9,387 matches
-
a avut ca scop regăsirea "„universurilor imaginației literare”", înainte ca autorul să treacă apoi la recitirea și corectarea din nou a părții I a romanului "Noaptea de Sânziene". Nuvela a fost publicată pentru prima dată în anul 1963 în volumul "Nuvele", tipărit de Cercul de Studii «Destin» din Madrid (condus de George Uscătescu, profesor de filozofie la Universitatea Complutense din Madrid) în cadrul unei colecții de scrieri publicate de personalități românești proeminente ale exilului românesc. Ca urmare a faptului că, după cel
Douăsprezece mii de capete de vite () [Corola-website/Science/327013_a_328342]
-
scrieri publicate de personalități românești proeminente ale exilului românesc. Ca urmare a faptului că, după cel de-al Doilea Război Mondial, opera literară a lui Mircea Eliade a fost interzisă la publicare timp de peste două decenii de către autoritățile regimului comunist, nuvela „Douăsprezece mii de capete de vite” a fost publicată în România abia în anul 1969, când a fost inclusă în volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit de Editura pentru literatură din București. Criticul Alex. Ștefănescu a afirmat că Mircea
Douăsprezece mii de capete de vite () [Corola-website/Science/327013_a_328342]
-
1969, când a fost inclusă în volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit de Editura pentru literatură din București. Criticul Alex. Ștefănescu a afirmat că Mircea Eliade s-a folosit de mijloacele lui I.L. Caragiale pentru a crea la începutul nuvelei „o atmosferă de firesc al vieții, de realitate cotidiană prozaică”, ceea ce produce un efect de impresionare mai puternică a cititorilor. Bucureștiul, locul acțiunii din această nuvelă, este centrul inițiatic al literaturii lui Mircea Eliade: „un oraș plin de semne, epifanii
Douăsprezece mii de capete de vite () [Corola-website/Science/327013_a_328342]
-
Eliade s-a folosit de mijloacele lui I.L. Caragiale pentru a crea la începutul nuvelei „o atmosferă de firesc al vieții, de realitate cotidiană prozaică”, ceea ce produce un efect de impresionare mai puternică a cititorilor. Bucureștiul, locul acțiunii din această nuvelă, este centrul inițiatic al literaturii lui Mircea Eliade: „un oraș plin de semne, epifanii, un oraș inițiatic cu străzi care ascund mistere vechi și indivizi care poartă cu ei, fără să știe, mituri”. Orașul este prezentat de autor cu o
Douăsprezece mii de capete de vite () [Corola-website/Science/327013_a_328342]
-
acces: Eseistul și istoricul religiilor Ioan Petru Culianu considera că începuturile perioadei de creație din exil al lui Mircea Eliade sunt marcate de o trecere de la revelarea sacrului de către un specialist inițiat (precum Andronic, dr. Zerlendi sau Swami Shivananda din nuvelele fantastice scrise înainte de război) la trăirea unui miracol irecognoscibil de către un personaj inocent, „ingenuul, idiotul prin excelență al esoterismului arthurian medieval” extras din mitul lui Parsifal (cavalerul sărac cu duhul din miturile germane). Iancu Gore a fost comparat de academicianul
Douăsprezece mii de capete de vite () [Corola-website/Science/327013_a_328342]
-
acest motiv ca subiect receptor al revelației spirituale. Eugen Simion îl considera un cal răpciugos în care „se ascunde sufletul nobil al sacrului”. Mai mulți critici literari (printre care Sorin Alexandrescu) îl compară pe Iancu Gore cu profesorul Gavrilescu din nuvela fantastică „La țigănci”, ambii neînțelegând nimic din ceea ce li se întâmplă. El nu observă discontinuitatea existenței, crezând că totul trebuie să aibă un sens și o logică. Gore trece fără să-și dea seama din prezent în trecut și revine
Douăsprezece mii de capete de vite () [Corola-website/Science/327013_a_328342]
-
și de a ucide”. Autorul are în vedere, potrivit propriilor afirmații, „sensul și importanța transistorice ce se ascund în străfundurile unei existențe sortite a fi duse doar în domeniul celei mai opace și imanente banalități”. Spre deosebire de scrierile interbelice, fantasticul din nuvelele postbelice nu mai este provocat de forțe exterioare identificabile. Călătoria în timp a lui Gore este inexplicabilă, ea neavând nicio cauză concretă care să o fi produs. Personajul trece într-o lume paralelă, fiind aruncat cu 40 de zile în
Douăsprezece mii de capete de vite () [Corola-website/Science/327013_a_328342]
-
astfel împărțite în două categorii: cei care au trăit prezența evenimentelor și cei care au trăit absența evenimentelor. Acest conflict între prezența sau absența evenimentelor relatate produce apariția fantasticului. Fără a oferi o explicație a întâmplării stranii trăite de Gore, nuvela își „obligă” cititorii să accepte posibilitatea existenței simultane a două timpuri diferite în care au trăit personajele, adică a ieșirii din timp a lui Gore. Menționarea în nuvelă a unui copil pierdut și apoi regăsit introduce și un element de
Douăsprezece mii de capete de vite () [Corola-website/Science/327013_a_328342]
-
fantasticului. Fără a oferi o explicație a întâmplării stranii trăite de Gore, nuvela își „obligă” cititorii să accepte posibilitatea existenței simultane a două timpuri diferite în care au trăit personajele, adică a ieșirii din timp a lui Gore. Menționarea în nuvelă a unui copil pierdut și apoi regăsit introduce și un element de farsă. Se creează impresia că Gore, un om materialist și sigur pe el, este victima unui joc ce i-a fost impus fără voia sa. Având o gândire
Douăsprezece mii de capete de vite () [Corola-website/Science/327013_a_328342]
-
Având o gândire prozaică, el nu este capabil să sesizeze apariția elementului divin în existența sa. În altă ordine de idei, pierderea copilului amintește un efect al războiului, despărțirea dureroasă a membrilor familiilor în contextul unei perioade de haos. Titlul nuvelei, „Douăsprezece mii de capete de vite”, poate reprezenta și o trimitere simbolică la destinul României în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Aflați în mijlocul conflictului între Germania nazistă și Rusia sovietică, românii au fost mânați la moarte asemenea vitelor la
Douăsprezece mii de capete de vite () [Corola-website/Science/327013_a_328342]
-
este o meditație asupra timpului și a încercării de evadare a omului din condiția umană, părăsind timpul „profan” pentru a se integra timpului sacru. Rupt de propria țară și trecând prin experiența tragică a războiului, autorul scrie în perioada postbelică nuvele în care încearcă să cristalizeze un nou tip de fantastic, mai criptic. Nuvela „Douăsprezece mii de capete de vite” este considerată de același critic ca „un prim „exercițiu” al noului tip de fantastic”, care nu se rupe cu totul de
Douăsprezece mii de capete de vite () [Corola-website/Science/327013_a_328342]
-
condiția umană, părăsind timpul „profan” pentru a se integra timpului sacru. Rupt de propria țară și trecând prin experiența tragică a războiului, autorul scrie în perioada postbelică nuvele în care încearcă să cristalizeze un nou tip de fantastic, mai criptic. Nuvela „Douăsprezece mii de capete de vite” este considerată de același critic ca „un prim „exercițiu” al noului tip de fantastic”, care nu se rupe cu totul de trecutul literar, dezvoltând idei din „Nopți la Serampore” și „Secretul doctorului Honigberger”. Importanța
Douăsprezece mii de capete de vite () [Corola-website/Science/327013_a_328342]
-
dezvoltând idei din „Nopți la Serampore” și „Secretul doctorului Honigberger”. Importanța literară a povestirii se datorează, potrivit academicianului Eugen Simion, mai puțin fantasticului ingenios al subiectului și mai ales zugrăvirii unei tipologii tradiționale de personaje plasate într-o împrejurare enigmatică. Nuvela „Douăsprezece mii de capete de vite” a fost tradusă în mai multe limbi străine: engleză („Twelve Thousand Heads of Cattle”, în vol. "Fantastic Tales", Dillon’s, Londra, 1969; traducere de Eric Tappe, reeditată în 1990), maghiară („Tizenkétezer szarvasmarha”, în vol
Douăsprezece mii de capete de vite () [Corola-website/Science/327013_a_328342]
-
grla”, în vol. "Tajna doktora Honibergera i druge novele", Paideia, Belgrad, 2002; traducere de Mariana Dan), portugheză („Doze mil cabeças de gado”, în vol. "Nas ciganas. Novelas Completas", Edições Cavalo de Ferro, Lisabona, 2004; traducere de Anca Ferro) și altele. Nuvela „Douăsprezece mii de capete de vite” a fost ecranizată de către TVR într-un film de televiziune intitulat " Nu sunt nebun!", regizat de Dan Paul Ionescu și difuzat în cadrul emisiunii „Universuri paralele” prezentate în perioada 21 decembrie 1995 - 17 februarie 1996
Douăsprezece mii de capete de vite () [Corola-website/Science/327013_a_328342]
-
într-un film de televiziune intitulat " Nu sunt nebun!", regizat de Dan Paul Ionescu și difuzat în cadrul emisiunii „Universuri paralele” prezentate în perioada 21 decembrie 1995 - 17 februarie 1996, alături de alte trei filme inspirate din proza lui Eliade: "Necunoscutul" (după nuvela „Ivan”), "Miracol?" (după „O fotografie veche de 14 ani”) și "Amnezie" (în două părți) (după nuvela „Les trois grâces”).
Douăsprezece mii de capete de vite () [Corola-website/Science/327013_a_328342]
-
în cadrul emisiunii „Universuri paralele” prezentate în perioada 21 decembrie 1995 - 17 februarie 1996, alături de alte trei filme inspirate din proza lui Eliade: "Necunoscutul" (după nuvela „Ivan”), "Miracol?" (după „O fotografie veche de 14 ani”) și "Amnezie" (în două părți) (după nuvela „Les trois grâces”).
Douăsprezece mii de capete de vite () [Corola-website/Science/327013_a_328342]
-
să urmărească desfășurarea experimentelor înepute de ei în Brațul Stelar la diferite momente ale istoriei lor.. Tema îi permite scriitorului să exploreze modul în care omenirea se poate adapta unor habitate diferite, întocmai cum o făcuse anterior în cele trei nuvele adunate în volumul "Victimele novei", în care supraviețuitorii cataclismului de pe planeta Zarathustra s-au răspândit prin univers, încercând să terraformeze diferite planete. De data aceasta, accentul este pus pe transformarea coloniștilor pentru a se adapta la provocările mediului. Majoritatea coloniilor
Un labirint de stele () [Corola-website/Science/327059_a_328388]
-
editat de Institutul de Editură Ralian și Ignat Samitca, Craiova, 1897, pp. 106-109. A urmat o traducere publicată în ziarul "Țara", anul II (1904), nr. 349, p. 2. Povestirea a fost tradusă apoi de Barbu Constantinescu și inclusă în volumul "Nuvele extraordinare", editat în 1910 de Edit. Librăriei Socec & Co. din București, în Biblioteca Populară Socec, nr. 101-103. O nouă traducere a fost realizată de Ion Vinea și publicată sub titlul „Scrisoarea furată” în vol. "Scrieri alese" (vol. II), editat în
Scrisoarea furată () [Corola-website/Science/327198_a_328527]
-
„” este o nuvelă fantastică scrisă de Mircea Eliade în februarie 1945 la Cascais (Portugalia) și publicată în numărul din noiembrie 1948 al revistei literare "Luceafărul" din Paris. Ea a fost inclusă apoi în volumul "Nuvele", tipărit în 1963 de Cercul de Studii «Destin
Un om mare () [Corola-website/Science/327155_a_328484]
-
„” este o nuvelă fantastică scrisă de Mircea Eliade în februarie 1945 la Cascais (Portugalia) și publicată în numărul din noiembrie 1948 al revistei literare "Luceafărul" din Paris. Ea a fost inclusă apoi în volumul "Nuvele", tipărit în 1963 de Cercul de Studii «Destin» din Madrid, și în volumul " La țigănci și alte povestiri", tipărit în anul 1969 de Editura pentru literatură din București. Nuvela relatează cazul de macrantropie al lui Eugen Cucoaneș, un prieten apropiat
Un om mare () [Corola-website/Science/327155_a_328484]
-
literare "Luceafărul" din Paris. Ea a fost inclusă apoi în volumul "Nuvele", tipărit în 1963 de Cercul de Studii «Destin» din Madrid, și în volumul " La țigănci și alte povestiri", tipărit în anul 1969 de Editura pentru literatură din București. Nuvela relatează cazul de macrantropie al lui Eugen Cucoaneș, un prieten apropiat al naratorului. Personajul principal începe să crească, fără niciun motiv aparent, spre disperarea sa și a logodnicei sale, Lenora. El se transformă, împotriva voinței lui, într-un uriaș. În
Un om mare () [Corola-website/Science/327155_a_328484]
-
logodnicei sale, Lenora. El se transformă, împotriva voinței lui, într-un uriaș. În cele din urmă, ca urmare a neputinței medicilor de a opri procesul de creștere și a dimensiunilor enorme la care a ajuns, Cucoaneș se retrage în munți. Nuvela se inspiră din mitul uriașilor existenți în basme. Într-o seară tristă din iulie 1933 naratorul primește vizita unui fost coleg de liceu, Eugen Cucoaneș. Cei doi se cunoscuseră în primele clase de liceu, dar nu se împrieteniseră niciodată. Cucoaneș
Un om mare () [Corola-website/Science/327155_a_328484]
-
psihotrope (Passiflorina sau Pervitin) din care lua în zadar „doze masive”. Într-o pagină inedită de jurnal din 30 iunie 1968, descoperită pe o foaie volantă de Mac Linscott Ricketts, Mircea Eliade afirmă că ontofania trăită de Eugen Cucoaneș în nuvela sa anticipa experiența ulterioară a lui Aldous Huxley, după ce a luat mescalină, și a remarcat pentru prima oară „existența” scaunului și a obiectelor aflate în jurul său, care păreau să aibă o viață proprie pe care nu o mai sesizase până
Un om mare () [Corola-website/Science/327155_a_328484]
-
fost scrisă în februarie 1945 la Cascais (Portugalia), un sat de pescari de lângă Lisabona,<ref name="Ștefănescu 1/2003">Alex. Ștefănescu, „La o nouă lectură: Mircea Eliade”, în "România literară", anul XXXVI, nr. 1, 8-14 ianuarie 2003.</ref> fiind prima nuvelă scrisă în exil de Mircea Eliade. Scriitorul mărturisește în "Jurnalul portughez" că și-a imaginat acest subiect cu vreo jumătate de an în urmă, în iulie 1944. Eliade nu a fost mulțumit de prima versiune a nuvelei și a corectat
Un om mare () [Corola-website/Science/327155_a_328484]
-
ref> fiind prima nuvelă scrisă în exil de Mircea Eliade. Scriitorul mărturisește în "Jurnalul portughez" că și-a imaginat acest subiect cu vreo jumătate de an în urmă, în iulie 1944. Eliade nu a fost mulțumit de prima versiune a nuvelei și a corectat-o ulterior, după cum menționează într-o însemnare succintă din "Jurnalul inedit", datată 19 aprilie 1948: „Am început astă seară corectarea și transcrierea nuvelei Un om mare. Îngrozitor de prost scrisă. Dar mă încântă întunecatul ei umor”. Varianta finală
Un om mare () [Corola-website/Science/327155_a_328484]