88,132 matches
-
în 1992) ajunge la Dunăre la 340 m la răsărit de confluența Prutului, în amont de Rîpa de la Mîndrești, în timp de frontiera "de iure" ("de drept", stabilită în 1940 în cadrul URSS) se situează la 570 m la răsărit de confluența Prutului, în aval de Rîpa de la Mîndrești. Pe acest sectorul moldo-ucrainean de frontieră (cu excepția segmentului central - transnistrean - al frontierei de stat) se află 31 puncte pentru controlul trecerii frontierei, dintre care 19 în regim de trafic internațional (12 rutiere, 6
Frontiera între Republica Moldova și Ucraina () [Corola-website/Science/319121_a_320450]
-
și Ucraina trasată în august 1940 de către sovietici. A doua parte are o lungime de 169 km. Ea începe de la un alt colț format de Republica Moldova, România și Ucraina, pe malul stâng al Dunării, la 570 m în aval de confluența cu râul Prut, și se termină nedefinit aproap de țărmul Mării Negre, la 7 km la sud de vărsarea brațului Chilia, în zona Musura. Cea mai mare parte a acestui traseu, orientată de la vest la est ca și Dunărea și brațul
Frontiera între România și Ucraina () [Corola-website/Science/319109_a_320438]
-
raionul Pidvolocisk, regiunea Tarnopol) aflat în provincia istorică Volînia, din centrul Podișului Podoliei, curge de la nord la sud și formează numeroase meandre înainte de a se vărsa în Nistru într-o prăpastie adâncă din dreptul satului Isakivți (raionul Kameneț-Podolsk, regiunea Hmelnițki). Confluența celor două râuri are loc în amonte de orașul Hotin, în apropierea punctului de întâlnire al frontierelor Ucrainei și Republicii Moldova. El străbate teritoriile regiunilor Tarnopol și Hmelnițki. Printre localitățile străbătute de Zbruci se află orașele Pidvolocisk, Volocisk, Husiatîn, Skala-Podilska și
Râul Zbruci () [Corola-website/Science/319159_a_320488]
-
(în și în ) este un râu din vestul Ucrainei, afluent de dreapta al râului Ceremuș. Are o lungime de 51 km și o suprafață a bazinului de 632 m². Râul se formează la confluența a două râuri: "Pârcălabul" și "Sărata", care izvorăsc din Carpații Orientali. El curge pe direcția sud-nord și formează granița între regiunile ucrainene Ivano-Frankivsk (la vest, raionul Verhovina) și Cernăuți (la est, raionul Putila). Este un râu tipic de munte, cu
Râul Ceremușul Alb () [Corola-website/Science/319189_a_320518]
-
Gura Putilei (în și în ) este un sat reședință de comună în raionul Putila din regiunea Cernăuți (Ucraina). Are locuitori, preponderent ucraineni (huțuli). Satul este situat la o altitudine de 1183 metri, la confluența râurilor Putila și Ceremuș, în partea de nord a raionului Putila. De această comună depind administrativ satele Bischiv și Șpetchi. Localitatea Gura Putilei a făcut parte încă de la înființare din regiunea istorică Bucovina a Principatului Moldovei. Prima mențiune scrisă a
Gura Putilei, Putila () [Corola-website/Science/315653_a_316982]
-
de la Alba Iulia. Dezvoltarea picturii a aflat la Lupșa o ambianță propice. Cele câteva icoane păstrate sunt edificatoare în acest sens: icoanele împărătești, probabil de la mijlocul secolului al XVIII-lea, cu bogat decor floral pe ramă și pe aureole, vădesc confluența aici a artei moldovenești cu aceea de la sudul munților. Icoana Adormirea Maicii Domnului, de factură bizantină, poate fi atribuită lui Simion zugravul ot Bălgrad. Lăcașul de cult are un plan dreptunghiular, cu absida decroșată, poligonală cu cinci laturi. Silueta sa
Biserica de lemn a Mănăstirii Lupșa () [Corola-website/Science/315678_a_317007]
-
floral, pe care poposește o pasăre, este izvorât dintr-un vas; delfinul, cu cap de păuniță, întâlnit pe stele funerare romane, pe piese bizantine, și atât de familiar în decorul catapetesmelor medievale, de la sudul munților, străjuiește deasupra intrărilor. Document al confluențelor, ancadramentul de la Găbud, adaugă astfel sens istoric împlinirii sale artistice. Din 1974, în centrul satului a început construirea unei biserici de zid. De atunci, pe dealul de la marginea de nord a așezării, lăcașul de lemn a fost atins de uitare
Biserica de lemn din Găbud () [Corola-website/Science/315698_a_317027]
-
(franceză "Château de Saumur") situat pe Valea Loarei, în departamentul Maine-et-Loire, orașul cu același nume Saumur, se găsește la confluența Loarei cu afluentul său Thouet, la granițele estice ale regiunii Anjou și în apropierea graniței vestice cu Touraine. De asemenea este situat și pe niște rute istorice foarte cunoscute: "Ruta Istorică din Valea Regilor", a "Federației Naționale de Rute Istorice
Castelul Saumur () [Corola-website/Science/315687_a_317016]
-
6 km/km². Valorile de sub 1 km/km² sunt predominante, ocupând o suprafață de circa 165 km² (47% din total), corespunzătoare interfluviilor și podurilor de terasă și numai rar este depășită valoarea de 2,5 km/km², în ariile de confluențe și în bazinele de recepție ale torenților. În general, valori mai ridicate se întâlnesc la confluențele afluenților cu Secașul Mic și în bazinele superioare ale acestora, unde au loc intense procese de eroziune. Energia reliefului are valori moderate, nedepășind 200
Bazinul Secașului Mic () [Corola-website/Science/316655_a_317984]
-
km² (47% din total), corespunzătoare interfluviilor și podurilor de terasă și numai rar este depășită valoarea de 2,5 km/km², în ariile de confluențe și în bazinele de recepție ale torenților. În general, valori mai ridicate se întâlnesc la confluențele afluenților cu Secașul Mic și în bazinele superioare ale acestora, unde au loc intense procese de eroziune. Energia reliefului are valori moderate, nedepășind 200 m. Valori mici ale energiei de relief (sub 50 m) sunt caracteristice majorității suprafețelor, corespunzând culoarelor
Bazinul Secașului Mic () [Corola-website/Science/316655_a_317984]
-
În sistemul de clasificare Horton-Strahler am identificat patru ordine de mărime a rețelei hidrografice, ale căror valori pot fi atribuite și văilor drenate de cursurile respective. Din categoria văilor de ordinul 4 face parte doar valea Secașului Mic, începând de la confluența cu Valea Lunca Satului și până la vărsare. Ea este largă, subsecventă, cu versantul drept mai abrupt. Văile de ordinul 3 aparțin unor afluenți de pe stânga Secașului Mic (Lunca Satului, Păuca, Valea lui Sânui, Ohaba, Gârbău și Valea Largă) și au
Bazinul Secașului Mic () [Corola-website/Science/316655_a_317984]
-
Terasele. În urma unor studii aprofundate, N. Raboca (1976, 1997) a delimitat în bazinul Secașului Mic următoarele nivele de terasă: nivelul de 9-10 m, în cuprinsul localităților Secășel, Roșia de Secaș și Broșteni; nivelul de 18-25 m, între localitatea Broșteni și confluența Secașului Mic cu Valea Berghinului, în apropierea satului Secășel și în aval de Roșia de Secaș; nivelul de 30-45 m, pe dreapta Văii Păuca, în perimetrul satelor Roșia de Secaș, Tău etc.; nivelul de 50-65 m, în bazinul inferior al
Bazinul Secașului Mic () [Corola-website/Science/316655_a_317984]
-
în apropierea satului Secășel și în aval de Roșia de Secaș; nivelul de 30-45 m, pe dreapta Văii Păuca, în perimetrul satelor Roșia de Secaș, Tău etc.; nivelul de 50-65 m, în bazinul inferior al Secașului Mic, în aval de confluența cu Valea Gârbăului; nivelul de 70-85 m, prezintă pe toată lungimea râului fragmente mai puțin conturate; nivelul de 90-120 m se prezintă sub forma unor umeri cu elemente morfometrice caracteristice terasei și care se racordează cu nivelul inferior (de eroziune
Bazinul Secașului Mic () [Corola-website/Science/316655_a_317984]
-
Suceveni, întâlnit și sub forma Suceaveni (în , în și în ) este un sat reședință de comună în raionul Adâncata din regiunea Cernăuți (Ucraina). Are locuitori, preponderent de naționalitate română. Satul este situat în partea de vest a raionului Adâncata, la confluența râurilor Siretul Mare și Siretul Mic. De comuna Suceveni depind administrativ satele Petriceanca și Prisăcăreni. În perioada 1946-1995 a purtat denumirea ucraineană "Șiroka Poliana" (în ). Localitatea Suceveni, de la înființare, face parte din regiunea istorică Bucovina a Principatului Moldovei. Prima atestare
Suceveni, Adâncata () [Corola-website/Science/315086_a_316415]
-
celui de-al doilea război mondial, iar exporturile principale includ minereu de fier și latex. Alte materiale sunt fabricate, de asemenea, cum ar fi ciment, petrol rafinat, produse alimentare, cărămizi și țigle, mobilier și produse chimice. Situat în apropiere de confluența râurilor Mesurado și Saint Paul, portul are, de asemenea, facilități pentru depozitarea și repararea navelor. Zona era deja locuită atunci când marinarii portughezi au botezat Capul Mesurado, în anii 1560. Primii coloniști din Statele Unite au ajuns în Africa în 1821, sub
Monrovia () [Corola-website/Science/316106_a_317435]
-
este un râu cu lungimea de 177 km, el fiind cel mai lung râu din Noua Anglie. Bazinul lui de colectare se întinde pe o suprafață de 12.900 km², iar debitul mediu este de 215 m³/s. provine din confluența lui Pemigewasset River și Winnipesaukee River, la localitatea Franklin, New Hampshire. Merrimack curge spre sud și se varsă la Newburyport, Massachusetts la nord de Boston în Atlantic. Numele râului provine din limba amerindienilor "Merruasquamack" (Locul torentului). Prin anii 1630 regiunea
Râul Merrimack () [Corola-website/Science/320345_a_321674]
-
(sau Cubleș), din Munții Pădurea Craiului, este printre primele peșteri din țară ce au prezentat interes pentru cercetători și turiști. Intrarea se găsește în versantul stîng al văii Blaju afluent de drepta al văii Vida, înainte de confluența cu valea Cubleș. La baza versantului se găsește un important izvor, iar cu ≈20 m deasupra intrarea. Ea a fost vizitată, conform iscăliturilor de pe pereți, încă din secolul al XIX-lea. A fost prima peșteră din țară protejată cu o
Peștera Pietrarului () [Corola-website/Science/321234_a_322563]
-
() este o povestire fantastică pentru copii scrisă de Jules Verne și apărută în 1854 în publicația "Musée des familles". Maestrul Zacharius este un ceasornicar elvețian a cărui casă este construită pe o mică insulă la confluența dintre fluviul Ron și lacul Geneva. Ceasurile sale sunt caracterizate de un grad înalt de precizie și o realizare artistică deosebită, însă recunoașterea primită pentru munca sa l-a făcut arogant. Alături de el se află tot timpul fiica sa, Gérande
Maestrul Zacharius sau ceasornicarul care și-a pierdut sufletul () [Corola-website/Science/321331_a_322660]
-
-Iași). În prezent este profesor la Grupul Școlar “Gheorghe Balș” din Adjud. Fondează în 1999 și devine redactor coordonator al revistei bianuale CONTRAATAC din Adjud. Activează ca redactor la publicațiile Scara - București, Salonul literar - Focșani, Vitralii - Focșani, Crezul nostru - Bacău, Confluențe - Adjud. Publică și colaborează la reviste și ziare precum Steaua - Cluj, Viața Românească - București, Luceafărul - București, Dimândarea - București, Deșteptarea aromânilor - București, Permanențe - București, Cotidianul - București, Collegium - Iași, Poezia - Iași, Ardealul literar - Deva, Porto Franco - Galați, Plumb - Bacău, Pro-Saeculum -Focșani, Oglinda
Adrian Botez () [Corola-website/Science/320606_a_321935]
-
începe odată cu stabilirea pe aceste meleaguri a primilor oameni în epoca paleolitică. Precizarea cu exactitate a primei atestări a localității de la confluenței râurilor Răut și Răuțel generează divergențe între istorici. Spre deosebire de celelate orașe moldovenești, Bălțiul se include în procesul urbanistic mult mai târziu. Localitatea intră în limba actelor tocmai spre finele secolului al XVI-lea ca un sătuc obișnuit. Din acest sătuc
Istoria Bălțiului () [Corola-website/Science/321604_a_322933]
-
savanții au descoperit nenumărate vestigii ale culturii Cucuteni. Arheologii au descoperit în această zonă trei vetre de sate din epoca bronzului. Satele au fost locuite de agricultori și crescători de vite. O vatră de așezare umană se afla în apropierea confluenței râului Copăceanca cu râul Răut, la nord de cartierul Dacia. O altă vatră părăsită se află la 1 km distanță de cartierului Bălții Noi, la confluneța a două pâraie, fiind datată cu sfârșitul mileniului IV î.e.n . Pe locul fostei așezări
Istoria Bălțiului () [Corola-website/Science/321604_a_322933]
-
Bălți au vehiculat numele principese poloneze Ringala de Mazovia (Mazovețki), care ar fi stat la temelia înființării orașului în 1421. Însă sursele de epocă nu confirmă acest lucru, cu atât mi mult că o astfel de așezare nu exista la confluența dintre râurilor Răut și Răuțel. Topicul Bălți în calitate de „loc de sat” și „sat” intră în limbajul actelor prin secolele XVI - XVII ca urmare a remanierilor teritorial-administrative din timpul lui Alexandru Lăpușneanu și Petru Șchiopul . Ringala de Mazovia se căsătorește în
Istoria Bălțiului () [Corola-website/Science/321604_a_322933]
-
pustii”" s-ar presupune teritoriul viitorului oraș. Totuși, actul dat nu face nicio aluzie la Bălți, care ar fi fost donat principesei Ringala . Localitățile menționate în actul domnesc, Siret și Volhoveț, se află la o distanță considerabilă față de locul de confluență a râurilor Răut și Răuțel. Aceste așezări sunt situate în partea dreaptă a râului Prut, în actualul județ Suceava . Selecta doamnă nu ar fi dorit să valorifice un teritoriul nepopulat, în a cea vreme, și absolut necunoscut. Dar și nu
Istoria Bălțiului () [Corola-website/Science/321604_a_322933]
-
ar fi vizitat-o pe principesa Ringala la Bălți (Belfz), a permis interpretarea greșită a Actului domnesc din 1421. Din cele relatate, reiese că Ringala și Lannoy nu au nimic în comun nu istoria orașului Bălți. Afirmația precum că la confluența Răuțelului cu Răut ar fi existat în jurul anului 1421 o localitatea nu are dovezi documentare. Pentru a găsi rădăcinile îndepărtate ale orașului Bălți trebuie să apelăm la gama nuanțelor tipice pentru toate așezările din acea zonă. În sectorul dintre actualele
Istoria Bălțiului () [Corola-website/Science/321604_a_322933]
-
s-a întărit satul Stăneni, din ținutul Soroca, satul Soluceni și s-a cuvenit satul Bălțile pe Cubolta”". În prezent, pe malul drept, între mânica râului Cubolta și pârâului Bălți se străvăd conturile caselor ridicate de țărani. Satul Bălți de la confluența pârâului Bălți cu Cubolta a fost înființat de țărani liberi veniți dintr-o localitate de pe moșia Zăvădeni. Există o ipoteză că Zăvădenii ar fi situați pe locul actualul al orașului Bălți, de pe Răut . Dar nu e chiar așa. Astăzi, există
Istoria Bălțiului () [Corola-website/Science/321604_a_322933]