KorAP: Find »[drukola/base=șopti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...353 354 355 ...393 >

9,824 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

roșeața tuberculozei, sub forma unor pete vii. — Văd că mi-ați numărat și minutele cât am dormit, Evgheni Pavlovici, continuă el ironic. Toată seara m-ați fixat din priviri, am văzut eu... A! Rogojin! L-am visat chiar acum, îi șopti el prințului, posomorându-se și făcând semn cu capul spre Rogojin, care ședea la masă. Ah, da! schimbă el iarăși, subit, subiectul. Dar unde-i oratorul, unde-i Lebedev? Prin urmare, Lebedev a terminat? Despre ce a vorbit? E-adevărat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Un articol? Pentru o revistă? se interesă altul. — N-o să fie plicticos? adăugă altcineva. — Ce mai e și asta? se interesară ceilalți. Însă gestul de panică al prințului parcă l-ar fi speriat și pe Ippolit. — Deci... să nu citesc? șopti el cumva temător, cu un surâs strâmb apărut pe buzele vinete. Să nu citesc? bâigui el, învăluind cu privirea toate persoanele, toți ochii și toate chipurile, parcă agățându-se iarăși de toți cu fosta lui expansivitate îndreptată parcă asupra tuturor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Vera se uită speriată la monedă, la Ippolit, apoi la tatăl ei și, cumva neîndemânatic, dându-și capul pe spate, convinsă parcă de faptul că nu trebuie să se uite la monedă, o aruncă pe masă. Căzu cap. Voi citi! șopti Ippolit, parcă strivit de hotărârea destinului; nu s-ar fi făcut mai palid la față nici dacă i s-ar fi citit sentința de condamnare la moarte. De altfel spuse el, tresărind brusc după vreo jumătate de minut de tăcere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
își ștergea transpirația de pe frunte cu batista. — Da, vă interesează propria persoană cam mult, sâsâi Lebedev. — Eu, domnilor, nu oblig totuși pe nimeni; cine nu vrea să asculte n-are decât să se retragă. — Te dă afară... din casa altuia, șopti Rogojin abia auzit. — Cum să ne ridicăm cu toții așa deodată și să plecăm? întrebă pe neașteptate Ferdâșcenko, care, de altminteri, nu avusese până atunci curajul să vorbească cu voce tare. Brusc, Ippolit își coborî ochii în pământ și puse mâna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mă cunoaște. Se făcu gălăgie; Lebedev se înfierbântase și depășea deja măsura; Ferdâșcenko se pregătea să plece la poliție; Ganea susținea cu frenezie că nimeni nu se va împușca. Evgheni Pavlovici tăcea. — Prințe, ați zburat vreodată de pe o clopotniță? îi șopti deodată Ippolit. — N-nu... îi răspunse prințul cu naivitate. — Chiar vă imaginați că n-am prevăzut toată această ură! îi șopti din nou Ippolit, fulgerând din ochi și privindu-l pe prinț de parcă aștepta într-adevăr un răspuns de la el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cu frenezie că nimeni nu se va împușca. Evgheni Pavlovici tăcea. — Prințe, ați zburat vreodată de pe o clopotniță? îi șopti deodată Ippolit. — N-nu... îi răspunse prințul cu naivitate. — Chiar vă imaginați că n-am prevăzut toată această ură! îi șopti din nou Ippolit, fulgerând din ochi și privindu-l pe prinț de parcă aștepta într-adevăr un răspuns de la el. Ajunge! le strigă el deodată tuturor celor prezenți. Sunt vinovat, cel mai vinovat dintre toți! Lebedev, uitați cheia! (Scoase portmoneul, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
se opri, vru să facă o remarcă, însă Lebedev îl trase după el. Ippolit îi privea pe musafirii care râdeau. Prințul observă că dinții îi clănțăneau, ca și cum l-ar fi scuturat cele mai puternice frisoane. — Cât sunt de ticăloși! îi șopti iar Ippolit prințului, cuprins de frenezie. Când vorbea cu prințul, se apleca spre el și șoptea. Dă-le pace; ești foarte slăbit... — Imediat, imediat... plec imediat. Brusc, îl îmbrățișă pe prinț. — Găsiți, poate, că sunt nebun? spuse el și îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
pe musafirii care râdeau. Prințul observă că dinții îi clănțăneau, ca și cum l-ar fi scuturat cele mai puternice frisoane. — Cât sunt de ticăloși! îi șopti iar Ippolit prințului, cuprins de frenezie. Când vorbea cu prințul, se apleca spre el și șoptea. Dă-le pace; ești foarte slăbit... — Imediat, imediat... plec imediat. Brusc, îl îmbrățișă pe prinț. — Găsiți, poate, că sunt nebun? spuse el și îl privi, râzând ciudat. — Nu, dar dumneata... Imediat, imediat, tăceți, să nu spuneți nimic; stați... vreau să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
că, poate, era într-adevăr mai în stare s-o facă decât celălalt... adică, știi, nu trebuie să greșim, - asta-i principalul, mă înțelegi? — Cine v-a spus așa ceva despre domnul Ferdâșcenko? sări Lebedev ca ars. — Așa mi s-a șoptit; de altminteri, nici eu nu cred... Îmi pare grozav de rău că am fost nevoit să divulg acest lucru, te încredințez că nici eu nu cred... e o prostie... Ptiu, ce prostie am făcut! — Vedeți, prințe, se cutremură cu totul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
stradă, cuprinsă parcă de frenezie; speriat, el se trase înapoi, iar ea încerca să-i prindă mâna ca să i-o sărute și, exact ca în visul lui de mai înainte, lacrimile străluceau pe genele ei lungi. — Ridică-te, ridică-te! șoptea el speriat, trăgând-o în sus. Ridică-te mai repede! — Ești fericit? Fericit? îl întrebă ea. Nu-mi spune decât atât: ești fericit acum? Astăzi, în clipa asta? La ea? Ce a spus? Nu se ridica, nu-l asculta; îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
acolo e într-adevăr ceva serios, chiar din partea ei. Se zice că râde de prinț cât o țin puterile, din zori și până în noapte, ca nu cumva să lase să se înțeleagă ceva, dar cu siguranță se pricepe să-i șoptească în fiecare zi câteva vorbe pe furiș, pentru că el umblă cu capul în nori și strălucește... Se zice că-i teribil de caraghios. Tot de la ele am aflat. Mi s-a părut că și de mine își râdeau pe față

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-te, apleacă-te! bâiguia el. O să-ți spun tot... rușine... apleacă-te... cu urechea... cu urechea. O să-ți spun la ureche... — Ce-i cu tine! se sperie Kolea teribil, apropiindu-și, totuși, urechea de buzele lui. — Le roi de Rome... șopti generalul, tremurând parcă și el cu totul. — Ce?... Ce-i tot dai cu acest le roi de Rome?... La ce bun? — Eu... eu... șopti din nou generalul, strângând tot mai tare umărul „băiatului lui“. Eu... vreau... ție... tot, Maria, Maria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
tine! se sperie Kolea teribil, apropiindu-și, totuși, urechea de buzele lui. — Le roi de Rome... șopti generalul, tremurând parcă și el cu totul. — Ce?... Ce-i tot dai cu acest le roi de Rome?... La ce bun? — Eu... eu... șopti din nou generalul, strângând tot mai tare umărul „băiatului lui“. Eu... vreau... ție... tot, Maria, Maria... Petrovna Su-su-su... Kolea se smulse din strânsoare, îl înșfăcă pe general de umeri și, ca smintit, îl privi. Bătrânul se făcuse roșu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Totuși, problema e importantă. Nu mai suntem copii și trebuie să privim lucrurile în mod realist... Fă efortul și spune-mi: în ce constă averea dumitale? — Halal, halal, Aglaia! Ce spui? Nu așa se procedează... bâigui speriat Ivan Feodorovici. — Rușine! șopti tare Lizaveta Prokofievna. — Și-a pierdut mințile! șopti la fel de tare Alexandra. — Averea... adică banii? se miră prințul. — Chiar așa. Am... am acum o sută treizeci și cinci de mii, bâigui prințul, roșind. — Numai atât? se miră sincer și cu voce tare Aglaia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și trebuie să privim lucrurile în mod realist... Fă efortul și spune-mi: în ce constă averea dumitale? — Halal, halal, Aglaia! Ce spui? Nu așa se procedează... bâigui speriat Ivan Feodorovici. — Rușine! șopti tare Lizaveta Prokofievna. — Și-a pierdut mințile! șopti la fel de tare Alexandra. — Averea... adică banii? se miră prințul. — Chiar așa. Am... am acum o sută treizeci și cinci de mii, bâigui prințul, roșind. — Numai atât? se miră sincer și cu voce tare Aglaia, fără să roșească deloc. De altfel, nu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să se bâțâie grozav pe scaun, ca și cum l-ar fi înțepat cineva cu un ac; clipind șiret din ochi, făcea și arăta ceva cu mâinile. — Ce vrei să spui? îl întrebă prințul amenințător. — Ar trebui s-o deschidem în prealabil! șopti acesta cu un aer înduioșat și confidențial. Prințul sări în picioare atât de înfuriat, încât Lebedev o luă la fugă; dar, ajungând la ușă, se opri așteptând să vadă dacă nu cumva prințul s-a îmbunat. — Eh, Lebedev! E posibil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
vorbe; apoi ieși, zâmbind ușor și blând. Prințului îi fusese extrem de greu să asculte toate acestea. Din toate, ieșea în evidență un fapt important și extrem: că Aglaia era foarte alarmată, foarte nehotărâtă și foarte chinuită de ceva („de gelozie“, șopti prințul în sinea lui). Mai rezulta și că, desigur, o tulburau niște oameni răi, și era foarte ciudat că avea atâta încredere în aceștia. Cu siguranță, în acest căpșor lipsit de experiență, dar nesăbuit și mândru se înfiripau niște planuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
așa! — Mă iertați și pentru tot? Pentru tot, nu numai pentru vază? întrebă prințul, dând să se ridice, dar bătrânelul îl trase iarăși de mână. Nu voia să-l scape. — C’est très curieux et c’est très sérieux!* îi șopti el peste masă lui Ivan Petrovici, de altfel destul de tare; se poate ca prințul să fi auzit. — Deci, nu am jignit pe niciunul dintre dumneavoastră? N-o să credeți cât mă bucură gândul acesta! De fapt, nici nu putea fi altfel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
pentru că nu am auzit-o foarte bine. Dar... de ce? Ce înseamnă asta? Nu știu nimic; doar mi-a poruncit să vă transmit „negreșit“. — „Negreșit“? Chiar așa a spus? — Nu, n-a spus chiar așa; de-abia a apucat să-mi șoptească, pentru că s-a potrivit să-i ies întâmplător în cale. Dar se citea pe chipul ei dacă trebuie s-o fac „negreșit“ sau nu. Mi-a aruncat o privire, de mi-a stat inima în loc... După alte câteva întrebări, prințul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
credeți: o femeie a fost iertată la templu, o femeie la fel ca asta, dar nu i s-a spus totuși că bine face, că e demnă de toată stima și respectul, nu? Oare peste trei luni nu v-a șoptit bunul-simț care-i problema? Da, admit că acum e nevinovată - nu insist, pentru că nu vreau -, dar oare toate aventurile ei pot justifica mândria insuportabilă, diabolică, egoismul ei atât de insolent, de avid? Iertați-mă, prințe, merg poate prea departe, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
negreșit. Văd acum că măritișul ei cu Rogojin era o nebunie! Acum am înțeles ceea ce nu înțelegeam mai înainte și vedeți dumneavoastră: când stăteau amândouă față în față, n-am putut suporta atunci chipul Nastasiei Filippovna... Nu știți, Evgheni Pavlovici (șopti el coborând misterios glasul), asta n-am mai spus-o nimănui, niciodată, nici măcar Aglaiei, dar nu pot suporta chipul Nastasiei Filippovna... Adineaori ați spus adevărul despre serata aceea de la Nastasia Filippovna; dar ați lăsat să vă scape un lucru, pentru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
am uitat la chipul ei! Încă de dimineață, văzându-i portretul, nu-l puteam suporta... Uite, Vera Lebedeva are ochii cu totul altfel; mie... îmi e frică de chipul ei! adăugă el extrem de înspăimântat! — Vă e frică? — Da, e nebună! șopti prințul, pălind. — Asta o știți sigur? întrebă Evgheni Pavlovici extrem de curios. — Da, sigur. De-acum o știu sigur. Acum, în ultimele zile, m-am convins de asta! — Atunci de ce v-o faceți cu mâna dumneavoastră? strigă speriat Evgheni Pavlovici. Deci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
dar ea nu luase parte. Nu fusese la înmormântare nici căpităneasa, pe care Lebedev reușise totuși s-o oprească și s-o concedieze. Slujba de prohod îi produse prințului o impresie puternică și dureroasă; drept răspuns la o întrebare, îi șopti lui Lebedev că asistă pentru prima oară la un prohod ortodox și că își mai amintește doar de un prohod văzut în copilărie într-o biserică de țară. — Da, parcă cel din sicriu n-ar fi omul pe care, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ortodox și că își mai amintește doar de un prohod văzut în copilărie într-o biserică de țară. — Da, parcă cel din sicriu n-ar fi omul pe care, nu de mult, îl alesesem drept președinte, vă mai amintiți? îi șopti Lebedev prințului. Pe cine căutați? — Așa, nu-i nimic, mi s-a părut... — Nu cumva pe Rogojin? — Cum, e aici? — Da, e în biserică. Parcă i-aș fi văzut ochii mai adineaori, bâigui prințul tulburat. Cum se face... la ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
s-ar întâmpla, că, dimpotrivă, va aștepta până la capăt, deoarece “întreprinderea e mai bună decât banii“: „iată, stimate domn, puteți afla în ce constă sistemul meu economic“. Întrucât i se adresa prințului, acesta îl lăudă cu înflăcărare, cu toate că Lebedev îi șoptise la ureche că domnul respectiv era sărac lipit pământului și că n-avusese sfoară de moșie la viața lui. Trecu o oră, ceaiul fusese băut și, în sfârșit, după ceai, musafirilor li se făcu jenă să mai rămână. Doctorul și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]