884,171 matches
-
conduse de nouă prim-miniștri în timpul mandatelor sale). Datorită acestei stabilități și al marelui prestigiu de care se bucura în interiorul și în afara țării, Masaryk s-a bucurat de o autoritate aproape legendară în rândul poporului cehoslovac. El a folosit această autoritate pentru a crea o amplă rețea politică informală numită Hrad (Castelul). Sub conducerea sa, Cehoslovacia a devenit democrația cea mai puternică din Europa Centrală. Masaryk a murit la mai puțin de doi ani după încetarea mandatului („marțea cenușie”, 14 septembrie
Tomáš Garrigue Masaryk () [Corola-website/Science/325821_a_327150]
-
Glasul), care apăruse până atunci neregulat. Ca reprezentant al supraviețuitorilor din Bucovina, Dr. Weinstein a călătorit în Republica Federală Germania, cu o delegație din care făceau parte Itzchak Artzi s.A. și Yehuda Shaary s.A, cu scopul de a convinge autoritățile germane că și evreii bucovineni trebuie să fie despăgubiți. Germanii au încercat să se eschiveze de la reparații financiare, pe motiv că în timpul războiului, România nu a fost anexată ci a fost stat aliat, astfel că inițiativele anti-evreiești din Bucovina cad
Elias Eliahu Weinstein () [Corola-website/Science/325829_a_327158]
-
să se eschiveze de la reparații financiare, pe motiv că în timpul războiului, România nu a fost anexată ci a fost stat aliat, astfel că inițiativele anti-evreiești din Bucovina cad în contul României, Germania neputând să-și asume responsabilitatea faptelor comise de autoritățile române în cursul celui de-al Doilea Război Mondial. După tratative îndelungi și dificile cu autoritățile germane, Dr. Weinstein a decedat la 28 februarie 1965 în camera sa de hotel din Frankfurt pe Main. Trupul său neînsuflețit a fost transportat
Elias Eliahu Weinstein () [Corola-website/Science/325829_a_327158]
-
ci a fost stat aliat, astfel că inițiativele anti-evreiești din Bucovina cad în contul României, Germania neputând să-și asume responsabilitatea faptelor comise de autoritățile române în cursul celui de-al Doilea Război Mondial. După tratative îndelungi și dificile cu autoritățile germane, Dr. Weinstein a decedat la 28 februarie 1965 în camera sa de hotel din Frankfurt pe Main. Trupul său neînsuflețit a fost transportat în Israel, unde a fost înmormântat la 9 martie 1965 în cimitirul Kiryat Shaul din Tel
Elias Eliahu Weinstein () [Corola-website/Science/325829_a_327158]
-
longobarzii nu aleseseră niciodată duci și nu întemeiaseră ducate în baza existenței unui oraș fortificat. Inovația se datora împrumutării de către Alboin de la romani și de la ostrogoți a unor modele administrative, după cum în antichitatea târzie "comes civitatis" (comitele orașului) reprezenta principala autoritate locală, cu puteri administrative depline în regiunea respectivă. Însă trecerea de la conte ("comes") la duce ("dux") și de la comitat ("comitatus") la ducat ("ducatus") semnala totodată o militarizare treptată a Italiei. Desemnarea unui centru fortificat cu titlu de capitală a noului
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
au înființat așezări noi, precum Torcello și Heraclia. În marșul său, Alboin s-a deplasat spre apus, invadând regiunea Liguria din nord-estul Italiei și ajungând la 3 septembrie 569 în capitala acesteia, Mediolanum (Milano). Orașul fusese abandonat de "vicarius Italiae", autoritatea însărcinată cu administrarea diocezei Italia Annonaria. Arhiepiscopul Honoratus de Mediolanum, clerul și parte dintre laici l-au însoțit pe "vicarius Italiae" în portul bizantin al Genovei. Când și-a pus titlul de "dominus Italiae" (stăpânul Italiei), Alboin și-a numărat
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
ar fi început, într-o formă sau alta, chiar sub Alboin. Problemele lui Alboin în menținerea controlului asupra supușilor au căpătat amploare în timupl asedierii Ticinumului. Natura monarhiei longobarde făcea dificil pentru un conducător să exercite de la un anumit punct autoritatea asupra supușilor așa cum exercitase Theodoric cel Mare asupra ostrogoților. Din cauza structurii militare, comandanții de oaste longobardă ("duces"), care conduceau câte o ceată ("fara") de războinici, aveau autoritate mai mare. În plus, dificultățile întâmpinate de Alboin în edificarea unei entități politice
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
monarhiei longobarde făcea dificil pentru un conducător să exercite de la un anumit punct autoritatea asupra supușilor așa cum exercitase Theodoric cel Mare asupra ostrogoților. Din cauza structurii militare, comandanții de oaste longobardă ("duces"), care conduceau câte o ceată ("fara") de războinici, aveau autoritate mai mare. În plus, dificultățile întâmpinate de Alboin în edificarea unei entități politice solide decurgeau din lipsa de legitimitate imperială, întrucât, spre deosebire de ostrogoți, longobarzii nu ajunseseră în Italia ca "foederati", ci ca inamici ai Imperiului. Deteriorarea autorității regelui în cadrul oștirii
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
de războinici, aveau autoritate mai mare. În plus, dificultățile întâmpinate de Alboin în edificarea unei entități politice solide decurgeau din lipsa de legitimitate imperială, întrucât, spre deosebire de ostrogoți, longobarzii nu ajunseseră în Italia ca "foederati", ci ca inamici ai Imperiului. Deteriorarea autorității regelui în cadrul oștirii longobarde s-a manifestat și în invadarea provinciei france Burgundia, care în 569 sau 570 a fost ținta unor raiduri longobarde anuale ample. Aceste atacuri au fost respinse până la urmă după o victorie repurtată de patriciul Mummolus
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
s-ar fi implicat în ofensiva împotriva lui Guntram ca parte a alianței sale cu regele franc din Austrasia, Sigebert I. Acest punct de vedere este privit cu scepticism de alți cercetători, între care Chris Wickham. Un rezultat al slăbirii autorității regale poate l-a reprezentat faptul că longobarzii au cucerit mare parte din sudul Italiei fără ca Alboin să fi jucat vreun rol în ofensivă, fiind vorba de inițiative independente din 570-571 ale lui Faroald și Zotto în Spoletium (Spoleto), respectiv
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
a-și vizita fratele, Nicola, care trăia în Bologna, în Italia. Dar în loc să se întoarcă în Bulgaria, el a rămas în Italia timp de doi ani, până în 1971, când a fugit în Marea Britanie unde i s-a acordat azil politic. Autoritățile bulgare au ripostat numindu-l public trădător. Trăind acum în afara Bulgariei, Markov trebuia să găsească o slujba care să-i asigure traiul. A descoperit că scrierile sale puteau fi utilizate de organizațiile anticomuniste. Acesta a fost întotdeauna interesat să scrie
Gheorghi Markov () [Corola-website/Science/325003_a_326332]
-
dezvălui identitatea ucigașului lui Markov. Din păcate, șeful poliției secrete, Dimiter Stoianov, după moartea lui Markov, a ordonat distrugerea documentelor compromițătoare. În 1991, președintele bulgar de atunci, participând la o ceremonie organizată în onoarea lui Markov, a declarat: „Sper că autoritățile bulgare să ajungă curând la un rezultat privind persoana responsabilă. Asasinatul a fost o rușine pentru Bulgaria”. După noi investigații, în 1993, în Danemarca a fost arestat Francesco Guillino, un danez de origine iataliană, cu acuzația că ar fi colaborat
Gheorghi Markov () [Corola-website/Science/325003_a_326332]
-
cu următoarele cuvinte de reproș: O, nasule, dumneata! Nu-ți fu milă și păcat De pe mine mă turciși, Numele mi le schimbași; Din numele creștinești, Îmi puseși alte, turcești: Din Stânga, Deli-Hasan!? Oricum va fi fost, Stânga n’a putut ierta autorităților și trădătorilor islamizarea-turcirea forțată. El fauri un plan de cruntă răzbunare, pe care-l și traduse an fapt prin acțiunea să haiduceasca. Iceputul acestei haiducii cade, potrivit documentelor scrise, în anul 1840; adică la un timp relativ scurt după momentui
Stoian Stângã () [Corola-website/Science/324991_a_326320]
-
care a avut loc prin 1840, Stânga a cătat o ocazie potrivită ca să-i comunice acestuia dorința să. Momentul socotit prielnic a fost scăpat însă din cauza că mai mulți dintre turcii prezenți știau românește. Polcovnicul Solomaon reprezenta pe atunci mare autoritate militară în țară. Acum însă, Stânga se folosi de împrejurarea că după turcire fusese pus găvaz (slujitor armat) al pasei și ca atare avea libertatea de mișcare. Găvaz la pasă-l punea Și credința că i-o lua. Până la primăvară
Stoian Stângã () [Corola-website/Science/324991_a_326320]
-
100 lei pe an la 100 de oi. Acesta a adus cu sine și armele ce i le dăduse stăpânul său, turcul, pentru paza la turmă. Cei șase amintiți figurează în documente ca membri ai cetei căzuți ulterior în mâinile autorităților. Au fost însă și alții, preum : Zagare și Ali pandurul din Bregova (sat românesc sud-duarean), Dinu din Clujmir (în Oltenia) ș.a. Balada populară vorbește deasemeni, totdeauna, de nucleul cetei alcătuită din patru haiduci, care sunt, ca și în documente: Stânga
Stoian Stângã () [Corola-website/Science/324991_a_326320]
-
N-am văzut galbeni de Țară, haid să mergem, frătioară!”. Altă dată motivul trecerii în Țară Românească este exprimat cu sobritate: “Acolo trăiesc ciocoi! Să iau câțiva gălbiori, Să mai dau și la săraci, Să-și cumpere boi și vaci”. Autoritățile din Țară Românească identificuau în Stânga pe autorul unor atacuri haiducești săvârșite în ținutul Mehedinți. La 11 Noembrie (1840), comitetul carantinelor și ocârmuirea Mehedintului raportau la București că în ziua de 19 Septembrie, precum și în alte zile mai ‘nainte, o ceață
Stoian Stângã () [Corola-website/Science/324991_a_326320]
-
Drept răspuns, pasă de Vidin înștiință la 1 Aprilie (1841) că Stânga a fost prins și pus în temnița, iar interogatoriul lui a fost trimis la Istanbul. Corespondență însă n’a dat rezultatele așteptate, haiducul n’a ajuns în mâinile autorităților românești. Nici nu mai întâlnim alte documente din care să ne lămurim se s’a întâmplat cu Stânga și cu ceață lui în intervalul dintre Aprilie 1841 și Octombrie 1843, cănd ceață reapare urmărită de turci. Pentru această perioadă de
Stoian Stângã () [Corola-website/Science/324991_a_326320]
-
pieptăna; ‘mpletea coadă cu parale, parcă e o fată mare; și o lungea pe spinare, de trei ori o’ncolacea, ca balaur’le sclipea, sup căciulă o bagă. Acțiunile cetei lui Stânga au neliniștit, desigur, în cea mai mare măsură autoritățile turcești de la Vidin, devreme ce acestea au ridicat foarte puternice potere, obligând ceață să treacă peste Timoc în Șerbia, în toamna anului 1843. Ele solocitau de acuma ajutorul autorităților sârbești și românești la urmărirea și prinderea vestitului haiduc. Inițial, Stânga
Stoian Stângã () [Corola-website/Science/324991_a_326320]
-
cetei lui Stânga au neliniștit, desigur, în cea mai mare măsură autoritățile turcești de la Vidin, devreme ce acestea au ridicat foarte puternice potere, obligând ceață să treacă peste Timoc în Șerbia, în toamna anului 1843. Ele solocitau de acuma ajutorul autorităților sârbești și românești la urmărirea și prinderea vestitului haiduc. Inițial, Stânga își pornise ceață spre Dunăre. Potera turcească i-a aținut însă calea și într’o luptă Stânga a fost rănit în picior. Ceață s'a îndreptat atunci spre satul
Stoian Stângã () [Corola-website/Science/324991_a_326320]
-
Haiducii căutau scăpare în Țară Românească. Ei reușesc să pună mâna pe o luntre și să traverseze Dunărea în apropiere de insula Ada-Kaleh, debarcând la Varciorova, în ziua de 7 Octombrie. Având cunoștință de acest fapt de la un dregător sârbesc, autoritățile din Țară Românească iau toate măsurile pentru prindere. Raportul subocârmuirii plășii Jiului în această privință sună astfel: “ Prin într’adins ștafeta ce cum să primi dela cinstită ocârmuire a județului Mehedinți, cu nr. 8902, vă incunostiintam cu această că Joi
Stoian Stângã () [Corola-website/Science/324991_a_326320]
-
cum se zicea la primari, erau obligați să raparteze zilnic. Așa arată, deci, haiturirea haiducilor la vremea aceea. Vazandu-se în față situației primejdiose, creată prin amplorea măsurilor arătate, haiducii iau hotarirea să se despartă. Dinu și Crăciun se predau autorităților la Cerneți, fiind originari, se spune, din Oravița. Stânga, Nicolae, Ioan și Călin se îndreaptă spre apă Cernea, apoi spre teritoriul Austriei, năzuind, desigur, să ajungă la Panciova și la Satul Nou, locul de origine al Obedenilor. Fie că au
Stoian Stângã () [Corola-website/Science/324991_a_326320]
-
hotărască. Urmează, după cum am zice, sinteză haiduciei lui Stânga, pe care el o exprimă în cuvintele următoare: “Iar toată dorința noastră au fost să ne vedem odat veniți iarăși la legea pravoslavnica!” Este exprimat totodată, aci, un vibrant apel către autoritățile bisericești cele mai înalte ale Țării Românești pentru a proceda la readucerea haiducului în credința lui de altă dată, cea creștin-ortodoxă. Organele Cârmuirii ce Dolj se arătară înțelegătoare și susținură această cerere în raportul lor înaintat către organele superioare. Acestea
Stoian Stângã () [Corola-website/Science/324991_a_326320]
-
sanctuarului islamic construit pe el. În prima jumătate a secolului al XX-lea, mai ales după intensificarea emigrației evreiești spre Palestina, accesul la zid și mai ales condițiile de desfășurare a rugăciunilor evreilor au fost supuse la numeroase restricții din partea autorităților de cult musulmane, proprietare ale locului. Chestiunea Zidului a fost ridicată tot mai des de către liderii mișcării naționaliste arabe palestiniene, mai ales de către Muftiul Ierusalimului, Hadj Amin al Husseini, drept motiv pentru agitarea maselor musulmane împotriva evreilor, suspectați că ar
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
iordaniene, între anii 1948-1967 credincioșii evrei nu au mai avut acces la Zidul plângerii. În Războiul de Șase Zile din iunie 1967 Orașul Vechi a fost ocupat de armata israeliană și a intrat în controlul Israelului. Imediat după ocuparea locului, autoritățile militare israeliene au dispus dărâmarea cartierului marocan aflat în preajma Zidului, creând în fața lui o mare esplanadă, care permite adunarea pentru rugăciune a unor mari mase de credincioși evrei. Zidului de apus i se atribuie de către evrei, o mare însemnătate religioasă
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
decenii mai târziu: „Acceptarea propunerilor, dacă ar fi fost acceptată, ar fi prevenit ani de umilințe mizerabile, inclusiv pângărirea zidului și culminând cu revoltele oribile din 1929” La începutul anului 1920, prima dispută evreo-arabă din cauza zidului a avut loc atunci când autoritățile musulmane au efectuat unele lucrări de reparații minore la partea superioară a zidului. Evreii, deși considerau că lucrările sunt necesare, au apelat la britanici pentru ca acestea să fie sub supravegherea Departamentului de Antichitați nou înființat, pentru că zidul era o relicvă
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]