9,648 matches
-
pe marginea sutienului cu același vârf ascuțit și cu o mișcare abia perceptibilă tăie banda care ținea prinse cele două cupe, eliberând sânii din strânsoarea lor. Karina țipă scurt și-și reprimă o înjurătură. - Șșșș... Promit că nu te voi răni! Cu un cub de gheață atinse sânul stâng, urcând spre inimă. - Că tot spui că ești rece, la fel ca gheața. Și totuși se topește, iubito! M-ai mințit? Tremura și era incapabilă să mai răspundă. O frână bruscă și
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
Înconjurat de cuvinte, de nenumărate cuvinte palpabile, care se suprapun la nesfârșit peste mine, peste gura mea, ca o mâzgă uscată și tăioasă, cu litere căzute strâmb, ce se lovesc Între ele strident, aglomerat, cu sunete sticloase, iar și iar, rănindu-mi buzele cu lamelele lor fine, abia perceptibile, sângerându-le usturător, sufocant. Deschid ochii speriat, horcăind, cu pieptul convulsiv, aburind de transpirație, trec orbecăind prin lumina de pe hol, care, trezită brusc, mă fulgeră dureros, și mă arunc În baie, strecor
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Pământul era reavăn, afânat de ploaie. Cu bețe și cioburi mari (Goanță găsise chiar o bucată de tablă) am Început să-i săpăm un mormânt pe măsură undeva, Într-un colț al cimitirului, sub un arțar bătrân. Libelula s-a rănit la genunchi, iar eu mi am găurit haina, la capătul mânecii. Nu mai conta. Eram murdari din cap până-n picioare de pământ și frunze. Și uzi până la piele. Goanță se văieta de foame (l-a potolit Libelula repejor cu o
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
de bebeluș a dispărut; burtica i se lasă și i se ridică, apropiindu-se de forma femeii care va deveni. Mai frumoasă pentru că nu știe că e frumoasă. Vreau s-o iubesc și s-o protejez și să n-o rănesc niciodată. Fac un jurământ tăcut că voi fi o mamă mai bună. —Mami? —Da, Em. —La anul fac șapte ani! Apoi opt, nouă, zece, unșpe, doișpe, treișpe, douăzeci! — Da, așa e, dar nu e bine să vrei să crești prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
aerul de vis. Inrădăcinată-n munte cu trunchi lungi de neagră stâncă, Răpezită nalt în aer din prăpastia adâncă, Sarmisegetusa-ajunge norii cu-a murilor colți; Și prin arcurile-nguste, făclii roșii de rășină Negrul nopții îl pătează cu bolnava lor lumină, Rănind asprul întuneric din a halelor lungi bolți. 895Și prin arcuri îndoite la lumini de roșii torții, Adunați văzu Cesarul la cumplita mas-a morții: Ducii Daci. Făclii de smoală sunt înfipte-n stâlpi și-n muri Luminând halele negre, armuri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
spumate, De nori s-acață, -n bolta lumei bate Până furtuna-l reîmpinge-n patu-i. Sălbatecul! -Van fulgeri fricoșate Apără cerul... El încredințatu-i Că bolta cea albastră e palatu-i; Cu-asalt s-o ia el vrea - ca pe-o cetate. Rănit de fulgere el se înmoaie Și c-o poveste îl adoarme-o boare Și-n vis - un cer în fundu-i se îndoaie. Tot ce-a dorit în visul lui el are: Tărie, stele, luna cea bălaie... Dormind murmură - murmurând tresare
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Gonești vânatul tău în stol, Dar peste frunze făr-de număr Nu-mi lași o urmă, dona Sol. Chiar de luceafărul de seară Te tem, căci dulce arde el, Când treci frumoasă și ușoară În umbra negrului castel... De aș zăcea rănit de moarte Într-un genunchiu eu tot mă scol; Tinzîndu-mi dreapta de departe Mă-nchin la tine, dona Sol. ............................... Când luna trece în uimire Spre-a face-al mărilor ocol, Ea, luminând a mea iubire, Te lumineze, dona Sol. {EminescuOpIV
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Nici el de mine... Astfel tu, o floare, Nici zâmbet, vorbă, nici privire n-ai Tu pentru mine... Nu, chiar nu? Ce-adesea Spun unii lumea c-are înțeles, Ăst înțeles să-l aibă comedia? Cel ce iubește și[-i] rănit de moarte Să aibă chinul, dorul, nebunia, În a lui suflet demonul să-l poarte? Iar cel deșert, acel care-și îmbie Croitu-i corp - de tine s-aibă parte? Frisorul, croitor, cismar lucrară La el cu toții - mergi de îl
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
o admire de la oarece distanță, grație unor dureroase Învățăminte trase anterior, sau de un fluture colorat În roșu, alb sau bleu, dintre acei care roiau deasupra lanului de grâu de peste Drumul hotarului, lan din care Va ieșea adesea cu obrăjorii răniți de mustățile aspre și neprietenoase ale grâului pe care soarele, mărinimos, Îl cocea În cădura și lumina sa, dar Învingător, cu flori de maci sălbateci și sângerii, cu care lanul era decorat din loc În loc, fluturâdu-le victorios deasupra capului cu
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
responsabil. — De ce? Am așteptat să-mi răspundă, dar ea privea la ruinele Întunecate ale casei Hollinger, de pe colina sa neluminată de lîngă oraș. Își atinse vînătaia aproape ștearsă de pe obraz, moment În care m-am Întrebat dacă nu cumva se rănise În fuga disperată din calea incendiului. Hotărît să schimb tactica, am Întrebat-o: — Să presupunem că Frank este implicat. De ce-ar fi vrut să-i ucidă pe soții Hollinger? — Nu se poate concepe vreun motiv. Soții Hollinger erau ultimii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
fel de cord negru, și de tălpile profilate ale Încălțărilor, care scoteau un zgomot de sucțiune pe podeaua de piatră, singurul sunet pe care-l mai auzeam În afară de gîfÎielile mele sugrumate. Eram sigur că avusese mare grijă să nu mă rănească, evitîndu-mi vasele de sînge mari și laringele și aplicînd exact atîta presiune cît să mă sufoce, nimic mai mult. Dincolo de aceste detalii n-aveam mai nimic ca să-l identific. MÎinile Îi emanau un miros ca de ceară, dar astringent, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
asta. De ce-ar vrea cineva să-mi bage frica-n oase? Te poți gîndi că atacatorul abia sosise În Estrella de Mar și m-a confundat cu Frank. Poate avea contract să-l omoare pe Frank sau să-l rănească serios. Și-a dat seama cine eram și s-a oprit... — Charles, te rog... Zăpăcită de toate aceste speculații, Paula s-a ridicat și a ieșit În balcon. Am ieșit și eu după ea. Bobby Crawford continua să-și impulsioneze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
tonul, În timp ce-mi cerceta gîtul Învinețit.) David Hennessy mi-a spus despre atacul din apartamentul lui Frank. Ce mîrșăvie! Arată ca un colier de rubine. S-a furat ceva? — Nu cred că furtul era mobilul... N-am fost rănit serios. A fost un atac psihologic, unul mai ciudat. — Sună inedit și foarte la modă. Nu trebuie uitat cîte crime se-ntîmplă de-a lungul coastei ăsteia. SÎnt mulți gangsteri din East End retrași din afaceri, pe care Încă-i mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
mama, am fost distrusă. Erau o mulțime de sentimente pe care nu le puteam controla, multă ură și multă mînie. Mătușa mi-a arătat calea de scăpare. Avea o viziune foarte realistă asupra oamenilor, nimeni nu reușea vreodată s-o rănească sau s-o ia prin surprindere. Și pentru toate astea medicina a fost cel mai bun antrenament. Dar umorul acid? Recunoaște, Paula, majoritatea oamenilor mai degrabă te distrează. — Păi... cei mai mulți sînt niște ciudați, dacă stai un pic să te uiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Crawford mă recrutase atunci cînd ieșise din bezna camerei și-mi sărise la beregată. Avusese loc o ceremonie de așezare a mîinilor asupra celui ales și fusesem desemnat să ocup funcția vacantă a lui Frank. Prin faptul că nu mă rănise subliniase ideea că uciderea familiei Hollinger nu aveau nici o relevanță pentru viața adevărată a Estrellei de Mar și pentru noua ordine socială susținută de regimul lui infracțional. Curînd după miezul nopții m-a trezit un fulger de lumină proiectat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
psihiatrii au probleme - crede-mă, Charles, am avut de-a face cu d-ăștia, vai de capul lor. M-a dus mama la unui În Ely. Era convins că eram un sociopat În devenire și că-mi plăcea să mă rănesc singur. Știa tata mai bine cum stătea treaba. El Înțelegea că-l iubeam, În ciuda curelei. — Dar psihiatrii militari din Hong Kong? — Ăia erau și mai diletanți. (Se Întoarse spre mine și mă privi fără nici o expresie, scrutîndu-mi chipul.) Nu c-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
totul credința în oameni, Galilei. ― În unii oameni, da. Am băut până la fund paharul. Chiar dacă-mi vei spune din nou că am fost prudent cu viața mea... ― Știai, Galilei, că Ignațiu de Loyola a râvnit întîi gloria militară? A fost rănit la picior de o schijă de tun. Și, în loc să fie cavaler castilian, a devenit cavaler al lui Christos. Era unica armată în care se putea înrola chiar și șchiop. ― Și ce demonstrează asta? ― Că pentru unii, realmente, pământul nu se
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
cailor sfârâi, arsă. Părul lor frumos și des se curăța ca luat cu briciul. În locurile goale, rămăseseră câteva buboaie albe, din care mustea sângele. Iepele se smuceau nechezând, dar mâna puternică a femeii le stăpânea. Când scăpară, se întinseră rănite la soare, așezîndu-se pe picioarele dinainte. Aveau în ochi o suferință tăcută și de sub pleoape li se scurgea o zeamă limpede ca lacrimile. Numai mânzul scăpase. El zburda sătul prin ograda murdară. - Bine c-am terminat! răsuflă Gheorghe ușurat. Cocîrță
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai simțeam. Parcă erau retezate. Gheorghe oftă domol și crăpă ochii. Lampa ardea încă deasupra lor cu lumina ei murdară. Zbirii ședeau vorbind lângă fereastră. Se trezise și Paraschiv. Sorbi cu limba apa scursă, sărată, și își lipi obrazul lui rănit de tălpile desculțe ale celuilalt. Îl mângâie apoi încet cu barba. - A mișcat! spuse comisarul. Gheorghe râdea bucuros în el. Puteau să-l mai bată. - Treceți la treabă! le porunci șeful. Sergentul se apropie. Scrâșnea din dinți, furios. Aproape îi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ti, a moartă, Anghele! glumi Neacșu. - Ducă-se... Îi răspunse celălalt cu gura înghețată, întunericul căzu deodată. Abia mai apucară să zărească șanțul fortului și grăbiră într-acolo, părăsind drumul ca să scurteze. Vântul se întețise. Ace ascuțite de gheață le răneau ochii. În curând începu o ninsoare deasă și lipicioasă. Zăpada acoperi totul în câteva clipe. Dumitru începu să strige la ceilalți: - Mai repede, mai repede, mă! 336 Anghel rămase în urmă, tîrîndu-și contrabasul. Pierduse pasul și nu mai vedea urmele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
țambalagiului. Erau trei oameni înalți, îmbrăcați în cojoace, cu puști în mâini, încă fumegânde. Impușcaseră doi lupi și-i alungaseră pe ceilalți. Priveau la nebunul din fața lor, care nu-și mai termina cântecul. Anghel râdea încet, și mâna lui dreaptă, rănită de ger, care mișca încă vioi arcușul aproape rupt, nu se opri nici când îl suiră cu grijă în sanie. Avea privirile rătăcite, albe și nu spunea decât atîta: - Ce v-am spus eu, nene Dumitre și nene Mitică, țineți
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să se lase umilit, ca biet imitator), dandysmul e sadic prin forța sa de șoc, prin voluptatea de a violenta și de a produce suferință, crede Jean d’Ormesson, despărțindu-se astfel de apologeții dandysmului „blând” (care șochează fără să rănească). Adevărul se lasă prins undeva pe la mijloc, deoarece - cum s-a putut Întrezări deja - există dandy și dandy, dandysme și dandysme. Concluzia lui d’Ormesson În ce Îi privește nu doar pe snobi, ci și pe ariviști și pe dandy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
unui alt mare dandy al epocii, Scrope Davies. Cererea pentru un infim Împrumut de bani Îi e refuzată lui Brummell laconic, ba chiar cu un anumit cinism. Barbey continuă, cu pană de prozator: „Brummell era prea dandy ca să se simtă rănit de un asemenea bilet. Nu era dintre cei care ar fi criticat un astfel de răspuns, scrie plin de spirit dl Jesse. Din patima de jucător pentru hotărârile hazardului, aruncase o frunză pe apă și apa o luase! Răspunsul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
marioneta aceea rece numită Brummell! ș...ț Englezii trebuie că au rămas surprinși că un om de lume știa să fie original fără a Înceta să fie om de lume. Ei adoră excentricitatea care Îi distrează, dar de obicei excentricii rănesc conveniențele, ceea ce pentru un gentleman e inacceptabil ș...ț”1. ProustMarcel Proust (1871-1922). Într-o ciornă la În căutarea timpului pierdut (citată de Roger Kempf), Proust meditează la destinul lui Brummell dintr-un unghi neașteptat. Prilejul i-l oferă contemplarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Vaché, Cravan, doi meteori, două stele fixe pe cerul suprarealismului”, va scrie Maurice Nadeau peste ani. Vaché se naște la Nantes și, printr-un ciudat joc al sorții, Îl Întâlnește acolo pe André Breton. Are 20 de ani și e rănit pe front. În spitalul din Nantes, unde e internat, Îl cunoaște pe medicul Breton. Poetul suprarealist rămâne cucerit de stilul inimitabil al lui Vaché, de o „indiferență totală”, preocupat doar „să nu servească la nimic sau, mai exact, să deservească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]