9,213 matches
-
trecere printr-un procedeu al cenzurii pare-mi-se în premieră: a fost abil machiată (era să scriu maculată) în ceea ce deloc nu era și n-ar fi putut să fie: în roman istoric!"173 Într-adevăr, printr-o fatală ironie, atât pentru destinul cărții, devenită "sconcs"174 în fața posibililor cititori, cât și pentru cei care i-au permis publicarea, acest roman văzut retrospectiv de autor ca "remediu [...] la orice formă de terorism"175, prin foarte multe aluzii la dictatura comunistă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
folosit pentru a sărbători editorial "40 de ani de la Eliberare". O lectură mai puțin grăbită ar fi dezvăluit însă cât de puțin era exaltat aici patriotismul și cum, dimpotrivă, în ciuda obiectivității simulate prin procedeul caragialian al colajului de texte extraliterare, ironia pune în lumină tocmai contrastul rușinos între comportamentul iresponsabil al românilor (cazul cel mai elocvent este cel al personajului Mihail Buzdugan Comănești, decisiv în manevrele de întoarcere a armelor împotriva ocupantului nazist, dar care-și ratează misiunea pentru că "dormi buștean
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și veridicitatea "autobiografiei" ale cărei nenumărate variante îl covârșesc pe receptor și revelează prin inversiunea comică de situații (anchetatorul terorizat de cel interogat), absurdul sistemului bazat pe control prin îndosariere de existențe. Apropiată de utilizarea dată de prozatorii târgovișteni pare ironia din romanul lui Mircea Nedelciu, Tratament fabulatoriu, care a reușit să vadă lumina tiparului în 1984, datorită unui tertip al autorului dezvăluit în ediția a doua din 1996: a atras atenția cenzurii printr-o prefață care necesita corecturi evidente, salvând
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
fantastic al "Sinecorzilor", în "moftul" lumii caragialiene. Ceea ce reiese din cele câteva exemple selectate, este că modul ironic rămâne tributar modelului caragialian atât de scriitură, cât și de "diplomație", de șiretenie necesară scriitorilor integri, care sunt constrânși să recurgă la ironie pentru a dezvălui ceea ce nu pot spune fățiș. Caragiale a fost, indubitabil, pentru astfel de autori, un partener din umbră care le-a validat demersurile prin sigiliul intertextual dezvăluit la o astfel de lectură. 3.9. Modul grotesc Grotescul justifică
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
eliberare, de expulsie magică a răului prin exhibare ritualică în scop terapeutic, sau ca instrument de trezire a conștiințelor amorțite de frumosul convențional. "Nu trebuie ascunse sforile, ci făcute vizibile, deliberat evidente, ajungându-se la grotescul profund, la caricaturi, dincolo de ironia spirituală a comedienilor de salon"180. Imperativul teatrului absurdului, redat în această celebră formulare ionesciană, viza chiar această funcție catartică a plonjării prin grotesc în paroxismul care marchează sursele tragicului. Putem spune, așadar, că grotescul profund, echivalat cu extrema caricatură
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ocupă un loc însemnat între procedeele caragialiene, reprezentat masiv în schițe precum: 1 Aprilie (monolog), La Paști, Grand Hôtel "Victoria Română", în reportajul O plimbare la Căldărușani, și mai cu seamă în nuvelele marcate de gravitate. Apropiată de grotesc devine ironia din "viceversa" catastrofală din Două loturi, precum și cea din "convertirea" la creștinism a evreului Leiba Zibal din O făclie de Paști 181. Note grotești sunt de găsit și în Păcat, în comportamentul inuman al Ilenei și în "reprezentațiile" lui Mitu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cu raționalitate, caracterul de "Ianus bifronte" (Pirandello) asupra căreia insistă cei mai mulți cercetători. R. Escarpit, de pildă, susține că umorul, acoperind îndeosebi regiunile conștiente ale râsului, presupune o fază critică, generatoare de angoasă și de tensiune nervoasă, faza intelectuală, numită îndeobște ironie și o fază constructivă, cea afectivă, calificată drept "explozie umoristică" ("rebondissment humoristique")198, prin care echilibrul este restabilit. În privința raporturilor cu comicul, umorul este considerat cea mai înaltă treaptă a acestuia, la care se poate ajunge traversând și anexând și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
umoriștilor postcaragialieni. 3.13. Caragiale și umorul Este oare detronat Caragiale de Ion Creangă în privința acestui mod al comicului? Într-adevăr, aspecte ale umoristicului se întâlnesc mai rar în opera lui Caragiale, fapt explicabil, dacă avem în vedere predilecția pentru ironie, remarcată și comentată de majoritatea cercetătorilor. Plecând de la unele mărturii biografice caracterizatoare, suntem însă ispitiți să aplecăm balanța predispozițiilor temperamentale caragialiene nu înspre latura cinismului și a malițiozității sarcastice intransingente, ci înspre cea a bunăvoinței conciliante. Acea memorabilă exclamație "nu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prezentă incidental în opera sa. Astfel, în comedii, urme ale comicului de tip umoristic se întrevăd în paginile consacrate lui Pristanda, Cetățeanului și Catindatului. Profilul umoristic caragialian se întregește în nuvelistica fantastică și în cea plasată sub semnul gravității. Fatala ironie a "viceversei" din finalul tragicomicei Două loturi, de pildă, este punctul culminant cu deznodământ dramatic precedat gradual de o suită de grotești prăbușiri de la speranță la deznădejde, din efortul derizoriu al personajului neputincios în lupta cu un Destin capricios. Contratimpul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a concilia seriosul cu veselia, de a converti penibilul în ridicol amuzant, privit cu bonomie resemnată și surâzătoare. Se întrevede în aceste rânduri atitudinea umoristului veritabil care "ar plânge, dar nu poate de râs". În același sens, ușoara urmă de ironie care răzbate din conturarea personajului Cănuță este, de fapt, o perfectă ilustrare a accepțiunii umorului drept "ironie deschisă" pentru că "simulează simularea"204. Naratorul adoptă în aparență punctul de vedere comun, lăsându-și personajul să înfrunte cu amărăciune ostilitatea tuturor și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
surâzătoare. Se întrevede în aceste rânduri atitudinea umoristului veritabil care "ar plânge, dar nu poate de râs". În același sens, ușoara urmă de ironie care răzbate din conturarea personajului Cănuță este, de fapt, o perfectă ilustrare a accepțiunii umorului drept "ironie deschisă" pentru că "simulează simularea"204. Naratorul adoptă în aparență punctul de vedere comun, lăsându-și personajul să înfrunte cu amărăciune ostilitatea tuturor și trecând pe seama cititorului responsabilitatea restabilirii sau a relativizării adevărului și a recompensării prin unda de compasiune transmisă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
înfrunte cu amărăciune ostilitatea tuturor și trecând pe seama cititorului responsabilitatea restabilirii sau a relativizării adevărului și a recompensării prin unda de compasiune transmisă de umor. Focalizarea externă obiectivează pledoaria în cazul "sucelii" personajului, iar schimbarea de perspectivă, presupusă de procedeul ironiei, centrează imaginea unei lumi pe dos, față de care se profilează absurdul acestui personaj. Spre deosebire de Mitică prototipul lumii comune, caracterizat prin "deșteptăciune", adaptabilitate, abilitatea de a face compromisuri, Cănuță se autoizolează prin încălcarea consecventă a normelor simțului comun, care vin în
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prototipul lumii comune, caracterizat prin "deșteptăciune", adaptabilitate, abilitatea de a face compromisuri, Cănuță se autoizolează prin încălcarea consecventă a normelor simțului comun, care vin în contradicție cu propria sa logică, la care suntem ghidați să aderăm prin intermediul umorului camuflat în ironie. Ca anticipare teoretică și practică a umorului, aforismul, o formă specifică de spirit, așa cum am precizat, cunoaște reprezentări notabile la Caragiale. În afara aforismelor propriu-zise, multe publicate în "Convorbiri literare" în 1880 sau a "cugetărilor" risipite prin paginile "Moftului român", forme
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Eros la mănăstire etc. mediul monahal apare extrem de propice pentru explorarea discrepanțelor de esență boccacciană dintre stilul de viață predicat și identificat în mod ideal cu cel al reprezentanților bisericii și artificialitatea, automatismul și banalitatea din traiul acestora. Întotdeauna însă ironia sau întrevăzuta satiră sunt îndulcite de tonul bonom, indulgent. În eroicomicul roman pseudopolițist Cazul maicii Varvara, de exemplu, deși personajele feminine au un comportament verbal asemănător mahalagioaicelor din schițele lui Caragiale, sesizăm îngăduința cu care le sunt divulgate defectele. Reproducerea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ca resort de perseverență în absurdul viețuirii cotidiene, compun substanța de sensibilitate, gingășie și gravitate care conferă comicului a cărei formă o imprumută, alură umoristică. Aceasta cu atât mai mult cu cât, așa cum observa Dorina Grăsoiu în Mihail Sebastian sau ironia unui destin, dacă aplicăm definițiile teoreticianului 220 la propriile creații, Mihail Sebastian se încadrează indubitabil în categoria umoriștilor, "fiindcă, așa cum concepe el umorul (ca "un mod liric", "o poezie ratată ", " tragedia unei sensibilități care nu se poate realiza, drama unui
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
semn de recunoaștere este consumul de ambrozie "capuținistă", sunt cei care "tarifează prețurile succeselor și decernă laurii, ei condamnă, îngăduie sau încununează în literatură, în arte, în științe, în fine în tot."38Inadecvarea pretenției la realitate reiese cu claritate din ironia implicată, disimulare ingenioasă ce augmentează caracteristic atitudinea critică. Aceste tipuri cu deosebire, cărora Caragiale însuși le-a conturat fizionomia de grup în remarcabile schițe monografice, (Mitică, Moftangii, Intelectualii), s-au fixat definitiv ca mărci distinctive care subordonează genericul comic de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
planul diurn cotidian apare drept o permanentă contrazicere a acestor visuri, spulberându-i implacabil și derizoriu iluzie după iluzie. Numeroase pasaje redau cu maximă obiectivitate, dar printr-o dispunere expresivă a secvențelor narative, atmosfera stilistică marcată de o foarte subtilă ironie la adresa suficienței acestui personaj: O fată care mă iubea pe mine, îmi spunea că-i place fruntea și buzele. Spunea că am o frunte de cugetător. Dar ție, ia spune-mi, ce-ți place?... Tot fruntea! făcu Arethia redevenind calină
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
să fie resortul acestui deznodământ. Variațiuni pe această temă sunt de găsit și în numeroase nuvele ale lui Gib. I. Mihăescu: Semnele lui Dănuț, Întâmplarea, Vedenia, La "Grandiflora", în care, în afara desfășurărilor epice reductibile la o schemă care ipostaziază generica "ironie a soartei", legătura cu arta și tipologia caragialiană este mai pregnantă prin recontextualizarea tipurilor umane devenite subit victime ale închipuirii, ale "fandacsiei"54, atunci când obsesia, contopită cu halucinația, dobândește o realitate catastrofală. În acest sens, nuvele precum În vreme de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
astfel încât să nu mai ajungă la concluzia că el nu poate pricepe nimic dintr-o carte, ci că, evident, aceasta este foarte prost scrisă. Spre deosebire de Nenea Iancu din derutanta schiță Un artist, auditoriul acestui "savant" nu-și disimulează disprețul, însă ironiile străvezii la adresa incorigibilului rector, râmân evident, nesesizate de acesta. În piesa scrisă în 1943, intitulată Seringa, Tudor Arghezi ne introduce și în lumea semidocților din sfera medicală, guvernată de impostură, oportunism, lipsă de scrupule. Bâlbâiala și incompetența explică cel mai
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Teodor Mazilu, Mobilă și durere cu cele din acest ultim caz citat, putem remarca nota comună a scriitorilor postcaragialieni, de evidențiere cât mai pregnantă a nefirescului din cadrul conjugal, lăsat întotdeauna, în proza caragialiană, în cea mai difuză imponderabilitate aluzivă a ironiei. Dintre motivele subsumate temei caragialiene a familiei, regăsim o interesantă ilustrare a celei referitoare la problemele chiriașului bucureștean la Damian Stănoiu, în romanul Camere mobilate (1933), prin combinarea hipotextelor ușor de recunoscut Caut casă, Proces-verbal, De închiriat. Romanul urmărește practic
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
încă un aspect care reliefează lipsa de competență stilistică din lumea reprezentată în opera lui Caragiale. Urmărind și în privința tropilor aceeași departajare între universul stilistic al lui Caragiale și cel al personajelor sale, observăm preferința autorului Momentelor pentru "metalogisme" antifraza, ironia, parabola, paradoxul în timp ce "eroii" săi fac uz involuntar de acele figuri de sunet, de construcție și semantice care implică devieri de la uzul lingvistic normal, de fapt greșeli cu mare potențial comic. Astfel, dintre "metaplasme" sunt frecvente metatezele ("levorverul", "Galibardi" etc.
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
din paradigma caragialismului: Forțând nițel zicala memorabilă, am putea spune că prozatorii tineri din "Căldura" cea mare a lui Caragiale se trag. Oralismul, concizia, atenția îndreptată spre categorii sociale nou apărute, spre lumea intermediară ce desparte satul de oraș, umorul, ironia, refuzul literaturizării, transparența textuală prin care convenția să apară la suprafață, precum acel "ragăm", depistat în plicul de grăsime etc., sunt de la Caragiale citire"164. Vom exemplifica în continuare pe scurt acele aspecte menționate aici pe care nu le-am
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prestigiu au precizat că absurdul s-a manifestat sporadic în literatură chiar din vremuri arhaice, sub forma iraționalului oniric, ca element al satirei și ca formă de umor6, și că se i pot excava rădăcini viguroase în grotescul baroc, în ironia romantică și în antiraționalismul deliberat al avangardei artistice. Deloc întâmplător, însă, absurdul se configurează în istoria literaturii și a artelor ca structură estetică originală abia în secolul trecut, când se creaseră condiții pentru constituirea unei noi direcții artistice, reprezentate în
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
umorului, așa cum rezultă, de pildă, din clasificarea stabilită în Comicologia lui Marian Popa. Cu alte cuvinte, preferăm sintagma "comicul absurdului" pentru a ne referi mai exact la relația dintre cele două concepte care antrenează nu doar subspecia umorului, ci și ironia, parodia, satira și îndeosebi grotescul. Definiția dată absurdului de J. P. Sartre în Situationes "tendința de a judeca un fenomen uman sau istoric excluzând cauzalitatea, relația dintre fapte, întregul"10îl plasează de la început sub semnul comicului care, așa cum s-a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și natural de acută dezumanizare agravată într-un secol al științei înrobitoare, al bombei atomice și al seismelor din edificiile credinței în religie sau în rațiune, ci sunt impuse prin mecanismele terorii. Primejdia deportării, magistral redată în piesă prin amara ironie din parabola "gunoierilor", înfometarea, esențializată în cruntul paradox aparent dintr-o replică de tipul "Poate ar trebui nici să nu mâncăm în timpul mesei"88, încarcerarea în propriile case, sugerată prin străvezia aluzie la gratiile vizibile noaptea de la fereastră, supravegherea permanentă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]