KorAP: Find »[drukola/base=tremura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...352 353 354 ...393 >

9,812 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599

ei, pe drum, și știu, cu o siguranță de fier care o făcu să înghețe, că Uri fusese cel lovit. Capitolul 51 Ierusalim, vineri, 6.15 a.m. Stătea nemișcată, atentă chiar și la sunetul propriei respirații. Mușchii și fața îi tremurau. Simțea lacrimile prelingându-i-se pe obraji, dar un fel de instinct de autoconservare preluă comanda, forțându-i picioarele să rămână pe loc, hotărî ca nimeni să nu audă nici măcar scrâșnetul unei pietre de dedesubt. Stătu așa timp de câteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
Sora lui cânta melodia de la Zona crepusculară. Grupul mergea în șir indian pe un coridor lung, pe sub un tavan boltit, nu foarte înalt. Lumina zilei dispăruse acum, exista doar strălucirea portocalie a spoturilor fixate în pământ la anumite intervale. Maggie tremura, o consecință a șocului, oboselii și, în aceeași măsură, a frigului. Ghidul vorbea din nou, ridicând vocea pentru a acoperi zgomotul pașilor. Din cauza ecoului și a poziției sale dezavantajoase, Maggie trebuia să facă eforturi pentru a-l auzi. —Legenda spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
pe ea, cât și pe el, îl scuipă în față. — Îmi place asta, Maggie, doar știi. O fată cu pasiune. Și în plus, arăți bine goală. Asta aș numi eu o combinație ucigătoare. Maggie nu spuse nimic. Trupul încă îi tremura din cauza umilinței prin care trecuse în această cameră, dar mintea ei abia acum simțea primele efecte ale șocului. În fața ei se afla un om în care avuse încredere, despre care își închipuise că voia aceleași lucruri pe care le voia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
nu e Căsuța din prerie. Știi cum funcționează lucrurile. De ce crezi că l-am trimis pe Bonham după tine? —Ca să închei afacerea. Cele două tabere erau foarte aproape de asta și ai vrut ca eu să închei afacerea. Lui Maggie îi tremura glasul. — Da, nu mai contează. — Asta a spus Bonham! Bineînțeles că asta a spus. Miller se holba acum la Maggie. Dar haide, Maggie. Crezi că Departamentul de Stat nu e plin de oameni ca tine, diplomați pricepuți care n-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
Vom emite o declarație în care ne vom exprima regretele pentru moartea unei americance remarcabile, atacată cu brutalitate și apoi ucisă de teroriști. Statele Unite nu se vor odihni până când ucigașii tăi nu vor fi aduși în fața justiției. Maggie simțea cum tremură de furie, teamă și o enormă tristețe. — Ți-am captat atenția acum, domnișoară Costello? Capitolul 58 Ierusalim, vineri, 9.52 a.m. Era ca și cum ar fi recurs la rezervorul de urgență. Se simțea săpând adânc în rezervele ei - de rezistență, autocontrol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
la ce se gândea înainte să intre bărbații aceia. Reflecta la ingeniosul nume de cod al tatălui său, Ehud Ramon. Agață-te de gândul ăsta, își spuse; agață-te. Repetă numele pentru sine, chiar în timp ce-și simțea trupul tremurând de durere. Ehud Ramon, Ehud Ramon, Ehud, Ehud, Ehud... Apoi o amintire ieși la suprafață, una care zăcuse îngropată zeci de ani, amintirea poveștii dinainte de culcare ce îi plăcea pe când era copil, aceea pe care îl ruga pe tatăl său

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

mă ierți pentru purtarea de adineaori. GARDIANUL: Nu face nimic. ARTUR: N-o să se mai întâmple... GARDIANUL: Bineînțeles. ARTUR (Discret.): Totuși... unde... unde ai de gând să mă îngropi? GARDIANUL: Avem... o groapă cu var... mare... Mai în spate... ARTUR (Tremurând, se repede la GARDIAN.): Bestii ordinare! Vă arăt eu groapă cu var! GARDIANUL: Parcă ziceați că nu vă pasă... ARTUR: Cum să nu-mi pese? Ce sunt eu? Pisică? GARDIANUL (Măsurându-l lung.): Nu. ARTUR: Eu nu sunt deținut! Eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
nimica toată! Ne apucăm amândoi și într-o oră măturăm, spălăm pe jos, aerisim... Aduc eu cârpe, domnule! ARTUR: Și cu călăul? GARDIANUL: Punem mâna de la mână și-i luăm un rachiu. E ramolit de tot. Dacă nu bea, îi tremură mâna. Și mai e și miop. ARTUR: Asta întrece orice măsură. GARDIANUL: Nu, știu eu cât să-i dau. Odată... Pufnește în râs.) știu eu când... cuiva... știu eu cui... dintr-o mișcare greșită... hârști! i-a tăiat o ureche

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
singur cu tine... Fii calm, ai încredere în mine, închide ochii, numără până la un milion... Ridică toporul, se pregătește să lovească.) GARDIANUL: Hârtie și cerneală! (ARTUR ridică mirat capul, securea se înfige în buturugă.) GARDIANUL (Perplex, intuind totul.): Grubi! CĂLĂUL (Tremurând de enervare.): Grubi! Grubi! Acu’ se vine? GARDIANUL: Grubi! Ai înnebunit? (ARTUR și-a revenit din starea hipiotică; își masează mușchii, face mișcări de relaxare.) ARTUR (Încă nelămurit.): Iar vă certați? CĂLĂUL (Perfid, către ARTUR.): M-a speriat! A dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Intră repede în tiradă.): Făceți-ne această bucurie! Acest imens dar, acest serviciu... O moarte ca o dovadă de devotament! Fiți bărbat! De ce să vă tai capul? De ce să muriți de mâna mea? Fiecare are mâna lui. Sunt bătrân, îmi tremură mâna... Să terminăm odată cu măcelăririle, cu grețoasele de execuții! Uneori mi se întâmplă să trebuiască să repet lovitura... Mi-e greață numai când mă gândesc... Zău, n-are rost să riscați cine știe ce porcărie... Cu moartea nu e bine să riști

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
ce osândiți erau altădată, ce osândiți... Și cum mă mai ascultau... cu gâturile alea ale lor subțiri, ca de sticlă... COLONELUL: Erau oameni adevărați. Știau să moară. GUFI: Erau înalți și subțiri. Aveau degete lungi și ochi albaștri. CĂLĂUL: Nu tremurau niciodată. Erau drepți și aveau mâinile reci. GARDIANUL: Nu vorbeau niciodată. Erau tăcuți și inteligenți. COLONELUL: S-au dus... Unul câte unul... ARTUR: Mie mi s-a făcut somn... GUFI (Către CĂLĂU, continuă reveria.): I-ai numărat vreodată? CĂLĂUL: La

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
i-l duc. GRUBI: Să nu se-nnegrească de tot. Mai bine cobor eu. BRUNO: Țțțț! Cobor eu. (Se leagă cu o funie de mijloc; GRUBI îl ajută.) Dă-mă-ncet. GRUBI: Ah, să nu se-ntâmple-o nenorocire. Îmi tremură genunchii. BRUNO: Lasă fandoseala. Dă-mă! GRUBI: Să nu faci vreo-prostie, acolo, jos. BRUNO: N-are-a face. GRUBI: Să nu se roadă funia. BRUNO: N-are cum. GRUBI: Mamăăă... BRUNO (Coboară încet în groapă.): Ține strâns! Mai fă un nod! Ține

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
în cap. Explozii care se apropie și cutremurarea scenei. Apocalipsa e chiar deasupra pivniței. PARASCHIV urlă. De sus cad bucăți de tencuială. Curge praf din tavan. Trompeta se clatină pe cui, la început mai slab, apoi pendulează puternic. Flacăra lumânării tremură. Apocalipsa la apogeu. Trompeta sare din cui și se rostogolește pe jos. Îndepărtarea apocalipsei. Zgomote în descreștere. Zvâcniri îndepărtate. Sunete care se sting. Din când în când câte un urlet. Zgomotul ploii pe acoperiș. Tăcerea se lasă treptat. Picăturile se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Nu ești atent. Nu vrei să asculți. Ai degetele subțiri, ai putea să faci o treabă de lux. Dar tu te pripești. (Îl lovește dur peste ceafă.) N-ai să ajungi niciodată om... dacă nu înveți treaba asta, înțelegi? PARASCHIV (Tremură de furie; începe să ciopârțească dinadins cartofii.): Or să vină să ne caute! MACABEUS; Nu ești bine pregătit pentru viață. Te-am ghicit dintr-o dată. Mănânci prea repede, înghiți dumicați prea mari... N-ai răbdare să mesteci... N-ai răbdare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
omor azi un om îmi pierd mințile. PARASCHIV: Dă-l dracului, stai aici și te caută de purici. (Îl ține de bocanci.) MACABEUS (Rânjind.): Trebuie să-l rad. Trebuie să-i tai cuiva boașele. Mă scarpină ceva în palmă. Îmi tremură mâna, înțelegi? N-am mai rupt pe cineva în bucăți de mult... (Urcă.) Dormi, puiuțule, fii liniștit... PARASCHIV (Încercând, în panică, să-l rețină.): Maco... Maco... Stai... (Icnet.) Vin și eu... MACABEUS: Vezi-ți de cartofi. PARASCHIV: Vin și eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
flacăra lumânării, chepengul a căzut de la sine în urma celor doi; întuneric și tăcere totală.) (Pauză; gâfâitul lui PARASCHIV; PARASCHIV începe să se miște ușor din locul în care a fost proiectat în cădere; se târăște într-o direcție incertă.) PARASCHIV (Tremurând, în șoaptă.): Maco... (Nimic.) Maco! (Nimic.) Pssst! (Nimic; se aud pașii lui PARASCHIV prin încăpere, șovăială, spaimă; PARASCHIV, tremurând, începe să pipăie obiectele și să caute lumâinarea.) De ce taci? (Caută printre lucruri.) De ce taci, mă? (Chicotește; încearcă să iasă dintr-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
începe să se miște ușor din locul în care a fost proiectat în cădere; se târăște într-o direcție incertă.) PARASCHIV (Tremurând, în șoaptă.): Maco... (Nimic.) Maco! (Nimic.) Pssst! (Nimic; se aud pașii lui PARASCHIV prin încăpere, șovăială, spaimă; PARASCHIV, tremurând, începe să pipăie obiectele și să caute lumâinarea.) De ce taci? (Caută printre lucruri.) De ce taci, mă? (Chicotește; încearcă să iasă dintr-o eventuală farsă.) Știu eu că taci... (Găsește ce-i trebuie; aprinde câteva bețe de chibrit până să reușească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
două! INAMICUL (Speriat, fuge prin încăpere, se lipește de PARASCHIV, în spatele acestuia.) MACABEUS: Unde-i? Unde-i? PARASCHIV: Las-o baltă. MACABEUS: Cum? Cum? PARASCHIV: Lasă-l în pace. E speriat MACABEUS (Triumfător.): Se teme de mine? PARASCHIV: Se teme. Tremură de tot. MACABEUS (Mărinimos.): Spune-i că nu-i fac nimic. PARASCHIV (Către INAMIC.): Stai pe scaun. (Îl așază pe scaun.) Nu-ți facem nimic. INAMICUL (Gesticulează, hohotește, arată de câteva ori semnul rușinii pe obraz, râgâie; aproape că izbucnește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
puternic se pare, da, care are o frunte înaltă, frumoasă, o, ce frumoasă frunte„ și ce minte!, ei bine, acest bărbat, da, el, umblă pe sus, da, face pași mari, are picioare lungi și face pași mari, e puțin nervos, tremură, el caută ceva, oare ce, nu știu, nu spun încă, fiecare lucru la timpul său.) MACABEUS: Ce zice? Ce? PARASCHIV: Un bărbat înalt umblă pe sus. MACABEUS: L-a văzut el? INAMICUL (Da, da, l-am văzut, de zece ori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Știu eu un loc. Aduc eu. PARASCHIV (Către MACABEUS.): Zice că el știe locul. Aduce el multă... MACABEUS (Furios.): Da’ mai lasă-mă, dracului, în pace! Te-am întrebat eu ce zice? INAMICUL (Către PARASCHIV.): Rușinos, zău așa, îl enervezi, tremură, nu vezi că n-are ochi? (Către MACABEUS.) Te cam plictisește tipul ăsta, nu? MACABEUS (Fără să știe precis cui se adresează, dar răspunzând în virtutea inerției.): Mă plictisește groaznic... INAMICUL (Către MACABEUS.): Trebuie să-l ierți... E aproapele tău... (Către

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
mai bine de spus. BĂRBATUL CU ZIARUL: Ce să cred? Cred c-ar trebui să se simtă. BĂTRÎNUL CU BASTON: Păi, du-te și spune-i să se simtă. BĂRBATUL CU ZIARUL (Întinzând o mână.): Poftim, am început deja să tremur de nervi. DOAMNA CU VOAL: O fi cântând pentru bani! Unii cântă prin gări pentru bani. BĂRBATUL CU ZIARUL: Are lângă el vreo cutie de chetă? Vreo șapcă, vreo pălărie, ceva? BĂTRÎNUL CU BASTON: Eu n-am văzut nici o cutie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Să mai cânte și-n altă parte. BĂTRÎNUL CU BASTON: Exact. Du-te și spune-i că poate pe dumneata te-nțelege mai bine. BĂRBATUL CU ZIARUL: A, nu! Eu sunt prea nervos la treburi din astea. Eu când îmi tremură mâinile știu că e mai bine să nu mă bag. Poate se duce doamna, că tot i-a plăcut cum cântă... DOAMNA CU VOAL: Eu am fost să văd de cutie. Mie mi-ajunge. BĂTRÎNUL CU BASTON: Asta-i culmea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
să scot omu’ în șuturi nu mă bag. Poate că are și el niște drepturi. Eu mai bine zic să mergem toți trei să-i spunem clar în față să facă liniște. BĂTRÎNUL CU BASTON: Aha, acum nu-ți mai tremură mâna... BĂRBATUL CU ZIARUL: Eu știu una și bună... Mie nu-mi place scandalul... Dacă mergem toți trei și-i spunem frumos... BĂTRÎNUL CU BASTON: Mergem degeaba, să știi. Eu, acu’ că am fost de două ori, știu ce spun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
tare, mai tare! BĂRBATUL CU ZIARUL (Mai mult pentru sine.): Ce ordinar! BĂTRÎNUL CU BASTON (Lovind continuu cu bastonul.): Cu dumneata vorbim, auzi? Nu ne fă să... DOAMNA CU VOAL (Izbind cu piciorul în pământ.); Destul! Destul! BĂRBATUL CU ZIARUL (Tremurând aproape.): Ce stârpitură! (Brusc, cu ziarul înfășurat, izbește în violoncel.) Stop! (BĂRBATUL CU VIOLONCELUL rămâne nemișcat. Tăcere profundă.) DOAMNA CU VOAL (Pornită.): Monstrule! BĂRBATUL CU ZIARUL: Gunoiule! (Mai izbește cu ziarul, de trei ori, violent, în violoncel.) Taci! Taci! Taci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Vrei să-ncerci? Ia-o! DOAMNA CU VOAL (Din spatele BĂTRÎNULUI CU BASTON.): Ia-o că nu-ți facem nimic. BĂRBATUL CU ZIARUL: Ia-o! DOAMNA CU VOAL: Ia-o! BĂTRÎNUL CU BASTON: Ia-o! (BĂRBATUL CU VIOLONCELUL continuă să cânte tremurând. Brusc îi apar lacrimi în ochi și continuă să cânte cu lacrimile șiroindu-i pe față.) BĂTRÎNUL CU BASTON (Învins; întorcându-se către ceilalți doi.): Ăsta nu e om. BĂRBATUL CU ZIARUL (Jucându-se, la spate, cu ziarul ud, ca și cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]