KorAP: Find »[drukola/base=șopti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...352 353 354 ...393 >

9,824 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

sunt om sincer, o întrerupse Ferdâșcenko, în schimb prințul v-ar lua! Uite, stați și vă plângeți, dar ia priviți-l pe prinț! Îl urmăresc de mult... Curioasă, Nastasia Filippovna se răsuci spre prinț. — E adevărat? întrebă ea. — E adevărat, șopti prințul. — M-ați lua așa cum sunt, fără nimic! — V-aș lua, Nastasia Filippovna. — Altă anecdotă! bombăni generalul. Puteam să ne așteptăm la asta... Cu privirea tristă, severă și pătrunzătoare, prințul se uita în ochii Nastasiei Filippovna, care continua să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
că e vorba de o glumă, de o bătaie de joc; însă înfățișarea prințului o făcuse să uite această bănuială. Căzu pe gânduri, zâmbi apoi din nou, parcă neștiind nici ea precis de ce zâmbește... Înseamnă că sunt într-adevăr prințesă! șopti ea ca pentru sine, ironic și, uitându-se întâmplător la Daria Alexeevna, izbucni în râs. Deznodământul e neașteptat... eu... nu m-am gândit... Dar, domnilor, de ce stați în picioare? Fiți buni și luați loc, felicitați-ne pe mine și pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
chiar și cu țigănci luate de-a dreptul din șatră. În ceea ce-l privea pe Rogojin, acesta stătea în picioare și se uita în jur, cu fața strâmbată într-un zâmbet imobil, nedumerit. — Prințe, dragule, vino-ți în fire! îi șopti îngrozit generalul, apropiindu-se dintr-o parte și trăgându-l pe prinț de mânecă. Nastasia Filippovna observă și izbucni în râs. — Nu, generale! De-acum sunt și eu prințesă, doar ați auzit că prințul mă va ocroti! Afanasi Ivanovici, măcar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-i natura umană!“ Remarcă și prințul, dintr-un colț, privirea scăpărătoare a lui Ganea, cu care acesta parcă ar fi vrut să-l prefacă în scrum. Ce om bun! exclamă înduioșată Daria Alexeevna. — Un om cu carte, dar pierdut iremediabil! șopti generalul cu jumătate de gură. Toțki își luă pălăria și se pregătea să se ridice, ca să dispară neobservat. Făcu cu generalul un schimb de priviri, să plece împreună. — Mulțumesc, prințe, până acum nimeni nu a vorbit așa cu mine, rosti

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
vă rog să mă credeți! — Chiar așa e? întrebă prințul nerăbdător. — Lukian Timofeevici, într-adevăr, încuviință Lebedev și se fâstâci, plecându-și supus capul și ducându-și iar mâna la inimă. — Dar de ce ai făcut-o? Ah, Dumnezeule! — Din autodesconsiderație, șopti Lebedev, aplecându-și capul tot mai jos și mai umil. — Eh, care autodesconsiderație! Măcar dacă aș ști cum să dau de Kolea! spuse prințul și se ridică să plece. — Vă spun eu unde-i Kolea, se oferi iarăși tânărul. — Pst-pst

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
în clipa când se oprise și evaluase la șaizeci de copeici un obiect cu mânerul din corn de cerb. Ciudatul și teribilul demon se agățase definitiv de el și nu mai voia să-l lase în pace. Acest demon îi șoptise în Grădina de Vară, când stătea sub tei, cufundat în gândurile lui, că, dacă Rogojin ține atât de mult să-l urmărească de dimineață pas cu pas, atunci, dându-și seama că nu pleacă la Pavlovsk (ceea ce, desigur, ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
vedeți, totuși... Luminăția Voastră, ar fi mai bine să nu-l primiți. — Și de ce mă rog, dacă-mi permiți să întreb? Și de ce, Lebedev, umbli acum în vârful picioarelor și te apropii întotdeauna de mine ca și cum ai vrea să-mi șoptești un secret la ureche? — Sunt josnic, josnic, recunosc, răspunse pe neașteptate Lebedev, lovindu-se cu înflăcărare în piept. Dar nu credeți că generalul ar fi prea ospitalier pentru dumneavoastră? — Ar fi prea ospitalier? — Ospitalier, da. În primul rând, are de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
un om extraordinar chiar și prin cele două sute de persoane, chiar și prin aniversarea de o mie de ani a Rusiei. O spun sincer. Dumneavoastră, prințe, ați deschis vorba despre secrete, cică m-aș apropia ca și cum aș vrea să vă șoptesc un secret, însă, ca un făcut, chiar există un secret: persoana știută mi-a dat de știre că ar dori foarte mult să aibă o întâlnire secretă cu dumneavoastră. — De ce să fie secretă? Nici pomeneală. Mă duc chiar eu la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-s Gavrila Ardalionovici și soții Ptițân? La dumneata? Și pe ei i-ai atras de partea dumitale? — Vin, vin. Chiar și generalul le calcă pe urme. Deschid toate ușile, le chem pe toate fiicele mele, pe toate, acum, chiar acum, șoptea speriat Lebedev, fluturându-și mâinile și repezindu-se de la o ușă la alta. În acest moment Kolea apăru pe terasă, intrând dinspre stradă, și anunță că în urma lui vin oaspeți: Lizaveta Prokofievna cu cele trei fiice ale ei. — Soților Ptițân

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
pentru mine... — Cum? Numai zece mii? strigă Ippolit. — Ei, prințe, nu sunteți prea tare la aritmetică sau, dimpotrivă sunteți foarte tare, dar o faceți pe neștiutorul! strigă nepotul lui Lebedev. — Cu zece mii nu sunt de acord, spuse Burdovski. — Antip! Acceptă! îi șopti boxerul, vorbind repede și deslușit, aplecându-se din spate peste spătarul scaunului lui Ippolit. Acceptă și pe urmă mai vedem noi! — Stați puțin, domnule Mâșkin! strigă strident Ippolit. Pricepeți odată că nu suntem niște proști, niște proști triviali, cum ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
spus, de trei ori am spus, strigă iritat Burdovski, că nu vreau bani. Nu-i primesc... la ce bun... nu vreau... afară!... Și mai că nu părăsi în fugă terasa. Dar nepotul lui Lebedev îl înșfăcă de mână și îi șopti ceva. Burdovski se întoarse repede și, scoțând din buzunar un plic de format mare, deschis, îl aruncă pe masa de lângă prinț. — Iată banii!... Să nu îndrăzniți... să nu îndrăzniți!... Banii!... Cele două sute cincizeci de ruble pe care ați îndrăznit să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de plăcere, într-un cuvânt, toți erau mulțumiți că Lizavetei Prokofievna îi trecuse criza. Numai Aglaia era încruntată și se așeză tăcută deoparte. Rămaseră și ceilalți; nimeni nu voia să plece, nici chiar generalul Ivolghin, căruia Lebedev, de altfel, îi șoptise ceva în treacăt, probabil un lucru nu prea plăcut, deoarece generalul se retrăsese imediat într-un ungher. Prințul îi invită la ceai pe Burdovski și pe însoțitorii lui, fără să ocolească pe nici unul. Aceștia bâiguiră, cu expresii forțate, că îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
așa se obișnuiește... și iată că acum le-a scos, desigur, în onoarea dumneavoastră, atât de mult s-a bucurat... Voi să mai adauge ceva, dar nu găsi ce. A ajuns să se simtă penibil, mă așteptam la asta! îi șopti deodată Evgheni Pavlovici prințului la ureche. Nu credeți că ne paște o primejdie? E semnul cel mai sigur că, de ciudă, ar putea trânti ceva atât de excentric, încât, poate, nici Elizaveta Prokofievna n-o să-și păstreze cumpătul. Prințul îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
n-o să primesc nimic, de la nimeni! Am fost în delir și să nu îndrăzniți să jubilați!... Vă blestem pe toți o dată pentru totdeauna! De data aceasta se sufocă de tot. — I s-a făcut rușine de propriile lui lacrimi, îi șopti Lebedev Lizavetei Prokofievna. „Chiar așa trebuia să se întâmple!“ Halal de prinț! I-a citit toate gândurile... Însă Lizaveta Prokofievna nu catadicsi să-i arunce vreo privire. Stătea în picioare, dreaptă și mândră, cu capul sus, observându-i pe „acești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mâna. Prințul îi zâmbi cu un aer pierdut. Deodată o șoaptă fierbinte, grăbită parcă, îi fripse urechea. Dacă nu vă descotorosiți imediat de acești oameni mârșavi, vă voi urî toată viața, toată viața numai pe dumneavoastră vă voi urî ! îi șopti Aglaia; părea cuprinsă de frenezie, însă se întoarse cu spatele mai înainte ca prințul să-i poată arunca o privire. De altminteri, de-acum nu mai avea de ce și de cine să se descotorosească; între timp ceilalți apucaseră să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ei și Alexandra își luară, sinceri și prietenoși, rămas-bun de la prinț. Evgheni Pavlovici se număra și el printre ei, fiind singurul vesel. S-a întâmplat cum mi-am dorit eu! Păcat numai că, bietul de dumneavoastră, ați avut de suferit, șopti el cu zâmbetul cel mai simpatic. Aglaia plecă fără să-și ia rămas-bun. Însă peripețiile acestei seri încă nu se terminaseră; Lizaveta Prokofievna a fost nevoită să mai suporte o întâlnire neașteptată. Nici nu apucă să pășească de pe scară în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
parte. Cât despre Evgheni Pavlovici, strigă el cu o însuflețire neobișnuită, totul e calomnie absurdă, cea mai mare dintre calomnii! E o defăimare, o intrigă, cineva dorește să strice totul și să ne facă să ne certăm. Vezi, prințe, îți șoptesc la ureche: între mine și Evgheni Pavlovici încă nu s-a rostit nici o vorbă, pricepi? Nu suntem legați prin nimic, însă această vorbă poate fi rostită și chiar curând, poate chiar foarte curând! Deci, totul a fost cu scopul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
însurat cu aceea. — Lizaveta Petrovna, fiți bună, ce spuneți? zise prințul și mai că nu sări în sus de uimire. — Păi n-a fost cât pe ce să te însori cu ea? — A fost cât pe ce să mă însor, șopti prințul și își plecă ochii în pământ. — Atunci, dacă-i așa, pe ea o iubești? Acum pentru ea ai venit? Pentru aceea? — N-am venit aici ca să mă însor, îi răspunse prințul. — Ai ceva sfânt pe lume? — Am. — Jură-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
sau fiica ei ar călca un pic pe-alături? „Nu, mai bine să fie fericit și să trăiască în belșug și fără originalitate“, se gândește oricare mamă, legănându-și copilul. Iar doicile noastre, de când e lumea lume, legănând pruncii, le șoptesc și le cântă: „În aur o să te-mbraci, general o să te faci!“54 Deci, până și pentru doicile noastre gradul de general era culmea reușitei ruse și, prin urmare, era cel mai popular ideal național al fericirii tihnite, sublime. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
inculpați. Există chiar criminali mai mari decât acesta, care au ucis câte zece oameni, fără să se căiască deloc. Dar iată ce am remarcat: ucigașul cel mai înrăit și mai lipsit de remușcări știe totuși că este criminal, adică îi șoptește conștiința că a făcut o faptă rea, deși nu se căiește câtuși de puțin. Și așa sunt toți; însă cei despre care a adus vorba Evgheni Pavlovici nici măcar nu vor să se considere criminali și, în sinea lor, cred că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
reuși întru totul; nu răspunse, dar, văzând că ea și ceilalți râd, căscă gura deodată, începând să râdă și el. Râsetele dimprejur luară amploare; ofițerul, probabil un mare amator de glume, se cutremura pur și simplu de râs. Subit, Aglaia șopti mânioasă ca pentru sine: — Idiotul! — Dumnezeule! Chiar o ia razna fata... chiar se țicnește de tot? se întrebă încet Lizaveta Prokofievna, scrâșnind din dinți. — E o glumă! E aceeași glumă ca și cea de atunci, cu „cavalerul sărman“, îi șopti

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
șopti mânioasă ca pentru sine: — Idiotul! — Dumnezeule! Chiar o ia razna fata... chiar se țicnește de tot? se întrebă încet Lizaveta Prokofievna, scrâșnind din dinți. — E o glumă! E aceeași glumă ca și cea de atunci, cu „cavalerul sărman“, îi șopti la ureche Alexandra, sigură pe ea. Nimic mai mult! L-a luat iarăși peste picior în felul ei. Numai că gluma a fost împinsă prea departe; trebuie să-i punem capăt, maman! Mai înainte a făcut grimase ca o actriță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Numai că gluma a fost împinsă prea departe; trebuie să-i punem capăt, maman! Mai înainte a făcut grimase ca o actriță, ne-a speriat dintr-o joacă... — Încă-i bine că a dat peste un idiot ca ăsta, îi șopti Lizaveta Prokofievna. Totuși, observația fiicei ei o făcuse să se simtă mai ușurată. Prințul auzi, totuși, că cineva l-a făcut „idiot“ și tresări, dar nu din cauza asta. Uită imediat cuvântul jignitor. Însă în mulțime, nu departe de locul unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
reprezentau ceva deosebit, cumva altfel decât restul publicului venit să asculte muzică. Imediat fură remarcați de toată lumea, deși majoritatea se prefăceau că nu-i văd absolut deloc și doar câțiva tineri trăgeau cu coada ochiului spre ei, zâmbeau și își șopteau ceva unii altora. Era imposibil să-i ignori pe nouveniți cu totul; era evident că țineau să fie remarcați, vorbeau tare, râdeau. Se putea bănui că mulți dintre ei erau amețiți, deși câțiva afișau costume elegante și luxoase; dar printre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
se apropie și de Evgheni Pavlovici. Acesta îl luă imediat la braț. — Nu vreau decât să vă spun două cuvinte, spuse el cu jumătate de voce, în legătură cu o împrejurare extrem de importantă; haideți să ne tragem deoparte câteva clipe. — Două cuvinte, șopti altă voce la cealaltă ureche a prințului și o altă mână îl luă de braț din partea cealaltă. Cu uimire, prințul remarcă o figură teribil de ciufulită, roșie la față, care îi făcea cu ochiul și zâmbea, recunoscându-l în aceeași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]