8,991 matches
-
la Dıyarbakır. După ce iese din închisoare, este surghiunit în anul 1900, în Diyabakır. Îi moare unchiul din Diyarbakır, care își lăsase în testament ca Ziya să se căsătorească cu fiica sa, Vecihe. Își duce la bun sfârșit cele scrise în testament și din căsătoria cu Vecihe i se naște un băiat (Sedat) și trei fete (Seniha, Hürriyet și Türkan). Ocupă diverse funcții în Diyarbakır, până în anul 1908. Începe să ducă o viață liniștită, datorită atât avuțiilor deținute de soției, cât și
Ziya Gökalp () [Corola-website/Science/331944_a_333273]
-
sprijinul clerului. Când tatăl lui Ferdinand, Alfonso IX de León, a murit în 1230, voința sa a fost ca împărăția sa să fie dată fiicelor sale Sancha și Dulce, din prima căsătoria cu Teresa de Portugalia. Însă Ferdinand a contestat testamentul și a pretins moștenirea pentru el. S-a ajuns la un acord, negociat în primul rând între soțiile regelui decedat, Berengaria și Teresa, semnat la Benavente la 11 decembrie 1230, prin care Ferdinand primea împărăția Leonului, în schimbul unei despăgubiri substanțiale
Casa de Ivrea () [Corola-website/Science/331419_a_332748]
-
Aybar. Statutul exact al lui Ramiro a fost vag. El a fost numit rege de vasalii săi, vecini și biserică, însă el se referea mereu la el însuși ca "Ramiro Sancioni Regis filio" (Ramiro, fiul regelui Sancho). De asemenea, în testamentul său, el se referea la terenurile sale ca fiind date în administrare de către Dumnezeu. Ramiro a început să-și părăsească teritoriile în detrimentul maurilor și a fratelui său, Garcia, regele Navarei. La scurt timp după moartea tatălui său, el l-a
Ramiro I al Aragonului () [Corola-website/Science/331475_a_332804]
-
a ajuns la vârsta de 15 ani. Căsătoria a produs cinci copii: Peter (1152-1157), Raymond Berengario (1157-1196), Peter (1158-1181), Dulce (1160-1198) și Sancho (1161-1223). În timp ce ea a fost însărcinată cu primul copil, la 4 aprilie 1152, ea a scris un testament pentru soțul ei, în cazul în care nu avea să supraviețuiască nașterii. În timp ce soțul ei era plecat în Provența (1156-1157), unde a fost regent (din 1144) pentru tânărul conte Raymond Berengar al II-lea, Petronilla a rămas în Barcelona. După
Petronilla I a Aragonului () [Corola-website/Science/331476_a_332805]
-
al IV-lea al Navarei de către frații săi, Navara a fost unită cu Aragonul. Cu toate acestea, odată cu pierderea regelui războinic care nu a avut copii, Alfosno I al Navarei și Aragonului în 1134, succesiunea a căzut în dispută. În testamentul său neobișnuit, Alfonso a lăsat regatele combinate unor ordine a curciadelor, care neutraliza în mod efectiv papalitatea să-și execite vreun rol în selectarea potențialilor candidați. Nobilimea a respins imediat testamentul, iar Aragonul îl favoriza pe fratele mai mic al
Garcia Ramirez al Navarei () [Corola-website/Science/331465_a_332794]
-
Aragonului în 1134, succesiunea a căzut în dispută. În testamentul său neobișnuit, Alfonso a lăsat regatele combinate unor ordine a curciadelor, care neutraliza în mod efectiv papalitatea să-și execite vreun rol în selectarea potențialilor candidați. Nobilimea a respins imediat testamentul, iar Aragonul îl favoriza pe fratele mai mic al lui Alfonso, Ramiro. Nobilimea din Navara, fiind sceptică față de Ramiro și de temperamentul său care necesita o rezistență în fața incursiunilor vecinului vestic, au ales un alt pretendent, regele Alfonso al VII
Garcia Ramirez al Navarei () [Corola-website/Science/331465_a_332794]
-
al IV-lea al Navarei de către frații săi, Navara a fost unită cu Aragonul. Cu toate acestea, odată cu pierderea regelui războinic care nu a avut copii, Alfosno I al Navarei și Aragonului în 1134, succesiunea a căzut în dispută. În testamentul său neobișnuit, Alfonso a lăsat regatele combinate unor ordine a curciadelor, care neutraliza în mod efectiv papalitatea să-și execite vreun rol în selectarea potențialilor candidați. Nobilimea a respins imediat testamentul, iar Aragonul îl favoriza pe fratele mai mic al
Dinastia Jimenez () [Corola-website/Science/331477_a_332806]
-
Aragonului în 1134, succesiunea a căzut în dispută. În testamentul său neobișnuit, Alfonso a lăsat regatele combinate unor ordine a curciadelor, care neutraliza în mod efectiv papalitatea să-și execite vreun rol în selectarea potențialilor candidați. Nobilimea a respins imediat testamentul, iar Aragonul îl favoriza pe fratele mai mic al lui Alfonso, Ramiro. Nobilimea din Navara, fiind sceptică față de Ramiro și de temperamentul său care necesita o rezistență în fața incursiunilor vecinului vestic, au ales un alt pretendent, regele Alfonso al VII
Dinastia Jimenez () [Corola-website/Science/331477_a_332806]
-
Lara. Statutul exact al lui Ramiro a fost vag. El a fost numit rege de vasalii săi, vecini și biserică, însă el se referea mereu la el însuși ca "Ramiro Sancioni Regis filio" (Ramiro, fiul regelui Sancho). De asemenea, în testamentul său, el se referea la terenurile sale ca fiind date în administrare de către Dumnezeu. Ramiro a început să-și părăsească teritoriile în detrimentul maurilor și a fratelui său, Garcia, regele Navarei. La scurt timp după moartea tatălui său, el l-a
Dinastia Jimenez () [Corola-website/Science/331477_a_332806]
-
a ajuns la vârsta de 15 ani. Căsătoria a produs cinci copii: Peter (1152-1157), Raymond Berengario (1157-1196), Peter (1158-1181), Dulce (1160-1198) și Sancho (1161-1223). În timp ce ea a fost însărcinată cu primul copil, la 4 aprilie 1152, ea a scris un testament pentru soțul ei, în cazul în care nu avea să supraviețuiască nașterii. În timp ce soțul ei era plecat în Provența (1156-1157), unde a fost regent (din 1144) pentru tânărul conte Raymond Berengar al II-lea, Petronilla a rămas în Barcelona. După
Dinastia Jimenez () [Corola-website/Science/331477_a_332806]
-
soțului ei interes asupra muzicii și literaturii. După decesul soțului ei, ea s-a situat de partea fiului ei vitreg Ernst Ludwig și a ministrului acestuia von Wolzogen în scopul acestuia spre o domnie de unul singur, ignorând dorința din testament a lui Bernard I ca fiii săi să împartă puterea. Acest lucru a dus la 30 de ani de ceartă frățească, în timpul căreia Elisabeta Eleanor și-a sprijinit fiul vitreg propriului ei fiu, Anton Ulrich. Anton Ulrich s-a căsătorit
Elisabeta Eleonore de Brünswick-Wolfenbüttel () [Corola-website/Science/336957_a_338286]
-
veche familie din nobilimea maghiară mijlocie, era fiul lui László, vicecomandant ("alparancsnok" sau "viceban") al Lugojului. Bekes a devenit un consilier influent și Mare Trezorier al regatului sub Ioan al II al Ungariei și a fost numit de acesta, în testamentul său, succesor la tronul Transilvaniei. Dar Dieta Transilvaniei a respins această numire, preferându-l pe Ștefan Báthory, în timp ce Bekes era plecat într-o misiune diplomatică la curtea lui Maximilian al II-lea al Austriei. În concurență cu Báthory pentru tronul
Gáspár Bekes () [Corola-website/Science/337491_a_338820]
-
ei soț, viitorul conte Robert al III-lea de Flandra, au emis pretenții asupra Ducatului de Burgundia în baza primogeniturii, fiind vorba de primul dintre copiii născuți ai fiului mai mare al lui Hugo, decedat la acea dată. Totuși, în testamentul său, Hugo al IV-lea l-a numit pe cel de al treilea fiu al său, Robert al II-lea, ca moștenitor al ducatului, acordând nepoatelor sale alte fiefuri. Regele Filip al III-lea al Franței, unul dintre mediatori, a
Iolanda de Burgundia () [Corola-website/Science/328467_a_329796]
-
Bun) a fost primul conte de Artois. Robert era cel de al cincilea (și unicul care a supraviețuit) fiu al regelui Ludovic al VIII-lea al Franței cu Bianca de Castilia. Robert a primit provincia Artois ca un apanaj, în conformitate cu testamentul tatălui său (d. 1226) care prevedea acest lucru odată cu atingerea majorității de către Robert, lucru care s-a petrecut în anul 1237 (la vârsta de 21 de ani). În 1240, papa Grigore al IX-lea, aflat în conflict cu împăratul Frederic
Robert I de Artois () [Corola-website/Science/328469_a_329798]
-
este un edificiu religios romano-catolic din secolul al VIII-lea, situat în sestiere Sân Marco din orașul italian Veneția. Ea este dedicată lui Moise pe care, ca și bizantinii, venețienii tind să-l canonizeze că pe unul dintre profeții Vechiului Testament. Îl onorează de asemenea pe Moisè Venier, care a plătit pentru reconstrucția să în secolul al IX-lea. La mică distanță se află teatrul de operă, teatro Sân Moisè. Potrivit cronicilor vechi, edificiul original a fost construită la sfârșitul secolului
Biserica Sfântul Moise din Veneția () [Corola-website/Science/333508_a_334837]
-
a edictelor lui Napoleon, parohia a fost desființată și a fost înglobata parohiei Sân Marco. Fațadă să masivă în stil baroc, datând din 1668, domină campo-ul cu același nume. Ea este lucrarea lui Alessandro Tremignon și a fost finanțată prin testamentul patricianului venețian Vincenzo Fini, al cărui bust apare deasupra intrării principale. În interior există picturi și sculpturi din secolele XVII și XVIII. Printre picturi se pot admira "Spălarea picioarelor" de Tintoretto și "Cină cea de Taină", atribuită lui Palmă cel
Biserica Sfântul Moise din Veneția () [Corola-website/Science/333508_a_334837]
-
asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare, de îngrijiri în caz de graviditate și maternitate precum și a copiilor și nou-născuților și desfășoară o activitate de cercetare și învățământ. Spitalul Elias a fost înființat în anul 1936 prin testamentul lui Jacques Menachem Elias de către fundația cu același nume. Are 17 secții spitalicești, un ambulatoriul de specialitate cu 22 cabinete, laboratoare și cabinete paraclinice, o farmacie cu circuit închis și o secție exterioară de recuperare medicală - Olănești. Conform Ministerului Sănătății
Spitalul Universitar de Urgență Elias () [Corola-website/Science/331035_a_332364]
-
Olănești. Conform Ministerului Sănătății, este încadrat la clasificarea II conform ordinului ministrului sănătății nr. 323/2011, modificat de ordinul nr. 441/2015. Spitalul Elias din București a fost fondat în 1936 de către fundația cu același nume, așa cum a prevăzut în testamentul său Jacques M. Elias, care a lăsat întreaga sa avere ca legatar testamentar Academiei Române. Costrucția spitalului a început în anul 1934 pe un teren achiziționat de către Fundația Elias de la Societatea Română de Cruce Roșie. Până în 1941 spitalul a fost administrat
Spitalul Universitar de Urgență Elias () [Corola-website/Science/331035_a_332364]
-
2001, iar conducerea spitalului a decis ca în acest an să nu mai semneze nici un astfel de angajament, urmând ca după ce va fi emisă o hotărâre de Guvern, Elias să devină primul spital privat de utilitate publică din țară. În testamentul lui Elias din 1914 acesta a instituit obligația ca în această unitate medicală „se vor primi bolnavi de ambele sexe, israeliți și de orice altă credință.”
Spitalul Universitar de Urgență Elias () [Corola-website/Science/331035_a_332364]
-
lucrarea Rumi și sufismul că stările (ʼaḥwăl) care decurg din generozitatea divină sunt dăruite, iar stațiunile (maqamăt) sunt dobândite, obținându-se prin efortul depus în marele ğihăd. Însă înainte de începerea procesului de renaștere spirituală, de însușire a etapelor regăsirii, conform testamentului spiritual lăsat de Suhrawardī adepților săi, neofitul trebuie să practice timp de patruzeci de zile o viața spirituală, care constă în a nu se înfrupta din carne și a se hrăni cu un minimun de alimente, în scopul absorbirii de către
Sohrawardi () [Corola-website/Science/331119_a_332448]
-
fapt îngeri căzuți. În conformitate cu "Enciclopedia catolică": „În Vechiul Testament avem doar un singur exemplu, și chiar că nu este foarte sigur. Ni se spune că „... un duh rău care venea de la Domnul” (1 Samuel 16:14). Cu toate acestea, în timpul Noului Testament fenomenul a devenit foarte frecvent." Noul Testament menționează mai multe episoade în care Iisus a izgonit demoni din persoane. Lucrarea din 1902 "Posedarea demonică în Noul Testament" a Rev. William Menzies Alexander a încercat să explice cazurile de posesie în Evangheliile sinoptice
Posesie demonică () [Corola-website/Science/331138_a_332467]
-
copii cu Louise a luat sfârșit și Charles a căzut grav bolnav, și-a îndreptat atenția spre Charlotte. Ea avea acum treizeci de ani și nu-și văzuse tatăl de la șapte ani. La 23 martie 1783, el și-a modificat testamentul făcând-o moștenitoarea lui și o săptămână mai târziu a semnat actul de legitimare. Acest act, prin care o recunoștea ca pe fiica sa naturală și care îi dădea dreptul să-i moștenească moșiile, a fost trimis regelui Ludovic al
Charlotte Stuart, Ducesă de Albany () [Corola-website/Science/331236_a_332565]
-
copiii niciodată. La 9 octombrie 1789, ea a ajuns la Palazzo Vizzani Sanguinetti (astăzi Palazzo Ranuzzi) în Bologna, casa prietenei ei, marchiza Giulia Lambertini-Bovio. A murit la vârsta de 36 de ani de cancer la ficat (17 noiembrie 1789). În testamentul scris cu doar trei zile înaintea morții, Charlotte a lăsat mamei ei suma de 50.000 de livre plus o sumă anuală de 15.000 de livre. Totuși Henry Stuart, executorul ei, și acum considerat de iacobiți a fi regele
Charlotte Stuart, Ducesă de Albany () [Corola-website/Science/331236_a_332565]
-
cuprinde 6 camere. Clădirea a fost ridicată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Colecția conține obiecte care au aparținut compozitorului: piese de mobilier (recompunând atmosfera de epocă), pian, viori, partituri, manuscrise (printre care și opera Oedip, și testamentul muzicianului), fotografii și fotocopii, scrisori originale, cărți, picturi, mulajele mâinilor sale, masca mortuară, obiecte de îmbrăcăminte, afișe, distincțiile primite. Clădirea muzeului este declarată monument istoric, având .
Muzeul Memorial „George Enescu” din Dorohoi () [Corola-website/Science/331322_a_332651]
-
influenței episcopului, poporul etiopian a adoptat creștinismul, devenit religie de stat. Frumentie a câștigat un mare prestigiu printre localnici primind titluri precum "Kesate Birhan" (Luminătorul) sau "Abba Salama" (Tatăl Păcii). Conform tradiției, el ar fi făcut prima traducere a Noului Testament în limba gî'îz. În anul 356, împăratul roman Constanțiu al II-lea, susținător al ereziei ariene, a trimis o scrisoare regelui Ezana prin care îi cerea înlocuirea în funcția de episcop de Axum a lui Frumentie cu Teofil Indianul
Sfântul Frumentie () [Corola-website/Science/334141_a_335470]