9,682 matches
-
ai noștri să trăiască pentru ca amintirea tuturor celor batjocoriți să rămână curată într-un suflet nobil; trebuie să le transmiți copiilor tăi nume, întâmplări din viața familiei noastre, ca nu cumva ai noștri să moară de tot, ca gândul la nebuniile, la curajul, la principiile lor să mai iște cuiva un surâs. Te iubesc mai presus de ce îi este îngăduit omului să simtă; am ajuns la o acuitate de dragoste și de suferință unice, exasperate de despărțire, de distanță și de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Așa, sunt ca o biată mamă orfană. 15 februarie [1948], duminică, ora 5 [...] Tu continuă-ți munca fără să-ți faci griji pentru Mimi; o să facem ce vom putea pentru ea; dar mai ales nu pune la cale acte de nebunie și de sacrificiu de dragul ei, fiindcă probabil ar fi oricum inutil. În orice caz, nimic fără să mă previi din timp. Ca și în trecut, să fim „o singură ființă“; nu mi ascunde nimic, fiindcă atunci chiar am să renunț
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de un ceas. Dar e bine! Te sărut cu toată dragostea mea speriată și hăituită. Mama II Sâmbătă seara, 6 martie [1948] Dulcea mea Mie preaiubită, îți scriu la ore neregulate, când pot și cum pot, fiindcă am intrat în nebunia alegerilor și, cum sunt responsabilă politică, trebuie să iau parte trup și suflet la succesul acestor scumpe idei care au devenit într-atâta ale mele, încât trebuie să lupt pentru izbânda lor, cu riscul de a crăpa de oboseală. Să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și, chiar dacă mor, fiece fir de iarbă crescut din mine îți va striga numele. Dacă se va întâmpla să fim definitiv despărțite, am să reiau scrisorile tale din fiecare lună, din fiecare zi, am să joc un teatru vecin cu nebunia, și am să-mi spun: „Doamnă, tocmai a sosit o scrisoare de la Paris, v-o trimite Doamna fiica dumneavoastră“. Cred că eu am inventat dragostea maternă, cea care adoră și care plânge în hohote. Mama 9 iulie 1948 [...] Aici lucrurile
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Îți închipui ce vi s’ar întâmpla vouă. Te iubesc, Monică. În această iubire voi încerca să prind putere, mă voi târî în genunchi să trăiesc, să te revăd. De multe ori îmi spun că astfel de iubire e o nebunie, și cer tinereții tale să iubești, să-ți faci viața, să te măriți, să ai copii, ca nicio dată să nu cunoști tragedia cumplitei mele izolări. Vreau să te știu fără complexe și îngenunchieri. De ce ești la Paris? De ce am
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cât de mare este distanța, ruptura dintre noi. Și când te gândești că există oameni care-și spun vorbe tandre, care iubesc, care văd iubi rea ca pe lucrul esențial, care surâd... Monică, Monica mea, preaiubito, dulcea și minunata mea nebunie. Te voi mai vedea vreodată, micuța mea? Să ne ru găm lui Dumnezeu pentru asta. Eu mă rog din toată inima. Mama 82/1948 12 octombrie [1948], marți [...] O, scumpa mea, ar fi crezut cineva că o să putem trăi separat
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
își toarce aici caierul suferinței ca să-i facă fetiței ei o rochie de aur, de perle și de diamante. M. 1/1950 4 ianuarie [1950], miercuri [...] Îmi spui că ai vrut să alergi la Gara de Est etc. Ce-i nebunia asta? Cum îndrăznești să-mi scrii așa ceva? Îți închipui că ai fi bine primită?! Că ești așteptată cu brațele deschise și că ți s-ar spune: așa, domnișoara a venit să-și vadă mămica, să-și bea biberonul?! Încă de la
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
New York, două săptămâni mai târziu, ca să-mi arate inelul. Nu-mi pare chiar așa de rău, fiindcă mă simt extraordinar aici. Am o slujbă de vis la Barneys, locuiesc în West Village într-un loc de vis. Îmi place la nebunie să mă plimb pe străduțele ascunse, să cumpăr brioșe de la patiseria Magnolia sâmbăta dimineața și să mă întorc prin piață. În principiu, îmi place la nebunie totul, la New York. Poate cu excepția mamei lui Luke. Dar, totuși. Acasă e acasă. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
la Barneys, locuiesc în West Village într-un loc de vis. Îmi place la nebunie să mă plimb pe străduțele ascunse, să cumpăr brioșe de la patiseria Magnolia sâmbăta dimineața și să mă întorc prin piață. În principiu, îmi place la nebunie totul, la New York. Poate cu excepția mamei lui Luke. Dar, totuși. Acasă e acasă. În clipa în care ajung la etajul doi, se aude muzică venind dinspre apartamentul nostru și simt un fior de anticipație. Ăsta trebuie să fie Danny, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
a cusut pe el chestii cu sclipici, i-a strâns tivurile, a creat linii acolo unde nu exista nici una - pe scurt, a făcut din el cel mai fantastic top pe care l-am văzut în viața mea. Îmi place la nebunie. Mă uit la Danny radioasă. Mor după el! O să fiu cea mai tare domnișoară de onoare din lume! — A ieșit ca lumea, nu? Danny ridică din umeri modest, dar văd că e foarte încântat de sine. Mai iau o gură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
că, în ciuda a ce i-am spus lui Danny, treaba asta cu contul comun e cam cu dus și întors. Să nu mă înțelegeți greșit, sunt pentru banii cheltuiți la comun. De fapt, cu mâna pe inimă, îmi place la nebunie să cheltuim banii lui Luke. Pur și simplu mă încântă! Doar că nu-mi place când mă întreabă așa, tam-nesam: „Ce-i cu ăștia șaptezeci de dolari pentru Bloomingdale’s?“ și eu nu-mi amintesc. Așa că mi-am făcut o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Iar data pe care a propus-o mama ta ar fi mult prea apropiată. — Serios? Iau o gură de cafea, meditând. Și... așa, ca chestie... când se gândise ea? — 22 iunie. Anul ăsta. Scutură din cap. Nu, ar fi o nebunie. Nu mai sunt decât câteva luni până atunci. Ce nebunie, curată demență! zic, dându-mi ochii peste cap. Ce, ne grăbește cineva? 22 iunie. Zău! Ce-o fi și în capul lui mami! Deși... Cred că, teoretic, o nuntă care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
fi mult prea apropiată. — Serios? Iau o gură de cafea, meditând. Și... așa, ca chestie... când se gândise ea? — 22 iunie. Anul ăsta. Scutură din cap. Nu, ar fi o nebunie. Nu mai sunt decât câteva luni până atunci. Ce nebunie, curată demență! zic, dându-mi ochii peste cap. Ce, ne grăbește cineva? 22 iunie. Zău! Ce-o fi și în capul lui mami! Deși... Cred că, teoretic, o nuntă care să aibă loc vara nu e o idee așa de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
adaugă mai mult șoptit. — Încă nu. Zâmbetul lui Janice dispare pentru o clipă. Martin și cu mine credem că probabil vor mai întâi să se bucure din plin unul din celălalt. Sunt un cuplu atât de fericit! Se iubesc la nebunie. Și, firește, Lucy are cariera ei... — Înțeleg, zice mami, gânditoare. Deși nu e prea bine să aștepte prea mult... — Da, știu, e de acord Janice. Ambele își întorc privirile spre mine - și, brusc, îmi dau seama la ce se referă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
inimă de aur! În timp ce mami turuie mai departe, mintea îmi zboară la o conversație pe care am avut-o cu Annabel, mama vitregă a lui Luke, când a venit la noi în vizită, împreună cu tatăl lui Luke. O iubesc la nebunie pe Annabel. E exact opusul lui Elinor, mult mai blândă și mai în banca ei, însă are un surâs extraordinar, care îi luminează toată fața. Ea și tatăl lui Luke locuiesc într-o zonă liniștită din Devon de lângă plajă, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
știut! — Nu, prostano! chicotesc, începând să mă binedispun. Mama îmi organizează nunta mea. Are deja totul sub control. — Am înțeles. Erin încuviințează din cap. Ei... probabil că e mai simplu așa. Și tu poți să te ții departe de toată nebunia! — Da. Ar trebui să fie destul de simplu. Doamne-ajută! adaug și izbucnim amândouă în râs. Ajung la La Goulue la ora unu fix, dar Elinor încă nu a venit. Sunt condusă la masă și cer un pahar de apă minerală, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
-ți facem o surpriză. Și eu am fost de aceeași părere. — Să mă pui în fața faptului împlinit, vrei să spui! răspund enervată, și Luke mă privește nedumerit. Nu ți-a plăcut la Plaza? Am crezut că o să-ți placă la nebunie! — Normal că mi-a plăcut! Dar nu despre asta e vorba. Știu cât de mult ți-ai dorit întotdeauna o nuntă ca-n basme. Și, când mama s-a oferit să ne organizeze o nuntă la Plaza, mi s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
crezi? — Păi... eu... Să-i spun, oare, că încă nu m-am hotărât dacă să fac nunta la New York? Dar nu pot. O să oprească pregătirile pe loc. Și o să se ducă să-i spună lui Elinor, și o să fie o nebunie întreagă. Și ideea e că sunt din ce în ce mai sigură că, până la urmă, tot la Plaza o să mă mărit. Nu trebuie decât să o conving pe mami că așa e cel mai bine. Pe bune, ar fi o prostie să refuzăm așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
o surpriză! îmi spune Suze, după ce rumoarea stârnită de apariția lor s-a stins și Elinor și-a ținut toastul - în care ne pomenește pe mine și pe Luke o dată, iar Fundația Elinor Sherman de șase ori. — Așa, ca ultima nebunie din luna noastră de miere! Așa că ne-am dus acasă la voi... Și acolo s-au ciocnit cu mine, punctual ca întotdeauna... o completează Danny, cu o grimasă de scuză. — Și Danny a zis ce-ar fi să venim cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
-i placă deloc în pătuț. Pe bune, ce vrea de la viață? I l-am luat de Conran Shop! Ce vrea mai mult? E un pătuț superb din lemn de fag, cu păturici albe. Eram sigură c-o să-i placă la nebunie! Dar, când l-am pus în el, n-a făcut decât să dea din mânuțe în toate părțile și s-o țină tot într-un „oaaa“! După care am încercat să-l iau cu mine la cumpărături - și, la început
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
TRIMIS PRIN FAX CĂTRE BECKY BLOOMWOOD DE LA MAMI 20 mai 2002 Becky, draga mea, nu vreau să te îngrijorezi, dar se pare că femeia aia deranjată la cap despre care ne-ai spus a dus lucrurile și mai departe în nebunia ei, și chiar a tipărit invitații! Azi m-a sunat mătușa ta Irene să-mi spună că a primit prin poștă o invitație ciudată, la Hotelul Plaza, exact așa cum ai spus tu. Se pare că era toată în bronz și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
în cel mai scurt timp! Rulați până scăpați! Mi-am cumpărat deja haine pentru concediu, spune, după care mai plescăie o dată din gumă. Dar, când prietenul meu mi-a spus „Nu vrei să-ți mai cumperi câte ceva?“ Îi place la nebunie să-mi facă tot felul de cadouri. E un bărbat minunat. Așa - ți-a venit vreo idee? — Da, zic, reușind să mă sforțez să mă concentrez. Da. Mă duc să-ți aduc câteva haine care cred eu că o să ți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
serios! — Laurel! — Insist. Spune-mi ce vrei și o să am grijă să-l primești până la nuntă. Nunta mea. E ca și cum cineva ar fi deschis brusc o fereastră și în cameră ar fi năvălit un curent de aer polar. Cu toată nebunia și agitația, reușisem cumva să uit o clipă de ea. Însă acum vechile gânduri care nu-mi dau pace s-au năpustit din nou asupra mea. Cele două nunți ale mele. Un dublu fiasco. E ca și cum două trenuri s-ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Oprește-te! El acoperă receptorul cu mâna. — De ce să mă opresc? — Mami. Nu... știe. — Ce nu știe? Îl fixez, în agonie. În cele din urmă, el revine la telefon. — Doamnă Bloomwood, îmi pare rău, trebuie să vă las. E o nebunie ce-i aici. Dar mi-a părut foarte bine să vorbesc cu dumneavoastră și... ne vedem la nuntă. Sunt sigur. Da, și dumneavoastră. Pune telefonul în furcă și se lasă o tăcere înspăimântătoare. — Becky, ce anume nu știe mama ta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
atât de multe lucruri pe care nu le-am făcut niciodată. N-am călătorit aproape deloc. N-am văzut lumea. Ca și tine, de altfel. — Ai trăit la New York, intervine Luke. — New York e un oraș minunat și îmi place la nebunie. Dar mai sunt și alte orașe superbe, în toată lumea. Vreau să le văd și pe ele. Sydney, Hong Kong... și nu doar orașe! Întind brațele larg. Râuri... munți... toate priveliștile de vis ale pământului... — Am înțeles, spune Luke amuzat. Deci, reducând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]