12,214 matches
-
pună o stavilă atacurilor sosite cam din senin împotriva lui Eminescu, iar momentul amintește de anii triști și penibili ai atacurilor proletcultiste. Deosebirile nu sunt de sens, ci de direcție. Față de cei care i-au refuzat lui Eminescu statutul de filosof, iar gândirii sale teoretice finalitatea practică, Theodor Codreanu avertizează: "Paginile care urmează încearcă să demonstreze, cu cărțile pe față, că eminescianismul este departe de a fi anacronic, că vizionarismul poetului nostru este extraordinar de fecund și de modern și sub
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
adus la cunoștința contemporanilor printr-un studiu ori prin prezentarea orală a ideilor în toate articulațiile lor. Există însă în textele sale, fapt observat prima dată de Constantin Noica, suma elementelor care ne îndreptățesc să-l acredităm cu titlul de filosof. Și, deoarece din vremea din urmă se produc grave deturnări de sens privind atitudinile sau afirmațiile poetului, Theodor Codreanu a căutat să demonstreze gândirea eminesciană în organicitatea ei. Punându-și întrebarea dacă Eminescu a meditat pe cont propriu asupra ființei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Codreanu dedică lui Constantin Noica o frază ce poate revolta tagma dogmatică a literaților: "Constantin Noica este unul dintre cei mai mari scriitori români iviți în ultimii cincizeci de ani" (p. 193). O altă frază amplă, din finalul studiului închinat filosofului; frizează hiperbola: "Noica este un superb alergător de cursă lungă. Conștiința lui stilistică este desăvârșită, ca la Baudelaire, Eminescu sau Dante. Puține, credem, sunt paginile gratuite din opera lui, deși uneori pare să bată pasul pe loc, acolo unde a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pasivitate și retragere somnolentă", în "sentimentalismul stagnant" spre... "violența sângeroasă", a legitimat "totalitarismul orwellian" etc. În Eminescu mai cred doar "paranoicii", "protocroniștii", antioccidentalii, ultranaționaliștii. Colac peste pupăză, modelul propus de V. Nemoianu, în locul celui eminescian, este, trebuia să fie un filosof "complet" anume... Mihai Șora! Blaga, Mircea Florian, C. Rădulescu-Motru nu pot fi recuperați decât citindu-i prin grila Șora! Cam aceleași "idei" vehiculează și ceilalți defăimători ai gazetarului Eminescu, campanie de fapt concertată împotriva modelului cultural național. Cartea lui Theodor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
acuză pe marele poet pentru "ruptura de Occident", împingându-ne astfel în "antiistorism", în "pasivitate și retragere somnolentă", la "violență sângeroasă" etc. mergând până la executarea "modelului cultural românesc" și găsind că îl poate înlocui cu Mihai Șora, "cel mai remarcabil filosof român din ultimele decenii"; Ileana Vrancea, care îl apără I. Negoițescu în 1966, uitând că în 1953 îl contrapusese pe Th. Neculuță lui Eminescu, așezându-se pe "cel mai sumbru proletcultism"; Jean Ancel, istoric din Israel, emigrant din România în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
picioarele Marelui Duh (...) Treziți-vă și veniți după mine în căutarea Corei (...) care avea formula adevărată a crospecului. Prin ea, ne vom reîntoarce la Dumnezeu, pe care varvarienii l-au ucis..." Această "crimă" varvariană, de altfel, fusese semnalată deja de filosoful Nietzsche prin celebra-i expresie "Dumnezeu a murit!". Precum și noțiunea de "sat global", lansată în lucrarea "Galaxia Gutemberg" de către Marshall McLuhan se naște odată cu pericolul contaminării de "varvarianită", detectat alegoric de Theodor Codreanu. Deși linia de suprafață a narațiunii din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și arta europeană și apreciază toate marile personalități române afirmate în afara granițelor țării de talia lui Matila Ghyka, Constantin Brâncuși, George Enescu, Tristan Tzara, Eugen Ionescu, Emil Cioran sau Basarab Nicolescu, "savant interdisciplinar (de fapt transdisciplinar, nota exegetului), poet și filosof care funcționează atât în cultura și limba română, cât și în limba și literatura franceză, care este un model exemplar de european și care, după opinia mea, incarnează noua paradigmă a spiritualității europene: o spiritualitate cu adânci rădăcini naționale, plurilingvă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Tocmai de aceea vehemența sa este explicabilă, fiindcă cei vizați emit judecați de valoare fără să aducă în sprijinul afirmațiilor probe concludente. Autorul se ridică astfel împotriva "dilematicilor", dar și a unor "fețe subțiri" cum ar fi H.-R. Patapievici, filosoful postdecembrist care susține un "postmodernism de cartier" sau Mihai Zamfir, profesor universitar și ambasador care crede că intelectualitatea română suferă de "maladia Eminescu", acutizată între timp, precum și de alți "profeți mincinoși" care nu încetează să mărească lista detractorilor. Deși animat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lungul studiu Ontologia arheității tonul de dispută se plasează nivelul (înalt) filosofic, Kant și Schopenhauer în special, pe tema genialității, agnosticismului, conștiinței transcendente, metempsihozei etc. Polemica privitoare la "erosul divin" la Eminescu, așa cum reiese în special din postuma Preot și filosof, pune în cauză schisma dintre creștinism și metafizică. O permanentă răfuială întreține Theodor Codreanu cu eminescologia tradițională care l-a "osificat" pe poet în clișee ca: "romantic întârziat", "ultimul mare romantic", "produs tardiv al romantismului german", "epigon al romantismului european
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
se prezintă viu regândite de autorul Fragmentelor, am spune spălate de rugina uzului și abuzului. Totuși, Theodor Codreanu nu caută paradoxul sau originalitatea cu orice preț. El nu poate fi învinuit de procedeul comod pe care Papini, în Crepuscolo dei filosofi, îl atribuie lui Nietzsche, dar de care vinovat se face mai degrabă Papini însuși, procedeul mecanic de-a spune da unde e nu, și de a spune nu unde e da. Pe Th. Codreanu nu-l interesează efectul, ci numai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
rușinoasă, dar e... creatoare; Artiștii mediocri sunt femeile ușoare ale literaturii; Insuccesul te transformă din autor în personaj; Erorile de tipar înveselesc cărțile plictisitoare; Nenorocit e geniul lipsit de talent; Oratoria fără talent e tupeu; Sinuciderea lui Sadoveanu: "Mitrea Cocor"; Filosoful pornește de la cauze, artistul de la efecte; Ce e searbăd și efemer durează; Poetul pur e acela care n-a debutat în volum; Narcis și Orfeu sunt condamnați de privire; Criticii minori trebuie iertați. Cei mari n-a nici o scuză; Jurnalul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
există maximă care să nu poată fi spartă". Sau "Nu există maximă care să nu poată fi contrazisă". Invenția stranie a lui Lamparia se numește aquafonul "un soi de melc nemaivăzut, semănând a minilabirint". Câteodată, totuși, autorul sare dincolo de adevăr: "Filosofii ar fi trebuit să nu caute cauza mișcării, ci ceea ce i se opune". Dar au făcut-o presocraticii prin existentul absolut! Fragmentele din finalul volumului, aduse la zi, cu unele frământări social-politice, deși interesante, scad în intensitate și concentrare ideatică
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
au capacitatea extraordinară de a semnifica tot ceea ce este mai bun și mai demn în noi. O astfel de personalitate este Theodor Codreanu. El s-a afirmat ca istoric și critic literar de mare autoritate, ca eseist, romancier, poet, ca filosof care a interpretat "modelul ontologic eminescian", ca lingvist atras de domeniul fascinant al stilisticii, ca istoric al culturii. El ilustrează admirabil tipul de creator pe care G. Călinescu îl numea "scriitorul integral". Cei mai importanți creatori din literatura română de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
să nu reproduc vreo câteva. Mai sunt aici, cum spun, "frânturi de cugetare", unele de dimensiunea unor microeseuri, ca acelea despre Maiorescu, Dostoievski ( Idiotul), Rimbaud, Doamna de la Fayette, Proust, Bachelard, G. Călinescu (Bietul Ioanide), Borges. De mare atenție se bucură filosofii și filosofia: Platon, în cea mai mare măsură, Aristotel, Descartes, Pascal, Erasmus, Kant, Schopenhauer (desigur), Freud, Husserl, Heidegger, Nae Ionescu, C. Noica, Ștefan Lupasco. Subscriu fără ezitare: "Un filosof nu trebuie să fie niciodată "partizan" (...) Filosofiile partizane nu sunt decât
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Bachelard, G. Călinescu (Bietul Ioanide), Borges. De mare atenție se bucură filosofii și filosofia: Platon, în cea mai mare măsură, Aristotel, Descartes, Pascal, Erasmus, Kant, Schopenhauer (desigur), Freud, Husserl, Heidegger, Nae Ionescu, C. Noica, Ștefan Lupasco. Subscriu fără ezitare: "Un filosof nu trebuie să fie niciodată "partizan" (...) Filosofiile partizane nu sunt decât forme de teologii eretice deghizate, și ele constituie preistoria filosofiei". Și iată-ne ajunși și la politichie. Calul de bătaie, proletcultismul. Politica se compromite ca dogmă (o spune și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
transformă uneori prea brutal. Este cazul literaturii fantastice, a literaturii postmoderniste până la momentul în care a devenit post-postmodernistă. Aforismele lui Theodor Codreanu au ușoară notă de istorie literară, se percep cu aceeași sinceritate și fluență magică care-i aparține unui filosof decretat critic de împrejurări mai puțin cunoscute. Multe întrebări retorice de altfel: poezia lui Bacovia, Barbu, Blaga, Arghezi e mai tot timpul tratată ca o literatură școlară și nu reușește să treacă de această categorisire. Literatura română este prea cuminte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lui Slavici că "natura nu lucrează după tipare, ci-l toarnă pe fiecare după calapod deosebit", el avea în vedere varietatea infinită sub care se înfățișează arheitatea, cum a spus-o și autorul ontologiei arheilor Eminescu, și C.G. Jung, și filosofii repetiției și diferenței din vremurile cele mai apropiate de noi. Esența este divină, diferența e lumea, lucrarea divină. Cronotopia caragialiana are în prim-plan spațiul, privit printr-o oglinda deformatoare, de unde prevalența vizualității. Iar proba pentru spațialitatea pură a lumii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
taxat drept "călău". Am invocat numele criticului de la Sburătorul fiindcă o afirmație lovinesciană va face carieră. "Cultura ardeleană nota Lovinescu era clădită pe un neadevăr". Dar folositoarea minciună ardeleană va genera aprige controverse și va isca patimi nedomolite, angajând două filosofii de viață, implicit două programe culturale în conflict. Pe de o parte, literatura luptătoare, civismul, pedagogia națională așezată sub semnul urgenței, militantismul care nu putea acorda prioritate rigorilor estetice; pe de altă parte, infiltrația ideilor junimiste, angajând bătălia în sfera
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de orgiile periculosului cult; o ceată de oameni ar fi pus la cale "comedia" și tinerimea de atunci, amețită, sedusă, hipnotizată ar fi căzut pradă "infecției". Ca să nu mai vorbim despre "monstruozitățile" poetice, sfidând "paciența hârtiei" ori de influența schopenhaueriană, filosoful german fiind decretat "îngerul rău" al poetului. Tot din unghiul "literaturii bolnave" denunță și Aron Densusianu cultul eminescian ca "desfrâu libidinos". Dezordinea din viața poetului s-a transferat operei, incoerentă, întruchipând prin "înnodare de strofe" "o lume bolnavă și haotică
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
despre evenimente, care ne rămân pentru totdeauna necunoscute, deoarece istoria este întotdeauna decisă și scrisă de către învingător și, deci, nimic nu mai poate garanta adevărul ei". Ne aflăm deja pe tărâm postmodernist, căci a fost de-ajuns aceasta aserțiune a filosofului german pentru ca prozeliții să deformeze sintagma și să ducă nihilismul până în pânzele albe, cu consecințe, pentru civilizația umană a sfârșitului de secol XX și începutul sec. XXI, dintre cele mai grave, despre care vom vorbi ceva mai încolo. Dispariția ideii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
autorul acestei cărți a condamnat postmodernismul să moară infantil, chiar înainte de a ieși din stadiul zombie" (p. 137). După ce admite că un scriitor poate fi citit prin mai multe grile, complementare sau nu, autorul se concentrează să demonstreze că unii filosofi anatemizați ca precursori sau susținători ai postmodernismului (Fr. Nietzsche, S. Freud, M. Heidegger sau J. Derrida) s-au apropiat sau chiar au anticipat postmodernismul, aceștia fiind în realitate "niște asceți căutători de puritate", înainte de orice altceva. Din motive similare, pentru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
mult, intrând în analiza de substrat a filiației marxiste a majorității '80-iștilor, Codreanu constată: "Paradoxal, postmodernismul, în pofida tuturor așteptărilor, este o ducere la bun sfârșit a materialismului marxist-leninist, dar cu iluzia că este adversarul acestuia. Sugestiv, că mulți dintre filosofii postmoderniști se trag din stirpea marxismului reformat în postmodernism" (p. 15). Nesituarea în post-ideologic atrage atenția asupra conceperii "in vitro" a unui mutant modernist pur, a optzecismului, similară nașterii copilului cu coadă de porc, în fascinanta alegorie a modernului din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
terestre, și anume la Postmodernism și pragmatism, analizat în principal prin intermediul afirmațiilor lui Richard Rorty, cunoscut la noi cu volumul Contingență, ironie și solidaritate. Punând în discuție rolul filosofiei în cultura occidentală modernă și criticând teoriile promovate de Ludwig Wittgenstein, filosoful american al cunoașterii consideră că este realist omul care se justifică utilitar, însă este "combătut" la rândul său de către Th. Codreanu care este încredințat că, cităm, o lume care nu se întemeiază în transparența energiilor divine, nu durează, căzând pradă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
neantului postmodernist, Theodor Codreanu se întreabă cum e posibilă creația din nimic, fără un Creator? Tot el remarcă faptul că, sub amenințarea globalismului, națiunile își cultivă mai puternic tradițiile și specificul. În legătură cu nașterea conceptului de transmodernism, criticul pornește de la observația filosofului Radu Enescu, cel care remarcând dezontologizarea postmodernistă propunea depășirea ei prin transmodernism. În sprijinul reontologizării pe alte baze, Basarab Nicolescu a dezvoltat Transdisciplinaritatea, termen care l-a determinat pe Theodor Codreanu să lupte pentru impunerea denumirii de transmodernism pentru noul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
despre societatea socialistă și comunistă, despre teoria marxistă și chiar despre proasta înțelegere a filosofiei materialiste, aplicată anapoda în țările unde a învins clasa muncitoare și așa cum se petrec lucrurile și azi, încât, concluzia este aceea că Marx este un filosof încă neînțeles și greșit interpretat. A considerat că singurul teoretician în măsură să înțeleagă cum se cuvine teoria lui Marx a fost Roger Garaudy pe care îl citează, referindu-se probabil la studiile Karl Marx, din 1964, și Marxismul secolului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]