9,547 matches
-
și o biserică ortodoxă cu hramul Sfântul Dumitru. Comuna Zărnești (denumită și "Zărneștii de Câlnău") avea în componență cătunele Ghizdita, Luncași și Zărnești, cu o populație de 1300 de locuitori. În comună funcționau o școală la Ghizdita, o biserică, o moară cu aburi și 3 stâne. Lângă Zărnești s-au descoperit în 1884 rămășițele unor mastodonți, care au fost duse la muzeul de istorie naturală din București. Comuna Vadu Soreștilor era formată din cătunele Clociți și Hârboca (cu subdiviziunile Vadu Soreștilor
Comuna Zărnești, Buzău () [Corola-website/Science/310276_a_311605]
-
exportate, în valoare de peste 12 milioane lei și peste 300 de mii kg mărfuri importate, în valoare de 37 milioane lei. La nivelul anilor '30, în municipiul Târgu Mureș, cele mai importante activități industriale erau desfășurate de următoarele întreprinderi: o moară sistematică, o fabrică de unt și brânzeturi, una de bere, una de mezeluri, una de ciocolată și bomboane, una de zahăr, una de oțet, una de șireturi și dantele, o rafinărie de petrol, o fabrică de clei, una de oxigen
Economia Târgu Mureșului () [Corola-website/Science/310292_a_311621]
-
obiective din comuna Curcani sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Călărași ca monumente de interes local. Trei dintre ele sunt clasificate ca situri arheologice, toate trei în zona satului Sălcioara o așezare din perioada Latène aflată în punctul „Moara”; o așezare din secolele al IV-lea-al III-lea î.e.n. aflată în punctul „Potcoava”; și o altă așezare din secolele al II-lea-I î.e.n. aflată în zona confluenței dintre Argeș și balta Topilele. Al patrulea obiectiv, , ridicată la
Comuna Curcani, Călărași () [Corola-website/Science/310317_a_311646]
-
comuna Bărbulețu. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Râu Alb făcea parte din plaiul Dâmbovița-Ialomița al județului Dâmbovița și era formată doar din satul Râu Alb, cu 1098 de locuitori. În comună funcționau o biserică, o școală și trei mori de apă. În 1925, comuna este consemnată în Anuarul Socec în plasa Voinești a aceluiași județ și ca având în compunere satele Râu Alb (Râu Alb de Jos) și Runcu (Râu Alb de Sus, a nu se confunda cu satul
Comuna Râu Alb, Dâmbovița () [Corola-website/Science/310350_a_311679]
-
este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Perșinari făcea parte din plasa Cobia a județului Dâmbovița și avea în compunere doar satul de reședință, cu 1053 de locuitori. Aici funcționau o școală, o biserică și o moară de apă. În 1925, Anuarul Socec consemnează comuna Pierșinari în plasa Titu a aceluiași județ, cu 1521 de locuitori în singurul său sat. În 1950, comuna a fost trecută la raionul Titu din regiunea București, iar în 1968 a revenit
Comuna Perșinari, Dâmbovița () [Corola-website/Science/310347_a_311676]
-
a ambalajelor (fabrici de „lăzi de Brașov”, pungi, cartoane, frânghii și sfori), iar în prelucrarea lemnului, cea mai importantă unitate era fabrica lui Bărbulescu, înființată în 1910, pe Calea Oilor. Industria alimentară era și ea bine reprezentată la Ploiești prin morile mecanice care produceau toate calitățile de făină (în 1911 apare prima fabrica de morărit, cea a lui Jacques Leon), ca și industria poligrafică, ce a debutat în 1866, cu atelierul lui G. Vallenstein, și a ajuns până la marea fabrică „Progresul
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
o filială a companie condusă de un alt frate, Carl Heinrich von Siemens. În 1867, Siemens finalizează construcția monumentalei linii de telegraf Indo-Europene (de la Calcutta la Londra). În 1881, un alternator de curent alternativ Siemens pus în mișcare de o moară de apă a fost folosit pentru alimentarea primei instalații de iluminat stradal din lume în orașul Godalming din Marea Britanie. Compania a continuat să se extindă și să-și diversifice activitatea în domeniul trenurilor electrice și becurilor. În 1890, fondatorul se
Siemens AG () [Corola-website/Science/309013_a_310342]
-
XIII-lea într-un punct strategic, pe o colină vulcanică de 683 m altitudine, de unde și numele de "Ciceu" (din maghiarul "csucs" - "vârf"). Dieta Transilvaniei a dispus demantelarea cetății la 1544, iar amplasamentul a devenit ulterior carieră de pietre de moară. Ruinele, deși clasate ca monument istoric (), sunt astăzi în stare de distrugere avansată și elementele care se mai păstrează nu permit cronologizarea. Singura mărturie iconografică este gravura din anul 1866, aceasta fiind mai degrabă o reprezentare romantică, decât una riguroasă
Cetatea Ciceu () [Corola-website/Science/309163_a_310492]
-
formă poligonală aducându-se ca argument stema adoptată la 1746 de comitatul Belső-Szolnok. Aceasta prezintă într-adevăr reprezentarea stilizată a unei cetăți în ruină, cu patru turnuri în plan pătrat, aflată pe un vârf de deal, cu o piatră de moară la poale. Deși referința la ruinele Cetății Ciceului este probabilă, precizia unei reprezentări heraldice târzii, necoroborată cu alte elemente, trebuie pusă sub semnul întrebării. Lăsând la o parte confuzia cu cetatea Ciceu-Ciuc (județul Harghita), responsabilă probabil pentru unele erori din
Cetatea Ciceu () [Corola-website/Science/309163_a_310492]
-
și, la începutul secolului al XVIII-lea, s-a generalizat folosirea pompelor de apă în minerit și a fost inventată mașina de tors acționată de apă. Pentru măcinarea cerealelor, cele mai importante sisteme tehnice tradiționale erau moara de apă și moara de vânt, acestea având o largă aplicabilitate și utilizându-se în anumite zone chiar și în prezent. Muzeul Satului Bucovinean a achiziționat o moară de apă pentru măcinat grâu și porumb din localitatea Mănăstirea Humorului, aflată în zona etnografică Humor
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
de apă. Pentru măcinarea cerealelor, cele mai importante sisteme tehnice tradiționale erau moara de apă și moara de vânt, acestea având o largă aplicabilitate și utilizându-se în anumite zone chiar și în prezent. Muzeul Satului Bucovinean a achiziționat o moară de apă pentru măcinat grâu și porumb din localitatea Mănăstirea Humorului, aflată în zona etnografică Humor. Construcția (denumită și Moara lui Boca) datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea (aproximativ anul 1870), ultimul său proprietar fiind Ioan Boca. Obiectivul a
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
având o largă aplicabilitate și utilizându-se în anumite zone chiar și în prezent. Muzeul Satului Bucovinean a achiziționat o moară de apă pentru măcinat grâu și porumb din localitatea Mănăstirea Humorului, aflată în zona etnografică Humor. Construcția (denumită și Moara lui Boca) datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea (aproximativ anul 1870), ultimul său proprietar fiind Ioan Boca. Obiectivul a fost reconstruit în muzeu în anul 1998, fiind amplasată pe un mic curs de apă numit chiar „Pârâul Morii”. Moara
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
și Moara lui Boca) datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea (aproximativ anul 1870), ultimul său proprietar fiind Ioan Boca. Obiectivul a fost reconstruit în muzeu în anul 1998, fiind amplasată pe un mic curs de apă numit chiar „Pârâul Morii”. Moara de la Mănăstirea Humorului era, la acea vreme, una din cele mai mari mori din această zonă. Construcția are două încăperi: camera morarului și spațiul destinat instalației de măcinat alcătuit dintr-o platformă și un subsol. Clădirea este construită din
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
Moara lui Boca) datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea (aproximativ anul 1870), ultimul său proprietar fiind Ioan Boca. Obiectivul a fost reconstruit în muzeu în anul 1998, fiind amplasată pe un mic curs de apă numit chiar „Pârâul Morii”. Moara de la Mănăstirea Humorului era, la acea vreme, una din cele mai mari mori din această zonă. Construcția are două încăperi: camera morarului și spațiul destinat instalației de măcinat alcătuit dintr-o platformă și un subsol. Clădirea este construită din piatră
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
ultimul său proprietar fiind Ioan Boca. Obiectivul a fost reconstruit în muzeu în anul 1998, fiind amplasată pe un mic curs de apă numit chiar „Pârâul Morii”. Moara de la Mănăstirea Humorului era, la acea vreme, una din cele mai mari mori din această zonă. Construcția are două încăperi: camera morarului și spațiul destinat instalației de măcinat alcătuit dintr-o platformă și un subsol. Clădirea este construită din piatră de carieră fasonată. Temelia construcției este zidită din bolovani de râu legat cu
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
apartenența confesionala. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Glavacioc-Neajlov a județului Vlașca, era formată din satele Bucșanii de Jos, Bucșanii de Sus și Podișor, având în total 1172 de locuitori. Existau în comuna Bucșani o moară („a Frăsinenilor”) pe Neajlov, două biserici și două școli cu 44 de elevi (dintre care 9 fete). La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei mai funcționau în aceeași plasă și comunele Obedeni, Uiești-Goleasca și Uiești-Moșteni. Comună Obedeni, era reședința
Comuna Bucșani, Giurgiu () [Corola-website/Science/310494_a_311823]
-
1279 de locuitori. În comuna Obedeni existau o biserică și o școală primară mixtă cu 47 de elevi (dintre care 3 fete). Comună Uești-Goleasca, cu satele Uești-Golești și Popeasca-Ciupagea avea 744 de locuitori, o biserică, o școală mixtă și o moară pe Dâmbovnic. Comună Uești-Moșteni avea doar satul de reședință cu 244 de locuitori, si o biserică. Anuarul Socec din 1925 consemnează comunele în plasă Argeș a aceluiași județ. Comună Bucșani avea 1548 de locuitori și aceeași alcătuire; comună Obedeni avea
Comuna Bucșani, Giurgiu () [Corola-website/Science/310494_a_311823]
-
poliție. De asemenea, avea în proprietate două mașini, un Ford și un Buick, șase trăsuri, dintre care două cu monturi de argint, după cum se arată în inventarul amintit, biserica satului și parcul din jur. Mai dispune de un conac, trei mori, din Cioplești, Văleni și Moreni, dependințele și instalații aferente activităților agricole, grajduri, cotețe, un atelier de reparații, o instalație de irigații și o uzină electrică. A fost promovat apoi în funcția de mareșal al Curții Regale, funcție ce va fi
Ioan Mocsony-Stârcea () [Corola-website/Science/310527_a_311856]
-
confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Bahlui a județului Iași și era formată din satele Valea, Dealu, Zlodica, Horodiștea, Lupăria, Sbereni, Hodura și Iosupeni, având în total 2698 de locuitori. În comună existau două mori de aburi, patru biserici, un paraclis și două școli cu 86 de elevi (dintre care 21 de fete). Anuarul Socec din 1925 o consemnează în plasa Cârligătura a aceluiași județ, având 3337 de locuitori în satele Cotnari, Hodora, Horodiștea, Iosupeni
Comuna Cotnari, Iași () [Corola-website/Science/310569_a_311898]
-
soluțiile de captare. Cu toate acestea la nivelul comunei se întâlnesc și zone inundate la precipitații bogate, cum ar fi: lunca Gornovița și lunca Balta. Tot aici se identifică și izvoare sulfuroase cu rezerve necunoscute în locul numit de localnici Valea Morii. Vegetația din cadrul județului se remarcă printr-o mare varietate floristică, ca urmare a poziției județului Mehedinți în partea de sud-vest a țării, la contactul cu extremitatea nordică a Peninsulei Balcanice. Dealurile sunt pline de pruni (soiuri obișnuite), meri, peri, cireși
Comuna Balta, Mehedinți () [Corola-website/Science/310646_a_311975]
-
făcea parte din plaiul Teleajen al județului Prahova și era formată din satele Izvoarele și Costeni (astăzi, în comuna Măneciu). Comuna avea 1475 de locuitori, o școală fondată la 1875 frecventată de 78 de elevi (din care 10 fete), 6 mori și 2 pive, din care o moară și o pivă pe Teleajen și restul pe Crasna. În comună era câte o biserică ortodoxă în fiecare sat, precum și o mănăstire înființată în 1812. Restul satelor, anume Malul Vânăt, Cernești, Schiulești, Homorâciu-Pământeni
Comuna Izvoarele, Prahova () [Corola-website/Science/310699_a_312028]
-
precum și o mănăstire înființată în 1812. Restul satelor, anume Malul Vânăt, Cernești, Schiulești, Homorâciu-Pământeni și Homorâciu-Ungureni alcătuiau comuna Homorâciurile. Aceasta avea 2289 de locuitori, o școală înființată în 1842 și frecventată de 100 de elevi (din care 3 fete), două mori (una pe Crasna și una pe Teleajen) și două biserici: una în Schiulești, înființată de locuitori în 1842 și una în Homorâciu zidită în 1744 de căpitanul Iane și soția sa Anica. În perioada interbelică, comunei Izvoarele i-a fost
Comuna Izvoarele, Prahova () [Corola-website/Science/310699_a_312028]
-
și Cocoșești și făcea parte din plasa Târgșor. Avea 998 de locuitori, o școală înființată în 1889 și o biserică foarte veche, reparată în 1764. Celelalte două sate ale comunei făceau parte din comuna Ploieștiori, care avea în satele Târgșoreanca, Moara Nouă, Ploieștiori și Țânțăreni, 893 de locuitori; aici funcționau 2 mori pe un iaz din Teleajen, o biserică construită în 1885 de Cantitili, proprietarul moșiei, și o școală din 1866, cu 52 de elevi (dintre care 13 fete). În comună
Comuna Blejoi, Prahova () [Corola-website/Science/310698_a_312027]
-
locuitori, o școală înființată în 1889 și o biserică foarte veche, reparată în 1764. Celelalte două sate ale comunei făceau parte din comuna Ploieștiori, care avea în satele Târgșoreanca, Moara Nouă, Ploieștiori și Țânțăreni, 893 de locuitori; aici funcționau 2 mori pe un iaz din Teleajen, o biserică construită în 1885 de Cantitili, proprietarul moșiei, și o școală din 1866, cu 52 de elevi (dintre care 13 fete). În comună se aflau și o biserică mai veche, părăsită deja la 1901
Comuna Blejoi, Prahova () [Corola-website/Science/310698_a_312027]
-
în timpul Războiului Ruso-Turc din 1711. În 1925, Anuarul Socec menționează comuna Blejoi în aceeași plasă, cu satele Blejoi, Cocoșești și Vadu Sârbești și 1596 de locuitori. Comuna Ploieștiori avea atunci 1450 de locuitori în satele Ploieștiori, Ploieștiorii Eforiei, Țânțăreni și Moara Nouă. În 1931, satul Cocoșești a fost transferat comunei Păulești, iar satul Moara Nouă comunei Berceni. După reforma administrativă din 1950, au fost arondate orașului regional Ploiești, reședința regiunii Prahova și apoi a regiunii Ploiești. După reintroducerea județelor în 1968
Comuna Blejoi, Prahova () [Corola-website/Science/310698_a_312027]