9,503 matches
-
mai inspirat din basmele scrise de Andrew Lang și cele de fraților Grimm, "The Princess and the Goblin" și continuarea ei "The Princess and Curdie", amândouă scrise de George MacDonald, sau "The Marvellous Land of Snergs" de Edward Wyke-Smith. Conform biografiei lui Tolkien scrisă de Humphrey Carpenter, Gandalf provine dintr-o carte poștală cumpărată de scriitor în 1911 în timpul unei vacanțe în Elveția, care reproduce o pictură pierdută și redescoperită realizată de artistul german Josef Madlener intitulată "Der Berggeist". Acest tablou
Hobbitul () [Corola-website/Science/302732_a_304061]
-
confraților, propriile randesvous-uri artistice lasă loc unor consistente conversații cu Ion Frunzetti, cu fermecă- torul și devastatorul Petru Comarnescu, cu Titus Mocanu sau Dan Grigorescu. Concomitent, vacanțele la Cumpătul, pe Valea Prahovei, devin și ele momente de referință în ordinea biografiei de creator. Asemenea circumstanțe explică doar parțial performanțele artistul dar nici ignorarea lor nu poate fi utilă identificării unor necesare nuanțe ale tribulațiilor firești în cazul unui intelectual rasat. Între succesivele măști ale eului, identific la Val Gheo- rghiu și
Val Gheorghiu by Valentin Ciuc? () [Corola-other/Science/83656_a_84981]
-
se încarcă de sens, poate chiar de ca- racter. Forțînd ușa unui paradox, aș putea spune: arată-mi ce ușă ai, ca să-ți spun cine ești... Decorativul aparent și neproblematizant, plăcut vederii, spune doar o parte din ceea ce ține de biografia unor existențe. Sagace și curios, pictorul selectează dintr-o ofertă supraabundentă, deschide uși pentru alții pe veci închise și schițează aluziv trama unor spectacole ale intimității ce se joacă o singură dată și cu casa închisă. Acesta este momentul fast
Val Gheorghiu by Valentin Ciuc? () [Corola-other/Science/83656_a_84981]
-
pentru guvern. Tot în 1893, s-a căsătorit ruda sa îndepărtată Marianne Schnitger, care avea să devină activistă feministă și autoare, care a jucat un rol esențial în colectarea și publicarea articolelor și cărților lui Weber după moartea lui, în timp ce biografia lui scrisă de ea este o sursă importantă pentru înțelegerea vieții lui Weber. Ei nu au avut copii și de obicei se consideră că ei nu au avut relații sexuale. Căsătoria i-a oferit lui Weber mult-așteptata independență financiară, permițându
Max Weber () [Corola-website/Science/303240_a_304569]
-
vreme duhovnic al familiei regale, a avut influență asupra politicii Casei de Aragon. Ca predicator, a străbătut multe țări (Spania, sudul Franței, Elveția, nordul Italiei) și a dobândit roade bogate în apărarea dreptei credințe și în îndreptarea moravurilor. Într-o biografie a sa se spune că a reușit să le convingă chiar pe doamnele din Liguria să renunțe la coafurile lor nebunești, ceea ce s-a considerat a fi cea mai mare minune a lui. A murit la Vannes, în Franța, în
Vincențiu Ferrer () [Corola-website/Science/303274_a_304603]
-
datele Sfintei Scripturi, care nu contrazic rațiunea, ci se armonizează cu ea”. Așa cum sublinia și părintele profesor Ioan G. Coman în manualul său de Patrologie<footnote Am făcut referință la acest manual atunci când am înșirat lista lucrărilor folosite pentru alcătuirea biografiei Sfântului Grigorie de Nyssa. footnote>, Sfântul Grigorie are meritul de a fi sistematizat elementele teologiei de până la el și de a fi dat formule sau demonstrații filosofice unora din adevărurile de credință. El are, de asemenea, meritul de a fi
CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu PETCU [Corola-other/Science/127_a_436]
-
să înlocuiască legea lui Hristos. A doua facțiune voia să introducă anumite inovații în regulamentul ordinului. Bonaventura va lovi în ambele tabere, acuzându-i pe primii de erezie iar celorlalți oferindu-le o versiune „oficială” a "Constituției ordinului" precum și o biografie a sfântului Francisc din Assisi ("Legenda Maior"), scrisă de Bonaventura, care avea să le înlocuiască pe toate celelalte aflate în circulație (și care au fost distruse în "1266"). Bonaventura va călători între diferite mănăstiri în calitate de conducător al ordinului. Discipolii săi
Bonaventura () [Corola-website/Science/303278_a_304607]
-
însă, vor continua să se implice direct în polemica universitară. Bonaventura va încerca să ducă mai departe tradiția spirituală augustiniană și cea a Sfântului Anselm, compunând tratatul "Itinerarium mentis in Deum" („Itinerariul minții în Dumnezeu”, 1259). Va scrie și o biografie a Sfântului Francisc din Assisi, numită "Legenda maior" (1260), care va deveni versiunea oficială a ordinului Franciscan. Printr-o serie de conferințe intitulate " Despre cele zece precepte" (1267) și "Despre cele șapte daruri ale Sfântului Spirit" (1268) se va implica
Bonaventura () [Corola-website/Science/303278_a_304607]
-
reevaluarea deciziilor lui Truman din perioada postbelică. Conform biografului lui Truman, Robert Dallek, „contribuția sa la victoria în Războiul Rece fără un conflict nuclear devastator l-a ridicat la statura de mare sau aproape mare președinte.” Publicarea în 1992 a biografiei favorabile scrise de David McCullough a cimentat și mai mult această imagine a lui Truman de șef al executivului foarte respectat. Conform istoricului Daniel R. McCoy, În 1956, Truman a călătorit în Europa cu soția sa. În Regatul Unit, a
Harry S. Truman () [Corola-website/Science/302331_a_303660]
-
Mânăstirea din Parma", naratorul recunoaște dreptul la punct de vedere al celorlalte personaje, dar Fabrice del Dongo păstrează locul principal (scena bătăliei de la Waterloo rămâne paradigmatică). Ideea "restrângerii câmpului" este clară: Stendhal renunță la redarea monologurilor interioare, reducând romanul la biografia eroului. Cele trei mari roamne ale sale încep cu tinerețea eroului (sau chiar înainte în "Mânăstirea din Parma") și se termină cu moartea sa ("Roșu și Negru și "Mânăstirea din Parma"). Prima consecință a restricției câmpului: descrierile sunt sumare; ele
Stendhal () [Corola-website/Science/302439_a_303768]
-
omenești și elementului neprevăzutului. Printre celelalte lucrări ale sale se numără "Arta războiului" (1521), care descrie avantajele recrutării asupra trupelor mercenare. "Istoriile florentine" (1520-1525) interpretează cronicile orașului, din punct de vedere al cauzalității istorice. Machiavelli a fost, de asemenea, autorul biografiei "Viața lui Castruccio Castracani" (1520), precum și al câtorva poeme și o serie de piese de teatru, dintre care cea mai cunoscută e "Mătrăguna" (1524), o critică acidă și obscenă a corupției societății italiene contemporane. Multe dintre scrierile sale au anticipat
Niccolò Machiavelli () [Corola-website/Science/302459_a_303788]
-
iar două scrise direct în franceză. Unul dintre ele, "Cuvîntul nisiparniță" ("Le mot sablier"), debutează în limba română, pentru ca exact la jumătatea textului să treacă la limba franceză, iar acest text poate fi considerat chiar o metaforă a operei și biografiei autorului româno-francez. După 1990, revine practic în România, unde se implică în viața culturală. Gabriel Dimisianu își amintește „"Reîntoarcerea fiului la sânul mamei rătăcite" [...] adună articole, notații, mici eseuri și interviuri, texte apărute, cele mai multe, în presa noastră de după 1989 (sunt
Dumitru Țepeneag () [Corola-website/Science/302504_a_303833]
-
capul familiei, joacă rolul unui "don", interpretat de Ioan Gyuri Pascu. Are multiple defecte de vorbire, între care bâlbâiala și pronunția incorectă a sunetului ∫. Felix este un împătimit al micilor, consumându-i în toate formele. Nu cunoaștem date precise din biografia lui, ci doar existența fratelui său, Vlahopol Caraiman. Joacă un rol important în serial, în interpretarea solistei Monica Anghel. O femeie puternică, abilă, care își exercită un control deosebit asupra tuturor celor din jur. Este amanta lui Vlahopol, dar, totodată
Felix și Otilea () [Corola-website/Science/302501_a_303830]
-
muncitoresc sănătos”, la întreprinderea „Tehnometal”, unde a lucrat ca traducătoare. Ulterior și-a câștigat traiul lucrând în calitate de profesoară suplinitoare în diferite școli, între altele în Liceul Nikolaus Lenau din Timișoara și la câteva grădinițe, precum și acordând ore particulare de germană. Biografia ei este prezentată în volumul „Regele se înclină și ucide”. Volumul de debut, „"Niederungen"” - „Ținuturile joase”, a apărut în 1982, după o puternică confruntare cu cenzura care i-a „defrișat” simțitor manuscrisul, volumul fiind totodată premiat de Uniunea Tineretului Comunist
Herta Müller () [Corola-website/Science/302876_a_304205]
-
a negat existența unui sens general al istoriei, negând în primul rând însăși validitatea termenului de istorie generală și propunând în schimb termenul/conceptul de “istorii particulare”. Practic, Spengler a înlocuit filosofia istoriei cu filosofia culturii, istoria constituindu-se din biografia mai multor culturi. Tema centrală a cărții "Declinul Occidentului" este aceea că toate culturile urmează un ciclu de dezvoltare analog evoluției organice: naștere, maturizare și moarte/declin. Spengler a realizat de asemenea și analogia cu cele patru anotimpuri: primăvara (nașterea
Oswald Spengler () [Corola-website/Science/302938_a_304267]
-
a identificat opt culturi care au propiul “stil” sau “suflet”, cultura: egipteană, clasică (civilizația greco-romană), chineză, babiloneană, indiană, arabă și cultura vestică (faustică), fiecare din acestea parcurgând un ciclu de viață identic, de câteva sute de ani. Astfel, istoria este biografia generală a acestor culturi care sunt asemeni unor organisme. Un rol însemnat îl are de asemenea compararea componentei clasice a civilizației cu cea faustică. Spengler se disociază de majoritatea istoricilor prin metoda sa, prin preocuparea de a identifica analogii între
Oswald Spengler () [Corola-website/Science/302938_a_304267]
-
pacienți internați, medicamente și îngrijire pe termen lung) și costurile care nu sunt legate de medicină (aplicarea legii, reducerea productivității și șomajul) — a fost estimat la 62,7 miliarde USD în anul 2002. Cartea și filmul "O minte sclipitoare" redau biografia lui John Forbes Nash, un matematician laureat la premiului Nobel care a fost diagnosticat cu schizofrenie. Stigmatizarea socială a fost identificată drept un obstacol major în recuperarea pacienților bolnavi de schizofrenie. Indivizii cu boli mentale severe, inclusiv schizofrenie, au un
Schizofrenie () [Corola-website/Science/299415_a_300744]
-
corelate cu psihozele sunt similare celor legate de abuzul de substanțe și merg în paralel cu procentele generale din acea regiune. Ce rol are schizofrenia asupra violenței în mod separat de abuzul de droguri rămâne discutabil, dar anumite aspecte ale biografiilor unor indivizi sau anumite stări mentale se pot număra printre factorii cauzatori de violență. Rapoartele jurnalistice referitoare la schizofrenie tind să graviteze în jurul unor acte de violență rare dar neobișnuite. Mai mult, într-o populație mare și reprezentativă studiată în
Schizofrenie () [Corola-website/Science/299415_a_300744]
-
împreună cu Constantin G. Filipescu, revista "Curiosul" ("gazetă de literatură, industrie, agricultură și noutăți" - București, 1836). Publicația este însă interzisă după numărul patru, în care Bolliac publică "câteva satiri politice care îl aruncară de mai multe ori în închisoare" (I.G. Valentineanu, "Biografia oamenilor mari scrisă de un om mic", Paris, 1859), și își încetează definitiv apariția în ianuarie 1837. Activitatea politică, paralelă cu cea literară, îl fac să fie anchetat și închis cu ocazia conspirației din 1840. În 1841 este surghiunit la
Cezar Bolliac () [Corola-website/Science/299475_a_300804]
-
erau la ordinea zilei. Suetonius (69-122), unul dintre cei mai importanți istorici romani, provenea din ordinul ecvestru și a fost funcționar imperial (secretar al împăratului Hadrian). Acesta a scris opera intitulată "Caesarum XII. vitae" (Viața celor 12 Cezari), care conține biografiile unor împărați romani, de la Cezar la Domițian, sub forma unor medalioane. Aceste medalioane sunt structurate într-un segment cronologic, în care sunt narate faptele politice, militare și culturale petrecute, inclusiv viața privată a familiilor imperiale (aceste informații nu se găsesc
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
scandal. Avea un plan structurat și a urmărit fidel: familia, nașterea, educația, tinerețea etc. A pus accent pe viața privată, nefiind preocupat de viața politică, fiind defavorabil majorității împăraților, cu excepția lui Augustus. "Istoria Augustă" a fost o colecție anonimă de biografii imperiale. Nu se știe cine a scris-o sau anul scrierii. Acoperă perioada 117-284, iar unele biografii sunt pierdute. Această colecție are o credibilitate contestată, dar reprezintă, în același timp, o sursă de informare. În epoca romană au existat și
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
pe viața privată, nefiind preocupat de viața politică, fiind defavorabil majorității împăraților, cu excepția lui Augustus. "Istoria Augustă" a fost o colecție anonimă de biografii imperiale. Nu se știe cine a scris-o sau anul scrierii. Acoperă perioada 117-284, iar unele biografii sunt pierdute. Această colecție are o credibilitate contestată, dar reprezintă, în același timp, o sursă de informare. În epoca romană au existat și istorici greci. Astfel, Diodorus Siculus (90-30 î. e.n.) a scris "Biblioteca istorică" (operă compusă din 40 de cărți
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
î. e.n.-24 e.n.) a scris "Istoria" (l-a avut model pe Polybius ) și "Geografia" ( în care prezintă informații istorice, geografice, culturale despre Europa ). Plutarh (46-127), născut în Cheroneea (Beoția), dar care a studiat la Atena, a scris "Vieți paralele" (46 biografii, grupate în 23 de paralele greco-romane), o lucrare cu caracter anecdotic, din care s-au mai păstrat doar 4 biografii. Dio Cassius (155-229) a fost istoric și om politic roman, născut la Niceea, senator și proconsul. Ca mare admirator al
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
culturale despre Europa ). Plutarh (46-127), născut în Cheroneea (Beoția), dar care a studiat la Atena, a scris "Vieți paralele" (46 biografii, grupate în 23 de paralele greco-romane), o lucrare cu caracter anecdotic, din care s-au mai păstrat doar 4 biografii. Dio Cassius (155-229) a fost istoric și om politic roman, născut la Niceea, senator și proconsul. Ca mare admirator al lui Tucidide, a scris în greacă "Istoria romană" (în 80 de cărți), care pornește de la venirea lui Aeneas și merge
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
de șapte ani" (1871); " Originea și începutul războaielor revoluționare în 1791 și 1792" (1875)"; Serbia și Turcia în secolul al XIX" - "lea" (1879); "Hardenberg și istoria statului prusac 1793-1813" (1877); "Frederic cel Mare și" "Friedrich Wilhelm al IV-lea. Două biografii" (1878)"; Istoria lumii," 6 vols (1881-1885). A susținut că istoricul are datoria de a scrie istoria așa cum a fost ea cu adevărat și că nu trebuie să abordeze ipoteze nedovedite și imaginare, motivate de lipsa obiectivității documentelor din arhivă. A
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]