8,886 matches
-
abandonează morții acolo unde se găsesc, fără ceremonie. Opinia curentă este că noua atitudine presupune credința Într-o altă viață și dorința de a face În așa fel Încât mortul să o dobândească. Tulburat, omul ar fi putut Începe să Îngroape cadavrele doar pentru a nu le mai vedea În descompunere și atacate de carnivore, deci În scop protector, dar, la un moment dat, gestul a căpătat nuanțe ulterioare, fie mentale, fie sociale. Într-un mic grup de vânători, se știe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o mandibulă de porc mistreț (Es-Skhul). În celălalt (Kebara, acum 60 000 de ani), cineva s-a Întors pentru a lua craniul mortului după descompunerea părților mobile, lăsând totuși acolo mandibula și osul hioid; probabil craniul a fost dus sau Îngropat În altă parte. Spre deosebire de alte cazuri, se exclude acțiunea animalelor; dezgroparea datează din 1983, iar informațiile sunt exacte. Ne aflăm deci În fața unui caz de atenție sporită În ceea ce privește capul și a unei Înmormântări În două etape, cea mai bună dovadă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
un copil a fost Înmormântat Într-o groapă Împreună cu niște cochilii de Conus (Border Cave). La mare distanță de acesta, un copil, poate contemporan, avea lângă el obiecte funerare (peștera de la Starosel’e, Crimeea), În timp ce altul, În Uzbekistan, a fost Îngropat Împreună cu șase coarne de țap sălbatic, așezate de jur Împrejur, Într-o peșteră la mare altitudine. Să fi fost vorba de Întâmplare sau de trofee? Și dacă sunt trofee, ar putea face aluzie la „spirite” ale animalelor? Fără Îndoială, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cimitir primitiv a luat ființă acum 70 000 de ani sub un imens dig stâncos. Celebrul sit a fost excavat În primele decenii ale secolului trecut cu metode puțin evoluate. Oricum, este evident că Într-unul din straturi au fost Îngropați un bărbat, o femeie, doi copii și doi nou-născuți, În timp ce se pare că sub nouă ridicături de pământ au fost puși fetuși (din care, s-a conservat unul). Cei care au făcut săpăturile au observat resturi de animale și obiecte
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
timpului, acordând acum atenție trecerii și continuității generațiilor, relațiilor de dependență Între strămoși și urmași. În toată Europa se obișnuiește Îngroparea morților acolo unde se locuiește, dar În Europa arhaică există exemple ale unui cult clar al strămoșilor: mortul este Îngropat În casă ca și cum s-ar dori ca el să participe În continuare la acțiunile celor vii. La fel se Întâmplă și În satele de pescari de la Porțile de Fier, pe cursul mijlociu al Dunării, unde, alături de cămin, deasupra mormântului sanctuar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a personalității lor - de lumea de dincolo. Este vorba despre zeii cărora le este Încredințată mai ales grija trupurilor defuncților, ca Anubisxe "Anubis", căruia i se atribuie inventarea practicii mumificării, sau zeița „Apus” (regiunea În care apune soarele și se Îngroapă morții) sau Khentamentiuxe "Khentamentyu", „Celxe "Cel"-care-domnește-peste-apuseni”, sau, În regiunea memphită, zeul-șoim Sokarixe "Sokari". Dar deasupra tuturor se află Osirisxe "Osiris", un zeu cu o natură atât de complexă, Încât este În același timp stăpân, mântuitor, zeu cosmic, celest, pământean
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
personal, nu printr-un intermediar ales dintre oficialitățile templului. Un alt exemplu tipic pentru acest raport mai direct cu lumea divină a fost descoperit Într-un sit arheologic: necropola din Abydos 1. Aceasta este cetatea unde am văzut că erau Îngropați primii regi ai epocii istorice, lângă sanctuarul zeului Khentamentiuxe "Khentamentyu": „Celxe "Cel"-care-stăpânește-peste-Apuseni” (adică peste morții care apun Împreună cu soarele). Acest zeu tipic funerar identificat uneori cu Osirisxe "Osiris", apare deja În Textele Piramidelor, iar numele său devine doar un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Vânătorilor de păsări să-l stăpânească În necropole alături de Upuautxe "Upuaut" și Anubisxe "Anubis", după o bătrânețe lungă și fericită pe pământ, chiar dacă a șmaiț murit prematur șaltă datăț, fără să fi avut timp să lase urmași și a fost Îngropat la Asyût, la Dun-awy Hardai, În casa lui Anubis În Egiptul de Sus și (În Egiptul de Jos) la Busiri... În mormântul lui Anubis (trad. Vandier). Este evident că aceste discursuri au un sens, chiar dacă nouă ne scapă. Și este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
destul de obișnuită (...). Oricât de diferite ar fi evoluțiile, toate speciile umane care au trăit În cultura musteriană arată respect și grijă pentru unii dintre morții lor, fapt ce relevă o conștiință complexă și credința În viața post mortem. Defuncții erau Îngropați În locuințele rudelor lor (o practică aproape absentă În Asia Occidentală În paleoliticul superior, dar reapărută cu o nouă vitalitate În mezolitic și neolitic); aceștia erau depuși, sprijiniți pe o parte, În poziție ghemuită, În fose săpate special pentru aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
umane feminine. Locurile legate de acest cult se pare că erau mai degrabă domestice, nefiind legate de o organizare sacerdotală centrală. 3) Cultul morților, atestat tot În Çatal Hüyük, la Ierihon și În alte părți, constând În obiceiul de a Îngropa morții sub pavimentul caselor și În anumite locuri considerate „sanctuare domestice”. În ceea ce privește tratamentul rezervat cadavrelor, trebuie semnalate următoarele obiceiuri: descărnarea, adunarea resturilor În țesături, piei, Împletituri sau vase de ceramică; realizarea unor modele de capete umane, probabil ale unor membri
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
din moment ce se credea că morții vor duce, chiar și după moarte, o viață potrivită cu rangul lor, toate aceste ofrande erau puse În mormintele lor ca mobilier. În aceste morminte au fost găsite chiar și trupurile reginelor și ale slujitorilor, Îngropați de vii și morți de foame. Într-un mormânt s-au găsit chiar 80 de Însoțitori. „Spiritul morților” se putea Întoarce pentru a-i tulbura pe cei vii dacă aceștia nu-l Îngrijau cum se cuvenea, privându-l de ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În schimb, zeii infernali sunt atrași prin gropi săpate În pământ, de obicei În număr de nouă. Când acțiunile și formulele magice se Încheie, magul are grijă să Înlăture urmele ritului, care ar putea provoca o nouă impuritate; acestea sunt Îngropate, arse sau duse În locuri neprimitoare sau nelocuite. Un tip special de ritual este cel săvârșit cu ocazia morții unui rege sau a unei regine, care poartă numele „când În Hattușaș s-a săvârșit un mare păcat” (Otten, 1958). Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
moarte și de ideologia curții regale. În orice caz, Într-o analogie deloc Întâmplătoare cu legenda lui Baalxe "Baal", și moartea lui Aqhat provoacă Încetarea fenomenelor din natură, iar tatăl său Danil va trebui să-i caute rămășițele, să-l Îngroape și să săvârșească ceremonii funerare ritualice pentru restabilirea ciclului natural. Odată Îndeplinite aceste datini, Aqhat va fi primit În rândurile strămoșilor binefăcători, Rapi/aumaxe "Rapi/auma", alături de care va lucra În favoarea celor vii oferindu-le fecunditate și protecție. Și aici
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și personal, centrat pe o schemă de generare care Își află paralela În rolul familiei În societatea greacă. 1. VÂRSTA ARHAICĂTC "1. VÂRSTA ARHAICĂ" 1. Persistențe miceniene și inovațiitc "1. Persistențe miceniene și inovații" Fără Îndoială că Grecia istorică Își Îngroapă adânc rădăcinile În epoca miceniană precedentă, dar după secolele Întunecate noua civilizație apare ca un mozaic multicolor de culturi locale, rod, mai mult decât evoluție, al unei complexe serii de transformări și de revoluții. Lunga și Întunecata etapă ce desparte
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Într-adevăr venerate de către locuitorii insulei ca „mormintele fecioarelor Hiperboreenexe "Hiperboreene"”, Hiperochexe "Hiperoche" și Laodicexe "Laodice", Augexe "Auge" și Opixe "Opi", ajunse din Îndepărtatul și misteriosul ținut al hiperboreenilor ca să aducă daruri la Delos, unde au murit și au fost Îngropate. Cu toate acestea, continuitatea cultelor miceniene sau vreo formă de readaptare, ca În cazul Delosului, nu sunt mereu ușor de recunoscut, nici distribuite În mod uniform pe teritoriul grec, unele Întreruperi și discontinuități putând fi identificate deja În trecerea de la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
trăsăturile lor specifice. b) Membrii acestor asociații sunt „mysti”; primesc doctrine antropologico-escatologice, sunt purificați, „eliberați” (lșein) și pregătiți să străbată calea care duce În lumea morților; Învață drumul și „cuvintele de ordine” ce trebuie spuse paznicilor; În unele cazuri, sunt Îngropați În locuri speciale (Cumae). c) Prin intermediul inițierii, „mystii” devin „bahi”; Însuși zeul Bachus Îi eliberează probabil de acea vină inițială pe care oamenii au moștenit-o de la titanii care l-au sfâșiat pe Dionysosxe "Dionysos" copil. În acest fel se
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Samotracie (Cichorius, 1922, p. 195; Kerényi, 1955, pp. 157 sqq.). A murit În anul În care fiul Divinului Iuliusxe "Iulius" și-a luat titlul de Augustus (27 Î.Hr.) și, cu toate că a fost un academician, ca și Cicero, a fost Îngropat „În stilul pitagoreic”, În frunze de mirt, măslin și plop (Pliniu, Naturalis historia, 35, 160). 2. Antiquitates rerum divinarum Opera teologică fundamentală a lui Varro, Antichități religioase, În șaisprezece cărți, a apărut la jumătatea secolului I Î.Hr.; era dedicată
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
indo-iraniană nu face decât să le pună În lumină. La un moment dat, obiceiurile funerare au Început să se diferențieze, astfel Încât În India cadavrele sunt incinerate, În timp ce În Iran acestea sunt expuse (cf. mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul 2.5), Îngropându-se apoi oasele. Acestea sunt dezvoltări autonome și secundare, față de o practică originară de Înhumare, ale cărei urme se mai găsesc În Iran, unde termenul dakhma, utilizat de zoroastrieni pentru a desemna turnurile tăcerii (cf. mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
practică originară de Înhumare, ale cărei urme se mai găsesc În Iran, unde termenul dakhma, utilizat de zoroastrieni pentru a desemna turnurile tăcerii (cf. mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul 2.5 ), pare să derive de la o rădăcină care Înseamnă „a Îngropa” (Hoffmann, 1965). Pe de altă parte, incinerarea și expunerea aveau, probabil, scopul de facilita o desprindere rapidă a spiritului defunctului de trup, dându-i posibilitatea de a se ridica la cer (Boyce, 1975a, p. 113). Ideea, cel puțin Într-un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
incinera mortul Împreună cu ambarcațiunea sa a fost Împrumutat de la invadatorii scandinavi și practicat În regiunea slavă orientală, nu și În cea occidentală: de altfel, Cronica lui Ieronim din Praga notează că Bratislav din Boemia a interzis obiceiul păgân de a Îngropa morții pe câmpuri și În păduri și de a practica În timpul Înmormântărilor jocuri păgâne cu măști - așadar, În Boemia nu exista obiceiul rugului funebru În barcă. 7. Sacerdoțiultc "7. Sacerdoțiul" Izvoarele noastre fac de mai multe ori aluzie la existența
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dispariția păgânismului. Existau Însă și rituri divinatorii cu caracter public, diverse și mult mai complexe, practicate de preoți; printre acestea se evidențiază utilizarea frecventă a cailor sacri. Un rit foarte complex era practicat la Riedegast de preoții zeului Svaroic¹: aceștia Îngropau În pământ sorții (probabil bucăți de lemn pe care erau gravate anumite semne), apoi le dezgropau, iar prevestirea se făcea În funcție de felul În care acestea fuseseră scoase la Întâmplare. Pentru a obține mai apoi confirmarea prevestirii, le acopereau cu pământ
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cei În doliu, iar În acea vreme nici o matroană nu fusese scutită de doliu 1. Mai mult, În acel an două vestale Își Încălcaseră jurământul de castitate: Două vestale, Opimia și Floronia, fiind prinse dedându-se desfrâului, una a fost Îngropată de vie, după cum era datina, sub pământ, lângă poarta Collina, iar cealaltă și-a făcut singură seama. L. Cantillius, secretarul pontifului din colegiul celor care acum poartă numele de „micii pontifi” și care trăise În desfrâu cu Floronia, a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fel de rugăciuni și ispășiri pot fi Împăcați zeii și când se vor curma aceste urgii atât de cumplite. Între timp s-au adus și câteva jertfe, ieșite din comun, potrivit Îndrumărilor date de cărțile Ursitei; Între acestea au fost Îngropați sub pământ un gal și o gală, un grec și o grecoaică, jertfirea acestora fiind făcută În târgul de vite, Într-un loc Împrejmuit cu pietre, loc care fusese Însângerat dinainte de jertfe omenești, datină foarte puțin practicată la romani (Titus
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cosmică. O confirmare indirectă provine din cultura iraniană care cunoștea și practica sacrificiul uman, iar În această privință avem mărturii numeroase. De exemplu, știm de la Herodot (VII, 114) că Xerxes, În timpul traversării Traciei, ajuns la râul Strimon, pune să fie Îngropați de vii câțiva tineri și tinere din locul respectiv, pentru a atrage bunăvoința zeiilor În timpul campaniei sale. De asemenea, tot Herodot atestă faptul că Amestri, soția lui Xerxes, pune să fie Îngropați de vii paisprezece copii de nobili persani, În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Traciei, ajuns la râul Strimon, pune să fie Îngropați de vii câțiva tineri și tinere din locul respectiv, pentru a atrage bunăvoința zeiilor În timpul campaniei sale. De asemenea, tot Herodot atestă faptul că Amestri, soția lui Xerxes, pune să fie Îngropați de vii paisprezece copii de nobili persani, În cinstea unui zeu subteran. Având În vedere că Xerxes și familia sa erau deja, oficial, mazdeiști, asemenea practici au putut apărea doar ca rămășiță a unei străvechi practici religioase, Încă neuitate. Așadar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]