9,870 matches
-
în parte și realizând contraste de lumină și umbră, care se focalizează pe diferite grupuri de instrumente sau pe momente de solo. Astfel, deseori orchestra se reduce doar la câțiva soliști, sau chiar la unul singur. Discursul cameral introdus în orchestra simfonică este o dominantă a stilului enescian târziu. Ea oferă o anumită transparență a sunetului, de un mare rafinament și sensibilitate a timbrurilor.
Suita Săteasca, op. 27 (Enescu) () [Corola-website/Science/336368_a_337697]
-
Concertul pentru pian nr.1 în re minor, Opus 15, este o lucrare pentru pian și orchestră, compusă de Johannes Brahms începând din 1854 și desăvârșită de compozitor în anul 1858. El este unul din cele două concerte pe care le-a scris Brahms pentru pian. A fost interpretat în premieră publică la Teatrul curții regale din
Concertul pentru pian nr.1 (Brahms) () [Corola-website/Science/336377_a_337706]
-
le-a scris Brahms pentru pian. A fost interpretat în premieră publică la Teatrul curții regale din Hanovra la 22 ianuarie 1859, în interpretarea compozitorului că solist și sub baghetă lui Joseph Joachim . Concertul a fost prima sa lucrare pentru orchestră,si la a treia să audiție publică, prima sa lucrare orchestrala care a fost bine primită de auditori. La premiera concertului succesul a fost rezervat, criticii semnalând mai mult calitățile de pianist ale lui Brahms decât muzică să. După cinci
Concertul pentru pian nr.1 (Brahms) () [Corola-website/Science/336377_a_337706]
-
de nemulțumire. Concertul cuprinde trei părți care se întind pe circa 50 de minute, ceea ce îl face unul din concertele cele mai lungi. Au trecut douăzeci de ani până ce compozitorul a compus al doilea concert al său pentru pian și orchestră. Calitățile de pianist profesionist ale lui Brahms l-au impresionat în mod deosebit pe faimosul violonist Joseph Joachim, care i-a scris o scrisoare de recomandare către compozitorul Robert Schumann. Brahms și Joachim au devenit prieteni apropiați în întreaga lor
Concertul pentru pian nr.1 (Brahms) () [Corola-website/Science/336377_a_337706]
-
structura concertelor clasice. Deja la începutul lui februarie 1858 Joachim i-a retrimis manuscrisul lui Brahms „revizuit în întregime”, sperând că acestuia îi vor plăcea părțile reorchestrate. Brahms a realizat până la urmă un nou tip de concert pentru pian și orchestră, descris de obicei că o „simfonie cu instrument solo obligat” Concertul a fost desăvârșit într-un popas la Hamburg, în timpul primului concediu pe care Brahms l-a primit de la curtea princiara din Detmold, unde lucra ca profesor de pian al
Concertul pentru pian nr.1 (Brahms) () [Corola-website/Science/336377_a_337706]
-
mai însemnate din Germania. Ea a jucat în premieră în 1811 al V-lea și ultimul concert pentru pian de Beethoven, „Concertul imperial”. Felix Mendelssohn Bartholdy a dirijat „Gewandhaus” din 1835 și până la moartea să în 1847. În timpul conducerii sale, orchestră a cântat în premieră, postum, Simfonia a 9-a de Schubert. Schumann descoperise manuscrisul la Viena și i-a dat o copie lui Mendelssohn. Gewandhaus a interpretat și premieră Simfoniei a-3-a Scoțiene de Mednelssohn și renumitul concert pentru vioară în
Concertul pentru pian nr.1 (Brahms) () [Corola-website/Science/336377_a_337706]
-
premieră Simfoniei a-3-a Scoțiene de Mednelssohn și renumitul concert pentru vioară în mi minor al lui Mendelssohn. Se pare că după moartea lui Mendelssohn, standardul la Leipzig a scăzut (Margaret Campbell The Great Violonists 1981) Totuși, Gewandhaus a rămas o orchestră foarte prestigioasa. Concertmaistrul ei, Ferdinand David l-a invitat pe Brahms să-și aducă concertul și acolo. Brahms, care cântă la pian că solist, a făcut două repetiții cu orchestră, sub baghetă lui Julius Rietz. Era convins că a cântat
Concertul pentru pian nr.1 (Brahms) () [Corola-website/Science/336377_a_337706]
-
Campbell The Great Violonists 1981) Totuși, Gewandhaus a rămas o orchestră foarte prestigioasa. Concertmaistrul ei, Ferdinand David l-a invitat pe Brahms să-și aducă concertul și acolo. Brahms, care cântă la pian că solist, a făcut două repetiții cu orchestră, sub baghetă lui Julius Rietz. Era convins că a cântat concertul în mod semnificativ mai bine decât la Hanovra, iar orchestră -și mai și. În cele din urmă puțini din auditori au încercat să aplaude, si au fost copleșiți curând
Concertul pentru pian nr.1 (Brahms) () [Corola-website/Science/336377_a_337706]
-
Brahms să-și aducă concertul și acolo. Brahms, care cântă la pian că solist, a făcut două repetiții cu orchestră, sub baghetă lui Julius Rietz. Era convins că a cântat concertul în mod semnificativ mai bine decât la Hanovra, iar orchestră -și mai și. În cele din urmă puțini din auditori au încercat să aplaude, si au fost copleșiți curând de fluierături. Concertul a avut o singură cronică pozitivă, aceea a lui Thomas San-Galli de la „Neue Zeitschrift für Musik”, fostă revista
Concertul pentru pian nr.1 (Brahms) () [Corola-website/Science/336377_a_337706]
-
a concertului, si a criticat reacțiile negative din public și presa. Toți ceilalți cronicari au fost cu totul ostili. Criticul Edward Bernsdorf de la revista „Signale” a fost nemulțumit de locul acordat pianului și de intervențiile intempestive în ochii săi ale orchestrei și a pus la îndoială până și calitățile de pianist ale lui Brahms, pe care Schumann îl calificase drept un pianist genial. Brahms i-a scris lui Joachim „Este adevărat că experimentez și simt în felul meu, totuși, fluierăturile au
Concertul pentru pian nr.1 (Brahms) () [Corola-website/Science/336377_a_337706]
-
la care îl atrăgeau echilibrul clasic și tehnicitatea superioară. De asemenea, interpretarea "Concertul nr. 3" a lui Saint-Saëns, îi aducea lui Enescu premiul I, la absolvirea clasei de vioară a Conservatorului din Paris. „În 1903, am scris o Suită pentru orchestră pe care, dintr-un sentiment de elementară recunoștință, am dedicat-o lui Saint-Saëns. Suita aceasta cuprinde în special un "Preluidiu la unison", de o scriitură destul de ciudată și pe care Kodàly l-a dat vreme îndelungată elevilor săi, ca exemplu
Suita I pentru orchestră, op. 9 - George Enescu () [Corola-website/Science/336383_a_337712]
-
Pierné. Doamne! Câte insulte! Părerea lui Georges Vanor a fost exprimată pe scurt: „Drăguță, dă un pol țiganului”. De mult nu mi se mai spusese țigan; în schimb, putea să mi se dea polul drept compensație...” Această primă suită pentru orchestră este considerată a fi o scriitură ce îmbină stilul neoclasic cu cel neobaroc. Însă climaxul acestei îmbinări de stiluri, îl atinge următoarea suită, "Suita pentru orchestră nr.2 op. 20". Numărul de instrumente propus de autor pentru prima parte este
Suita I pentru orchestră, op. 9 - George Enescu () [Corola-website/Science/336383_a_337712]
-
în schimb, putea să mi se dea polul drept compensație...” Această primă suită pentru orchestră este considerată a fi o scriitură ce îmbină stilul neoclasic cu cel neobaroc. Însă climaxul acestei îmbinări de stiluri, îl atinge următoarea suită, "Suita pentru orchestră nr.2 op. 20". Numărul de instrumente propus de autor pentru prima parte este de 64 de coarde, fără contrabas și un timpan. Partea a doua adaugă contrabasul și încă 10 instrumente de suflat, ca mai apoi, în partea a
Suita I pentru orchestră, op. 9 - George Enescu () [Corola-website/Science/336383_a_337712]
-
material pentru "Rapsodia a III-a", însă „citatele folclorice îl stânjeneau în năzuința de a da expresie întregului tumult interior, de a dezvolta ideea muzicală pe vaste spații simfonice.” Această coliziune duce la echilibrarea din care ia naștere "Suita pentru orchestră nr.1 op. 9". Aceasta a fost compusă în anul 1903. Prin această lucrare, Enescu valorifică folclorul după următoarea formulă: „Să te inspiri de la el, dar să îl lași în pace” Suita se bucură de un prestigiu remarcabil datorită "Preludiului
Suita I pentru orchestră, op. 9 - George Enescu () [Corola-website/Science/336383_a_337712]
-
a doua. Cea de-a treia secțiune a lucrării, de cele mai multe ori omisă din interpretarea Suitei, este Intermediul. Aceasta este construită pe un singur sunet do #. Aceeași strategie urmează a fi întâlnită la Arnold Schönberg în cele "5 piese de orchestră op. 16" de această dată pe un singur acord. Mai apo, Ravel așează "Le Gibet" pe un halucinant si bemol continuu. Actul al III-lea din "Wozzeck" a lui Alban Berg cuprinde a doua scenă construită sub forma unei Invențiuni
Suita I pentru orchestră, op. 9 - George Enescu () [Corola-website/Science/336383_a_337712]
-
abia la vârsta de 13 ani. Studiază apoi la Conservatorul din București cu Aurel Niculescu și la Conservatorul Santa Cecilia din Roma cu Radu Aldulescu și Franco Maggio Ormezowsky, și marele violoncelist Mstislav Rostropovich. A fost prim solo cellist în orchestrele din Cagliari, Teatro Massimo Palermo; Orchestra Simfonică Siciliană Palermo, Orchestra Arturo Toscanini Parma, și Orchestra Simfonică Radio Leipzig unde lucrează și în prezent. A cântat adesea cu pianiștii Albert Paley , Justus Franz și Mihaela Ursuleasa si alături de violoniști sau violiști
Rodin Moldovan () [Corola-website/Science/336567_a_337896]
-
Studiază apoi la Conservatorul din București cu Aurel Niculescu și la Conservatorul Santa Cecilia din Roma cu Radu Aldulescu și Franco Maggio Ormezowsky, și marele violoncelist Mstislav Rostropovich. A fost prim solo cellist în orchestrele din Cagliari, Teatro Massimo Palermo; Orchestra Simfonică Siciliană Palermo, Orchestra Arturo Toscanini Parma, și Orchestra Simfonică Radio Leipzig unde lucrează și în prezent. A cântat adesea cu pianiștii Albert Paley , Justus Franz și Mihaela Ursuleasa si alături de violoniști sau violiști precum Gabriel Croitoru, Ning Feng, Geza
Rodin Moldovan () [Corola-website/Science/336567_a_337896]
-
din București cu Aurel Niculescu și la Conservatorul Santa Cecilia din Roma cu Radu Aldulescu și Franco Maggio Ormezowsky, și marele violoncelist Mstislav Rostropovich. A fost prim solo cellist în orchestrele din Cagliari, Teatro Massimo Palermo; Orchestra Simfonică Siciliană Palermo, Orchestra Arturo Toscanini Parma, și Orchestra Simfonică Radio Leipzig unde lucrează și în prezent. A cântat adesea cu pianiștii Albert Paley , Justus Franz și Mihaela Ursuleasa si alături de violoniști sau violiști precum Gabriel Croitoru, Ning Feng, Geza Hosszu-Legocky, Mihaela Martin, Julian
Rodin Moldovan () [Corola-website/Science/336567_a_337896]
-
și la Conservatorul Santa Cecilia din Roma cu Radu Aldulescu și Franco Maggio Ormezowsky, și marele violoncelist Mstislav Rostropovich. A fost prim solo cellist în orchestrele din Cagliari, Teatro Massimo Palermo; Orchestra Simfonică Siciliană Palermo, Orchestra Arturo Toscanini Parma, și Orchestra Simfonică Radio Leipzig unde lucrează și în prezent. A cântat adesea cu pianiștii Albert Paley , Justus Franz și Mihaela Ursuleasa si alături de violoniști sau violiști precum Gabriel Croitoru, Ning Feng, Geza Hosszu-Legocky, Mihaela Martin, Julian Rachlin, Eugen Sârbu. Alături de Lorenz
Rodin Moldovan () [Corola-website/Science/336567_a_337896]
-
mai ales musicaluri și operete traduse în ebraică.Între artiștii pe care i-a recrutat la Li La Lo s-au numărat actrița, cântăreața și dansatoarea Doroteea Livio și intrumentistul și dirijorul Paul Kosla care a înființat în cadrul ansamblului o orchestră de jazz și estradă. Perioada de succese pe care George Val a inaugurat-o, s-a numit în istoria ansamblului Li La Lo „perioada românească”. La finele anului 1952 el a părăsit teatrul Li La Lo pentru a înființa un
George Val () [Corola-website/Science/336601_a_337930]
-
Jaffa, altele în grădina de vară a Casei Sioniștilor Americani - Beit Zioney Amerika (ZOA House)- din Tel Aviv, care număra 500 locuri. Producțiile realizate de Val au fost costisitoare, de amploare, folosind un dansatori, un ansamblu muzical inclusiv cor și orchestră, și decoruri impunătoare. Între artiștii care s-au afirmat în acest teatru au fost tenorii Bituș Davidov și Fredy Levi, comicul Argaman, și actrița vedetă a trupei, Sara Rubin. Directorul muzical a fost Paul Kosla iar una din vedetele aduse
George Val () [Corola-website/Science/336601_a_337930]
-
școală care i-a șlefuit talentul nativ al instrumentistului. 1956-1957 urmează cursurile externe ale Universității populare a Casei centrale de creație populară „N. K. Krupskaia” din Moscova unde studiază teoria muzicii și armonia. 1957-1959: activează în calitate de instrumentist, apoi dirijor al orchestrei Teatrului muzical-dramatic din Bălți; 1960-1961: este angajat ca acordeonist la Casa de cultură din Lipcani 1961-1964: vine la Chișinău și activează în calitate de maestru de concert în Ansamblul de dansuri populare „Joc”, condus de Vladimir Curbet 1962-1965: acordeonist și naist în
Dumitru Blajinu () [Corola-website/Science/336654_a_337983]
-
de cultură din Lipcani 1961-1964: vine la Chișinău și activează în calitate de maestru de concert în Ansamblul de dansuri populare „Joc”, condus de Vladimir Curbet 1962-1965: acordeonist și naist în Ansamblul de tineret din Chișinău; 1967-1985: fondator și prim-dirijor al orchestrei de muzică populară „Folclor” a Radioteleviziunii din Chișinău 1985-1994: colaborator al Centrului științific-metodic de creatie populară și activitate culturală 1998-1999: lector la Catedra „Instrumente populare” a Academiei de Muzică „Gavriil Musicescu" 2000-2003: șef al Centrului de Conservare și Valorificare a
Dumitru Blajinu () [Corola-website/Science/336654_a_337983]
-
Muzică „Gavriil Musicescu" 2000-2003: șef al Centrului de Conservare și Valorificare a Creației Populare. A editat culegerile de cântece: „Zii, lăută” - cîntece și piese instrumentale în partituri pentru taraf, 1973, „La vatra jocului” - cîntece și piese instrumentale în partituri pentru orchestre de muzică populară, 1982, „Ce mi-i drag mie pe lume” - culegere de cîntece și piese instrumentale din repertoriul formației de muzică populară „Folclor”) 1984, „Satule, vatră frumoasă” - partituri alese pentru orchestră de muzică populară, 1987, „Primul ghiocel” - culegere de
Dumitru Blajinu () [Corola-website/Science/336654_a_337983]
-
jocului” - cîntece și piese instrumentale în partituri pentru orchestre de muzică populară, 1982, „Ce mi-i drag mie pe lume” - culegere de cîntece și piese instrumentale din repertoriul formației de muzică populară „Folclor”) 1984, „Satule, vatră frumoasă” - partituri alese pentru orchestră de muzică populară, 1987, „Primul ghiocel” - culegere de cîntece pentru preșcolari și elevii claselor primare, 1993, „Cântă inima și dorul” - folclor muzical selectat din Concursurile Rapsozii Moldovei, ediția a II-a 1986 și ediția a III-a din întreaga Moldovă
Dumitru Blajinu () [Corola-website/Science/336654_a_337983]