90,136 matches
-
generație în generație. Date fiind calitățile excepționale ale acestei creații—unicitatea, paradoxul și valențele artistice ale versiunii finale—problema creatorului a trezit un interes aparte în rândul celor preocupați de subiect. S-a afirmat că Miorița, la fel ca toate creațiile literaturii populare, este "opera colectivă a poporului". Această concepție a fost exemplar definită de Vasile Alecsandri, atunci când a găsit de cuviință să afirme, într-un elan de entuziasm facil, că „românul e născut poet”. În scurt timp a apărut o
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
Vasile Alecsandri, atunci când a găsit de cuviință să afirme, într-un elan de entuziasm facil, că „românul e născut poet”. În scurt timp a apărut o altă teorie, situată la extrema celei dintâi: "balada Miorița" nu poate fi decât "o creație individuală", opera unui ins înzestrat cu un talent nativ ieșit din comun. În această categorie s-au grupat toți admiratorii baladei și susținătorii obârșiei extracarpatice. Dintre ei s-a desprins un grup de radicali care au mers până la nominalizarea unor
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
categorie s-au grupat toți admiratorii baladei și susținătorii obârșiei extracarpatice. Dintre ei s-a desprins un grup de radicali care au mers până la nominalizarea unor "pseudo-creatori". Cea de-a patra direcție, dezvoltată din "teoria evoluției", a pledat pentru "o creație succesivă". Spațiul românesc nu a fost un centru de iradiere euroregional, balcanic sau continental a cântecului mioritic, deși se cunoaște existența unui repertoriu destul de vast de creații populare migratoare, care au penetrat barierele lingvistice și culturale. Era de așteptat o
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
Cea de-a patra direcție, dezvoltată din "teoria evoluției", a pledat pentru "o creație succesivă". Spațiul românesc nu a fost un centru de iradiere euroregional, balcanic sau continental a cântecului mioritic, deși se cunoaște existența unui repertoriu destul de vast de creații populare migratoare, care au penetrat barierele lingvistice și culturale. Era de așteptat o difuzare a prototipului mioritic cel puțin la popoarele învecinate, chiar și în forme ușor alterate sau modificate, dar nu s-a semnalat circulația cântecului în folclorul altor
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
fragmente autentice, tipice versiunii baladă; conține aproape toate episoadele, temele, motivele și secvențele ce o definește din punct de vedere tipologic. Există și o , de factura livrescă, specifică tipului nord-maramureșean. Este unanim acceptată ideea că Vasile Alecsandri a "îndreptat" această creație folclorică, în spiritul ideilor care circulau, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, printre folcloriștii români (vezi cap. Creatorul Mioriței). Dumitru Caracostea, Ovid Densușianu, Ion Diaconu, Adrian Fochi, Gheorghe Vrabie s-au referit la această problemă în studiile
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
o paralelă cu riturile de inițiere (sacerdoțială), respectiv concepția despre moarte și nemurire a tibetanilor. Mircea Eliade, prin studiul "Mioara năzdrăvană" este un precursor al celor care au contribuit la integrarea Mioriței într-un context global, european, prin definirea acestei creații drept un efect al „creștinismului cosmic”, de sorginte sud-est europeană. Grație calităților sale cu totul excepționale, ce o individualizează, Miorița poate fi privită ca o „fereastră spre cultura, personalitatea și realitatea românească,” ce se deschide spre stăruința celor străini de
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
sunt, de asemenea, cele mai importante muzee de artă din oraș, "Palazzo Rosso" și "Palazzo Bianco" în "Via Balbi", clădirea principala a Universității din Genova. În jurul portului Genova s-a obișnuit până în ziua de azi, tradiția Trallalero, o formă de creație muzicală pe mai multe voci fără instrumente. În apropiere de "Fontana di Piazza de Ferrari" este situat farul, sau "La Lanterna", reper al orașului Genova. Acesta este situat pe un deal, în apropiere de cartierul "Sampierdarena", în districtul de vest
Genova () [Corola-website/Science/297311_a_298640]
-
ani, fiind bolnav de tuberculoză. Mormântul lui Ciprian Porumbescu se află în cimitirul satului Stupca, în apropiere de altarul Bisericii Sfântul Dumitru. El a fost inclus pe Lista Monumentelor Istorice din județul Suceava din anul 2004, având codul . Întreaga sa creație muzicală se încadrează în sfera curentului romantic; manifestând în totalitate elemente tehnice și de expresivitate ale acestui curent. În lucrările sale, Porumbescu inserează tematici patriotice, elemente de expresivitate ce-l definesc ca stil, de o muzicalitate aparte, în care afișează
Ciprian Porumbescu () [Corola-website/Science/297365_a_298694]
-
decretată instituție națională cu numele de "Academia Română", funcționând ca for al moralității și independenței științifice. Preocupările sale s-au extins în domeniul artelor, literelor și științei. De atunci, Academia Română funcționează ca forum național recunoscut al cercetării științifice, literare și de creație artistică. Din 9 iunie 1948, prin Decretul nr. 76, Academia Română a fost desființată, înființându-se în schimb o instituție complet nouă, "Academia Republicii Populare Române". Conform prevederilor decretului, nu era vorba despre o transformare a fostei academii, în prevederile decretului
Academia Română () [Corola-website/Science/297366_a_298695]
-
al "„formelor fără fond“", al căror rechizitoriu îl face în articolul din 1868, "În contra direcției de astăzi în cultura română", în care condamnă introducerea unor instituții imitate după cele occidentale și cărora nu le corespundea un fond adecvat în mentalitatea, creația și nivelul de cultură al poporului român. Începuturile activității de critic literar ale lui Maiorescu stau sub semnul aceleiași despărțiri de generația anterioară. Spre deosebire de anii premergători revoluției de la 1848, când o nevoie acută de literatură originală îl făcea pe Heliade
Titu Maiorescu () [Corola-website/Science/297354_a_298683]
-
că n-a consacrat mai mult timp literaturii, dar, atâta cât este, opera lui de critic marchează profund una dintre cele mai înfloritoare epoci din istoria literaturii române: perioada marilor clasici. Rolul Junimii, al lui Maiorescu însuși, este legat de creația și impunerea în conștiința publicului a unor scriitori ca Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, Duiliu Zamfirescu și alții. În privința comportării, a felului de a fi i s-a reproșat lui Maiorescu răceala, lipsa pasiunii, atitudinea olimpiană, care părea să ascundă un
Titu Maiorescu () [Corola-website/Science/297354_a_298683]
-
activau la Budapesta în cadrul Societăți „Petru Maior”: Al. Ciura, semnatarul articolului „În loc de program” din primul număr, și Goga, cel care în 1933 a afirmat că titlul revistei „era înrudit cu starea sufletească și cu conștiința literară din acele vremi”. Majoritatea creațiilor incluse de Goga în volumul "Poezii" (1905) au apărut în revista "Luceafărul", în paginile căreia poetul s-a afirmat ca talent literar autentic. În 1904 a apărut în "Luceafărul" (an III, nr. 4, 15 februarie, p. 91 - 92) cunoscuta poezie
Octavian Goga () [Corola-website/Science/297356_a_298685]
-
datând din anii de școală. După câteva tablouri și scene din "Tragedie", publicate în "Luceafărul" în (1903) sau în "Țara noastră" (1909), apariția "Tragediei omului" în volum în traducerea lui Goga s-a produs în 1934, primită ca "„o strălucită creație poetică având aceeași valoare ca și originalul“". A doua ediție românească (1940) a apărut revăzută de autor. Tudor Vianu scria că "Memento mori" și "Tragedia omului" sunt "„poeme ale omenirii văzute prin speranțele, înfrângerile și luptele popoarelor“". G. Călinescu a
Octavian Goga () [Corola-website/Science/297356_a_298685]
-
masonii nu îi vor ierta niciodată. D. Goga a mers așa de departe cu naivitatea sa, încât a propus ca Loja Națională să se numească Loja Creștin-Națională.”"). Prin acordarea la 21 martie 1906 a Premiului „Năsturel-Herescu” pentru volumul de debut, creația poetică a lui Octavian Goga a primit consacrarea Academiei Române. Raportul către plenul Academiei Române, pentru premierea volumului "Poezii" a fost prezentat în februarie 1906 de Titu Maiorescu. În 1920, Goga a fost ales membru al Academiei, discursul de recepție fiind intitulat
Octavian Goga () [Corola-website/Science/297356_a_298685]
-
care proclamă o totală libertate de expresie, întemeiat de André Breton (1896 - 1966) și dezvoltat mai ales în deceniile trei și patru ale secolului trecut (cu aspecte și prelungiri ulterioare). Primul care a utilizat termenul într-o accepție legată de creația artistică a fost Guillaume Apollinaire în "Les Mamelles de Tirésias", subintitulată "dramă suprarealistă" (reprezentată în 1916). Începuturile mișcării se leagă de grupul (nonconformist și de evident protest antiburghez) de la revista pariziană "Littérature" (1919) condusă de André Breton, Louis Aragon și
Suprarealism () [Corola-website/Science/297390_a_298719]
-
o mișcare ieșită din Dadaism. În 1924 André Breton, publică primul său "Manifest al suprarealismului" în care, fixând net anume repere ale mișcării - antitradiționalism, protest antiacademic, explorarea subconștientului, deplină libertate de expresie, înlăturarea activității de premeditare a spiritului în actul creației artistice etc. - o definește astfel: Automatism psihic prin care își propune să exprime, fie verbal, fie în scris, fie în orice alt chip, funcționarea reală a gândirii, în absența oricărui control exercitat de rațiune, în afara oricărei preocupări estetice sau morale
Suprarealism () [Corola-website/Science/297390_a_298719]
-
europene, având parteneri prestigioși ca Alfredo Casella sau Louis Fournier. În anii Primului război mondial rămâne în București. Dirijează "Simfonia a IX-a" de Ludwig van Beethoven (pentru prima dată în audiție integrală în România), compoziții de Claude Debussy, precum și creațiile proprii: "Simfonia Nr. 2" (1913), "Suita pentru orchestră Nr. 2" (1915). În același an are loc prima ediție a concursului de compoziție "George Enescu", în cadrul căruia compozitorul oferea câștigătorilor, din veniturile sale proprii, sume de bani generoase, precum și șansa interpretării
George Enescu () [Corola-website/Science/297377_a_298706]
-
din urmă, virtuoz cu o profundă cultură umanistă, a păstrat un adevărat cult și o profundă afecțiune pentru Enescu, considerându-l părintele său spiritual. În anul 1932 devine membru titular al Academiei Române. În anii 1921-1931 lucra la opera "Oedip", monumentală creație dramatică și muzicală, care abia în ultimii ani a început să se impună pe scenele teatrelor de operă din lume. O dedică Mariei Tescanu Rosetti (fostă Cantacuzino), cu care se va căsători mai târziu. Aceasta fusese una din doamnele de
George Enescu () [Corola-website/Science/297377_a_298706]
-
În noiembrie 1939, Enescu a donat președintelui Consiliului de Miniștri al României de la acea vreme 100.000 de lei, pentru apărarea țării. În timpul celui de Al doilea război mondial, rămas în București, a avut o activitate dirijorală bogată, încurajând și creațiile unor muzicieni români ca Mihail Jora, Constantin Silvestri, Ionel Perlea, Nicolae Brânzeu, Sabin Drăgoi. După război a dat concerte împreună cu David Oistrach, Lev Oborin, Emil Gilels și Yehudi Menuhin, care l-a vizitat la București și la Sinaia. În ultimii
George Enescu () [Corola-website/Science/297377_a_298706]
-
orchestrală Nr. 3", sătească. Celebritatea internațională a lui George Enescu - de care era el însuși intrigat - se datorează în special "Rapsodiei Române Nr. 1", popularizată mai ales de Leopold Stokowski la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Philadelphia, uitându-se marile sale creații. Prin Festivalurile Internaționale „George Enescu”, care au loc cu regularitate în București cu participarea unor muzicieni de faimă mondială, opera muzicală enesciană este pusă în valoare. În București se găsește Muzeul Național „George Enescu", găzduit în trei camere din Palatul
George Enescu () [Corola-website/Science/297377_a_298706]
-
La Liveni se găsește casa în care a copilărit compozitorul. Există o casă memorială George Enescu în Sinaia (Vila Luminiș, cartier Cumpătul). În conacul din Tescani, Bacău („Centrul Cultural Rosetti-Tescanu”), statul român a deschis în anii '80 un centru de creație, aici au fost compuse opere literare (Jurnalul de la Tescani, de Andrei Pleșu) și au loc în fiecare an tabere de pictură și de filosofie. Casa din Mihăileni a bunicului matern, în care Enescu a petrecut o parte din copilărie, a
George Enescu () [Corola-website/Science/297377_a_298706]
-
stadion orășenesc cu 1500 locuri, 1 școală de sport. În oraș activează 11 instituții de cultură, inclusiv Palatul județean de cultură, 7 biblioteci, 2 instituții de învățământ artistic cu un număr de 347 elevi, 1 muzeu, 1 Colegiu Republican de creație populară și 1 teatru. În instituțiile de cultură sunt angajați 91 specialiști. Din ei cu studii superioare - 45, 29 - cu studii medii-speciale, 16 - cu studii medii. Directorul Teatrului „Veniamin Apostol” este Petre Popa(poet). Studioul „Cortina” din care fac parte
Soroca () [Corola-website/Science/297399_a_298728]
-
ale cunoașterii științifice. Astfel, arta are ca fundament cunoașterea filozofica a lumii. În semantica vasariană, disegno este un cuvant aproape metafizic, el stă în centrul unei arte ideale. Desenul se aplică atât meșteșugului, cât și fanteziei, intelectului, sufletului; în final, creația divină este tot rezultatul desenului. De fapt, în secolele XV-XVI s-a încercat teoretizarea artei ca obiect al cunoașterii; în această epoca pictură, sculptură și arhitectura au fost asociate cu branșele teoretice ale cunoașterii (iar în Evul Mediu făceau parte
Istoriografia de artă și canonul occidental () [Corola-website/Science/296074_a_297403]
-
se remarcă mai întâi de toate o concepție despre cultura aplicată practic: nu o cultură elitista și aristocratizantă, privilegiu al câtorva aleși, (actori și spectatori) suficient de <sensibili> pentru a surprinde <sublimul rafinament> al unor <creații inefabile>; ci cultură că opera colectivă, a tuturor, pentru toți”. (Guevara Mesa 2015)1</p> Mișcările cele mai ample și bine documentate în privința auto-organizării atelierelor muncitorești anarhiste sunt cele argentiniene. În cele mai multe provincii din nord, în Buenos Aires, Rosario sau
Teatru muncitoresc anarhist în America Latină. Atelierele de teatru auto-organizate din Argentina () [Corola-website/Science/296105_a_297434]
-
artiști diferiți care reușeau, împreună, să-și definească apartenența la un spațiu comun. Din afară așa se vedeau lucrurile. Fabrica de Pensule era un model de parteneriat artistic, un spațiu aspirațional care se definea prin fluidizarea discursurilor și formelor de creație. Erodarea conlucrării, primatul unui poziții sau al alteia, falimentul aparenței, cel puțin de la un punct încolo, și-au pus amprenta pe un construct social și artistic care își epuizează posibilitatea continuității în formatul în care a apărut. Astăzi asistăm la
Un model fracturat. Falimentul aparenței. Federația Fabrica de Pensule () [Corola-website/Science/296082_a_297411]