9,813 matches
-
execut deoarece ea intră în planul de cercetare științifică al Catedrei, deci în normă. Dacă voi isprăvi pînă la sfîrștul lui decembrie va fi foarte bine. În așteptarea unui răspuns la această scrisoare, din partea noastră multă sănătate și noroc. Te îmbrățișez, Mihai Drăgan P.S. 1) După 18-20 noiembrie va merge la Biblioteca Academiei cumnata mea. Ar putea să copie ea textul. 2) Aștept răspuns și la prima parte a acestei epistole. </citation> (122) <citation author=”Mihai Drăgan” loc="Iași" data =”24
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
concurs se știa cine va ocupa două din cele șapte posturi. încă o mare dezamăgire pentru mine privind echitatea despre care la noi se vorbește în fiecare zi. Aș fi voit ca azi să fi ajuns la voi, să-l îmbrățișez pe bravul nostru fin care împlinește zece ani. Curînd voi trece, probabil, spre casă și atunci mă voi opri pe la voi. Nu știu ce răspuns să-ți dau privitor la colaborare. Mă presează Institutul „G. Călinescu” să dau de urgență și colaborarea
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
felicit adînc mișcat, să-ți mulțumesc pentru acest nobil dar al unei zile bune. Prin 9-10 decembrie voi fi din nou la Bacău. M-aș bucura - cu acest prilej - să te revăd, să-ți strîng cu drag mîna, să te îmbrățișez, - cu gratitudine, al D-tale adînc îndatorat coleg, Al. Husar 1. </citation> I.D. Lăudat „Nu uita că cizmarii, frizerii, minerii se ajută între ei” Ion D. Lăudat (3 noiembrie 1909, Bărbătești-Gorj - 8 noiembrie 1996, Iași), autorul unei Istorii a literaturii
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
SUS”, nu știu, nu l-am întrebat și nu-l voi întreba, dar am primit o scrisoare din care rețin doar atît: „Bădie, îți mulțumesc atît de mult, încît ar merita să vin «pe jos» pînă la Iași ca să te îmbrățișez recunoscător!...” - Am făcut bine? - Da! Cartea are meritele ei, mai întîi: o muncă cinstită, corectă, expresia unui dascăl cu etica potrivită. Ca mulțumire (!) din partea redacției: nu mi s-a plătit articolul, iar de atunci nu mi s-a publicat nimic
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
întîrziat și datorită altor materiale, dar mai ales din pricina dificultăților ce mi le face editura de aici cu publicarea romanului istoric, Umbra de la Cozia . Propriu-zis doar directorul Simion Dima , refractar la tot ce iese din canoanele obișnuite, pentru că redactorul a îmbrățișat de la început ideea nouă a cărții. Mi-a trimis manuscrisul și la un referat extern în speranța că va fi respins. Iar cînd N. Manolescu a trimis un referat elogios n-a voit să-l citească. Ceva de neînchipuit. Iar
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
și stînga. Muzeele nu mă tentează prea mult, lume moartă; doresc să văd viață, oameni, obiceiuri, piețe, magazine imense sau tarabe cu vînzători optimiști, glumeți și doritori de vorbă, întocmai ca la noi unii producători direcți veniți de la țară. Te îmbrățișează Haralambie Mihăescu </citation> (20) <citation author=”Haralambie Mihăescu” loc=" [București]" data =”14 februarie 1984”> Iubite prietene Căline, Răspund cu întîrziere la telegrama din 7 februarie 1984. De altfel noi toți cîți ne-am născut înainte de anul 1924, cînd a avut
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
Multe alte lucruri bune de la noi și de la alții sînt trecute cu vederea. Dar iartă-mă că îți spun, deoarece D-ta ai putea, la desperare, să ripostezi ca Eminescu: „Dacă tu știai problema astei vieți cu care lupt...” Te îmbrățișez cu dragoste, Haralambie Mihăescu </citation> (22) <citation author=”Haralambie Mihăescu” data =”13 septembrie 1984”> Iubite Călin, răspund după telefonul primit de la Bacău. Sînt de acord, putem organiza împreună un interviu pentru Ateneu. Probleme: ceva despre Camilar și Udești, ceva despre
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
scenei. Deși nu sînt de acord cu E. Ionescu atunci cînd afirmă că o piesă e o marfă, totuși ea trebuie oferită publicului. Mă ajuți? Îți voi trimite, sper, cîte un exemplar din cele mai reprezentative piese ale mele. Te îmbrățișez, Nicu </citation> (11) <citation author=”N.V. Turcu” data =”f.d.]”> [ Stimate prieten și coleg, Te rog să sprijini pe lîngă directorul Teatrului din Bacău identificarea Lebedei mele. Am nevoie de ajutorul tău direct. Aștept mai întîi observațiile tale clare și competente
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
dictată de propriile conștiințe Încălcându-se, astfel, măcar una din cele șapte păcate de moarte. Dar, iată textul eliminat definitiv: „Preotul: <<Îmi refuzi mie și altora din congregația mea dreptul de a lupta pentru salvarea lui Joe? Mă alătur vouă: Îmbrățișați-mă!>>”. Simpla apariție În piesă a cuvântului „biserică”, le crea tremuriciuri anticriștilor puși să Îngenuncheze cultura de aici sau de aiurea: „Pagina 80: <<...societatea doamnelor de la cinci diferite biserici se ocupă cu pregătitul plăcintelor. SÎnt patru biserici care mențin prețul
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
În mod corect, sărise În ochii cenzorului: „Un desen reprezenta un fel de arbore Înalt, rămuros, format din mîini cu degete prelungi care țineau Între ele țigări aprinse din care fumul se ridica Închipuind liane, trupuri mlădioase de femei ce Îmbrățișau arborii care se Înălțau dintr-o ceașcă de cafea”. Motivația perfect valabilă: „Fiindcă, În loc să combată aceste proaste obiceiuri, vicii, desenul le populariza, desenul a fost Înlăturat”. Din partea noastră, Încă o mare bilă albă acordată maistrului Necula, În contrast cu cele
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
S-a născut la 13 decembrie 1915, în Iași. În 1933 a absolvit Liceul Oltea Doamna din Iași. Fiică a doi reputați psihiatri ieșeni - familia prof. dr. Ballif, soție a eminentului chirurg, care a fost prof. dr. Gh. Chipail, a îmbrățișat aceeași nobilă profesie de medic. A fost studentă a Facultății de Medicină din Iași primii patru ani (1933-1937) și la Facultatea de Medicină din București (19371939), obținând titlul de doctor în medicină și chirurgie în baza tezei de doctorat condusă
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
județul Tulcea și a trăit numai din publicistică. Ca scriitor, Dumitru C. Moruzi face parte din generația patruzecioptistă. E ultima licărire a spiritului pătrunzător și luminos, pe care-l întâlnim la contemporanii lui Vasile Alecsandri. E aceeași privire largă, care îmbrățișează o întreagă epocă, aceeași obiectivitate în caracterizare și aceeași glumă lipsită de răutate și amărăciune. Dumitru C. Moruzi e un clasic și un om optimist, deși e contemporan cu Eminescu și cei mai intransigenți pesimiști ..., după cum îl caracteriza Mariana Conta
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
de acțiune pusă în slujba culturii. S-a născut la 16 iulie 1919, în comuna Boroaia, județul Suceava. În 1937 a absolvit Liceul Oltea Doamna din Iași. Soră a renumitului profesor universitar Paul Miron, de la Universitatea din Freiburg Germania, a îmbrățișat nobila profesie de medic. Între anii 1937-1943 a urmat cursurile Facultății de Medicină din Iași. La 13 mai 1943 a obținut titlul de doctor în Medicină și Chirurgie cu mențiunea „Magna cum laudae”. Pe timpul studiilor strălucite la Facultatea de Medicină
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
posibil măcar finalul: Eliza, tu ești șaman, ești o persoană foarte puternică, copiii tăi sunt extrem de norocoși să te aibă pe tine de mamă, imaginează-ți dacă era altă femeie mai puțin puternică... După câteva ore bune de discutat, ne îmbrățișăm, Eliza cu mama ei pleacă la casa lor iar eu mă îndrept către casă cu Alfonso. Mă simt complet epuizată după „tratament”; îl întreb dacă ăsta a fost rezultatul scontat, nu îmi răspunde și mergem să luăm masa de seară
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
decis că voi pleca pentru a-mi continua călătoria spre Peru. Nu simt nimic din norul negru care aparent mă înconjoară, în schimb simt puternic că este timpul să-mi iau rămas-bun de la Chiguilpe. Mă conduc cu toții la autogară, ne îmbrățișăm, promit să păstrez legătura și mă urc ciudat de liniștită în autobuzul de Quito. Posibilitatea unui accident este oricum crescută având în vedere ruta, șoferul cascador și călătoria nocturnă, dar nu am nici un semn cât de mic de alarmă interioară
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
să studiez teorie despre șamani ca să nu mai pic ca din lună în următoarea experiență. A doua zi în zori îmi iau la revedere de la restul familiei și mă urc cu Guillermo, care are treburi la școală, în canoe. Ne îmbrățișăm cu caldură m-am simțit excelent în familia lui Guillermo și este impresionant cât sunt de uniți și apropiați unii de alții și privesc din canoe cum lăsăm malul în spate. Pecariul, cu siguranță, va fi fericit că am plecat
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
este geaca mea, mă privește senin și îmi spune că e acasă la ea. O întreb dacă ține minte că eu plec astăzi și cum îmi pot recupera geaca dar ea îmi zâmbește larg din nou. Renunț la idee, îl îmbrățișez pe Guillermo și privesc din nou siluetele din ce în ce mai mici în sclipirea râului. Turistului îi stă bine cu turismul Îmi iau micul dejun în restaurantul prietenos al Anei și reflectez la pașii următori. În curând va sosi o prietenă de-a
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
un joc extern care nu vibrează cu coarda lor intimă și care ajung la hoții, tâlhării sau măcar la a fi deprimați. Ce interesantă ar fi o lume în care fiecare suflet și-ar urma chemarea, unde am exista cu toții îmbrățișându-ne diferențele, fiecare ar face lucrul la care se pricepe și am învăța unii de la ceilalți! O lume în care ne am recunoaște existența unii celorlalți, ne-am respecta diferențele și am realiza că suntem cu toții în aceeași barcă! Robert
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
aud vocea șoptită a lui Chris: „Ingrid, este patru fără zece”. Mă ridic, îmi culeg geanta, mă uit la corpurile întinse în jurul camerei și ies tiptil în lumina timidă a dimineții. Dăm peste Uros care nu are somn. Chris îl îmbrățișează în semn de la revedere și pornim către mal. Chris îmi șoptește că este ceva care trebuie să știu: unul dintre participanți aparține și el categoriei reptilelor și este posibil să vină după noi, mai ales că avea ochii deschiși când
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
aici filmul iese definitiv de pe terenul tradițional, igienic și bine luminat al duelurilor cinematografice dintre tinerețe și bătrînețe și intră pe un teritoriu mai dificil) interesul lui Maurice nu se limitează la progresul ei cultural și profesional, ci încearcă să îmbrățișeze și alte zone. Picioarele tale, fundul tău, ochii tăi... , enumeră el. și, după o pauză : P* * *a ta. Ce anume vrea Maurice ? Tehnic, nu mare lucru : doar să i îndruge baliverne, să-i recite sonete și, în situații de criză
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
preferat al maică-sii ( Niciodată nu se știe ce urmează), dar nici una nu se depune cu adevărat, nimic nu se corupe sau se îmbogățește cu adevărat în el de fapt, nu le trăiește, ci le bifează. Filmul ne povățuiește să îmbrățișăm experiența, dar de fapt fuge de complexitatea ei transformă viața într-un parc tematic. Benjamin încă mai arată ca un bătrîn atunci cînd face cunoștință cu fetița pe care o va iubi tot restul vieții, dar realizatorii trec peste aspectele
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
început viața împreună la o vârstă destul de tânără, căsătorindu-se imediat ce tata a terminat armata. Deși avea posibilitatea să rămână în poliție (miliție, la acea vreme) a refuzat, acceptând să se căsătorească cu mama care era adventistă și astfel a îmbrățișat credința adventă (chiar dacă a mai consumat, împreună cu socrul lui, încă trei ani câte un pahar de vin, așa cum spun unii că a zis Pavel în 1 Tim.5 ,23). Au fost devotați unul altuia, s-au iubit și au fost
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
se strângeau în casa bunicilor mei. De asemenea, sora tatălui meu, Maria Costache, apoi și alții: Voica Ene, Ion Dobre, Cristea Radu, Turturică Petre - tatăl meu - și mai apoi Vasile Costache - cumnatul tatălui meu au devenit adventiști. După ei, au îmbrățișat credința adventă și Viorica și Leana Dedu, Radu Ghe. Radu și soția Alexandra, Maria Cernat împreună cu fiii săi Gică și Mitică, dar și alții. Toate aceste persoane, și altele pe care nu am reușit să le țin minte, au primit
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
totdeauna? Numai Cerul știe, dar vă asigur că ce am văzut nu a fost mână omenească. Un cuvânt de apreciere pentru pastorul local care știe să strângă lângă el pe cei care vor să facă ceva, pentru comitetul care a îmbrățișat ideea din prima și nu în ultimul rând, neobositului “încurcător de planuri vrăjmașe”, fratele Turturică Ionel. Ferice de voi dacă faceți așa ceva! Și cred ca ideea ar putea fi copiată peste tot! Peste tot avem armate întregi de fii risipitori
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
am crezut că i se va întâmpla ceva rău, numai că din sală se auzea doar un murmur de aprobare!!! Unii dintre „frați” au început să recunoască faptul că acuzele sunt în mare măsură îndreptățite, alții plângeau. Apoi s-au îmbrățișat, s-au sărutat, cu alte cuvinte, s-au simțit bine. Toate acestea au făcut ca impresia mea despre adventiști să se schimbe radical. Nu-i mai catalogam ca „ciudați”. Deveniseră... „interesanți”. Din ziua aceea mi-am propus să-i cunosc
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]