăsit alianța sa cu papalitatea, în schimbul obținerii învestiturii imperiale. Cu toate că Robert Guiscard și fratele său, Roger au pornit în marș împotriva lui
Iordan I de Capua () [Corola-website/Science/328127_a_329456]
-
1085, la moartea lui Robert Guiscard, Iordan l-a susținut pe Bohemund, fiul mai mare, împotriva lui Roger Borsa, fiul avut de Guiscard cu Sichelgaita, care era cumnată cu Iordan, dat fiind că el se căsătorise cu Gaitelgrima, fiică a principelui Guaimar al IV-lea de Salerno. Pentru următorii trei ani, Bohemund a deținut Apulia cu ajutorul armatelor bine pregătite din Capua, trimise de Iordan. În același an, papa a murit și antipapa Clement al III-lea a continuat să emită pretenții
Iordan I de Capua () [Corola-website/Science/328127_a_329456]
-
Iordan al II-lea (d. 19 decembrie 1127), membru al familiei normande Drengot, a fose senior a fost senior de Nocera din mai 1109, iar din iunie 1120 principe de Capua. Iordan a fost cel de al treilea fiu al principelui Iordan I de Capua cu principesa Gaitelgrima de Salerno, fiic[ a principelui Guaimar al IV-lea de Salerno. Dată și locul de nastere nu sunt cunoscute, însă aceasta
Iordan al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/328135_a_329464]
-
Iordan al II-lea (d. 19 decembrie 1127), membru al familiei normande Drengot, a fose senior a fost senior de Nocera din mai 1109, iar din iunie 1120 principe de Capua. Iordan a fost cel de al treilea fiu al principelui Iordan I de Capua cu principesa Gaitelgrima de Salerno, fiic[ a principelui Guaimar al IV-lea de Salerno. Dată și locul de nastere nu sunt cunoscute, însă aceasta trebuie să fi abut loc după 1080. El s-a căsătorit înainte de
Iordan al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/328135_a_329464]
-
Drengot, a fose senior a fost senior de Nocera din mai 1109, iar din iunie 1120 principe de Capua. Iordan a fost cel de al treilea fiu al principelui Iordan I de Capua cu principesa Gaitelgrima de Salerno, fiic[ a principelui Guaimar al IV-lea de Salerno. Dată și locul de nastere nu sunt cunoscute, însă aceasta trebuie să fi abut loc după 1080. El s-a căsătorit înainte de 1113 cu Gaitelgrima, fiica ducelui Sergiu de Sorrento, o alianță matrimoniala care
Iordan al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/328135_a_329464]
-
pe cel dintâi, iar familia lui Iordan, Drengot, pe cel din urmă. Oricum, nu existtă niciun document care să îi atribuie explicit lui Iordan conducerea asupra vreunui district din jurul Nocera, și nici nu se poate spune că, înainte de a deveni principe, ar fi utilizat vreun titlu formal. Hrisoavele sale se referă la el mereu că "Iordan, fiul lui Iordan fost principe" ("Jordanus Jordani filius quondam principis"). Într-un act de danie din 1113, Iordan afirmă că proprietatea pe care o oferea
Iordan al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/328135_a_329464]