884,171 matches
-
tensiune și frică în rândul populației - mai ales în rândul celei alogene și au menținut sentimentele de nemulțumire față de administrație. Totuși, aceste atacuri alături de cele de la Bender (Tighina) și Tatar Bunar au inaugurat o practică permanentă a raporturilor pe care autoritățile sovietice le-au avut cu România, anume menținerea deliberată la frontiera comună a unei stări de încordare permanentă și nesiguranță, ca semn al nerecunoașterii actului de unire al Basarabiei cu România. Turnura pe care au luat-o evenimentele a produs
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
târziu împotiva teritoriilor românești. (alte surse ucrainene sugerează un număr de 55.000 de refugiați numai din zona de respectivă de conflict). La nivelul părții române, în primii ani de după evenimente neexistând informații exacte despre numărul refugiaților transnistreni la nivelul autorităților militare, a celor responsabile de evidența populației, sau a Direcției Generale a Siguranței, s-au putut face doar estimări de ansamblu a numărului de refugiați sosiți ulterior în sens invers de pe teritoriul de dincolo de Nistru. S-au comis în regiune
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
Episodul celor 3 ofițeri ai Misiunii Militare Britanice). Sursele militare românești confirmă un număr de 300-400 de bolșevici uciși, dar conform surselor ucrainene, de partea trupelor de invazie și a rebelilor numărul de persoane ucise în acțiune sau executate de către autoritățile române este estimat a fi de până la 15.000. De partea română după ocuparea Hotinului de către soldații ucraineni, aceștia conform surselor românești s-au dedat la cruzimi asupra funcționarilor și soldaților români. Astfel, șeful Siguranței române din Hotin după ce a
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
armata și administrația române au fost acuzate și denigrate în mod scandalos, iar bandele bolșevice au fost prezentate drept victime ale represiunilor inițiate de români. În momentul reintrării trupelor române în Hotin, cei 3 au fost arestați și anchetați de autoritățile române. Faptele lor au produs asperități în relația autorităților militare române cu Misiunea Militară Britanică. Pe 7/20 februarie generalul britanic D. H. Greeneley, comandantul britanic al Misiunii l-a informat însă pe generalul Prezan că maiorul MacLaren odată adus
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
în mod scandalos, iar bandele bolșevice au fost prezentate drept victime ale represiunilor inițiate de români. În momentul reintrării trupelor române în Hotin, cei 3 au fost arestați și anchetați de autoritățile române. Faptele lor au produs asperități în relația autorităților militare române cu Misiunea Militară Britanică. Pe 7/20 februarie generalul britanic D. H. Greeneley, comandantul britanic al Misiunii l-a informat însă pe generalul Prezan că maiorul MacLaren odată adus la București, în ultimă instanță a recunoscut justețea imputărilor
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
soldați revoluționari proveniți de pe malul stâng al Nistrului, care au cooperat cu populația locală din regiunile Hotinului și Sorocăi, istoriografia sovietică s-a străduit să justifice agresiunea din ianuarie 1919 prezentând-o ca pe o răscoală a populației împotriva opresiunii autorităților românești. Incursiunea de la Hotin, alături de cele de la Tighina și Tatar-Bunar este caracterizată drept una dintre acele"„pagini glorioase de luptă eroică a Basarabiei muncitoare”", conform unei concepții caracterizate de denaturarea faptelor. Aceste denaturări au urmat să servească drept "„argumente incontestabile
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
urâtă de popor”". Ținutul dintre Prut și Nistru așadar, în 1918 ar fi fost ocupat de România, „regimul de ocupație al Basarabiei de către România „burghezo-moșierească” - instituit după ocupare, fiind înfierat. Asupra istoricilor sovietici necesitatea de a scoate în evidență cruzimea autorităților române și actele de rezistență de pe plan local, a fost precumpănitoare în raport cu mitul ajutorului sovietic altruist. Cristian Racovski în 1925 și Naum Narcov în 1940 au caracterizat rebeliunea ca fiind cea mai importantă și cea mai sângeroasă din întreaga perioadă
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
aproximativ 100 de ani de utilizare, împărăteasa austriacă Maria Tereza a vrut să închidă depozitul de arme, deoarece ea dorea să reformeze și să centralizeze forțele militare ale Austriei. Toate armele și armurile trebuiau aduse la Viena. Cu toate acestea, autoritățile din Știria au reușit să o convingă pe împărăteasa de valoarea sentimentală a arsenalului, ca simbol pentru lupta austriecilor împotriva turcilor. Arsenalul a rămas astfel cu întregul sau echipament și este în prezent cel mai vechi muzeu din Știria. În
Landeszeughaus () [Corola-website/Science/328030_a_329359]
-
la un acord secret cu Napoleon al III-lea, care prevedea, în schimbul sprijinului contra Austriei, renunțarea din partea italienilor la Nișă și Savoia. Garibaldi,care se împotrivea acestor concesii, l-a convins pe Oliphant să colaboreze la sabotarea plebiscitului prin care autoritățile imperiale franceze voiau să legitimeze anexarea Nișei. Oliphant a dedicat acestui plebiscit un pamflet intitulat "Universal Suffrage and Napoleon the Third" („Sufragiul universal și Napoleon al treilea”)(1860). Până la urmă expediția lui Garibaldi în Sicilia a făcut ca acest plan
Laurence Oliphant () [Corola-website/Science/328032_a_329361]
-
cu sprijinul Christadelphienilor și al unor persoane particulare, evrei și creștini, din Marea Britanie, Oliphant a colectat fonduri pentru achiziționarea de pământuri și așezarea de refugiați și imigranți evrei în Galileea. A mers la Istanbul pentru a susține această cauză în fața autorităților otomane pentru a le obține consimțământul la o concesiune teritorială în nordul Palestinei. A obținut la început un acord al guvernului otoman, dar deși Pliphant era cunoscut ca simpatizant al Turciei, sultanul Abdul Hamit al doilea a respins planul de
Laurence Oliphant () [Corola-website/Science/328032_a_329361]
-
armata rusă. Insurecția s-a declanșat spontan, fără vreo susținere a unui grup organizat. Grupările revoluționare poloneze au fost luate prin surprindere și nu au jucat un rol important în evenimentele ce au urmat. Pe la 21-22 iunie, după ciocniri cu autoritățile în zilele anterioare, muncitori furioși au început să construiască baricade și să atace patrulele de poliție și militare. Autoritățile au desfășurat trupe suplimentare și au declarat lege marțială. La 23 iunie, în oraș nu mai funcționa nicio întreprindere, poliția și
Insurecția din Łódź () [Corola-website/Science/328064_a_329393]
-
luate prin surprindere și nu au jucat un rol important în evenimentele ce au urmat. Pe la 21-22 iunie, după ciocniri cu autoritățile în zilele anterioare, muncitori furioși au început să construiască baricade și să atace patrulele de poliție și militare. Autoritățile au desfășurat trupe suplimentare și au declarat lege marțială. La 23 iunie, în oraș nu mai funcționa nicio întreprindere, poliția și armata luând cu asalt zeci de baricade ale muncitorilor. În cele din urmă, până la 25 iunie, revolta a fost
Insurecția din Łódź () [Corola-website/Science/328064_a_329393]
-
independența prin proteste active, violente împotriva rușilor. Această opinie nu era împărtășită și de Partidul Național Democrat (ND, în ) al lui Roman Dmowski și nici de aripa „de stânga” (sau „de tineret”) a aceluiași Partid Socialist. Național-Democrații doreau cooperarea cu autoritățile ruse, în vreme ce stânga PPS dorea colaborarea cu revoluționarii ruși în vederea răsturnării regimului țarist și înființarea unei utopii socialiste, considerând acest deziderat mai important ca independența Poloniei. Războiul Ruso-Japonez produsese nemulțumiri crescânde în tot Imperiul Rus, inclusiv în provinciile poloneze. La
Insurecția din Łódź () [Corola-website/Science/328064_a_329393]
-
avea o politică de susținere pentru orice protest și orice acțiune de hărțuire îndreptată împotriva forțelor rusești. PPS, ca și alte organizații socialiste, cum ar fi Federația Evreiască și SDKPiL, au fost la fel de surprinse de scara revoltei spontane ca și autoritățile ruse; forțele PPS din Łódź constau din 10 membri regulați și înarmați ai PPS și câteva zeci de muncitori cu statut semioficial de membru. Un grup mai mare trimis de la Varșovia în frunte cu Walery Sławek nu a ajuns la
Insurecția din Łódź () [Corola-website/Science/328064_a_329393]
-
24 iunie sau până la amiaza zilei de 25 iunie (sursele diferă), dar frământările—inclusiv focuri de armă trase ocazionale către polițiști sau către patrulele militare—aveau să continue zile în șir. Revolta a fost în cele din urmă zdrobită de autoritățile ruse. Rapoartele oficială vorbesc despre 151 de civili morți (55 polonezi, 79 evrei și 17 germani) și 150 de răniți; rapoartele neoficiale vehiculau cifra de peste 200 de morți și între 800 și 2.000 de răniți. Revolta din Łódź nu
Insurecția din Łódź () [Corola-website/Science/328064_a_329393]
-
l (din , prin ) este un baston încrustat cu metale și cu pietre prețioase, purtat de un suveran ca simbol al autorității și puterii supreme. Acest însemn al puterii suverane derivă din buzdugan, ca simbol al puterii militare supreme. Statuia lui Zeus din Olympia, una din cele șapte minuni ale lumii antice, îl reprezenta pe Zeus ținând în mâna stângă un "sceptru
Sceptru () [Corola-website/Science/328068_a_329397]
-
finală a constituit-o renovarea fațadei Teatrului de Stat și reproiectarea pieței din fața clădirii. Prin înființarea în 2005 a " und Orchester GmbH Innsbruck" a fost atins obiectivul politic de înființare a unui holding artistic al orașului. Repartizarea finanțării companiei între autoritățile orașului Innsbruck și cele ale landului Tirol a fost ajustată în favoarea orașului Innsbruck (55:45 - aceasta corespunde alocării unei sume de peste 700.000 € din finanțele orașului, în fiecare an).
Tiroler Landestheater Innsbruck () [Corola-website/Science/328080_a_329409]
-
după sine'), semnificând conducător militar. Este posibil să își aibă originea în titlul proto-germanic de "Harjanaz", ei fiind aleși de către tribul respectiv pentru a-l conduce în luptă. Astfel, "Herzog" a fost un titlu purtat de către războinicii germani care exercitau autoritatea militară asupra unui trib ca urmare a aclamării. În perioada medievală, unii dintre cei mai puternici vasali ale căror teritorii se aflau între fruntariile Sfântului Imperiu Roman au preluat sau au fost învestiți cu titlul de "Herzog" de către împărat. Unele
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
Germanul, în mare în baza liniilor care demarcaseră triburile. Puterea regală s-a dezintegrat cu rapiditate după 899 sub domnia lui Ludovic Copilul, care a permit magnaților locali să reînvie ducatele ca entități autonome și să își guverneze triburile sub autoritatea supremă a regelui. După ce ramura răsăriteană a Carolingienilor s-a stins (911), ducii s-au luptat între ei pentru coroană, mai întâi impunându-se Conradinii din Franconia (911), iar apoi Ottonienii (Liudolfingii) (919). Deși conducerea puternică a acestora și a
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
derivate din două surse extinse: "Gesta Normannorum Ducum" a lui Guillaume de Jumièges și "Gesta Guillemi" a lui Guillaume de Poitiers. Pentru anii 1067-1071, Orderic urmează ultima parte din "Gesta Guillemi". Pentru perioada de după 1071, el începe să devină o autoritate independentă. 3. În cărțile VII-XIII, chestiunile ecleziastice devin marginale. În această secțiune, după schițarea istoriei Franței sub Carolingieini și primii membrii ai dinastiei Capețienilor, Orderic ajunge cu nararea evenimentelor până în vremurile sale, începând de la anul 1082. El oferă numeroase informații
Orderic Vitalis () [Corola-website/Science/328100_a_329429]
-
acestora (arhiducele Maximilian avea câțiva suporteri în Polonia, mai ales în rândul magnaților. În timpul alegerilor din 1575 a acordat sprijin unui alt candidat ostil Habsburgilor (dar și Otomanilor), principele Transilvaniei Ștefan Báthory, pe care l-a ajutat să își întărească autoritatea. A participat alături de Ștefan Báthory la potolirea rebeliunii Danzig-ului din anii 1576-1577. În 1578 a primit postul de mare cancelar al Coroanei. A contribuit la pregătirea războiului dus împotriva Rusiei din anii 1579-1581 cu propriul contingent de 400 de mercenari
Jan Zamoyski () [Corola-website/Science/328076_a_329405]
-
spiritul teatrului absurd, a fost piesa care l-a făcut pe Mrożek celebru în toată lumea, după cum apreciază Krystyna Dąbrowska. În 1953, în timpul perioadei staliniste în Polonia postbelică, Mrożek a fost unul dintre cei care au semnat o „scrisoare deschisă” destinată autorităților polone, susținând persecutarea unor lideri ai Bisericii, închiși de către Ministerul Siguranței Publice ( în polonă: "Ministerstwo Bezpieczeństwa Publicznego" sau "MBP"). A participat în acțiunile ce vizau defăimarea unor preoți catolici din Cracovia, din rândul cărora trei au fost condamnați la moarte
Sławomir Mrożek () [Corola-website/Science/328108_a_329437]
-
scris articole pentru "„Nowa Polska”" și "„Robotnik”". Primul mare val de emigrație ai scriitorilor polonezi a fost constituit din membrii cercului literar "„Skamander”". s-a întors în Polonia în anul 1946, devenind o personalitate apărată, privilegiată și extrem de îndrăgită de către autoritățile acelei perioade. În același an, a adoptat-o o fetiță, Ewa. Între anii 1947 și 1950, Tuwim a fost directorul artistic al "Teatrului Nou" ("„Teatr Nowy”"). După război, soții Tuwim au obținut o casă abandonată, pe strada Zorzy 19, unde
Julian Tuwim () [Corola-website/Science/328102_a_329431]
-
depresie, care îi îngreunau munca. A murit pe 27 decembrie 1953 în Zakopane, din cauza unui atac de cord, într-o pensiune a "Uniunii Artiștilor și Compozitorilor" (ZAiKS), "„Halama”". A fost înmormântat în cimitirul "Cmentarz Wojskowy na Powązkach" din Varșovia. În numele autorităților RPP (Republica Populară Polonă), Ministrul culturii și artei, Włodzimierz Sokorski, a ținut un discurs. Tatăl poetului, Izydor Tuwim (n. 22 iulie 1858 în Kalwaria, m. 1935), a terminat școala în Królewiec, după care a studiat în Paris. Știa câteva limbi
Julian Tuwim () [Corola-website/Science/328102_a_329431]
-
danie din 1113, Iordan afirmă că proprietatea pe care o oferea se află "în teritoriul de Nocera, care îmi aparține mie" ("în territorio Nucerie quod michi pertinet"). În toate hrisoavele emise de el începând din acea dată el recunoaște explicit autoritatea fratelui său, principele Robert I de Capua. O diplomă pe care Iordan a emis-o în septembrie 1111, cu consimțământul fratelui său, în favoarea mănăstirii Santissima Trinità di Cava de' Tirreni este datata prin domnia ducelui Guillaume al II-lea de
Iordan al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/328135_a_329464]