9,370 matches
-
izvor cu apă dulce oligoradioactiv. Potențialul lor a fost valorificat începând din 1874 până în 1962 în Stațiunea Balneo-Climaterică Negulești, actual aflată în conservare "Izvoarele de la Moinești" - În zona municipiului există o serie de izvoare minerale: la Lucăcești, Schela Moinești si Lunca Șesului sunt clorosodice, iar în Parcul Băi și pe versantul nordic al Dealului Oșoiu - în Lucăcești, sulfuroase (dar și bicarbonatae, calcice, magneziene, hipotone) și feruginoase. O parte sunt captate, mai puțin cele din Lucăcești. Cândva orașul a figurat printre stațiunile
Munții Tarcău () [Corola-website/Science/306305_a_307634]
-
Delta marelui fluviu. În partea de est, limită e dată de țărmul lagunar al Razimului, iar spre sud de podișul Dobrogei Centrale. În podișul Dobrogei de nord, relieful se caracterizează prin înălțimi ce variază de la câțiva metri în regiunile de lunca și câmpiile de pe litoral, până la 467 m în vârful Greci (Țuțuiatu) punctul cel mai înalt al întregului podiș dobrogean. Cea mai mare parte din suprafața acestei regiuni (49%) are altitudini cuprinse între 50 și 200 m, iar circa 40% înălțimi
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
mare parte împădurite și fragmentate de o serie de dealuri (cursuri de apă cu debit foarte redus, cu scurgeri permanente sau temporară). Ele se contiună cu dealurile Tulcei, cu altitudini mai mici și cu vai scurte ce se îndreaptă către lunca Dunării. În partea de sud, podișul Dobrogei de Nord cuprinde podișul Babadagului cu aspect de patrulater, dispus între Dunăre și laguna Razim. Relieful depresionar se află în părțile marginale ale acestei regiuni. Spre lunca Dunării se înșira câteva depresiuni sub
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
vai scurte ce se îndreaptă către lunca Dunării. În partea de sud, podișul Dobrogei de Nord cuprinde podișul Babadagului cu aspect de patrulater, dispus între Dunăre și laguna Razim. Relieful depresionar se află în părțile marginale ale acestei regiuni. Spre lunca Dunării se înșira câteva depresiuni sub forma unor golfuri, cum sunt Luncavița, Saun, Greci, Dorobanțu ș.a. care pe unele sectoare sunt delimitate de inselberguri. Spre latura estică, se desfasoara Depresiunea Nalbant, care ocupă circa 9% din spațiul podișului Dobrogei de
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
versant ale Dobrogei de Nord au o largă răspândire cernoziomurile carbonatice vermice și solurile bălane foarte utile pentru culturile agricole.Pe spațiile ocupate de pădurile mezofile și xerofile din Podișul Babadag și Niculițelului, predomina solurile cenușii și cernoziomurile cambice.Pe luncile principalelor râuri și pe câteva areale de lângă laguna Ceamurlia se dezvoltă lacoviștile aluviale și solenturile. Așezările din Dobrogea de Nord sunt cunoscute încă din cele mai îndepărtate timpuri și reprezintă elemente de cotinuitate, multimilenara pe acest teritoriu român. Mărturii stau
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
Consiliului Local Macin. Masivul muntos al Măcinului, având înălțimi maxime cu puțin peste 450 m, afișează o siluetă impozanta, iar piscurile se ridică brusc în apropierea Dunării, situate la aproximativ 20 m altitudine. De reținut că diferența de nivel dintre Lunca Dunării și lanțul principal este de 450 m, deci destul de mare iar creasta stâncoasa a Culmii Pricopanului reproduce la o scară mai mică, semeția caracteristică a crestelor Carpaților meridionali (munții Făgăraș). Între orașul Macin și localitatea Greci , pe un fost
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
începe odată cu izvoarele râului și ține până la vărsarea acestuia în Barajul Cinciș-Cerna, segmentul mijlociu este cuprins de la ieșirea râului din baraj până în apropiere de periferia orașului Hunedoara, iar ultimul segment se termină odată cu vărsarea râului în Mureș. În aval de Lunca Cernii traversează Cheile Cernii, apoi șesul aluvial pe care se află satele Hășdău și Dăbâca, pentru a ajunge printr-o vale săpata adânc, în lacul de acumulare Cinciș. În continuare, albia Cernei urmărește zona marginala a reliefului muntos, în dreptul comunei
Râul Cerna, Mureș () [Corola-website/Science/306339_a_307668]
-
din cauza ridicării acestor munți pe verticală, începând din pliocen. Văile au fost locuite, în consecință, foarte puțin, așezările fiind dispuse mai cu seamă pe culmile însorite și domoale, sub forma unor cătune adunate, cum este cazul localităților Vadu Dobrii, Ghelari, Lunca Cernii, Poiana Răchițelii etc. Din punct de vedere geomorfologic se constată efecte de eroziune și forme de relief determinate de acestea. Zona dolomitelor - folosite și la construcția Castelului Corvineștilor - este străbătuta de vai cu pereți abrupți. Climă acestei zone poate
Râul Cerna, Mureș () [Corola-website/Science/306339_a_307668]
-
Din punct de vedere geologic, bazinul hidrografic al râului Cerna aparține masivului Poiana Ruscăi. Până în Hunedoara, este constituit din șisturi cristaline peste care s-au depus formațiuni terțiare și apoi cuaternare. De la Hunedoara spre Nord aprține neogenului depresiunii. În cuprinsul luncilor, pe depozite aluviale sau aluvio-proluviale, s-au format soluri aluviale, sub pajijti mezohidrofile, cu grosimi limitate la 20-30 cm. Cantitățile de humus sunt reduse , 2-5 %, solul necesitând fertilizare și măsuri de prevenire a excesului de umiditate. În depresiunea Hunedoarei apar
Râul Cerna, Mureș () [Corola-website/Science/306339_a_307668]
-
Spre alocuri „terra rossa” evoluează spre soluri podzoloce roșii, unde folosință lor se raportează nu numai la păduri și pășuni, ci și la pomi fructiferi, cereale și plante tehnice. Solurile slab dezvoltate sunt reprezentate prin cele aluviale cu carbonați din lunca văii Cernei . În ceea ce privește conținutul în argilă, acesta nu depășește grosimi de 100-120 cm, înlesnind declanșarea unor alunecări de teren, în timp ce calitativ humusul ajunge la 2-5 % în aria terenurilor cultivate și depășește 5% sub păduri. Valea Cernei beneficiază de o varietate
Râul Cerna, Mureș () [Corola-website/Science/306339_a_307668]
-
și apare amestecat cu carpenul (Carpinus betulus). Dintre arbuști cel mai des întâlniți sunt sângerul(Cornus sanguinea)și șocul(Sambucus nigra). Există diverși arbuști că: alunul (Corylus avellana), măceșul (Roșa canina), murul (Rubus fructimosus). Cea mai joasă treaptă de relief (lunca), este reprezentată de pâlcuri formate din salcii, rachițe, arini, plopi. Repartiția, densitatea și bogăția faunei sunt în legătură directă cu altitudinea reliefului, specificul florei și impactului factorului antropic asupra arealurilor de dezvoltare ale acesteia. Fauna este reprezentată în principal printr-
Râul Cerna, Mureș () [Corola-website/Science/306339_a_307668]
-
creat și corpul de consilieri. Sovietul raional la 31 martie 1977 s-a întrunit la prima sesiune, la care au luat parte 161 deputați. Sectorul are următoărele hotare: de la hotarul orașului, din partea locălității Sîngera, de-a lungul hotarului din dreapta a luncii din Rîul Bîc, până la pasajul Muncești, de la pasajul Muncești, de-a lungul căii ferate, pâna la bd. Gagarin, 13, pe parte cu numere pare ale str. Fântânilor, str. Melestiu, 20, 24 pâna la intersecția cu viaducul, de-a lungul viaducului
Botanica () [Corola-website/Science/305946_a_307275]
-
din neolitic, mai bine de 6.000 de ani în urmă. Poziția geografică a vetrei pe care s-a dezvoltat orașul Timișoara, aproape în centrul unei zone delimitate de trei artere importante de circulație (Mureș, Tisa, Dunărea), fertilitatea Câmpiei bănățene, luncile și mlaștinile întinse din preajmă au oferit, încă din vechime, condiții favorabile de hrană și viețuire a oamenilor. În cartierul Fratelia au fost descoperite vase ceramice aparținând culturii Vinca, iar în altă locație, un complex de locuințe și ceramică. De
Istoria Timișoarei () [Corola-website/Science/301437_a_302766]
-
19 octombrie 1848, comandant fiind numit centurionul Alexandru Bistran. În această tabără se concentrau și se instruiau combatanții proveniți din peste 25 sate și crânguri (cătune): Bistra, Aronești, Bălești, Bălăești, Ciuldești, Crețești, Dealul Muntelui, Dâmbureni, Durăști, Gănești, Hodișești, Hudricești, Gipaia, Lunca Largă, Lunca Merilor, Mihăiești, Novăcești, Perjești, Poiana, Runcuri, Stefanca, Tomnatec, Tărănești, Vârșii Mari, Vârșii Mici și altele. Tabăra de la Bucium era amplasată la 8 kilometri sud-est de orașul Abrud, pe Valea Buciumului. A fost înființată la 19 octombrie 1848, comandant
Avram Iancu () [Corola-website/Science/301433_a_302762]
-
1848, comandant fiind numit centurionul Alexandru Bistran. În această tabără se concentrau și se instruiau combatanții proveniți din peste 25 sate și crânguri (cătune): Bistra, Aronești, Bălești, Bălăești, Ciuldești, Crețești, Dealul Muntelui, Dâmbureni, Durăști, Gănești, Hodișești, Hudricești, Gipaia, Lunca Largă, Lunca Merilor, Mihăiești, Novăcești, Perjești, Poiana, Runcuri, Stefanca, Tomnatec, Tărănești, Vârșii Mari, Vârșii Mici și altele. Tabăra de la Bucium era amplasată la 8 kilometri sud-est de orașul Abrud, pe Valea Buciumului. A fost înființată la 19 octombrie 1848, comandant fiind numit
Avram Iancu () [Corola-website/Science/301433_a_302762]
-
sub formă de ninsoare. În timpul anotimpului geros își face apariția înghețul, iar în timpul verii fenomenele de secetă sunt prezente. Prin poziția sa geografică, teritoriul comunei Osica de Sus este plasat în aria de dezvoltare a silvostepei și a vegetației de luncă. La limita estică a comunei întâlnim pădurea Bercica formată din stejar pedunculat, stejar brumăriu, stejar pufos, ulm, frasin, păr și măr sălbatic, arțar și jugastru. Arbuștii din această pădure sunt: păducelul, gheorghinarul ("Physalis alkekengi)", lemnul câinesc, cornul, sângerul. Stratul ierbos
Comuna Osica de Sus, Olt () [Corola-website/Science/301500_a_302829]
-
colilie, păiuș, pir, coada șoricelului, volbură, măturică, pelin, laptele cucului, ceapa ciorii. La marginea pădurii Bercica, sau pe coasta D. Bobului și D. Viilor, cresc porumbarul, măceșul și mărăcinișuri. Datorită condițiilor de umiditate ridicată a solului, naturii aluvionare a acestuia, lunca Oltețului ocupă albia majoră a acestuia. Vegetația arborescentă este alcătuită din plopi, arini negrii, sălcii, răchite numite zăvoaie. Aici arbuștii sunt alcătuiți din sânger, soc, gheorghinari, măceși, iar stratul ierbos este alcătuit din mur, laptele cucului, coada vulpii, firuța și
Comuna Osica de Sus, Olt () [Corola-website/Science/301500_a_302829]
-
în zona de Drwęck în apropiere Olsztynek, pe lîngă movila Lubawa. Cu Canalul Elbląg, acesta este conectat la laguna Vistulei, făcând un traseu perfect pentru canotaj. Pasłęka (169 km), se varsă direct în laguna Vistulei, care își are izvorul în luncile Gryźliny în Districtul Lacului Olsztyn. Rîul cel mai cunoscut al Districtul Lacurilor Mazuriene este Krutynia (100 km), ce oferă un traseu foarte popular pentru practicarea sporilor de apă, mai des canotaj. Important este faptul ca râurile din regiune formează mii
Voievodatul Varmia și Mazuria () [Corola-website/Science/299965_a_301294]
-
pe axa est-vest, cu lungimea de 82 km și lățimea variind între 12 și 19 km, depresiunea relevă două tipuri principale de relief. Acestea se succed dinspre munte (Munții Făgăraș), sub forma unui vast amfiteatru cu deschiderea către nord, spre lunca largă a Oltului și Podișul Hârtibaciului. Relieful colinar format din dealurile submontane perșano-făgărășene, cu altitudini cuprinse între 500 și 800 m și adânc fragmentat de acțiunea freatică a râurilor montane, sugerează o anfiladă de contraforturi naturale, care dispar treptat la
Țara Făgărașului () [Corola-website/Science/300009_a_301338]
-
albastru ("Alcedo atthis"), stârc cenușiu ("Ardea cinerea"), rață mare ("Anas platyrhynchos"), fluierar de munte ("Actitis hypoleucos"), cucuvea ("Athene noctua"), ciuf de pădure ("Asio otus"), lăstun mare ("Apus apus"), ciocârlia de câmp ("Alauda arvensis"), fâsă de pădure ("Anthus trivialis"), fâsă de luncă ("Anthus pratensis"), fâsă de munte ("Anthus spinoletta"), lăcarul de rogoz ("Acrocephalus schoenobaenus"), lăcarul de mlaștină ("Acrocephalus palustris"), lăcarul de lac ("Acrocephalus scirpaceus"), lăcarul mare ("Acrocephalus arundinaceus"), pițigoi moțat ("Aegithalos caudatus"), cocoșul de mesteacăn ("Bonasa bonasia"), bufniță ("Bubo bubo"), șorecar comun
Parcul Natural Vânători-Neamț () [Corola-website/Science/313064_a_314393]
-
vulcanică și sedimentară). Din analizele geologice efectuate în zona barajului și pe cuprinsul cuvetei lacului de acumulare, rezultă că formațiunile geologice sunt de vârstă Cuaternară și Pliocenă. Cuaternarul este reprezentat prin depozite aluviale, deluviale și proluviale. Depozitele aluviale apar în lunca pârâului Cușmed și prezintă o stratificare în cadrul căreia la suprafață, pe grosimi de 2,5 - 4,0 m, se află un strat continuu de argilă, argilă nisipoasă și argilă prăfoasă, de culoare gălbuie-cafenie. Depozitele deluviale se întâlnesc pe ambii versanți
Barajul Bezid () [Corola-website/Science/313018_a_314347]
-
m (cota la coronament 374 mMB) și o lungime de 670 m și este executat cu o secțiune neomogenă (prismele de rezistență din aluviuni grosiere și nucleu impermeabil din argilă). Materialele de construcție au fost obținute în principal din „cariera luncă” și secundar pentru argilă, din „cariera versant drept”. /4.p.1/ - lungimea lacului: s-a determinat pe hărțile existente, valorile variind în funcție de gradul de umplere al acumulării, între 4,57 km și 6,54 km. - lățimea lacului: funcție de gradul de
Barajul Bezid () [Corola-website/Science/313018_a_314347]
-
Până în anul 1932 exista ca districtul prusac „Land ” iar până în 1975 era dioceză evaghelico-luterană cu centrul în Drochtersen, centru care a fost mutat la 1 ianuarie 1976 în Stade. Inițial regiunea era caracterizată prin existența smârcurilor și zonelor inundabile de luncă de-a lungul Elbei. In prezent prin construirea de diguri, și lucrări de asanare, există terenuri agricole sub nivelul mării. Cu toate acestea regiunea este mai departe un loc de popas important pentru păsărilor migratoare, care este un punct de
Kehdingen () [Corola-website/Science/313120_a_314449]
-
structură monoclinală, rocile fiind dispuse în benzi orientate de la vest la est. După ieșirea din defileul de la Cozia culoarul Oltului se lărgește treptat, terasele căpătând o desfășurare mare astfel acest culoar capăta un aspect de culoar depresionar. Prin amenajările hidrotehnice lunca și terasele inferioare sunt acoperite de lacurile de acumulare. Indiferent de dimensiunile și de stadiul de evoluție, depresiunile sunt acelea care prin rolul jucat definesc particularitățile geografice- fizice, economice- umane, al întregului ținut deluros subcarpatic. În funcție de trăsăturile lor morfologice locale
Subcarpații Vâlcii () [Corola-website/Science/314563_a_315892]
-
la eroziune. Apar și argiluvisoluri în părțile mai joase și pe terase, cu rezistență neuniformă la eroziune, slab structurate și conținut scăzut de humus. Pe porțiuni reduse se întâlnesc și soluri nisipoase, mai ales în partea sudică a regiunii. În lunci sunt soluri aluvionare slab evoluate, cu textură nisipoasă care permite infiltrarea apelor de suprafață. In Subcarpatii Valcii, ca si in alte sectoare subcarpatice, invelisul vegetal protejeaza partial versantii acoperiti si solurile. Pădurea ocupa, cu câteva secole în urmă, apropae în
Subcarpații Vâlcii () [Corola-website/Science/314563_a_315892]