9,695 matches
-
poarta secuiască, poarta maramureșeană nu trebuie confundată cu aceasta. Salba de porți monumentale e mărturia vie a unei realități istorice mai aparte: în perioada feudală, din rândul obștilor maramureșene s-a ridicat o clasă de cneji, care periodic își alegea voievodul; puterea și privilegiile nobililor au fost atent fragmentate și distribuite unui număr din ce în ce mai mare de familii. Secole de-a rândul, această castă (de proporții obștești) a rezistat încercărilor de lichidare a privilegiilor. Așa se explică uluitorul rezultat al unei statistici
Poartă maramureșeană () [Corola-website/Science/314166_a_315495]
-
pentru a aprecia singur situația țării. Simțind capcana, acesta râde de încercarea lui Moțoc, spunându-i că-l va cruța când va prelua țara, deoarece va avea nevoie de un „intrigant” ca să țină boierii în frâu. Auzind de venirea lui, voievodul Ștefan Tomșa fuge în Țara Românească, iar Lăpușneanu este primit cu nădejde și încredere de popor. Din postura de domnitor acesta pornește să sărăcească boierii și să-i omoare la cea mai mică provocare. Moțoc, ajuns vornic, se folosește de
Alexandru Lăpușneanul (nuvelă) () [Corola-website/Science/314302_a_315631]
-
Vodă îl va salva, punând tunurile să tragă în acea gloată de „proști”. Răspunsul lui Lăpușneanul („"Proști, dar mulți"”) îi atestă inteligența și calitățile de bun psiholog, întrucât astfel scapă de boierul intrigant și-și atrage poporul. Unele atitudini ale voievodului scot în evidență alte trăsături. Sfătuit să facă drumul înapoi, căci țara nu-l vrea, Lăpușneanul abia își stăpânește impulsivitatea, punând mâna pe buzdugan (pentru a-l lovi pe sol), tot așa cum gestul de a apuca jungherul devine reflex. În
Alexandru Lăpușneanul (nuvelă) () [Corola-website/Science/314302_a_315631]
-
Infern. Pentru a se salva și, mai ales, pentru a-și mântui fiul de moarte, blânda doamnă acceptă „rolul” care i se dă: ea va deveni „mâna” pedepsitoare a destinului. Este un boier „"învechit în rele"” (cum îl caracterizează chiar voievodul) și un trădător care l-a părăsit pe domitor, atunci când îi era greu (în prima domnie), procedând la fel și cu Tomșa - Vodă. Laș și slugarnic, acceptă să rămână alături de Lăpușneanul (căruia îi sărută mâna „"asemenea câinelui care, în loc să muște
Alexandru Lăpușneanul (nuvelă) () [Corola-website/Science/314302_a_315631]
-
ar putea presupune că este vorba de o cetate feudală construită, în parte, cu materiale romane, lucru destul de obișnuit în evul mediu. În anul 1442, ultimul descendent al familiei nobiliare Mihail Dioghy donează moșia și construcția lui Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei. Considerând că vechea fortificație nu mai corespunde cerințelor timpului, Iancu de Hunedoara construiește, cu materialul provenit în parte de la vechea fortificație, una dintre cele mai puternice cetăți din Ardeal, care se remarca în arhitectura militară a vremii, prin
Cetatea medievală a Diodului () [Corola-website/Science/314352_a_315681]
-
Iancu de Hunedoara, de ciumă în 1456, pe timpul domniei fiului său Matei Corvin, cetatea și domeniul devin posesiuni regale, iar în 1461 sunt trecute în administrația Capitulului de Alba Iulia. În 1467 regele Ungariei, Matei Corvin donează cetatea și domeniul Voievodului Transilvaniei Ioan Pongratz și Dindeleag 1462 - 1476. De la sfârșitul sec. XV-lea și până la jumătatea secolului al XVI-lea cetatea adăpostește familii și personalități importante în istoria Transilvaniei implicate în diferite scandaluri politice ale acelor vremuri. Începând cu anul 1500
Cetatea medievală a Diodului () [Corola-website/Science/314352_a_315681]
-
Balassa, familie nobiliară partizană a partidei Habsburgice în permanent conflict cu partidele filo-turce. Radu de la Afumați și-a găsit în cetatea Diodului loc de refugiu și de odihnă pentru a reveni mereu cu arma în mână cu ajutorul lui Ioan Zapolya voievodul Transilvaniei (între 1510-1526) împotriva turcilor. În anul 1538, nobilul Emerich Balassa este numit împreună cu Ștefan Mailat, voievod al Transilvaniei de către regele Ungariei Ioan Zápolya, cei doi aliați complotează împotriva „binefăcătorului” lor, în favoarea Curții de la Viena și împăratului Ferdinand I de
Cetatea medievală a Diodului () [Corola-website/Science/314352_a_315681]
-
a găsit în cetatea Diodului loc de refugiu și de odihnă pentru a reveni mereu cu arma în mână cu ajutorul lui Ioan Zapolya voievodul Transilvaniei (între 1510-1526) împotriva turcilor. În anul 1538, nobilul Emerich Balassa este numit împreună cu Ștefan Mailat, voievod al Transilvaniei de către regele Ungariei Ioan Zápolya, cei doi aliați complotează împotriva „binefăcătorului” lor, în favoarea Curții de la Viena și împăratului Ferdinand I de Habsburg. Ca măsură de represalii Ioan Zápolya asediază și cucerește cetatea. Importanța strategică deosebită a acesteia, măreția
Cetatea medievală a Diodului () [Corola-website/Science/314352_a_315681]
-
care solicită poporului să-l sprijine pe cardinalul Martinuzzi în apărarea Ardealului. În anii tulburi din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, în urma repetatelor lupte între partidele nobiliare filo-austriece Balassa și filo-turce cetatea este asediată și distrusă de către voievodul filo-turc al Transilvaniei, Ioan Sigismund fiul lui Ioan Zápolya în anul 1563. Cetatea a dispărut astfel din istorie, după o perioadă de glorie de peste 100 ani, domeniul a intrat în cadrul proprietăților fiscale ale voievozilor și principilor Transilvaniei, până în anul 1700
Cetatea medievală a Diodului () [Corola-website/Science/314352_a_315681]
-
cetatea este asediată și distrusă de către voievodul filo-turc al Transilvaniei, Ioan Sigismund fiul lui Ioan Zápolya în anul 1563. Cetatea a dispărut astfel din istorie, după o perioadă de glorie de peste 100 ani, domeniul a intrat în cadrul proprietăților fiscale ale voievozilor și principilor Transilvaniei, până în anul 1700, când a fost proprietatea unor nobili maghiari de mică importanță pentru istorie. Latura mare a construcției patrulaterale avea o lungime de , latura mică 40, înălțimea zidurilor depășea , în vreme ce grosimea lor ajungea la peste . Uriașa
Cetatea medievală a Diodului () [Corola-website/Science/314352_a_315681]
-
în anul 1497, înaintea bătăliei de la Codrii Cosminului, Ștefan cel Mare i-a trimis pe logofătul Tăutu și pe vistiernicul Isac cu solie la regele Poloniei, Ioan Albert. Regele polon i-a primit pe soli, a acceptat darurile trimise de voievodul moldovean, dar nu a divulgat planurile de atacare a Moldovei. După ce regele polon s-a îndreptat cu oastea spre Pocuția, Ștefan cel Mare i-a trimis din nou pe cei doi soli cu daruri. Craiul a acceptat darurile, i-a
Ioan Tăutu () [Corola-website/Science/313297_a_314626]
-
Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, pan Ion Tăutul logofăt a început a zidi această casă (hram) întru numele celui între sfinți, părintelui nostru, arhierarhul și făcătorul de minuni Nicolae, în zilele binecredinciosului și de Hristos iubitorului Domn Io Ștefan Voievod; și s-a săvârșit în anul 7007, luna decembrie 6"". În partea dreaptă a chenarului se află o însemnare cu textul: ""Dragotă Tăutulovici"", care dezvăluie că acest Dragotă, fiul lui Tăutu, s-a îngrijit de realizarea inscripției sau a fost
Ioan Tăutu () [Corola-website/Science/313297_a_314626]
-
se hotărâse să se întoarcă acasă. Pe drum a aflat însă că sultanul Mahomed I decisese să-l omoare, considerând predarea Cetății Hotin o trădare. s-a stabilit în Polonia, intrând în slujba contelui Franciszek Salezy Potocki, la acea vreme voievod al Voievodatului de Kiev, cu reședința la Żytomierz (azi Jitomir, Ucraina), unde a murit în 1743. Fiul său a intrat în slujba Rusiei, convertindu-se la religia ortodoxă. Sub țarina Elisabeta a Rusiei, familia Kolceak a fost înnobilată și a
Iliaș Colceag () [Corola-website/Science/313366_a_314695]
-
acestora administrativ și juridic, într-un singur ""popor"" ("unus sit populus"). Până la începutul secolului al XIV-lea, în fruntea Sibiului era ales de către rege un comite, iar ulterior acesta era doar confirmat în funcție de către puterea centrală. În toată această perioadă, voievozii ca împuterniciții regali aveau o implicare redusă în problemele comunității săsești, dar organizările administrative care sunt cunoscute ca „scaune săsești” se presupun a fi formate din comitatele inițiale înainte de anul 1224, termenul de „scaun” fiind o formă prescurtată a „scaunului
Șapte Scaune () [Corola-website/Science/313803_a_315132]
-
a faptelor din istorie abătute asupra lăcașului bisericesc și obștii călugărești. Tradiția și unele documente mai vechi spun că pe locul actualei mănăstiri a existat o bisericuță mai veche, de pe la jumătatea secolului al XV-lea (1447-1456), ctitorie aparținând domnitorului Vladislav Voievod Basarab. Mănăstirea îi are printre ctitori pe Vlad Înecatul (Vlad Vodă al V-lea), fiul lui Radu cel Mare. În 1635 mănăstirea este rezidită din temelii de domnitorul Matei Basarab, iar în locul călugărilor greci care au fost la început, sunt
Mănăstirea Viforâta () [Corola-website/Science/313821_a_315150]
-
ctitori pe Vlad Înecatul (Vlad Vodă al V-lea), fiul lui Radu cel Mare. În 1635 mănăstirea este rezidită din temelii de domnitorul Matei Basarab, iar în locul călugărilor greci care au fost la început, sunt aduse călugărițe. Peste ani, și voievodul martir Constantin Brâncoveanu a făcut o serie de modificări în construcția lăcașului de cult, așa cum este, de exemplu, pridvorul. Aici sunt înfățișate scene din Apocalipsă, precum bucuria Raiului împărtășită de toți sfinții, dar și chinurile iadului pentru păcătoși. Tot în timpul
Mănăstirea Viforâta () [Corola-website/Science/313821_a_315150]
-
tradiția locală, pomenesc de o oaste care ar fi adăstat aici înainte sau după o luptă. Toponimul Seman pledează, considerăm pentru seimen și variantele sale: sămen sau simen. În susținerea ideii că oastea lui Gheorghe Rakoczi al II-lea (1648-1660), voievodul transilvan venit în ajutorul lui Const. Șerban, s-a odihnit o clipă pe aceste locuri, survin și Însemnările lui Ioan Nemeș de Hidveg privind marșul oastei lui Gheorghe al II-lea Rakoczi pentru înăbușirea răscoalei slujitorilor din Țara Românească 1655
Monumente istorice ale orașului Urlați () [Corola-website/Science/313827_a_315156]
-
o clipă pe aceste locuri, survin și Însemnările lui Ioan Nemeș de Hidveg privind marșul oastei lui Gheorghe al II-lea Rakoczi pentru înăbușirea răscoalei slujitorilor din Țara Românească 1655 în care este consemnat: 27<iunie>. Ne-am unit cu voievodul Moldovei (Gheorghe Ștefan, venit și el în ajutor - n.n) și am așezat tabăra lângă Ploești. 28 - Am rămas acolo. 29 - Am poposit lângă apa Cricovului (subl. nstr). 30 - La Gherghița. Acolo a venit Constantin Vodă în întâmpinarea Măriei Sale domnului
Monumente istorice ale orașului Urlați () [Corola-website/Science/313827_a_315156]
-
Cea dintâi, sub comanda lui Baidar a atacat prin Polonia și a învins armata ducelui Sileziei Henric al II-lea cel Pios în Bătălia de la Liegnitz. O a doua armată, comandată de Kuyuk, a atacat Transilvania, unde a învins armata voievodului. Oastea principală, condusă de Batu Han, a intrat în Ungaria prin trecătoarea nordcarpatică fortificată Verețki unde a zdrobit forțe aflate sub comanda palatinului regatului, la 12 martie 1241. În fine, o a patra coloană, aflată sub ordinele experimentatului general Subutai
Bătălia de la Muhi () [Corola-website/Science/313867_a_315196]
-
acestora, portul și obiceiurile lor. În 1569 Christian Schesaeus a venit la Mediaș, tot în calitate de pastor, și și-a continuat creația literară. Abia în 1571 a tipărit la Wittenberg, "edițio princeps", a epopeii sale, pentru care a fost laureat de voievodul Transilvaniei Ștefan Bathory. În 1580 lucra la Biertan, nu departe de Mediaș. La 30 iulie 1585 Christian Schesaeus a murit bolnav de ciumă. Osemintele sale au fost depuse în incinta Bisericii "Sfântă Margareta" din Mediaș. Cu ocazia restaurării monumentului, în
Christian Schesaeus () [Corola-website/Science/313910_a_315239]
-
amplasare verticală a culorilor - albastru, galben, roșu - cunoaște o cale lungă și glorioasă. Steagul îmbină vechiul însemn heraldic al Moldovei - tradiționalul cap de bour și culorile naționale ale neamului moldovenesc. Drapelele au existat, cu certitudine, încă din timpul lui Bogdan, voievod al Moldovei, care cu ajutorul steagurilor sale și ale celor boierești a învins la 1359 oastea regelui Ungariei Ludovic de Anjou . Cel ce a ridicat la un nivel superior valoarea lor a fost Ștefan cel Mare (1457-1504), întrucât toate cele 24
Drapelul Republicii Moldova () [Corola-website/Science/313920_a_315249]
-
coniferul „Molift” prezent în altitudine în munții Călimani, în jurul Dornei și în masivul Ceahlăului, sau mai timpuriu, din antichitatea târzie, din limba gotică sau chiar dacică. În trecut mai circula și o legendă, raportată de Bogdan Petriceicu Hașdeu, după care voievodul maramureșean Dragoș de Bedeu, venit la vânătoare de zimbri în zonă, avea o cățea numită Molda, care, sleită de puteri, se înecă în râul ce-i poartă numele de atunci încoace. În decursul istoriei numele Moldova a mai desemnat: De
Principatul Moldovei () [Corola-website/Science/313919_a_315248]
-
În 1347, ca urmare a campaniei regelui Ungariei, Ludovic I, se reînființează episcopia Milcovie. Ca urmare a acestei victorii, cu scopul apărării Regatului Ungariei de incursiunile tătare, se fondează Marca Moldovei, unde Dragoș Vodă, presupus a fi membru al familiei voievodului Codrea de Câmpulung , sau cneazul Dragoș de Bedeu, devine mare herțeg. În 1359, voievodul Maramureșului, Bogdan de Cuhea, împreună cu nepotul său, Ștefan fiul lui Iuga, trece în Moldova, îl alungă pe Balc, declară independența Moldovei și devine primul domn al
Principatul Moldovei () [Corola-website/Science/313919_a_315248]
-
Ca urmare a acestei victorii, cu scopul apărării Regatului Ungariei de incursiunile tătare, se fondează Marca Moldovei, unde Dragoș Vodă, presupus a fi membru al familiei voievodului Codrea de Câmpulung , sau cneazul Dragoș de Bedeu, devine mare herțeg. În 1359, voievodul Maramureșului, Bogdan de Cuhea, împreună cu nepotul său, Ștefan fiul lui Iuga, trece în Moldova, îl alungă pe Balc, declară independența Moldovei și devine primul domn al Moldovei. Bogdan I a domnit până la 1363, în timp ce Balc s-a întors în Maramureș
Principatul Moldovei () [Corola-website/Science/313919_a_315248]
-
cea de maiștri militari. Din 1950 instituția devine Școala de Ofițeri de Marină, apoi din 1954 Școala Superioară de Ofițeri de Marină, moment în care a fost inclusă în sistemul învățământului politehnic românesc. În anul 1969, școala a primit numele voievodului „Mircea cel Bătrân”. Flota comercială proiectată la începutul anilor '70 avea nevoie de un număr sporit de ofițeri. De aceea, la sfârșitul anului 1971, s-a luat decizia înființării, la Constanța, a Institutului de Marină Civilă. Echipa de specialiști care
Universitatea Maritimă din Constanța () [Corola-website/Science/314855_a_316184]