10,305 matches
-
prea avant. Dar timpul ei nu a Întârziat să vină. Mărul căzut În cap a fost inspirator și, trecut la Regie, mi-a trezit gustul pentru teatrul absurdului. Ubu era textul cel mai absurd și mai exploziv cu puțință. Simțul umorului, pe care Îl pierdusem când mă simțeam mizerabil ca actor, mi-a revenit, iar forța ludicului, atât de prezentă În anii copilăriei, a reizbucnit odată ce m-am simțit acasă În universul eliberator și distrugător de tabuuri al lui Jarry. Romulus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
excentric de a se Îmbraca o făcea inconfundabilă. Ca toți cei care o Întâlnesc pentru prima dată pe Ellen, am fost imediat captivat de originalitatea care o caracterizează, de la extravaganța pestriță a culorilor pe care le arborează până la accentul creol, umorul și inteligența ei diabolică. „Hi, Andrai! (Nici până azi nu mi-a pronunțat numele corect.) Hi, baby!“ Nu am avut timp să mă gândesc de unde a știut că sunt eu, ca să vină drept spre mine, pierdut cum eram În mulțimea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
la Paris, În tinerețe, fiecare din noi având o bursă de studii. Am petrecut trei luni de boemie, locuind Într-un hotel modest, și am descoperit Împreună secretele orașului. Ne-am bucurat să găsim fiecare În celălalt același tip de umor, care a ajutat la sudarea unei prietenii speciale. Între Ciulei, Pintilie și mine existau mai multe corespondențe. Deși ne separa În ani cifra 10, Pintilie fiind cu zece ani mai tânăr ca Liviu și eu cu zece mai mic ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
pastorale și expresive, dar unde În spațiul liber din Franța se contopeau natural cu foșnetul frunzelor și adierea vântului, sub lumina reflectoarelor În teatru deveneau estetizante, la fel ca și jocul actorilor americani, care, fără colaborarea colegilor cu accent și umor francez (care nu au primit viză de lucru În SUA), era mai puțin expresiv. Livada cu vișini la Lincoln Center Joe Papp Îmi telefonează și Îmi dă rendez-vous la el În birou, la Public Theater. Auzise vorbindu-se de mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ani de carieră londoneză. Raul Julia, cunoscut actor de film și televiziune, a acceptat să-l joace pe Lopahin. George Voskovec, marele actor ceh, exilat de mulți ani din Praga, unde continua să fie o legendă, cu eleganța și cu umorul lui inteligent și cald, era făcut să-l joace pe Gaev. Pentru Trofimov l-am ales pe Michael Cristopher. Era actor, dar tocmai scrisese o piesă de succes pentru care avea să obțină În acel an premiul Pulitzer. Promitea mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
să facă rău. Că teatrul lui este poezie, ce trebuie văzută În contextul sufletului său Întunecat. Această confesiune mi-a dat curaj să tratez piesa deloc realist, ci ca pe un poem dramatic scris de un vizionar. Urâciune, decrepitudine, dezgust, umor satanic, fețe de oameni din care transpar alcool și corupție, ce seamănă mai mult a vampiri, a demoni rafinați, cu ochi care strălucesc de răutate, În același timp patetici și triști În singurătatea lor - astfel apăreau personajele izolate În cutii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
spulberat de cum s-a deschis ușa și un bărbat puternic, de vreo șaizeci de ani, cu păr alb stufos și tâmple olimpiene, a apărut În prag. Avea o figură care Îți transmitea instantaneu Încredere, cu ochi calzi, trădând Însă un umor irezistibil (care a avut și mai mult darul să mă relaxeze). Mi-a Întins mâna prietenos și cu o voce răsunătoare de bas, à la Șaliapin, m-a invitat să intru. Trecând În altă Încăpere, am zărit În partea opusă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
operă“, vorbind Întruna și râzând de mama focului la orice mică șotie, erau capabili să devină personaje credibile pe scenă. De obicei Îmi place amestecul de genuri și dacă ar fi fost vorba de Mozart sau Rossini, compozitori cu mult umor, hazul galez, sănătos și robust, ar fi putut fi integrat chiar În spectacol. Dar Într-o operă de Ceaikovski?! Un compozitor mai liric, mai nostalgic era greu de găsit. Când Îi Întâlneam pe stradă sau la pub, toți acești coriști
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Nu țin să le descriu, pentru a nu-i șoca inutil pe iubitorii de operetă, obișnuiți poate, asemenea englezilor, cu tradiția vodevilului ușor, plăcut și vesel, ca și protagonista titlului cu pricina. Atmosfera În spectacolul meu avea o tentă de umor negru, uneori riscând poate să estompeze povestea de dragoste din prim-plan. Dacă Hanna Glavari și Danillo nu se ridicau deasupra promiscuității generale, balanța se apleacă În favoarea lumii sumbre și opereta devine cabaret satanic. Ideea lui Lehár era totuși diferită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
semnată de un celebru arhitect vienez, invitat de Holender pentru că era foarte „la modă“ În arhitectura locală, dar experiența ne-a convins că nu orice arhitect e inspirat de scenă și pregătit să-i Înțeleagă legile și să le servească. Umorul elegant al muzicii Își găsea totuși ecou În mișcarea agilă și sensibilă a soliștilor, cu care am lucrat cu plăcere și entuziasm. Spectacolul a rămas În repertoriu la Viena până recent, când a fost preluat de opera din Tel Aviv
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
portocale. Piesa lui Gozzi Îl inspirase nu doar pe Prokofiev să scrie opera, dar și pe Meyerhold, care i-a Împrumutat titlul atunci când a dat numele revistei sale, devenită manifestul avangardei rusești, Dragostea celor trei portocale. Muzica lui Prokofiev, cu umorul, imaginația, poezia și dinamismul ei, mi-a mers drept la inimă. Ca și Șostakovici sau Janáțek, contemporanii lui, Prokofiev cunoștea teatrul și Îl Îndrăgea. Am regizat două versiuni complet diferite ale Portocalelor și amândouă au fost pline de viață, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
un raport deschis cu spectatorii, din partea celor care Își Împărtășeau cu ei emoțiile firești prin care trece oricine când se simte vulnerabil, expus. Nesiguri sau timizi, Îndrăzneți sau aroganți (dar arătând că au mult suflet dedesubtul acestei măști), acceptau cu umor să râdă Împreună cu publicul de propriile lor emoții de concurs. Următorul nostru spectacol a fost intenționat numit Cine are nevoie de teatru?, schimbând În traducere titlul original al piesei lui Timberlake Wertenbaker, Our country’s good, pentru că Întrebarea era ecoul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
și Desdemona, reprezintă o mărturie a spiritului care nu poate fi corupt. Othello și Posthumus simbolizează Omul, care se află la mijloc Între Înger și diavol, oscilând Între cei doi. Iago, ca și Iachimo, provoacă situații-limită indispensabile. Inteligent, plin de umor, ironie și cu un acut spirit de observație, Iago e o prezență cameleonică, un amestec de sarcasm și luciditate. Dar, ca și Mefisto În Faust, el e acolo ca să-l provoace pe om să se autocunoască. Fără Iago/Iachimo, Othello
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
acvilin, un clovn care se apăra bătându-și joc de creștini, cu o inteligență feroce. Evreii au găsit des de-a lungul istoriei mijloacele cele mai eficace de a-i ataca pe cei mai aprigi dușmani ai lor cu armele umorului. Încă o dată m-am convins că Shakespeare ne dă În fiecare moment șansa să-l redescoperim. Hamlet* - piesa imposibilă Se spune În lumea teatrului că orice actor care Îl joacă pe Macbeth Își pune viața În pericol (piesa ar purta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de ele. Lucram la Italiana in Algeri pe scena Operei de la Garnier, reluare (ca Întotdeauna, cu Înnoiri) a operei comice a lui Rossini, pe care o pusesem În scenă cu doi ani În urmă. În decorurile pline de fantezie și umor ale Marinei Drăghici, o scenografă româncă stabilită la New York, unde are o frumoasă carieră, cu bogăția de idei și soluții scenice aduse de Niky Wolcz, care era coregizor, la „creație“, cum spun francezii, acest proiect gioccoso fusese unul dintre cele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
vodevil amar despre războiul sexelor și al gloanțelor, un entertainment pentru trupe direct, dur, primitiv, pentru a traduce metafora politico-socială de acum 2000 de ani În termeni moderni. Munca de echipă pentru a găsi imagini contemporane și situații ce corespundeau umorului de azi nu a fost ușoară, dar până la urmă cred că am găsit un echilibru: se râdea copios, dar rafalele de mitraliere de pe bandă nu erau foarte confortabile. După premiera cu Lysistrata am zburat direct În Grecia, dar nu ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
o pedagogie nouă de teatru și un loc unde să descopere forme noi de expresie. Deși recunosc că și eu m-am simțit frustrat, chiar și sănătatea fiindu-mi temporar afectată din cauza acestei nedreptăți, mi-am revenit și, cu simțul umorului restabilit, plănuiesc În curând să compun o scurtă comedie muzicală pentru teatrul de varietăți, intitulată Farsa șarlatanilor veseli sau cum să facem bășcălie de Andrei Șerban, ai cărei protagoniști vor fi musca, oniseiul, scarlatul, caramitrul și iorgulescul (orice asemănare cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
transparența caracteristice spectacolelor sale. Chiar și cineva care nu a văzut nici un spectacol al lui Andrei Șerban poate citi cu ușurință cartea de față, care Îi va fi o autentică hrană spirituală. Scriind cu lejeritate, cu grație și deseori cu umor despre subiecte profunde, Andrei Șerban se regăsește În paginile cărții așa cum este și În viața de fiecare zi, Într-o rară Îmbinare Între inocența copilului și experiența Înțeleptului. Urcând toate treptele gloriei, Andrei Șerban cunoaște bine vanitatea succesului. Pasionat fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
omului respectiv și preocuparea de a-i aduce cei mai buni medici de la oraș anula orice alte considerațiuni. Deci - una peste alta - tata prefera să lase toată situația gospodăriei Într-o stare de echilibru precar (nu lipsită de un oarecare umor plăcut), În timp ce mama Își găsea multă alinare În speranța că lumea iluzorie a bătrânei ei doici nu va fi zdruncinată. Mama știa foarte bine cât de dureros este să-ți fie spulberate iluziile. Cea mai mică dezamăgire căpăta la ea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
a unei păduri Îndepărtate și un râu luminos ce reflecta cerul și șerpuia tot mai departe. Mai târziu, de prin 1910 până În 1912, locul lui a fost luat de cunoscutul „impresionist“ (termen folosit În epocă) Iaremici; o persoană lipsită de umor și de formă, care pleda pentru un stil „Îndrăzneț“, pete de culori Întunecate, mâzgălituri de sepia și maro-oliv, prin intermediul cărora trebuia să reproduc, pe foi imense de hârtie cenușie, forme umane modelate de el din plastilină, plasate În poziții „dramatice
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
o față roz, ovală, gene scurte, niște ochi ce păreau ciudat de despuiați În spatele unui pince-nez fără rame și un cap ras albăstrui. Am descoperit imediat trei lucruri despre el: era un profesor excelent; era lipsit de orice simț al umorului și, spre deosebire de toți preceptorii anteriori, era o persoană care avea nevoie de protecția noastră. Când părinții noștri erau acasă, se simțea În siguranță, dar În absența lor acest sentiment putea fi oricând spulberat de o ieșire a mătușilor noastre. Pentru
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cotidiene liberale din Rusia, Rech (Graiul), precum și al revistei de jurisprudență, Pravo. Pe plan politic era „Kadet“, adică membru al K.D. (Konstitutionno-demokraticeskaia partia), rebotezat ulterior mai adecvat, Partidul Libertății Poporului (partia Narodnoi Svobodî). Fiind Înzestrat cu un ascuțit simț al umorului, ar fi fost extrem de măgulit de neputincioasa, dar răutăcioasa batjocorire a opiniilor și realizărilor sale de către lexicografii sovietici În puținele lor comentarii biografice cu privire la persoana sa. În 1906 a fost ales În Primul Parlament Rus (Pervaia Duma), o instituție umană
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cu o rotiță zbârnâitoare, a cărei manivelă o Învârtea rapid cu o mână, În timp ce cu cealaltă ținea un creion introdus Într-un orificiu lateral. Ani de zile el a reprezentat tipul cel mai banal de „servitor credincios“, dotat cu un umor și o Înțelepciune bizare, cu impresionantul lui obicei de a-și netezi mustața cu două degete, de la dreapta spre stânga, degajând permanent un miros de pește prăjit: acesta provenea din misterioasa lui reședință de la subsol, unde avea o nevastă obeză
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Vizitând recent Biblioteca Publică din New York, am constatat că incidentul mai sus menționat nu figurează În cartea tatei, Iz Voiuiușicei Anglii, Petrograd, 1916, (Raport asupra Angliei În război) - și Într-adevăr nu sunt În această lucrare prea multe mostre ale umorului lui obișnuit, În afară, poate, de descrierea unei partide de badminton (sau poate de „fives“) pe care a jucat-o cu H.G. Wells și o relatare amuzantă a vizitei În niște tranșee din prima linie a frontului din Flandra, unde
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
vizită În Europa, În 1960, când a urmat o scurtă perioadă de Întâlniri foarte vesele și prietenoase. Kirill a urmat școala la Londra, Berlin și Praga și colegiul la Louvin. S-a căsătorit cu Gilberte Barbanson, belgiancă, a condus (cu umor, dar și cu succes) o agenție de voiaj la Bruxelles și a murit de infarct la München. Îi plăceau stațiunile de pe litoral și mâncarea bună. Detesta, ca și mine, luptele cu tauri. Vorbea cinci limbi. Îi făcea plăcere să facă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]