10,251 matches
-
să bea toată sticla, nu? Îi spun că da. Deci. Ne certăm vreun sfert de oră. Veșnica poveste. Că de ce n-am sunat cinci ore. Că aș fi putut să sun, dar n-am sunat. Și eu îi explic. Cu răbdare. Că nu pot s-o sun la fiecare cinci minute ca să-i spun cu GPS-ul în mână exact locul în care sunt. Că asta nu e o relație. Că e o dictatură a terorii. Și-așa mai departe. Și
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
unui lung monolog. Vorbește ca și cum ar țipa, așa că toți clienții ne privesc cu interes crescând. E exact genul de situație în care-mi doresc să devin invizibil. Îi explic încă o dată doamnei cu batic ce caut aici. Îi explic cu răbdare, în speranța că o să înțeleagă, că guvernul are o mie de defecte, dar că nu pot să-i pun în cârcă și faptul că eu intru ziua-n amiaza mare în tr-un magazin second-hand. Îi spun că, uneori, munca unui
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
n-o să mai ies din casă. N-o să mai aibă nici un rost. O să am grijă doar să nu uit să plătesc curentu. Și-n rest o să stau să văd ce postează ăia la greu. Oricum, nici acuma nu mai am răbdare să mă uit la un film de la cap la coadă. Mă uit prin el cu cursoru și dacă mi place o fază mă uit la ea de zece ori, și dacă e mișto și se merită o decupez și-o
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
Mă uit la tine și mă minunez. Apoi te pun pe birou și-ți spun că trebuie să plec la repetiție. Stai, stai o clipă, ia-mă cu tine, nu mă lăsa așa. Nu poți să mă lași așa. Cu răbdare, îți explic că trebuie să ajung la repetiție, că e o repetiție importantă, că mă așteaptă câțiva colegi care nu pot să lucreze fără mine. Și oricum mâine avem premieră. N-am cum să-i las baltă înainte de premieră. Păi
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
Mă gândesc că e o farsă. În cazul ăsta, omul își joacă rolul fără fisură. Mă uit la el. Aștept să izbucnească în râs. Dă să închidă ușa, dar îl opresc. Îi spun că am sunat și mai devreme. Cu răbdare, repet povestea cu cauciucurile. Bătrânul mă privește cu suspiciune. Apoi, brusc, văd în ochii lui o luminiță palidă. Te-a trimis Hari? Întorc capul spre strada pustie, ca și cum aș aștepta ca de-acolo să apară o soluție. Apoi mă întorc
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
mâinile, prin aer. Mic, solid, chel. Victor. Bătrânul întinde mâna și apucă șiragul de chei pe care l-am văzut mai devreme. Iese din casă, trântește ușa, merge spre garaj. Mă țin după el. Ajungem în fața garajului. Bătrânul examinează cu răbdare fiecare cheie. Eu mă bâțâi de pe un picior pe altul. Trag cu ochiul la șiragul de chei și încerc să identific cheia de la garaj, chiar dacă n-am nici cea mai mică idee cum arată. Ar fi mai simplu să le
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
felu de chestii, de analize, că când mi-am luat ultima oară sânge, aberații d-astea. Și eu zic și eu ce-mi amintesc. Că nu mai prea mi amintesc. Mă-ntreabă dacă mănânc noaptea, d-astea. Și după ce am răbdare și-i explic tot, scoate o foaie de hârtie și-ncepe să-mi scrie pe ea. Cică am voie să mănânc decât ce-mi scrie ea pe hârtia aia. Ia stai așa. Să vezi pe ce-am dat eu un
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
și unul, zburdau ăia pe gazon precum caii sălbatici în preriile americane. Erau buni, foarte buni... Eu le-am dat primul gol! Ce gol! Ca la mondiale, la păianjen ca și ăsta pe care vi-l coc acum, aveți numai răbdare să se moaie soarele ăsta turbat. Când am dat golul, s-au aprins luminile pe stadion. V-am spus doar, jucam în nocturnă să vedem și noi stelele și luna. Cei de la Cioara Doicești s-au demoralizat încât imediat au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
înfrânându-și impulsul de a o contrazice până la capăt. Aud și țipete într-o limbă pe care n-o știu, dar înțeleg ce spun, continuă ea. Matei nu îndrăznea să o privească în ochi, rămase oarecum înțepenit aștepta cu o răbdare disimulată să treacă momentul acela. Regreta că o invitase să ia loc pe bancă. Se gândise să încerce o apropiere unul de altul. Era convins că Teodora vroia să-i comunice ceva, cu disperare vroia, încât intră și el în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
cum arătase cu un an în urmă. Nu reușeam să mi-o închipui cum era acum douăzeci de ani. De atunci o vedeam o dată pe an. Telegrama prin care își anunța sosirea ei o primeam în luna iulie, tocmai când răbdarea mea ajungea la capăt. Ce s-ar fi întâmplat dacă nu mă anunța? Aș fi fost neliniștit până toamna târziu, m-aș fi lamentat la rude și prieteni că n-am văzut-o de mai bine de un an... O dată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
la gură și gura larg deschisă Marele Cataclism. El ar fi trebuit să măture la gunoi tot ce e putred, urât mirositor. "Transformările epocale" s-au produs în toată țara, erau demult așteptate și nici ele n-au mai avut răbdare să aștepte. Alias le vedea, dar nu le înțelegea. Speranțele nu s-au suprapus însă cu realitatea. Fapt de neînchipuit cu ani în urmă, Alias s-a trezit peste noapte din pictor mare, de geniu, unul minor, sortit eșecului și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
de colegialitatea și prietenia unor diplomați ca Romulus Neagu, sau Niță Constantin, ale profesorului Constantin Vlad sau Ion Diaconu. Ei, toți, au avut o contribuție benefică în formarea convingerilor mele că orice activitate diplomatică trebuie să fie pregătită cu multă răbdare și tenacitate până la împlinire, să aibă o finalitate consacrată binelui individual sau colectiv, să fie constant susținută de ideea constructivă că niciodată nu este târziu pentru o faptă bună, aducătoare de pace, înțelegere reciprocă și, eventual, bunăstare pentru cei oropsiți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1524_a_2822]
-
oropsiți. * Experiența celor șase ani de muncă în domeniul protocolului mi-a prilejuit comunicarea cu persoane foarte diferite, prin educația lor, prin apartenența lor la ideologii, religii, formațiuni statale adesea ireconciliabile. Străduința mea de a comunica fără ostentație, disponibilitatea și răbdarea de a accepta, cel puțin de dragul schimbului de opinii, a argumentației de multe ori contrare oricărei abordări logice, înfrânându-mi tentațiile de a apela la ironii sau alte artificii de natură să împiedice comunicarea sinceră și deplină, a fost un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1524_a_2822]
-
în dublul rol al Contesei de Coigny și al lui Madelon din Andrea Chénier de Giordano, la Sevilla. Poate că nimeni nu ar mai putea pune cap la cap o lucrare de proporțiile Enciclopediei unei cariere. Nu mulți ar avea răbdarea și talentul lui Dolfi de a aduna piesele unui puzzle așa cum a fost călătoria Vioricăi Cortez, de a supune într-o ordine firească momente care par a sfida logica timpului și a spațiului. Din acest punct de vedere, trebuie să
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
îndeplinite. Mă întreb acum de ce oare momentele fericite trăite în tinerețe sunt retrăite cu tristețe și durere la bătrânețe?! Omul ar trebui să fie conștient că va ajunge la perioada neputinței și ar trebui să privească trecutul cu înțelepciune și răbdare, cu sentimentul amintirilor, cu mulțumire sau cel mult cu indiferență și sub nicio formă cu tristețe. Un alt obicei frumos pe care mi-l amintesc cu nostalgie și cu durere este plecarea în armată. Ce frumos ne petreceam noi unii
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
care v-am povestit participa la această lucrare cu un lot de vreo 40 de oameni din județul Maramureș. Așa luau parte din fiecare județ câte un lot de muncitori, pentru acest șantier foarte mare. După ce ne-a ascultat cu răbdare părerile condamnabile, întrucât unchiul său Aurel Mesaroș, mă aproba în tot ce spuneam și părerea lui coincidea cu a mea, ne-a rugat să-i ascultăm și opțiunea lui, deoarece el trăia în miezul problemei și cunoștea multe despre această
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
unor orașe mijlocii, în care locuiesc peste 1,5-2 milioane de oameni, cu uzine, fabrici, combinate, universități, școli, metrou. Din mărturisirile patriarhului Iustin Moisescu, în calitate de mitropolit al Moldovei și al Sucevei, într-o vreme plină de opreliști și presiuni, cu răbdare și înțelepciune, s-au construit chiar peste 70 de biserici și capele noi, 52 de case parohiale, 5 sedii de protopopiat. Au fost restaurate integral sau parțial peste 20 de mănăstiri și schituri, monumente istorice, cu fonduri de la stat, printre
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
ce se întâmpla cu mine sau în situațiile în care mă aflam. Nu, hotărât, nu puteam găsi nici o explicație. Și aceasta mă scotea din fire, mă indigna, mă revolta la culme. Dar... inutil, trebuia să mă calmez, să am puțină răbdare. Desigur, își vor da seama că se comite o eroare stupidă și totul va intra în ordine. Dar când? Cât trebuia să mai aștept? Încă în acea epocă nu prea cunoșteam răbdarea... Și atunci, în starea de totală nesiguranță în
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
inutil, trebuia să mă calmez, să am puțină răbdare. Desigur, își vor da seama că se comite o eroare stupidă și totul va intra în ordine. Dar când? Cât trebuia să mai aștept? Încă în acea epocă nu prea cunoșteam răbdarea... Și atunci, în starea de totală nesiguranță în care mă aflam îmi era imposibil să urmez un fir logic în gândirea mea. Și, din nou, o furie fără margini începea să mă cuprindă... "Haide, haide, încă un efort și vei
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
voi fi mai lămurit, mi se părea totuși curios, simțeam că nu suntem pe direcția bună. Cum nu puteam să reacționez în nici un fel, am făcut un efort pentru calmarea nervilor mei, gândind că nu trebuia decât să aștept cu răbdare ceea ce avea să se întâmple. Într-adevăr, după alte câteva minute, mașina se opri în fața unui mare imobil, aspectul caracteristic clădirilor din Viena, care suferise destul de mult în urma bombardamentelor aeriene. Mașina era oprită în fața unei porți închise. Unul din gradați
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
aveam încredere că acest coșmar va lua, până la urmă, sfârșit. Și zilele treceau, de necrezut, eram deja la începutul lunii octombrie 1945. Niciun semn, nicio veste. Căutam să mă încurajez, explicându-mi că orice intervenție cerea timp, trebuia să am răbdare. Între timp, mai fusese adus în cameră încă un prizonier, tot politic (acum începusem să ne obișnuim cu această denumire), un austriac, vienez, tare simpatic, îngrijorat de soarta lui cu atât mai mult cu cât avea familie, copii. Mă întrebam
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
țigări "Naționale" românești, două pachete de lame de ras și nu mai știu încă ce, în schimb, nicio scrisoare, nici un rând. Bineînțeles că o liniște totuși mi se strecură în suflet, deci se știe acum de mine, trebuie să am răbdare, totul se va aranja. Am luat un pachet de țigări și am oferit tuturor. Țigări proaste, recunosc, dar acum îmi făceau plăcere. Și apoi erau dovada indiscutabilă că erau de la Alice Văitoianu, și deci, domnul cu biletul și-a făcut
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
după direcția soarelui mi-am dat seama că ne îndreptăm tocmai în sens invers, spre vest. Am încercat să vorbesc cu însoțitorii mei englezi, dar unul din ei îmi răspunse scurt că nu are nimic să-mi spună, să am răbdare că vom ajunge la destinație. Am ajuns, într-adevăr, dar după 8 seara, când întunericul se lăsase demult. Mi-au făcut semn să-mi iau bagajul și să-i urmez. Am coborât pe peron și ne-am oprit în fața biroului
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
copiii și azvârlindu-i jos, noroc de zăpada care mai amortiza puțin șocul. Femeile strigau înnebunite, copiii urlau și plângeau sfâșietor, bătrânii se văitau disperați, iar bărbații țipau și-n ochi li se citea furia și explozia iminentă a unei răbdări care a depășit toate limitele admise și acumulate timp de ani și ani în sufletul lor. În momentul acela apăru în fugă un funcționar al gării care începu și el să țipe în ungurește: "Ați terminat? Gata? Trenul pleacă." Pentru că
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
o structură psihică de „fiu“ perpetuu, copilul I. Negoițescu seamănă, într-un sens, cu un alt „fiu“ ilustru, Kafka, așa cum se descrie acesta în faimoasa Scrisoare către tata. Adevărate răni narcisice sunt provocate copilului de o instanță parentală care - „fără răbdarea unei pedagogii adecvate“ - apelează, iritată, la educația, nocivă prin ironie și batjocură, dureros de jignitoare. Contactul cu o viață socială incipientă prin frecventarea școlii îi provoacă lui Negoițescu, cum i se întâmplase și lui Kafka, o senzație neliniștitoare de impostură
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]