KorAP: Find »[drukola/base=încuviința & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...353 354 355 ...367 >

9,153 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

pe fundul gamelei răsturnate a lui Scout, umplând capacul cu puțină apă. — Ți-am spus c-o să se întoarcă, zise, așezându-se din nou lângă foc. Ian torcea, dând din cap în ritmul fălcilor care mestecau lacome. — Așa-i, am încuviințat. Apoi am zis: Tocmai mă gândeam că n-am adus votca. Ea se crispă. — O scăpare. Dar nu face nimic, o să-ncerc să spun povestea cu mintea limpede. O pauză. — Nu știu cu ce să încep. — Păi... începe cu începutul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
arunc o privire și următorul lucru pe care mi-l amintesc e că după cinci minute, a început să-mi fie rău, să mă simt amețită și mă uit țintă la mesajul SEMNAL PIERDUT de pe monitor. — Așa, pur și simplu? Încuviință. — Am dat fuga în baie și am vomitat. S-a dovedit că Polly, sora mea mai mică, scosese cablul ca să dea un telefon și întrerupsese programul de „aranjament“. — Uau. — Știu. Întotdeauna făcea așa. Ne certam de multe ori pe chestia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
defect al meu. Uite ce-i. Voiam să merg la facultate, doar că mă hotărâsem să nu merg la aia. Putem lăsa acum în pace felul pripit în care iau decizii, te rog? — Scuze. Am rămas la fuga ta? Ea încuviință. — Toată vara am călătorit, încercând să nu ies în evidență. Am luat laptopul specialistului cu mine și din el am aflat unele dintre lucrurile pe care voiam să le știu, dar nu-i înțelegeam software-ul. Butonând la voia întâmplării

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Simt că am ieșit din rândul lumii, spuse Scout. Ai vreodată senzația asta? Am scuturat din cap. — Pentru mine e ca și când toți ceilalți ar fi ieșit și ne-ar fi lăsat pe mine și pe Ian de capul nostru. Scout încuviință ușor, uitându-se la foc fără să spună nimic. Mi-am închipuit șase miliarde de oameni rotindu-se încet prin spațiu, o sumedenie de stele mici pe cerul unei planete aproape pustii. O dâră vaporoasă de fantome. 21 Aha... Stăteam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
tăcere o vreme, cu spatele lipit de-un raft cu cărți groase, de geografie. Ian era bine, morocănos și furios, dar în principiu bine. După ce mârâi câteva minute, ne întoarse spatele, prefăcându-se că doarme. — La naiba, am spus. Scout încuviință din cap, cu niște ochi neliniștiți, uitându-se drept în față. Am tăcut vreme de trei sau patru minute. — Scout? — Hmmm? — Ai spus că ai o soră. Vrei să-mi vorbești despre ea? — De ce? — Doar ca să nu mă mai gândesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
posibil. Am râs, un râs normal de data asta. — Mă bucur că ești aici. — Fac și eu ce pot. — Doar că nu te deranjează nimic din toate astea, nu? — Așa-s eu. Nu mă deranjează niciodată, până când mă deranjează. Am încuviințat. — După cum văd eu lucrurile, spuse ea, întotdeauna se întâmplă ceva. Uneori, ceva ce nimeni n-a crezut că e posibil pur și simplu se întâmplă. Înainte, toți spun asta-i imposibil sau cât trăiesc eu n-o să văd așa ceva, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
cu rame groase și-i frecă meticulos cu mâneca halatului. Bătrân și ostenit, acum că furia dispăruse, își strânse rădăcina nasului cu degetul mare și cel arătător înainte să-și pună ochelarii la loc. — Ei bine, spuse el încet. Da, încuviință Scout. Mi s-a părut că era mai bine să tac. — Ei bine, repetă Fidorous, uitându-se în jur și părând să observe pentru prima dată că era îngropat până la coapse în hârtii. Presupun că toate astea te cam șochează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
plin sezon, migrează. Toate tunelurile trebuie să fie închise. — Ce se întâmplă? O, Doamne, ludovicianul? Nu, zise Scout, fry... peștișori ideatici. Inofensivi luați în parte, dar dacă intră prea mulți, există posibilitatea să le ia urma ceva mai mare. Doctorul încuviință. — ... iar dacă au ajuns deja la centrul de cercetare... Scout, trebuie să te întorci și să închizi intrarea pe care ați venit. Vreau să verifici și tunelurile Milo și Io, în caz că vin pe acolo. Eu îl iau pe Eric cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
să... Alarma țipă mai departe. Scout se uită la el, apoi la mine. N-am putut decât să ridic palmele într-un gest de spune-mi ce să fac. Cu o expresie serioasă, Scout păru să ajungă la o concluzie. Încuviință din cap spre doctor, apoi se întoarse spre mine și își strecură mâna pe după mijlocul meu. Din nou întunecimea din ea. Ești bine? am întrebat-o din priviri. Îmi aruncă un zâmbet strâmb, apoi vârî mâna în buzunarul meu și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
central, strigă doctorul acoperind zgomotul. E prea puternic pentru ei, îi aruncă afară din... Nota se opri. — ... tuneluri, țipă doctorul, luat prin surprindere de tăcere. — Îi aruncă afară din tuneluri, repetă el, mai încet, încercând să-și recapete calmul. Am încuviințat, luând degetele de pe taste. Doctorul își verifică ecranul, apăsă câteva taste. — Așa. Cred că s-a rezolvat. — Excelent, am zis, nevrând să par la fel de confuz pe când eram. Fidorous se uită la mine un moment, apoi își îndreptă atenția la monitor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
văzu înainte să-mi pot trage capul înapoi, ridicând degetul mare și ștergându-și ochii pe când se întorcea cu spatele. — Nu te-am auzit venind, zise. — Coridoarele. Nu știam ce să spun. — Cărțile de pe pereți reduc intensitatea sunetelor, cred. Ea încuviință, cu fața spre ibric, așteptând să fiarbă apa. Am rămas amândoi acolo. Secundele se scurgeau încet. — Cum îți merge? — Binișor, zise ea. Cred că am reușit să stabilesc conexiunea laptopului. Am încuviințat din cap, chiar dacă ea nu mă putea vedea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Cărțile de pe pereți reduc intensitatea sunetelor, cred. Ea încuviință, cu fața spre ibric, așteptând să fiarbă apa. Am rămas amândoi acolo. Secundele se scurgeau încet. — Cum îți merge? — Binișor, zise ea. Cred că am reușit să stabilesc conexiunea laptopului. Am încuviințat din cap, chiar dacă ea nu mă putea vedea. — Asta-i bine. Știi ce? zise ea. Putem să nu facem asta? Se întoarse, iar ochii ei erau sticloși și umflați de plâns. — Sunt obosită și încerc să rămân trează și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
nu părea să existe vreun tipar care să prezică exact care dintre cele opt litere posibile este cea corectă, iar asta făcea ca procesul de decodificare să fie foarte încet și anevoios. Adică tu crezi că există un sistem? — Da, încuviință Fidorous. Dar asta nu e decât vârful aisbergului. Uite. Luă un pix din buzunarul jachetei sale și găsi o pagină goală într-unul dintre carnețele. — Prima literă din tot Fragmentul becului este C de la „Clio, cu masca de scafandru pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
și simplu n-am știut cum s-o fac. — Hmmm. Unde-i pensula? Am găsit-o și i-am întins-o lui Fidorous. O cântări în mână, gândindu-se o clipă. — Ești sigur că ai scris totul cu ea? Am încuviințat. — Am scris ore în șir. N-am apucat să adorm decât la... Acum cât e ceasul? — Opt. — Am dormit trei ore. — Ei bine, zise doctorul și îndesă pensula într-un buzunar interior. Va trebui să-ți ajungă. Adu paharul cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
uitat din nou la varietatea de lemn și cutii și carton și cabluri. — Și asta-i o treabă care ține de convingere, nu? Fidorous păru că-și scormonește creierii căutând ceva. După o secundă, găsi. — Ai auzit de Matisse? Am încuviințat. — Bun. Ei, într-o zi, un om, un potențial cumpărător, i-a făcut o vizită lui Matisse în studioul său. Omul acesta se uită o vreme la una dintre cele mai recente opere ale artistului, după care declară din senin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Aames. Altceva mai aiurea nu puteam gândi sau spune și totuși... și totuși, o parte nefamiliară din mine, din adâncul ființei mele, spunea ar putea fi singura metodă prin care lumea asta frântă să-și afle din nou coerența. Am încuviințat, m-am trezit pe dată, mâna zvâcnindu-mi pe pahar. Somnul dăduse să mă înhațe și eu mă prinsesem cu unghiile de marginea lumii conștiente în ultimul minut. Am ridicat paharul și am aruncat o privire insistentă la fâșiile de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
și luminos. Părul lui Scout căzându-i de-o parte și alta a feței, astfel că vârfurile șuvițelor i se întâlneau deasupra bărbiei, chipul ei palid, ascuns în spatele acelor cortine negre. Sprâncenele îi erau doar puțin încovoiate, umbra îngrijorării. Am încuviințat ușor în semn de sunt bine și ea îmi aruncă un zâmbet cu buzele strânse și se îndepărtă, lăsându-mi în câmpul vizual un covor luminos și neîntrerupt de albastru. M-am sprijinit în coate. — Ei, n-a mers chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
o barcă de vânat rechini. Jeanșii, încălțările și jacheta încă-mi erau îmbibate de-o umezeală rece, dar soarele făcea deja tot posibilul să-mi încălzească extremitățile corpului. Am simțit sub degete puntea veche și roasă. — O idee colectivă? — Da, încuviință doctorul, și încă una comun acceptată preț de mai bine de douăzeci și cinci de ani. Din pricina asta e atât de convingătoare. Îmi întinse mâna și mă ajută să mă ridic în picioare. Am încercat să mă acomodez cu tangajul bărcii și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
ține minte că noi avem toate avantajele în cazul de față. Știu sigur că-l putem înfrunta în condiții de siguranță. M-am gândit la asta. — Nu-mi pasă de modul în care moare, am spus într-un târziu. Doctorul încuviință tăcut, căzând pe gânduri. Îmi întinse sulița și eu am cântărit-o în mâni, așa cum făcuse el. Părea solidă, bine echilibrată. Va trebui să-l lovești în cap, aproape de creier sau aproape de gură. — În cap, am repetat, creierul sau gura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
la firul de pescuit care trepida dincolo de apa înspumată, răscolită de motoarele noastre. — Nu mi-am dat seama că mi-e așa foame. Trecuseră ore întregi de când nici unul dintre noi nu mai spusese nimic și simțeam nevoia să vorbesc. Doctorul încuviință vag, uitându-se țintă la mare. Soarele era acum mai jos pe cer, trecând absent de la albul său luminos la roșul profund. — Dar asta n-a fost mâncare adevărată, așa-i? am încercat din nou să încheg o discuție. Ci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
inteligență apocaliptică Ea îmi reține privirea o secundă, poate o secundă și o f chiar să-ncerc o ridicare din umeri, înainte ca ea să vobesc. „Zi-i.“ întebă. „Mă tem că am vești rele pentru tine,“ zice. Încep să încuviințez cu mișcări scurte din cap, care sper să mă facă să par stăpân pe mine și „Bi Niște degete mă prinseră de încheietura mâinii și de antebraț și mă traseră înapoi la suprafață cu o Niște degete mă prinseră de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
peste bord. — Rechinul ludovician nu-i decât o mare și proastă mașinărie de mâncat. Fidorous își culese șapca și o îndesă la loc, peste claia sa de păr grizonant. — A atacat barca și tu stăteai aproape de margine, atâta tot. Am încuviințat, uitându-mă la mare. — Și ești absolut sigur că mașinăria aia de mâncat mare și proastă nu ne poate prinde? întrebă Scout, venind de după cabină. Fidorous se uită întâi de la Scout, apoi la mine și apoi din nou la Scout

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
mângâie pe piept și se ridică în picioare. Avem treburi de făcut. — Ooo! Râse. — Du-te mai bine și caută ceva de mâncare. Mai consumă din energia asta în exces. — Ce vrei? — Hmmm, ceva ușor. Și poate niște bere? Am încuviințat. — Bun plan. După ce ne-am îmbrăcat amândoi, am dat împreună colțul cabinei, spre puntea din spate. Scout se opri și eu aproape că m-am lovit de ea. — O, fir-ar să fie, făcu ea, de unde dracu a apărut aia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
ceva de mâncare pentru micul dejun, nu? Scout ședea lângă laptopul lui Nimeni, pe puntea bărcii, când am urcat din cabină cu două conserve și un pachet de digestive cu ciocolată. — Conexiunea e încă deschisă, zise ea, iar eu am încuviințat, așezându-mă lângă ea și întinzându-i o conservă. Ți-a dat vreo idee de unde-ar fi putut să apară aia? M-am uitat peste ape. Insula se ridica ca un uriaș os bătut de vreme, măslinie și cafenie, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Fidorous brațele spre gaura din podea. Dar n-ar trebui... nu poate să provoace asta. Ochii lui Scout se îngustară gânditori spre mine înainte să se întoarcă înapoi la doctor. — Deci, ce vrei să ne spui? Că ne scufundăm? El încuviință o dată din cap. — Da. Ne scufundăm. Pur și simplu nu... Scout își păstra o atitudine profesională. — Cât timp mai avem? — Poate o oră. Ea aprobă din cap. Și-apoi suntem în apă. — Ludovicianul, am spus. Din cauza asta ne-a dus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]