13,186 matches
-
mai vorbea de exil, nu mai spunea nimic de emigranta care ar fi fost, mai povestea, ce-i drept, din când în când, despre România și făcea cafea turcească, dar la fel de firesc cum își privea ceștile de mocca sau paharul bunicului din sticlă de Boemia, care-și aveau locul lor în vitrină. Încăperile mirosind a vopsea și solvenți, cu „osatura“ lor încă despuiată la început, își însușiră nuanțele de culoare calde și moi din lumea mamei, emanau o noblețe discretă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
în acea fată de pe plaja din Florența o întruchipare atât de arzătoare. Dar prin căderea tatei prezentul se dovedi o dată în plus acel loc ce nu putea fi eliberat de oțel, macarale și tiranie, în care odinioară își jucase rolul bunicul și acum și-l juca Hackler, directorul Muzeului de Etnografie și, chiar și atunci când profesorul ne atacase pe mine și pe Armin, o parte din mine nu făcuse decât să asiste. Chiar și atunci, în dimineața aceea de duminică, atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
avere în ziua de azi. Ca să-l liniștească pe fratele meu, care se înfuriase și se simțea înșelat, mama admise că prototipul acelei mașini de strâns gunoiul pentru a cărei dezvoltare tata își investise tot restul averii rămase de pe urma morții bunicului fusese amanetat, iar inginerul căruia tata îi încredințase banii dispăruse. Acum era dat în urmărire. Hackler ședea în birou în fața lui „Oha“, acolo unde șezuse exact cu cincisprezece ani în urmă, pe când mai era reprezentantul turnătoriei și al fabricii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
din Cöln, comoda Biedermeier și tablourile lui tata-mare. Noi aparțineam amintirilor și făceam tot ce trebuia ca să devenim amintiri: fratele meu s-a decis când tata îl lăsase baltă după întâmplarea cu aparatele de siguranță; se simțea ca odinioară, când bunicul și „Oha“ hotărâseră că trebuia să se facă desenator de mașini în loc de grafician și se hotărâse să emigreze spre a se sustrage „influenței acestor H. și a lumii lor de mașini“. Se căsători cu Laura, trecu Atlanticul, unde au emigrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
hatârul unei existențe care nu mai renta. Mai departe chiar decât fratele meu, care traversase cu vaporul Atlanticul și care de pe țărm mai făcuse încă niște sute de kilometri buni înspre vest, până ce vocile care îl urmăriseră, vocea poruncitoare a bunicului, cea care-și dădea importanță a lui „Oha“ și aceea a tatei, au rămas în urmă, în sfârșit și pentru totdeauna. Mai departe chiar și decât mine, care îmi închipuisem că prin personajele pe care le-aș fi interpretat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
crescut în mine ca un pui de caracatiță. În ziua în care m-am născut, salvele de tun au bubuit de o sută de ori și oamenii au fost de o veselie neobișnuită. Clopotele vesteau în cetate nașterea regelui meu. Bunicii noștri se asemănau la chipuri, ori poate așa mi se părea mie pe vremea aceea, când abia împlinisem șase ani. Amândoi aveau o barbă căruntă, un nas coroiat și niște sprâncene ca două căciuli circonflexe. Găsisem firește și câteva deosebiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
asemănau la chipuri, ori poate așa mi se părea mie pe vremea aceea, când abia împlinisem șase ani. Amândoi aveau o barbă căruntă, un nas coroiat și niște sprâncene ca două căciuli circonflexe. Găsisem firește și câteva deosebiri. De pildă, bunicul regelui avea în jurul gâtului un colan cu paftale de aur, în vreme ce al meu purta un centimetru de mușama cenușie, prevăzut cu cifre negre, cu liniuțe între ele. Dar amândoi au fost buni meseriași și oameni tare cumsecade. Inima de aur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
avea în jurul gâtului un colan cu paftale de aur, în vreme ce al meu purta un centimetru de mușama cenușie, prevăzut cu cifre negre, cu liniuțe între ele. Dar amândoi au fost buni meseriași și oameni tare cumsecade. Inima de aur a bunicului meu grăia limpede din ochii săi blajini, care, sunt sigur, că atunci când pleoapele i s-au coborât pentru eternitate, au păstrat imaginea chipului meu de copil fericit, să o ducă acolo unde el credea că omul este judecat și răsplătit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
că atunci când pleoapele i s-au coborât pentru eternitate, au păstrat imaginea chipului meu de copil fericit, să o ducă acolo unde el credea că omul este judecat și răsplătit după merit. Poate că și din acest punct de vedere bunicii noștri se asemănau ca două picături de apă. De aceea regele meu mi-a fost drag încă din copilărie, deși niciodată nu mi-a vorbit de pe copertele albastre ale caietelor mele de aritmetică și dictando. Simțeam totuși o urmă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ă În curând voi fi dus, totuși, în duba neagră, la cuptor. Mașina va trece grăbită chiar pe străzile copilăriei mele, pe unde am fost fericit atunci când nu cunoșteam abecedarul, știind să citesc numai în privirea mamei și a blândului bunic. Mă vor împinge în cuptorul unde urmează să intru pe burtă, pentru că atunci când tendoanele se vor scurta din pricina căldurii, va trebui să mă ridic. Vreau ca trupul să mi se așeze încă o dată în patru labe și capul meu, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
prânz, Însoțiți doar de Chang, Du Maurier Îi povesti lui Henry principalele evenimente din viața sa, o poveste foarte interesantă, cu elemente de mister, romantism, patos și o victorie precară asupra adversităților. Misterul Îi Învăluia În principal numele și originea. Bunicul din partea tatălui fusese un gentilhomme verrier francez - adică, după cum sublinia cu multă grijă nepotul, un gentleman care avea un atelier de sticlărie, și nu un simplu artizan. Îl chema Busson, dar, Într-un moment oarecare al vieții, atașase acestui nume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
pe scara literară - ochirea a două ținte cu o singură săgeată - era singura modalitate În care un romancier putea impresiona materialistul secol al nouăsprezecelea. Dickens și George Eliot reușiseră. De ce nu și HJ? Ambiția aceasta avea și un factor ereditar. Bunicul lui, William James, care emigrase din Bailieborough, County Cavan, cu aproape o sută de ani În urmă, sosind În Albany, New York, cu câțiva bănuți zăngănind În buzunar, făcuse rapid o avere imensă dintr-o serie de afaceri inteligente cu alimente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Îi cedă partea sa lui Alice, pentru a-i asigura stabilitatea financiară. Decizia, generoasă, era În același timp și un act de credință În propriul viitor ca scriitor de meserie. Gândul că bunăstarea familiei descrescuse Într-o asemenea măsură de la bunicul James Încoace era tulburător. Răsturnarea declinului cu ajutorul penelului, cititorii și drepturile de autor numărate cu zecile de mii - acesta era visul lui Henry. Dar, pe măsură ce anii treceau, șansele de a-l vedea Împlinit păreau din ce În ce mai Îndepărtate. Nu că ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
le arătă cum funcționa. — Sufăr de spate, Înțelegeți, Îi explică el lui Compton, și trebuie să Îmi schimb poziția din când În când. — Foarte ingenios, zise acesta, admirând pupitrul mobil. — Și vrei să o iei pe urmele tatei și ale bunicului, Monty? Întrebă Henry. Băiatul rămase fără reacție. — Domnul James vrea să știe dacă vrei să te faci actor când ai să fii mare, Îi explică tatăl. Ca să fiu sincer, ne-am gândit că s-ar putea să iasă un scriitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
să Închirieze o casă de dimensiuni considerabile pentru a face loc pentru familia lărgită și pentru servitori - anul acesta, Trixy și soțul ei veniseră cu cei trei băieți, iar Sylvia și Arthur cu primul lor născut, botezat George, după numele bunicului. Henry refuză politicos oferta unui pat la St Hilda’s Crescent, unde parcă mereu călcai pe nisip și scoici, unde lumea alerga permanent În sus și În jos pe scări, trântind uși și strigând după câte cineva, iar finul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
J.L. și J.B. Gilder, și profilul alcătuit de R.H. Sherard, „The Author of Trilby“, În The Westminster Budget (dec. 1895). Daphne Du Maurier a fost cea care a descoperit că presupusa ramură nobilă din istoria familiei era o invenție a bunicului patern al lui George Du Maurier, Robert Mathurin-Busson, care fusese un meșteșugar oarecare, fără dreptul de a emite vreo pretenție asupra numelui sau domeniului Du Maurier, și care fugise din Franța În Anglia pentru a scăpa nu de Revoluție, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
nutrea simpatii față de ea, nu și față de artă, i le mai oferise pe deasupra tejghelei. Uneori, tatăl, după ce fusese plecat în vreo călătorie de afaceri ca negustor de coloniale, cum își zicea el, îi aducea fiului mult-doritele bonuri valorice. Și calfele bunicului meu, meșterul tâmplar, fumau cu hărnicie în folosul meu. Albumele pline de spații goale între texte doct explicative trebuie să fi fost cadouri de Crăciun sau de ziua mea de naștere. Până la urmă, pe toate trei le păzeam ca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
puțin pe mine, de vreme ce încă de dimineață îmi erau deschise drumuri de evadare ce mă purtau în lumile dorite. Astăzi, ori de câte ori suferă din cauza notelor slabe sau a profesorilor neputincioși și isterici, nepoții se lasă numai pe jumătate consolați de mărturisirea bunicului cum că a fost un elev în parte puturos, în parte ambițios, dar oricum slab, sub medie. Ei gem, de parcă ar fi nevoiți să care pietre de moară a căror greutate a fost calculată pedagogic, de parcă perioada de școală s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
până la frunte. Transperante albastre protejau cotoarele cărților de prea multă lumină. Incrustații ovale ornau stinghiile de lemn. În întregime din lemn de nuc, se spunea că ar fi fost lucrarea de absolvire a unui ucenic din atelierul de tâmplărie al bunicului meu patern, care-și încheiase ucenicia cu puțin înainte de căsătoria părinților mei cu o piesă de mobilier ce merita să fie oferită ca dar de nuntă. De atunci, dulăpiorul stătea în dreapta ferestrei de la sufragerie, chiar lângă nișa care-mi aparținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
gura mare, avea cauze care e de presupus că s-ar găsi în frustrările din anii tinereții ei. Dacă familia tatălui meu locuia la o distanță nesemnificativă, după următorul colț de stradă, pe Elsenstraße, acolo unde ferăstrăul circular din tâmplăria bunicului dădea tonul de dimineața până târziu, astfel încât abia dacă puteam evita durabila ceartă de familie, întreruptă doar de fraternizări de scurtă durată, încât tot mereu se spunea: „De acum, nici o vorbă cu ăștia“ și „ăștia nu mai au ce căuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
până târziu, astfel încât abia dacă puteam evita durabila ceartă de familie, întreruptă doar de fraternizări de scurtă durată, încât tot mereu se spunea: „De acum, nici o vorbă cu ăștia“ și „ăștia nu mai au ce căuta la noi în casă“ -, bunicii pe linie maternă și cei trei frați, precum și singura soră a mamei mele, au prins viață pentru mine numai din povestiri și din câteva relicve. Abstracție făcând de sora care se numea Elisabeth, dar pe care o strigau Betty și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
întunecată, obrazul ei mi s-a părut mic, scurtat la nivelul de punct-virgulă-linie. Gura cu buze înguste, strânse. Sprâncenele unite deasupra rădăcinii nasului. Cunoșteam fete mai drăguțe. De o verișoară mă ocupasem chiar, pipăind-o, în șopronul pentru lemne al bunicului. O altă fată se numea Dorchen, venea din Bartenstein, din Prusia orientală, așa și vorbea și nu a rămas la noi decât o vară. Nu, iubirea mea cu codițe negre n-am s-o pomenesc pe numele ei adevărat. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Reich-ului, totuna: am găsit romanul lui Erich Maria Remarque în biblioteca celui mai tânăr dintre frații tatălui meu. Acesta era șef de șantier, răspunzător de montarea componentelor pentru barăci - pereți, ferestre, uși - care erau executate în atelierul de tâmplărie al bunicului de către cinci calfe la circularul care mergea fără încetare. Din această cauză, unchiul Friedel nu fusese înrolat, ci declarat inapt. Era foarte des ocupat la montaj, fiindcă pe terenul din preajma șantierului naval și a portului se ridicau, pentru muncitorii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
presupuse delicte“, despre care însă nu se putea ști nimic, stătea scris acolo: „Dar despre toate nedreptățile pe care ni le-au făcut polonezii nu se spune nimic...“ În continuare, rudele povesteau despe abuzurile îndurate, despre dispăruți, morți și despre bunicul care se tânguie întruna și căruia nu i se mai alină durerea pentru tâmplăria pierdută - „circularul, mașina de rindeluit, toate tocurile alea de ferestre și uși depozitate în pivniță...“ Pe același ton se plângeau de sărăcia generală, din ce în ce mai mare: „Cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
nepoții mai mari, pe Luisa, fiica Laurei, și frații ei gemeni Lucas și Leon, pe Ronja, fiica lui Bruno și, fiica mai mare a lui Raoul, Rosanna, și, pe Frieder, prietenul gemenilor, la un tur, avându-l drept ghid pe bunic, prin oraș și prin suburbia Wrzeszcz, Langfuhrul de odinioară, ca și la o întâlnire cu neamurile noastre kașube -, am trăncănit, în timp ce copiii căutau prin spuma valurilor leneșe ale Balticii chihlimbare minuscule, despre una-alta, la urmă și despre intermezzo-ul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]