9,503 matches
-
narative de ficțiune. Astfel, eseul său despre roman, "The Art of Fiction", este una dintre acele strălucite scrieri care indică puterea sa critică de analiză. Fiind un scriitor extraordinar de productiv, James a scris și publicat cărți semnificative de călătorie, biografii, autobiografii, cărți de ficțiune și de critică de artă, alături de romanele, nuvelele și eseurile sale de critică literară.
Henry James () [Corola-website/Science/298970_a_300299]
-
românii macedoneni. În același an, 1859, primește gradul al treilea în Loja Steaua Dunării din București, iar în 1864 era membru al Lojii Frăția. În prima jumătate a anului 1870, Dimitrie Bolintineanu călătorește la Paris. I se reeditează câteva dintre biografiile istorice. Tipărește culegerea de satire Menadele și volumul de poezii Plângerile României. Colaborează, până în aprile, la Românul, lui C. A. Rosetti. Grav bolnav, e silit să-și întrerupă munca. În 1871, boala lui Bolintineanu se agravează. Poetul este sărac. Pensia
Dimitrie Bolintineanu () [Corola-website/Science/298949_a_300278]
-
acest volum va deschide seria unei opere impresionante, din care nu vor lipsi romanele de inspirație autobiografică sau istorică, evocări ale unor personalități din trecut sau contemporane, note de călătorie, versuri, poeme în proză, eseuri, cugetări, corespondență, o serie de biografii istorice, semnate, în parte, sub pseudonimul "Lucile Decaux". Începând din 1916 Martha Bibescu a condus un spital pentru răniți la București, unde a rămas sub ocupație germană, a servit drept prețioasă sursă de informații pentru Guvernul român refugiat la Iași
Martha Bibescu () [Corola-website/Science/299027_a_300356]
-
dată fiind precizia notației sale psihologice, spiritul de observație și suplețea condeiului, Martha Bibescu a fost aleasă pentru a ilustra în manualele franceze această specie literară.“ "„Cunoscută și sub numele de Lucile Decaux, cu care a semnat o serie de biografii istorice, Martha Bibescu a scris aproape patruzeci de cărți, a colaborat la un număr mare de reviste, a răspuns la o serie de 17 emisiuni la Ora Culturii Franceze, a fost membră a Academiei Regale din Bruxelles, în fotoliul pe
Martha Bibescu () [Corola-website/Science/299027_a_300356]
-
Nu pot să sufăr Hollywood-ul [...] Nu mă voi obișnui niciodată cu asta — acum urăsc actoria”. În anul 2006, de Havilland a răspuns la acuzațiile de comportament maniac ale lui Leigh de-a lungul filmărilor la producția "Pe aripile vântului", în biografia lui Laurence Olivier. Ea a apărat-o pe Leigh, spunând: „Vivien a fost profesional impecabilă, disciplinată impecabil la "Pe aripile vântului". Ea a avut două mari temeri: să dea tot ce are mai bun într-un rol extrem de greu și
Vivien Leigh () [Corola-website/Science/304475_a_305804]
-
va fi interviul memorbil luat lui Rudolf Valentino. În 1926 se căsătorește cu John Marsh, un agent publicitar, si abandonează muncă că jurnalistă pentru a se dedica scrisului. În același an începe să lucreze la un roman, niciodată publicat, o biografie ficționala a unei femei din era Războiului Civil, Pansy O'Hara. Românul, ce avea circa 400 de pagini dactilografiate, la care lucrase circa trei ani, va constitui baza romanului-fluviu, pentru care va deveni cunoscută în întreaga lume, "Gone with the
Margaret Mitchell () [Corola-website/Science/304528_a_305857]
-
nimicirea omenirii și a poeziei. Personajul motanului Hiddigeigei pare să fie inspirat din cel al motanului Murr, din romanul ""Lebensansichten des Kater Murr nebst fragmentarischer Biographie des Kapellmeisters Johannes Kreisler in zufälligen Makulaturblättern" ("Concepțiile despre viață ale motanului Murr, împreună cu biografia fragmentară a capelmaistrului Johannes Kreisler în file întâmplătoare de maculatură")" al lui Ernst Theodor Amadeus Hoffmann. Dar spre deosebire de Murr, căruia E.T.A. Hoffmann îi dă un rol de activist social, care, măcar aparent, consideră că scopul vieții sale îl constituie
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
portretizat ca fiind un maestru Jedi puternic și înțelept în universul fictiv Războiul stelelor. Inițial, George Lucas a dorit ca Yoda să aibă ca toate celelalte personaje un nume complet: "Yoda Minch", însă a preferat să lase multe detalii din biografia acestuia necunoscute. Rasă lui Yoda nu a fost niciodata menționată de vreo sursă media, fie ea canonica sau de alt gen, fiind folosită aprecierea cum că ar aparține unor "specii misterioase" de către Baza de date Războiul stelelor . Deseori, rasa să
Yoda () [Corola-website/Science/304658_a_305987]
-
la Iași și cântând în orchestra lui George Enescu. Sărăcia îl va persecuta în continuare pe tânărul compozitor până în 1919 când, după ce îl suplinise 7 luni pe Alfonso Castaldi la Conservator, va fi titularizat profesor la Academia Regală de Muzică. Biografia lui Cuclin înregistrează în 1920 căsătoria cu Zoe, născută Bucurencu, fostă Damian, pictoriță. Se cunoscuseră la Paris și vor trăi o frumoasă poveste de dragoste și fidelitate timp de 53 de ani, până la moartea Zoei. Cuplul de artiști pleacă în
Dimitrie Cuclin () [Corola-website/Science/303525_a_304854]
-
și Dan Smântânescu, "Convorbiri cu Dimitrie Cuclin", București, Editura muzicală, 1985 Ion Bârsan , "Convorbiri cu Dimitrie Cuclin", Galați, editura Porto Franco, 1995 Nicolae Moldovan, "Dimitrie Cuclin. Omul, gânditorul și compozitorul", Galați, editura Alma, 2001 Ion Bârsan, „Dimitrie Cuclin - repere al biografiei și operei”, "Revista de etnografie și folclor", nr. 5-6/1997 Vasile Tomescu, "Drumul creator al lui Dimitrie Cuclin", București, Editura muzicală, 1956 I. Ticulescu, "Dimitrie Cuclin - studiu critic asupra vieții și operei lui", București, 1933 Dimitrie Cuclin, "Muzică, știință, artă
Dimitrie Cuclin () [Corola-website/Science/303525_a_304854]
-
i-a lăsat pe francezi la Constantinopol și a plecat mai departe la Taganrog. Într-un han, Garibaldi a întâlnit un marinar poreclit "il Credente" („Credinciosul”) care i-a expus ideile mazziniene de ", de republică, de unitate și independență națională. Biografii Jessie White Mario și Giuseppe Guerzoni arată, fără a fi însă siguri, că ar fi vorba de Giambattista Cuneo. De la căderea Imperiului Roman, Peninsula Italică era împărțită într-o multitudine de mici state independente. Revoluția Franceză și constituirea și apoi
Giuseppe Garibaldi () [Corola-website/Science/303473_a_304802]
-
când aveam cincisprezece ani, dar participam deja ca sportiv, în fotbal, de patru ani. Cu toate că eram subțirel, eram bine dezvoltat, încât să-mi permit să încep să merg la sală și să ridic greutăți la nivel competițional”. Cu toate acestea, biografia saitului său oficial susține: „La 14 ani, el a început un program de antrenament intens cu Kurt Marnul, la 15 să studieze psihologia (pentru a învăța mai multe despre puterea minții asupra corpului), iar la 17 ani și-a început
Arnold Schwarzenegger () [Corola-website/Science/303615_a_304944]
-
1591) și a revizuit "Poemata", din care a eliminat excentricitățile tinereții. Dintre lucrările sale istoriografice, dincolo de "Icones" (1580), care are numai o valoare iconografică, pot fi menționate faimoasa sa "Histoire ecclesiastique des Eglises reformes au Royaume de France" (1580) și biografia lui Calvin, așa cum poate fi numită ediția sa de "Epistolae et responsa" (1575) ale lui Calvin. Toate aceste studii umaniste și istorice sunt însă întrecute de scrierile sale teologice, conținute în "Tractationes theologicae". Concepția sa despre viață este deterministă și
Theodorus Beza () [Corola-website/Science/303677_a_305006]
-
urmează filozofia și dreptul la Buda. În 1829 pleacă la Vârșeț unde urmează teologia. La 1 noiembrie 1833 se călugărește și ia numele de Andrei. La 15/27 iunie 1846 este numit vicar general la Sibiu. Un aspect controversat al biografiei sale a fost predarea Ecaterinei Varga, luptătoare maghiară pentru drepturile românilor transilvăneni, autorităților imperiale absolutiste în ianuarie 1847. În ziua de 2 februarie 1834 în biserica catedrală din Carloviț a fost înaintat diacon viitorul mitropolit Andrei Șaguna. Atunci el a
Andrei Șaguna () [Corola-website/Science/303759_a_305088]
-
l-a terminat în 1929. A fost apoi profesor la liceele din Sibiu și Mediaș. Între 1940 și 1944, pe timpul conducerii antonesciene, a fost traducător la Ministerul Propagandei din București, activitate care a devenit după 1945 un aspect sensibil din biografia sa. A fost arestat și condamnat de două ori: „Procesul scriitorilor germani”, terminat în septembrie 1959 la Brașov (pe atunci „Orașul Stalin”), a avut ca rezultat condamnarea (la un total de 95 de ani de muncă silnică și confiscarea averilor
Wolf Aichelburg () [Corola-website/Science/303797_a_305126]
-
Iehuda") Iscovescu () a fost un pictor și revoluționar român de etnie evreiască. În istoria picturii românești, împreună cu Constantin Daniel Rosenthal și Ion Negulici a alcătuit celebrul grup de pictori revoluționari de la 1848 care au fost promotorii artei în România. Despre biografia artistului, așa cum rezultă din analiza scrierilor care s-au făcut pe acestă temă, nu se știe aproape nimic. Fiecare dintre istoricii care i-au studiat activitatea revoluționară și artistică, au adus diferite ipoteze cel mai adesea nesusținute de surse reale
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
a considerat, punându-se oarecum la unison, că acesta ar fi pictat steagul Revoluției române de la 1848 și ar fi scris cuvintele slogan ale revoluției: "Dreptate și Frăție". Din analiza scrierilor despre acest episod controversat, a rezultat concluzia că autorii biografiei pictorului s-au lansat în fel și fel de supoziții, toate lipsite de surse credibile, care fie că țin cont de afirmațiile predecesorilor, aducând date noi, fie sunt contradictorii sau absolut noi ca abordare. Concluzia care rezultă într-un mod
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
menționeze vreo sursă primară sau secundară care să afirme așa ceva. De aceeași incertitudine suferă și afirmațiile privind toate activitățile de revoluționar ale artistului precum și apartenența sa la societatea Frăția. Astfel de ipoteze, comentarii și presupuneri se regăsesc frecvent la autorii biografiei lui Barbu Iscovescu. În scrierile istoricilor de artă, istoricilor sau biografilor ale căror surse au stat la baza articolului, lipsește evidența documentară pe care s-au bazat astfel de afirmații. O dată cu declanșarea revoluției din 1848 din Țara Românească el nu
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
favorizată de condițiile mizere în care locuia. Există mențiuni documentare care afirmă că în momentul plecării din locuința din Piața Vendome chiria a rămas neplătită și achitarea a fost făcută din bunăvoința prietenilor lui. În drumul său spre Brussa, spun biografii, Iscovescu a trecut prin Lyon unde ar fi pictat peisajul "Île Barbe" în data de 5 august 1852, așa cum apare datată lucrarea. După alți autori, la sfârșitul aceluiași an, artistul a plecat din portul Marsilia spre Stambul, oprindu-se pentru
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
de tablouri, statuie și aquarele expuse în pinacoteca din București", în care a menționat că revoluționarul Iscovescu s-ar fi născut în anul 1817, luna și ziua fiind aceleași - 24 noiembrie. Începând cu anul 1939 când Marin Nicolau a publicat biografia lui Barbu Iscovescu, acesta s-a pus de acord cu majoritatea criticilor (după propriile declarații din biografie) și a acceptat data de 24 noiembrie 1816 ca fiind data nașterii artistului. Încă de copil, el a învățat meșteșugul zugrăvitului de la tatăl
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
s-ar fi născut în anul 1817, luna și ziua fiind aceleași - 24 noiembrie. Începând cu anul 1939 când Marin Nicolau a publicat biografia lui Barbu Iscovescu, acesta s-a pus de acord cu majoritatea criticilor (după propriile declarații din biografie) și a acceptat data de 24 noiembrie 1816 ca fiind data nașterii artistului. Încă de copil, el a învățat meșteșugul zugrăvitului de la tatăl său și de la meșteri mari nemți din București. În acele vremuri, Bucureștiul trecea prin mari transformări edilitare
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
până în anul 1845 când s-a întors în Banat de-a lungul Dunării și a realizat în același an portretul lui Gherasim Olaresku Chierna. Dan Grigorescu, a socotit perioada de șapte ani pornind de la ipoteza pe care o susține în biografia pe care a dedicat-o pictorului în anul 1973, cum că Iscovescu ar fi fost la studii la Paris începând din 1842 - 1843. El a adus ca sursă antologia "Scurta istorie a artelor plastice în R.P.R." care "propunea" anul 1842
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
care Iscovescu se afla la Paris. Deci, în mod clar, anul plecării la Viena fiind cu șapte ani mai devreme a fost 1835. Cum toți acești biografi nu s-au pus de acord timp de 44 de ani de la publicarea biografiei lui Nicolau până în 1973, anul publicării lucrării lui Dan Grigorescu, în mod logic se poate rezuma doza mare de necunoscut pe care aceștia, și mulți alții, au încercat a o clarifica fără să aibă o bază documentară adecvată unui astfel
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
bărbat matur, probabil care aparținea burgheziei. Jianu cataloghează acest desen ca un studiu de portret și el este intitulat Gherasim Olaresku Chierna. Un al doilea drum de la Viena spre Banat artistul l-a făcut în anul 1847, așa cum rezultă din biografia lui Ionel Jianu, folosind un vapor fluvial, care era mai puțin costisitor financiar. Marin Nicolau a preluat informația lui George Oprescu care a menționat că Iscovescu s-a întors în Banat în 1847 și și-a expimat îndoiala că artistul
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
sa de la Academie. Dan Grigorescu nu a pomenit niciun fel de sursă documentară în susținerea afirmațiilor sale. Cum Grigorescu a folosit ca bibliografie și lucrarea lui Marin Nicolau din moment ce o amintește ca referință în alte comentarii și sigur a citit biografia realizată în anul 1954 de Ionel Jianu care este lapidară vis-a-vis de acest subiect, înseamnă că, renunțând la specificarea precizărilor făcute de Nicolau în privința misiunii realizării steagului tricolor de către Barbu Iscovescu, afirmațiile acestora din urmă nu au o bază documentară
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]