11,358 matches
-
mult mai rar, dar foarte necesar (filmul-anchetă), cum a fost Omul zilei, al lui Dan Pița. însă Magnatul (regia : “erban Marinescu, scenariul : Bogdan Ficeac) nu e Omul zilei ; e mai mult Omul, frate cu gardul, ca în Afară-i vopsit gardul : la prima vedere, ceva cu afaceri, intrigi, dezvăluiri, mașinațiuni politice și tot tacâmul ; la a doua, odată intrat în meniu, o poveste plicticoasă despre un patron de presă strâns cu ușa să cedeze, să facă jocul Filmul dă impresia că
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
începem urcușul pantelor domoale ale Munților Metaliferi. Străbatem câteva sate mici, cu locuințe modeste, multe dintre ele dând semne clare că de mult timp nu mai este nimeni acasă: acoperișuri sparte, pereți ce stau să cadă, bălării până la ferestrele goale, garduri căzute. Unde or fi oamenii locului? Arareori, vedem câte o bătrână la marginea drumului, privind cu nedumerire către șirul de mașini ce stică liniștea locului. După ce trecem peste pasul Vălișoara, coborâm spre valea Crișului Alb și ajungem în orășelul Brad
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
Peisajul se umanizează, pulsează, comunica o stare de spirit. Casele sau cramele solitare din podgorii și livezi poartă semnele vetustului și ale unei dezordini patriarhale. Formele cu generoase curburi dau impresia unei porniri din loc, abstrăgându-se gravitației, asemenea copacilor, gardurilor ori stâlpilor. Deasupra au povară ocrotitoare a acoperișurilor din stuf, paie sau tablă ruginita („Periferie la Huși”, „Peisaj” - p. 142). Aflate într-o degradare lentă, par îmbătrânite, dar nu părăsite. Cu geamuri mici, inegale, uși înguste, hornuri zvârlite spre cer
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
de pretenții arhitecturale, casele au expresii umane, emană căldură, prietenie, te cheamă, au de șoptit o poveste în care sunt părtașe ca martori. Poartă în ele farmecul unei lumi apuse. Curtea are poartă somptuoasa („Poartă de la vie”), este împrejmuita de gard împletit din nuiele ori făcut din scânduri („Peisaj”, pp. 100, 103, 189, închisă între acareturi („Peisaj”, p. 92) sau semideschisă („Pe drum de țară” și „Peisaj din Huși” - p. 152, „Peisaj cu case”). În ograda, animale, păsări, obiecte de uz
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
ascuns, cu ușile închise, nu te băteai cu cotropitorul, pe cîmp deschis, la Mărășești ori Călugăreni... A doua zi, după ce a venit mama acasă, la comună a sosit "cineva de la București". Peste două zile, un vecin îi strigă tatii peste gard: Vin de la sfat. Am fost scoși de la chiaburi. Atunci, tata a tăiat porcul, pe care, dacă n-am fi fost scoși de la chiaburi, ar fi trebuit să-l vîndă, să mai achite din dări, iar mama a făcut cîrnați. De
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Am plimbat-o peste tot pe unde e mai frumos și-am dus-o și prin dreptul unor clădiri care sînt sau au fost sedii ale unor instituții. Aici ai fost, mamă? o întrebam. Nu. Era mai altfel, avea tot gard de fier și o curte... Sînt vreo douăzeci de ani de-atunci, i-am zis, cine știe pe unde ai fost... Spre seară, ne-am gîndit să mergem la o rudă și am pornit pe bulevardul Republicii, să luăm autobuzul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
unde ai fost... Spre seară, ne-am gîndit să mergem la o rudă și am pornit pe bulevardul Republicii, să luăm autobuzul din Piața Rosetti. Asta-i clădirea! a exclamat mama, arătîndu-mi clădirea Ministerului Agriculturii. Io-te și poarta, și gardul... Io-te și ceasul de pe clădire... Aici am așteptat. Era un soldat la poartă. Am intrat pe ușa aceea, de colo... Doctorul Petru Groza, chiar el, a venit în sala aceea și m-a ascultat... Cînd am auzit c-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
visam stînd în picioare, cu furtunul în mînă. Imediat după ce trecea controlul a treia oară, schimbam furtunul la ultima gură de apă, îl lăsam pe nașul Ion să ude florile, iar eu mă așezam între flori, cu spatele rezemat de gardul verde și adormeam. Dormeam puțin, poate jumătate de oră, pînă venea nașul Ion și mă trezea: "Hai, finule, să strîngem furtunul, că-i gata". Minutele dormite între flori au rămas în mintea mea ca amintirea unei mari iubiri, redeșteptată mereu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
firișoare verzi. Mă plec, rup cîteva fire de iarbă, le zdrobesc între degete și le duc la nas. Mirosul de iarbă fragedă mă trimite pentru două-trei clipe înapoi, în copilărie. E o senzație aparte, parcă îmi vine să fug la gardul dinspre fîntînă și să-l strig pe Nelu Arbore: "Hai, Ioane, după ghiocei!" Las iarba să cadă pe platoul uscat și o pornesc spre clădirea Serviciului electronic. Traversez o alee a combinatului, trec pe lîngă clădirea dispecerului Serviciului utilități "creierul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
i-au ros tatii spatele și i-au bătătorit palmele. Căruța de atunci s-a făcut țăndări într-o vară, cînd a încărcat tata prea mulți snopi; o roată de-a ei mai stă și acum în grădină, rezemată de gard. Cealaltă căruță, următoarea, a fost dată la C.A.P.: cred că, acum, și-aceea s-a stricat. Au rămas întregi doar amintirile. Peste cîțiva ani cursa aceasta, în care merg acum spre oraș, va ieși din circulație, șoferul va fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mușcate, dalii și rezedă, siluetele lor negre trec fără zgomot, discret - flori cernite și mobile. E ora care îmi place mie cel mai mult la țară: ora șase, când umbrele se armonizează cel mai bine cu florile, cu potecile, cu gardurile vii. Mă gândesc la tine, volbura mea, dulcea mea, neuitata mea Euridice. Într-o bună zi trebuie să vii și tu aici, să culegi iarba amară și fermecată a amintirii și a disperării, și poate ți se va spune: „Aici
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Doi Ajungem la Heathrow a doua zi dimineață la ora șapte și ne luăm în primire mașina închiriată. Pe drumul spre casa din Hampshire a părinților lui Suze, mă uit ca prin ceață pe fereastră spre peisajul de țară, la gardurile vii, la câmpuri și la micile sătulețe, de parcă le văd pentru prima oară în viața mea. După Manhattan, totul pare atât de mic și de... drăgălaș. Pentru prima dată, îmi dau seama de ce americanii găsesc că în Anglia toate lucrurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
din spatele casei, spre un pâlc de cedri și un lac, în care Suze era să se înece când avea trei ani. În stânga e și o grădină de trandafiri protejată de ziduri, toată numai straturi de flori, alei cu pietriș și garduri vii, și ăsta e locul în care Tarquin a cerut-o de nevastă pe Suze. (Se pare că chiar a pus un genunchi pe pământ și, când s-a ridicat, avea pietriș lipit de pantaloni. Ăsta e Tarquin.) În dreapta e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Suze. (Se pare că chiar a pus un genunchi pe pământ și, când s-a ridicat, avea pietriș lipit de pantaloni. Ăsta e Tarquin.) În dreapta e un vechi teren de tenis și pe urmă iarbă pur și simplu, până la un gard viu, dincolo de care e cimitirul bisericii din sat. Din unghiul în care mă uit pe fereastră, văd un cort uriaș plantat în spatele casei, și tocmai se instalează un fel de spațiu de acces acoperit, care va șerpui dincolo de terenul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
înapoi spre casă, închipuindu-mi cum ar arăta un cort pe peluză, când, brusc, disting frânturi de conversație pe ton iritat, venind dinspre grădina de alături. Mă întreb dacă o fi cumva Martin și tocmai vreau să bag capul peste gard și să-l salut, când aud o voce clară de fată de dincolo de zăpadă, spunând: Definiște cuvântul frigidă! Fiindcă, dacă mă întrebi pe mine... O, Doamne. E Lucy. Și pare de-a dreptul furioasă! Se aude un răspuns murmurat, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
E Lucy. Și pare de-a dreptul furioasă! Se aude un răspuns murmurat, care nu îi poate aparține decât lui Tom. Că doar ești xpertă, nu! Urmează iar un murmurat. Știi ceva, scutește-mă. Mă strecor cu grijă mai spre gard, dorindu-mi cu disperare să aud ambele părți. — Ei, da, poate că dacă am avea cu adevărat o viață împreună, dacă ai avea și tu o inițiativă cât de cât, măcar o dată la o mie de ani, poate n-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ai făcut decât să te plângi încontinuu... făcut nici cel mai mic efort... Trosc! Rahat. Rahat. Am călcat pe o crenguță. O clipă mă gândesc s-o iau la fugă. Dar e prea târziu, capetele lor au apărut deja peste gardul grădinii, Tom roșu la față și supărat, Lucy neagră de furie. — A, bună! zic, încercând să par relaxată. Ce mai faceți? Eu tocmai... ăăă... am ieșit la o plimbărică... și mi-am scăpat... batista. — Batista? Lucy se uită suspicioasă spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nu au. Da, știu că sunt într-o mare belea. Da, știu că am fost proastă. Ei, ia mai terminați odată și lăsați-mă în pace! NU VEDEȚI cât sunt de stresată? — Bună, Becky. Tresar surprinsă și mă întorc. Lângă gardul grădinii vecine, îl văd pe Tom, care mă privește cu o mină de îngropăciune. — Tom! Bună! zic, încercând să-mi disimulez șocul la adresa înfățișării lui. Dar... Dumnezeule! Arată groaznic, palid ca naiba, deprimat și îmbrăcat cu niște haine absolut cumplite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Tom, nu e vina ta, zic apăsat. Probabil că Lucy are și ea problemele ei. — Crezi? — Sigur. A avut o mare șansă cu tine. Ea a fost proastă, că n-a știut ce are. Dintr-un impuls, mă aplec peste gard și îl îmbrățișez. În clipa în care mă trag înapoi, îl văd că mă fixează cu ochi imenși, ca un câine pleoștit. — Becky, tu m-ai înțeles întotdeauna. — Ei, ne cunoaștem de multă vreme. — Nimeni nu mă cunoaște așa cum mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
părăsească țara „din proprie inițiativă, fără să fie necesar să-l expulzezi” ( În termenii episcopului Tit Simedrea), liberalul Ion C. Brătianu, prim-ministru al României În perioada 1876-1888, obișnuia să spună o fabulă populară românească : profitând de o gaură În gard, un vulpoi s-a furișat În ogradă, a prădat-o și s-a făcut atât de gras Încât nu a mai putut să treacă prin aceeași gaură și să fugă. Gospodarul l-a atras Într-un colț al grădinii și
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
15- 34)"/>. Una dintre cele mai ilare imagini este cea a unei „oști jidovești” Îngrozite de lătratul câinilor. Două proverbe românești rezumă această imagine : „Jidanii când au mers la resboi, au zis să se lege câinii” și „Leagă câinii de gard să treacă armata noastră” <endnote id="(3, p. 37)"/>. În 1890, folcloristul Dumitru Stăncescu a publicat snoava Jupân Leibu voinicos, puțintichi cam fricos. Ajunsă la marginea unui sat, „oastea evreiască” a cerut primarului „să le dea vreo câțiva dorobanți, ca să
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
jidaniade” eroicomice, oastea clachează de spaimă la primul lătrat de câine : „- N-auzi, bade ? Latră-un câine !/ Fugi degrabă, mergi de-l leagă,/ Că se tem voinicii noștri,/ Că se teme oastea-ntreagă !”. Cum țăranul refuză să lege câinele de gard, „oastea jidovească” apelează la soluția cunoscută : „Să tocmim vreo doi români,/ Ca să meargă cu oștimea/ Și s-o apere de câini” <endnote id="(184, p. 163)"/>. Într-o altă snoavă populară, publicată În 1893, este luată În derâdere „viteaza” armată
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
s-au dat botezului”, dar au și torturat-o : Pe mine prinsu-m-au, Prinsu-m-au, legatu-m-au, Cu cuțit tăiatu-m-au, În cazan băgatu-m-au, Și trei zile fiertu-m-au, Numa-n ceară și rășină, Apoi strecuratu-m-au, În gard aruncatu-m-au <endnote id="(491, p. 313)"/>. Similar, Într-o baladă populară cu mai multe variante culese În Oltenia, Sfânta Maria și Sfânta Vineri aflate În Rai se plâng lui Dumnezeu că necredincioșii le chinuie : Cu apă ne opărește
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
în furia momentului, însă, cei zece soldați evrei din Regimentul 29 Infanterie din Dorohoi, care formau o gardă de onoare a armatei române la funeraliile soldatului Iancu Solomon, au fost executați, pentru că au fost duși lângă cimitirul evreiesc, puși cu fața la gardul cimitirului și omorâți pe la spate de camarazii lor, sub ochii unui colonel. Soldați români din Regimentul 3 grăniceri pază și din Regimentul 8 artilerie au continuat acțiunile violente împotriva evreilor din oraș, au devastat locuințe și prăvălii, au maltratat și
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
Datorită unei campanii uriașe de asmuțire a populației Împotriva „reacționarilor” inventați de comuniști, țara se Împărțise În două tabere: prima, cu o pondere mică, se decisese să se abată la stânga pentru a Împărți pari, pumni și stâlpi rupți din garduri pe șalele „dușmanilor de clasă”. A doua, cu foarte mulți simpatizanți maniști, titeliști și brătieniști, se războia din greu cu uriașul aparat propagandistic În care trebuie neapărat inclus și postul național de radio, acaparat Încă din august 1944 de către bolșevicii
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]