10,586 matches
-
lui Budac, fapt pentru care jandarmeria a mobilizat forțe de multe sute de luptători, cu care au înconjurat pădurile și satele în care presupunea sau avea informații că s-ar ascunde careva dintre haiducii acestuia. În răstimp, Andrei Budac se strecura cu ortacii lui pe sub nasul jandarmilor înarmați până-n dinți și se ascundea fie în pădure, fie în turla bisericii din Oprea, fie în casa preotului Victor Vulcan, fie în șura soră-si Marina, fie la vreuna din drăguțele de prin
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
banii pe care trebuia să-i aibe asupra lui, de cele mai multe ori împrumutați pe bază de ipoteci, întocmirea actelor și obținerea vizelor de trecere a granițelor și vămilor pe care era musai să le bată. Cealaltă cale era să se strecoare în mod clandestin pe un mijloc de transport, de cele mai multe ori pe baza unui peșcheș, oferit reprezentantului unui armator, caz în care, de foarte multe ori, după ce-și achita taxa convenită adunată cu imense sacrificii, putea fi aruncat peste
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
am stat în seri cu lună plină. Și iar mi-e dor, dorul nebun, mi-e dor iar de frăgarul Sub care-adesea am ascultat cum tânguia cavalul. Mi-e pieptul plin de amintiri din lunca de pe Vale De când furiș mă strecuram să-i ies drăguții-n cale. De-atâta plâns mi-s ochii seci, și-aud cum parcă sună Cântând din frunză Laie baci și doina lui străbună. Dar glas strident îmi țipă-n zori; sirena la uzină Ce cheamă mii
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
îndoindu-se că numele lui Irimescu ar fi înscris acolo. Învățătorul susținea că prefectul a fost un "șnapan" și că altul a fost comitetul pentru construcția școlii. Din datele adunate și coroborate, concluzia ar fi că destui bani s-au strecurat în buzunare particulare și din această colectă. Materialele (var, piatră, lemn) s-au cumpărat și adus din diferite locuri, încă înainte de război, dar în timpul lui s-au risipit mare parte dintre ele. Desigur, unele fapte au fost puse pe seama războiului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
întâlnirea cu fata dragă (Ah! În curând pasul spre tine grăbește 185), într-o viziune mai târzie, iubita va lua un vag contur de Crist feminin, apărându-i cu părul neîmpletit și prins într-o cunună de spini. Aceasta se strecoară, aidoma zânelor, Printre stâncele de cremeni,/ Lângă lacul de smarald,/ Ca să-și scalde sânii gemeni/ Unde zânele se scald !186 În nuditatea ei abisală, ea nu apare decât în ipostaze cu totul fantomatice, cețoase, lunare și, desigur, numai în deplină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
poetice. Se putea altfel ? Ajunsă pe tărâmul Lunii, iubita ni se arată în toată splendoarea transfigurării ei. Desprinsă de pe pământ, Cu corpul nalt mlădiet, albă ca argintul noaptea, trece Maria peste acel pod, împletindu-și părul a cărui aur se strecură prin mânuțele-i de ceară. Prin hainele argintoase îi transpar membrele ușoare; picioarele-i de omăt abia atingeau podul... Întocmai ca atunci când rătăceau împrejurul laculului, noaptea, la Ipotești, căci despre acest spațiu este vorba, tinerii se comportau ca doi îndrăgostiți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cu destul de multă muncă pe de-o parte și conservată cu destulă economie și resignare de către dânsa 320. Alte secvențe ale realului apar ici-colo în proze: tata ședea pe un scăunaș scund și pe fața sa arsă și nerasă se strecurau lacrimi de venin, sau pe aceeași pagină, ceva mai jos, în Geniu pustiu: Tata m-a dat la școală 321. Ori, din aceeași proză: auzii ca pin somn pe tata sculându-se, luând în mâni apă din un ciubăr și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de cel dintâi în țesătura muzicală a lumii 144. Originile acestei cântări-comuniune sunt date de același farmec al copilăriei mitice: Ah! toată vara unei vieți ferice/ Plină de basme, plină de amor/ În cântece-o puneam [...]/ și stele mice/ Se strecurau în cântul meu cu flori 145. Atât în sufletul poetului, cât și în toată armonia universului ipoteștean, până și Vara cânta din arfa [...] de aur/ Vara cu flori cu-al basmelor tesaur 146. Acolo, În valea viselor erau codri de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
directorul Editurii "Junimea", când, total neașteptat, am primit vizita lui Ion Luca. De sub sprâncenele-streașină, privirea lui ostenită trecea peste mine; nici acum nu-s sigur că făcea legătura între țâncul de odinioară și directorul Casei de presă. Oricum, n-a strecurat vreo aluzie, nu m-a întrebat ce fac părinții: era o discuție oficială privind eventuala editare a unui volum de "opere complete". A început, ca o recitare, pledoaria pentru valoarea dramaturgiei sale, neuitând s-o susțină și cu argumentul rimelor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
obligatoriu tonalitate urbană, măcar pentru păstrarea aparențelor. A scrie că Iacoban, "colegul nostru de popor", "nedocumentat, emite sentințe cu un curaj nebunesc" și că vorbește despre alienarea lui Eminescu "din propria-i experiență" (!!), că tableta "Care-s dovezile?" "s-a strecurat într-o gazetă", prilej cu care încerc "să dinamitez totul cu vorbe de clacă", spre a concluziona "ferice de M.R. Iacoban că nu-și pune întrebări!", după ce am tot înșirat întrebare după întrebare, ține de neanderthalul polemicii, când riposta la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
milioane (vechi) a intrat în rândul ctitorilor! Tot în Vâlcea, potentatul Ghițulete s-a rânduit (pictural) printre sfinți, împreună cu consoarta de care, între timp, a divorțat. N-o mai cheamă Ghițulete, dar rămase pe perete! În cimotia sfinților s-a strecurat și baronul de Gorj Morega. Oare, postarea pozelor îmbogățiților de război alături de galeria sfinților nu contrazice chiar învățătura creștină, care spune că facerea de bine nu se cuvine însoțită de trâmbițare și bătăi cu pumnul în piept? Sigur că orice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
straniu: parcă n-ar fi vorba chiar de domniile lor! Bustul lui Nichita, pe Calea Victoriei, bustul lui Marin din fața Naționalului craiovean (care-i și poartă numele), cu acele semi-surâsuri înghețate în piatră și bronz, validează un pariu câștigat cu posteritatea, strecurându-ți insidios întrebarea "oare chiar le-am fost cândva în preajmă?" Cu Marin, în studenție, am schimbat paltoanele dăruite de Asociația studenților (al lui îi era prea lung, al meu mi-era scurt) și nu mi-a lăsat, în vreun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
noapte furtunoasă", "Romanțioșii", "Azilul de noapte", "Avarul", "Noaptea regilor", "Cercul de cretă" ș.m.a. Ei, și? Înjurătura rămâne! Calomnia crește și se înfoaie conform ariei: Și tot suflă și tot suflă / Răscolește, răscolește / Și la om pe negândite / Prin ureche se strecoară / Și în creier se înfige..." Rezultatul? N-o fi fost Maican chiar îngeraș, dar... "Și la urmă, vai, bârfitul / E ca mort nenorocitul / Sub opinia mulțimii / E pe veci înmormântat". "Locul de veci" i l-a oferit imediat Teatrul Național
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
autohtoni în preajma constelației (chiar așa-i, constelație veți vedea ce stele o populează!) naziștilor... de geniu. La o primă vedere, pare logic să fie aplicată aceeași etichetă și același tratament atât susținătorilor fascismului, cât și comunismului. Totuși, pe undeva se strecoară o eroare. De-o parte avem convingeri ferme, credințe și ideologii susținute bărbătește, până la capăt; de cealaltă, fie cedări în urma unor constrângeri, fie pactizare pentru obținerea de oarece avantaje, fie simplă voluptate a delațiunii în sine. Înainte de a se sinucide
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
chichițe de genul "unde-i husa drapelului turcesc?" Propriul demon avocățesc pare să-i fi jucat niscaiva feste lui Candiano, întrucât contrazicerile din depozițiile fostului său subordonat, Grigore Ioan, nu se pot datora decât strădaniilor deputatului de Craiova de a strecura vorbe mari, exagerând circumstanțele unui episod care n-avea nevoie nici de ditirambi, nici de poleire cu eroism de paradă. Am cercetat cu atenție bibliografia "cazului", constatând că istorici de prestigiu, contemporani cu evenimentele, începând cu Iorga ("Războiul pentru independența
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
podeț, să treacă încet, cât mai pe îndelete, peste celelalte două mai mici, mai înguste ca un fel de strungă; și cu cât și-ar fi încetinit ele trecerea, cu atât aș fi căpătat un avans bunicel, încât să mă strecor, iute de picior înaintea lor, s-o iau la fugă direct spre casă... iar lupul? El n-are decât: oprească-se între ele! Aleagă-și ce-o pofti și ce i-o ieși mai lesne în cale! Înșface-și o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
împrăștii pe tăpșanul de-alături. Trag niște crengi uscate și le pun de-a curmezișul, făcând din ele un fel de opreliște improvizată, la intrarea pe cel de-al doilea podeț. Iar eu? Îl iau pe Ursu cu mine! Mă strecor printre oi! Și trec repejor al doilea și al treilea podeț. Apoi o iau de-a dreptul peste băhnuri, peste ogoare, direct spre casă. De la Bolătău pân-acasă, de-a dreptul, mai era aproape un kilometru! Dar acum mi se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
de-o cracă, la care ajung după trei-patru salturi, mă cațăr ca o pisică, de-a lungul tulpinei, printre crengi printr-o perie îndrăcită și încâlcită de crenguțe și de țepi tari și ascuțiți, ca niște cuie. Reușesc să mă strecor și să urc la vreo 7-8 metri de pământ fără să-mi pese că tălpile, mâinile, picioarele, obrazul sunt zgâriate și sângerează, ca și când aș fi îndrăznit să mă strecor printre niște ragile, cu care piepteni fuiorul de cânepă, să iasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
de țepi tari și ascuțiți, ca niște cuie. Reușesc să mă strecor și să urc la vreo 7-8 metri de pământ fără să-mi pese că tălpile, mâinile, picioarele, obrazul sunt zgâriate și sângerează, ca și când aș fi îndrăznit să mă strecor printre niște ragile, cu care piepteni fuiorul de cânepă, să iasă de-o parte puzderia, să rămâie firul curat. Ursu se oprise. Și se tolănise lângă tulpina cacadârului. Părea nepăsător, stătea liniștit, suflând ușor, fără să-i pese câtuși de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
grăbiți și zgribuliți, ne-am trezit într-un aeroport uriaș din beton și sticlă, încastrat în grilaje metalice. Părea un oraș cu mai multe etaje, concentrat, cu zeci de holuri, chioșcuri, ghișee, magazine, un inimaginabil labirint prin care ne-am strecurat cu greu, fiind gata să ne rătăcim de câteva ori și citind informațiile de pe ecranul televizoarelor mari, agățate din loc în loc, de plafoanele gangurilor pe care le urmam. Am așteptat mai mult într-un loc și ne-am recuperat bagajele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
coboară treptele, una câte una, sprijinindu-se într-un baston cu mânerul aurit și oprindu-se din loc în loc, spre a-și tampona ușor fruntea îmbrobonită și palidă. Când mai avem patru-cinci trepte până la dânsul, pe lângă noi țâșnesc, nerăbdătoare, se strecoară venind din urmă, două zvârlugi de studente înalte, subțiri, sprintene, zorind și țopăind ca niște căprițe. Urcă valvârtej, vrând parcă să pășească peste două trepte, deodată, grăbind și chicotind. Bătrânul le privește. Se oprește. Și se trage de-o parte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Nistrului, să semene groaza printre oamenii de curând eliberați. Așa, bunăoară, în toamna lui 1924, își amintește plăpândul copil și consemnează mai târziu una dintre primele imagini de neuitat, ce i s-a încrustat în adâncul ființei "partizanii dinspre Odessa, strecurați peste liman, au ajuns în zona deservită ca diriginte de poștă și telegrafist de părintele meu. Românii au trimis trupe. Bolșevicii tăiaseră firele telefonice. Cu un curaj ce ținea de demență, tata s-a urcat pe stâlpii de telegraf, pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
mai lungi, o măsuță cu două scaune, o sobiță de metal pentru lemne și cărbune și un dulap pentru haine, ca garderobă, în partea opusă. În peretele dinspre trepte exista un geam cu gratii dese, prin care lumina zilei se strecura destul de puțin. Pentru scris și citit stătea aprins ore-n șir becul din tavan. Bițu și colegul său, Ghiță Popovici, au găsit aici un cuibușor liniștit și relativ ieftin. Își procurau lemne și brichete de cocs, pe care le depozitau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Când am aprins lumina, l-am văzut pe Laur ghemuit În patul de la geam. Dormea dus, sforăia și horcăia, venise probabil la puțin timp după ce luasem de aici ultima jumătate de rom În urmă cu o oră și ceva. Se strecurase prin Întuneric și prin toată sfada noastră din curte cu șoferii. Stinsese lumina fără să-și facă probleme că ne-ar putea atrage atenția, iar noi nu observasem În tot balamucul ăla cu sacii de ciment. Pândise și ascultase, desigur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
de glorie, vom fi primiți cu toate onorurile cuvenite... Sfinte Dumnezeule, am răcit la găoază de cât am fugit. N-a apucat moșu' să ne pună să facem doape de cur. Da’ bășinile mele și-așa nu miros. Simțeam curentul strecurându-se pe sub geam și pe sub ușa compartimentului. Răcisem, da, mă lua cu frig de la atâta zbucium și alergătură de azi dimineață. Am desfăcut și a doua sticlă și am aprins țigări. Cine l-o fi omorât pe moșu'? se Întrebă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]